milă voiesc, iar nu jertfă

DSC_3979

Ev. Matei 12, 1-8

În vremea aceea mergea Iisus sâmbăta printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis către Dânsul: iată ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cade să facă sâmbăta. Iar El le-a răspuns: au n-aţi citit ce-a făcut David, când a flămânzit el şi cei care erau cu dânsul? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor care erau cu dânsul, ci numai preoţilor? Sau n-aţi citit în lege, că preoţii, sâmbăta, în templu calcă sâmbăta şi sunt fără de vină? Eu însă vă spun vouă că aici se află Acela care e mai mare decât templul; dacă aţi fi ştiut voi ce înseamnă: milă voiesc, iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi; că Domn este Fiul Omului şi al sâmbetei.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la milă voiesc, iar nu jertfă

  1. iubire zice:

    Eu cred că, de când suntem sub har, Dumnezeu aşteaptă de la noi să vrem să ne jertfim, nu să vrem milă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s