Se căsătoreşte Olimpiada

img2

din “Vulturul ranit – Viata Sf Grigorie Teologul”

de Stelianos Papadopoulos

Editura Bizantina


Se căsătoreşte Olimpiada

Asemenea probleme erau obişnuite. Se întrista şi făcea tot ce-i stătea în putinţă. Se mai petreceau, însă, şi lucruri plăcute. La Constantinopol, la conacul lui Avlavie, trăia mica Olimpiada, fiică a preabogatului Seleucie şi a Alexandrei. Părinţii îi muriseră devreme iar tutorele Olimpiadei, Vitalian, încredinţase copila Teodosiei, soţia lui Avlavie, adică surorii înţeleptului episcop Amfilohie al Iconiului, verişoară primară a lui Grigorie.

Grigorie o cunoscuse, aşadar, pe copilă în cumplitele zile ale şederii lui la Constantinopol. Se juca fără grijă, alerga prin grădina cu flori, se împleticea prin veşmintele largi ale sfântului, intra în biserica Anastasiei când aceasta se ruga, îl trăgea de haină, îl întreba tot felul de lucruri copilăreşti, iar el nu-i refuza nimic. Acum, prin 386 sau 387, copila ajunsese deja domniţă, avea cam şaisprezece ani, iar Teodosia încuviinţase ca fiica ei de suflet să se căsătorească cu eparhul Nevridie.

Petrecere luminată. Vitalian era darnic. Toate s-au făcut cu fast şi strălucire. La ospăţul de nuntă au luat parte şi cinci-şase episcopi, precum şi mulţi ofiţeri. Olimpiada simţea însă că cineva lipseşte, aşa că întreba din ochi. Vitalian pricepu:

– L-am chemat, copila mea. Cum era să-l fi uitat? însă e tare departe… în celălalt colţ al lumii. Cum să vină aici tocmai de la Arianz? După cum mi s-a spus, trăieşte şi mai departe, într-un mic schit; Karvali e numele locului.

Bogata mireasă a uitat repede mâhnirea pricinuită de lipsa dragului ei bunicuţ, a lui Grigorie, şi au dat înainte cu petrecerea, bucuroşi.

La chilioara lui, însă, bunicuţul a fost înştiinţat de toate. I-a scris lui Vitalian, să se îndreptăţească. Şi, fireşte, i-a spus adevărul: „Cum să fac un drum atât de lung cu picioarele mele cele înţepenite de artrită? Şi cum să se târască un bătrân bolnav la ospăţul de nuntă, unde toate-s vesele şi săltătoare? Sunt, însă, cu duhul alături de voi. Şi mă rog pentru fata noastră cea dragă.”

Bătrânul nu s-a oprit aici – avea o dragoste duioasă pentru Olimpiada -, ci a şezut şi a scris, de dragul ei, o poezie întinsă. Să-i spună, mai întâi, că o iubeşte, apoi s-o sfătuiască pentru viaţa ei de soţie şi creştină, stăpână şi nobilă. I-a vorbit despre viaţa cea cinstită.

Să-L iubească întâi pe Dumnezeu, şi apoi pe bărbatul ei. Să fie bună cu soţul ei, dar să se şi înfrâneze amândoi miercurea şi vinerea, care sunt zile de post.

A sfătuit-o

să-i fie soţului său liman, alinându-i durerile,

să fie cu băgare de seamă cum îi vorbeşte,

să caute să-l uşureze şufleteşte, dar şi să-i spună totdeauna adevărul;

să-i poarte de grijă cu înţelepciune.

I-a cerut să aibă îndrăzneală şi curaj, căutând lucrurile mari, nu podoabele şi pe-trecerile cele de ruşine…

La sfârşit i-a scris: „Cuvintele acestea, scumpa mea Olimpiada, să le ai totdeauna în mintea ta, să-ţi fie călăuză, ţie şi vrednicului tău soţ.

Şi nu au fost în zadar vorbele bătrânului, „bunicuţul” Olimpiadei. Scrisoarea aceasta, care e întâia descriere amănunţită a soţiei creştine, a purtării şi a îndatoririlor acesteia, a fost împlinită întru totul de tânăra soţie a lui Nevridie.

Însă nu pentru multă vreme. La mai puţin de doi ani de la nuntă, Olimpiada a rămas văduvă. Împăratul Teodosie a vrut să o căsătorească iarăşi, însă ea a refuzat. Hotărâse altfel. A dat Bisericii imensa ei avere: pământuri în Capadocia, Lichia, Bitinia, Tracia şi în alte părţi; case în capitală, aur şi argint. A fost ea însăşi hirotonită diaconiţă de către Nectarie al Constantinopolului. Mai târziu, la maturitate, a stat într-ajutor Sfântului Ioan Gură de Aur, când acesta a ajuns  arhiepiscop al Constantinopolului (398-404).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Se căsătoreşte Olimpiada

  1. Saurian zice:

    Am citit cartea şi m-a dezamăgit ( la fel şi pe o bună prietenă la care i-am dat cartea să citească ). Sfântul Grigorie e făcut prea uman, prea pătimaş faţă de ceea ce e un sfânt.

  2. nic zice:

    cat de frumos!…multumesc mult.

  3. Diana Maria zice:

    Foarte frumos. Am citit cartea mai demult şi mie mi-a plăcut foarte mult. Nu am putut-o lăsa din mână până nu am terminat-o. Tocmai prezentarea sa umană (cum scrie Saurian), m-a făcut să-l îndrăgesc şi mai mult pe Sf Grigorie.

  4. Ramona zice:

    Mulțumesc mult de recomandare. Sper sa ajung sa o citesc și eu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s