Imn acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului

maica-domnului-de-la-manastirea-rarau_1

Imn acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului

Ieroschim. Daniil de la Rarău (Sandu Tudor)

Condac I
DESPÃTIMIREA
(Rugăciunea transformatoare, Maica Domnului, ipostasul rugăciunii)
Cine este aceasta ca zorile de luminoasă şi curată?
Este Împărăteasa rugăciunii, este rugăciunea întrupată.
Stăpână a Lumii şi Doamnă a Dimineţii,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii.
Spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pe noi părtaşi ai Sfântului Munte Athon,
Şi fă-te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de dar,
să-şi afle şi firea noastră înnoirea
din zămislirea de Har,
Ca să-ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-te, Mireasă, urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Icos I
(Ipostasul rugăciunii, Sfânta Fecioară)
Cincizeci de veacuri se ’mpliniră,
prin Avraam şi prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile au obosit,
cu lacrimi şi plecăciune
hărăzind neprihănit
trupul Tău din rugăciune,
Vajnic rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca ’ntr-o floare de slăvire,
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti, Doamnă, ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extasul
dragostei Dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-te, Rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-te, ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-te, Vohod de Scripturi, al Unicului-Cuvânt;
Bucură-te, Organ muzical al Duhului Sfânt;
Bucură-te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-te, Filozofia cea vie, de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-te, Rug al răpirii, cum altul nu se mai poate;
Bucură-te, Unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-te, Trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-te, încântare ce ai învins a lumii deşertăciune;
Bucură-te, Mireasă, urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac II
(Vovidenia inimii)
Precistă prea mângâioasă,
Doamnă, pruncă cuvioasă!
Cu străină cuviinţă a cuvântului Tău cald,
Şi chemarea cu credinţă dintr-a minţii rugăciune,
Cea dintâi Tu ai intrat la Pristolul de minune,
Sfânta Sfintelor din om, locul nostru de smarald
Cu-ndrăznita ’nţelepciune.
Tu ai spart cercul robirii, Cerc de moarte, cerc de somn,
Biruind blestemul firii, greul vieţii noastre dom.
Prin puterea curăţiei, pentru care pururea
Celui ce ni te-a dat, să-i rostim înflăcărat:
Aliluia!
Icos II
(Muzica Ierihonului, Ieşirea din Blestem)
Fecioară a neînseratului veac,
Sfânta Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pe noi cei din păcat
Netrebnicii fii ai tinei!
Prea blândă, Bună, Preasfântă Fecioară,
Cheia Domnului Iisus!
dezleagă-ne blestemul ce ne zăvoară,
deschide-ne calea de sus.
Ca prin aprinsa descoperire,
arcana doritului Mire
şi noi să putem cânta.
Aşa cum Moise dezlegat de sanda
Cu faţa în văpaia de rug
fierbinte de har Ţie îţi striga
unele ca acestea-n amurg:
Bucură-te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-te, pridvorule de smirnă, prin care Dumnezeu s-a ivit;
Bucură-te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-te, lacrimă care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-te, toiag cu floare, întru a inimii călătorie;
Bucură-te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-te, pecete de jar, până în suflet pătrunsă;
Bucură-te, zăpadă a minţii, de nici o patimă ajunsă;
Bucură-te, măsura a opta, a împărăţiei din noi;
Bucură-te, învăţătura scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-te, uimire sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac III
(Numele)
(Numele de mărire, proorocească dăruire)
Peste veacuri, Fecioară eu Te aud,
prin gura lui Isaia, proorocul de jar.
Şi-n cerul Scripturii vorba Ta sună
cu toate ‘nălţimile de dar:
“Că iată, prunc ni se va naşte
Şi un fiu nouă s-a dat.
Pe umăr, cu semnul stăpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor.”
Acesta este Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
Pe care Iisus îl va purta,
Pământule tot ia aminte,
Cu toţi să putem striga:
Aliluia!
Icos III
(Naşterea Hristosului lăuntric. Invitaţia la călătoria inimii)
Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa s-a zămislit, s-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat!
trupul Rugului de pară,
Cuvânt de rostit s-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeu cel nevăzut
ce-n inima focului s-a zămislit
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pe Sine s-a încăput
cu măsură s-a măsurat
    Şi aievea Cel nenumit
Aici printre noi s-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercaţi dară şi voi, calea Numelui de Lumină
călătoria cea prea înaltă
şi de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită.
Ca toţi să cântăm laolaltă
Limpede şi fără de ispită:
Bucură-te, temeiul prin care şi în noi Dumnezeu se încape;
Bucură-te, putere prin care umblăm cu Iisus peste ape;
Bucură-te, milostivire prin care Hristosul ni s-a dăruit;
Bucură-te, Linişte care cu numele Aminului ne-am plinit;
Bucură-te, răgazul în care Logosul în noi se ascultă;
Bucură-te, pătrundere şi împăcare cu firea noastră robită;
Bucură-te, blândeţe prin care ajungem Emanuilului frate;
Bucură-te, tăcere în care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-te, însingurare în care Cerul din inimă izbucneşte;
Bucură-te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeşte;
Bucură-te, curăţie prin care Numele de slavă este în lume;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac IV
(Fecioara, Sfânta Apatie. Despătimirea;
Rugăciunea curăţitoare)
Cum să ne aflăm odihnă de la gânduri?
Maică Fecioară, Preasfântă Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor gânduri,
necovârşitele ispite ce ne-nfăşoară.
Dă-ne tu ştiinţă de taină râvnită,
“măiestria cea bună a-nduhovnicirii”.
Cu ea să ne biruim firea robită,
până în scrumul despătimirii.
Şi furaţi întru Tine, de “Ruga cea luminoasă”,
să putem şi noi ridica
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă
Un psaltic şi adevărat:
Aliluia!
Icos IV
(Rãsuflarea)
Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare,
Tu chip al păcii văzut în foc, într-un ocol nemăsurat de răcoare,
Apleacă-te, acum, Preabună peste noi,
Şi sub blânda Ta îndurare
darnic ne dă să putem afla,
darul cel nar, al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg, al odihnitului zbor
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptura, fiecăruia în parte
acest aprins tain de bunătate,
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să putem învăpăiaţi a-ţi cânta:
Bucură-te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucură-te, răsuflu cel cast de paşnică înfiorare;
Bucură-te, lancie de cuvânt în cugetatul văzduh;
Bucură-te, întoarcere cu avânt a porumbelului de duh;
Bucură-te, zare arcuită cu heruvice aripe;
Bucură-te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-te, vâslă uriaşă întru suişul cel ales;
Bucură-te, sorbire a cerului, cu subţiatic înţeles;
Bucură-te, fântână acoperită cu unduiri de apă vie;
Bucură-te, harică căldură crescută din Filocalie;
Bucură-te, măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune;
Bucură-te, Mireasă, urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac V
ILUMINAREA
(Stăruinţa necurmată în rugăciune.
Aprinderea Duhului)
“Foc am venit să cobor pe pământ”
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Şi Preacurată, furtuna Dragostei Lui,
Să ne cuprindă cu tot răscolul pârjolului.
Şi să ne umple de lumină nemăsurat
Ca pe Tine Fecioară care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit.
Şi cu fiecare fir smerit de răsuflare,
să se aprindă în noi a Numelui chemare.
Să ardem de pară în Dumnezeu,
din toată Dragostea Numelui Său.
Şi ‘nvăpăiaţi de sărbătoare în Domnul aşa,
cu flăcările Dragostei să strigăm:
Aliluia!
Icos V
(Puterea preschimbătoare a rugăciunii)
De la Tine înţelegem Fecioară,
stăruinţa cea neînţeleasă
şi puterea pomenirilor line,
din ruga smerită şi ştearsă.
Da, firea apei e moale;
a pietrei-nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apă,
găureşte piatra cea tare.
Fecioară, stăruieşte aşadar,
Şi peste a noastră împietrire.
Şi biruieşte-ne cu picurul de har,
ca să-ţi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-te, îndrăzneala din “zicerea” Sfântului Nume;
Bucură-te, ulcior al picăturii cu stăruinţă anume;
Bucură-te, statornicie luminoasă din piatra albă a Domnului;
Bucură-te, fagure prea-dulce, a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură-te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucură-te, împărtăşanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, revărsare de Mir, pe care Fiul ne-o dă;
Bucură-te, metanie în fir, a lui “Doamne miluieşte-mă”;
Bucură-te, iureş ce mă răpeşte şi pe mine păcătosul;
Bucură-te, noian de pomenire, care-şi sporeşte prinosul;
Bucură-te, harică depănare a unei grăiri de minune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac VI
(Mintea curată, cer lăuntric)
Fecioară Preasfântă, în faţa Ta
pururi în veac de ruşine se vor da,
cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că Tu eşti pecetea nestricăciunii,
Poartă pentru cei isteţi – încuiată,
şi pildă vie de trăirea minunii.
Tu ştii că viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmăcită.
Că ea se cere cu mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea e a Minţii de dincolo de gând şi de loc,
de dincolo de şirul clipelor dăinuirii.
Este vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste adâncurile inimii şi-nfăptuirii.
E a Cuvântului lumii, ce pentru ea se vrea
cale şi întrupare spre veşnicie:
Aliluia!
Icos VI
(Trezvia)
Fecioară şi Maica noastră Preacurată
Tu eşti într-adevăr trezvia,
voinţa frunţii, în mir adunate,
ochiul cel dinlăuntru deschis
în rotundul zărilor toate
inima cu centrul învins,
de străvezimea stărilor curate.
Tu eşti cea mai dreaptă luare aminte,
care uneşte în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii:
ascuţimea gândului de gheaţă,
cu înflăcărarea iureşului de viaţă,
suferinţa şi bucuria făcute cruce,
care pe înţelesul cel înalt îl aduce.
Dar trezvia aceasta este trezvie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repeziş iute şi străin,
ce cu nimic nu clinteşte sufletul tău cel lin.
Ci dimpotrivă îţi dă sfânta marea simplicitate,
de care pururea noi ne uimim
şi faţă de care pe cât se poate, ne plecăm
cu întreaga suflare să-ţi cântăm:
Bucură-te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-te, osia Cerului, cu Luceafărul înţelesului;
Bucură-te, spargerea gândurilor cu-a lor zadarnic stup;
Bucură-te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-te, străpungerea luminoasă, a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, psaltirion al inimii, sub arcuş de gând;
Bucură-te, cântec de cinci strune, totdeauna chemând;
Bucură-te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură-te, logodnică la Numele cel de înţelepciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
 
Condac VII
(Binecuvântarea, Adopţia duhovnicească; Învăţătura de taină- arcana iniţierii creştine)
La iscusinţa Ta cea sfântă, Maică, noi venim,
sub palmele Tale să ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
este cerută o grijă de întreaga neprihănire.
Nu este îngăduită necuraţia ochilor şi a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt “neînvăţaţi tainelor”
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească,
şi în vasele sfinte, câinii să lingă?
Îndemnarea, ca şi primirea, este duhovnicească.
Numai de la Tine, Maica noastră cerească.
Vino, dar, suflete smerit, împăcat şi curat,
Şi aşa, cu toţii laolaltă ne vom avânta
din bucuria cea curată şi întreagă a unui:
Aliluia!
Icos VII
(Adopţiunea şi zestrea duhovnicească)
Preasfântă, Preamărită, Preafrumoasă
Preabinecuvântată Mireasă!
A Cerurilor toate Împărăteasă!
Tu eşti Maica binevoitoare
şi dăruitoare
    a tuturor celor sfinte;
Zestrea cea vie, a bunelor haruri
celor din taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme şi din cuvinte.
Eşti Marea Predanie Îmbietoare
şi mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu şapte lumânări,
înaintea Marelui Tron Dumnezeiesc,
pentru care toţi îngerii şi sfinţii te preamăresc:
Bucură-te, binecuvântarea pascală a împlinirilor noi;
Bucură-te, virtute patriarhală în creştet pusă peste noi;
Bucură-te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură-te, scumpătate dăruită cu atingerea de har curăţitor;
Bucură-te, lumină miruită peste minţile cele smerite;
Bucură-te, hărăzire cumplită de puteri sufleteşti negrăite;
Bucură-te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură-te, unire în cuget a tuturor Bisericilor împăcate;
Bucură-te, safir al cerului, peste inima noastră picurat;
Bucură-te, bucurie însufleţită, ce ne dai liniştea de sabat;
Bucură-te, Epitalam înveşnicit peste tăcerea de minune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac VIII
(Harisma imnului interior)
Împărăteasă Doamnă Preasfântă,
Maică neispitită de nuntă,
Tu eşti singura inimă de om, întru care nescăzut
Numele de mărire cântă,
din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.
Cununa laudelor o ai, pentru aceasta Preacurată
Fiindcă în Tine doar, ca niciodată
inima omului
cu inima Domnului
au bătut şi bat laolaltă.
Rugăciunea ca un ornic al gândului şi al cerului
curge înlăuntrul Tău,
şi se îngemănează cu limpedea ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu,  Lumină neîntinată
ne-ntrecută, ne-nserată!
Îmbunează-ne şi pe noi cu darurile inimii binecuvântată.
Şi aşa înzestraţi şi vrednici,
ca unei Biserici,
din toată fiinţa Ţie ne vom da
ca drept şi sfânt să putem cânta:
Aliluia!
 
Icos VIII
(Inimă de har. Inimă de piatră)
Maica Domnului, Inimă de Lumină,
Maica Domnului, Inima pământului,
Maica Domnului, Inimă fără vină,
Maica Domnului, Inima Cuvântului.
Către Tine venim ruşinaţi şi căzuţi
cu sufletul apus şi genunchii frânţi.
Că de atâta pecete de păcat,
inima ni s-a învârtoşat
cum este steiul cremenii albastre, mohorâte nespus.
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus,
Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre Domnul să umblăm
Dar iată acum către Tine Maica lui Iisus ne plecăm
îmbrăţişează-ne ca pe nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii
dimineţii neînserate
şi înviază-ne cu inimi noi şi curate,
ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, arcă de alianţă a sufletului meu;
Bucură-te, cufăr ferecat cu numele lui Dumnezeu;
Bucură-te, corabie vie, ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură-te, sicriaş ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-te, tronule pe care viaţa se întemeiază;
Bucură-te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-te, naos cuprinzător al tuturor slujitorilor de har;
Bucură-te, chivot de gând al preaduhovnicescului altar;
Bucură-te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor,
Bucură-te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-te, Biserică prea doritoare Treimii să se cunune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac IX
ÎNDUMNEZEIREA
(Aşezarea la rugăciune – Poziţia şi locul inimii)
Doamne Iisuse Hristoase, Mirele Inimii noastre cel blând!
Sunt şi eu din neamul Preacuratei vlăstar înviat de curând
Către Tine mă plec cu fruntea şi mâna mi-o pun ca Toma
în locul cel sfânt
Strâns, adunat în mine, aşezat fără cuvânt
aştept ca orbul puntea “Luminii din adânc, cea fără de înserare”
şi care-i pusă-n om, ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă, în încăperea fiinţei.
Cum nu te văd de noaptea grosimii de păcate, te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei,
cu deget de bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială.
Şi neajuns aş pune şi cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce, cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă şi fără voia mea
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină, într-un:
Aliluia!
 
 
Icos IX
(Maica Domnului, meşteşugul, tehnica unică a isihiei)
Preasfântă Fecioară Atotfolositoare,
Tu eşti mai înalt- străvăzătoare
decât tot vârful Munţilor Cereşti
şi cunoşti şi tot chipul rânduielilor suprafireşti
pentru schimbarea la faţă cea izbăvitoare.
Tu eşti măiestria, eşti meşteşugul, hărnicia
şi toată sfânta migală omenească,
care la un loc ne face stihia,
prielnică să ne mântuiască.
Şi pentru care gura noastră stăruie atâta să te proslăvească:
Bucură-te, încuviinţată cunoştinţă a sfinţeniei la amănunt;
Bucură-te, sofianică ştiinţă a lucrării prin lăuntric cuvânt;
Bucură-te, dumnezeiască îndulcire a Numelui,
ca mirul vărsat;
Bucură-te, monahicească iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucură-te, măsură de picătură pentru o serafimică pruncie;
Bucură-te, asprimea cea de aur, de pe rogojina din pustie;
Bucură-te, cununa de litanii din nodul mătăniilor de păr;
Bucură-te, anahorce de ungher, sub al candelei sfielnic adevăr;
Bucură-te, izvod de scăunel, pentru isihia rugătoare;
Bucură-te, zborul palmelor, la răpirea celor care se roagă
în picioare;
Bucură-te, surâs de engolpion, pentru a inimii uscăciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condac X
(Geneza pnevmatică)
O, Doamna cea harică, fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă ridic în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemarea subţire
Şi dă-mi naşterea cea luminoasă, Duhovnica mea
ca din măsura Învierii să strig şi eu:
Aliluia!
Icos X
(Reîntoarcerea din cădere – Pocăinţa nesfârşită)
Tu darnică Maică, Povăţuitoare de taină
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpâna cu trei luceferi pe haină,
Şi sfântă Anghiră a neputinţelor noastre!
Către Tine din nou, iată, am venit!
Răpus sunt de lume, de gânduri robit,
Că după sfatul cel sfânt şi binecuvântare
părtaş m-am făcut la mântuirea mea;
Hotărâre am pus, îndreptată şi tare,
să mă silesc toată clipa a mă ruga.
Dar idol de ţărână cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă statornicesc
să fac din rugăciune, cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii, spre care râvnesc.
Ajută-mă dară, Ajutătoarea mea
şi dă-mi darul lacrimilor pocăinţei
ca să spăl cu ele duhul neputinţei
şi învredniceşte-mă iarăşi să-ţi pot cânta:
Bucură-te, trandafirul cel plâns, al întoarcerii de taină;
Bucură-te, duioşia pocăinţei, ce ai lumina drept haină;
Bucură-te, binecuvântarea lacrimei, dezvăluirea înţelepciunii;
Bucură-te, discernământ potrivit la suspinele Lumii;
Bucură-te, Raiule dăruit cu toate ploile bucuriei;
Bucură-te, lacrimă preacurată, din privirea copilăriei;
Bucură-te, porfira sudorilor împărăteşti ale aminului;
Bucură-te, cristalul cel de har, din lacrimile spinului;
Bucură-te, bunăvoinţă de rouă ce pe credincioşi îi întăreşti;
Bucură-te, ajutorinţă şi în cădere a celor neduhovniceşti;
Bucură-te, acoperământ ce te aşterni peste orice slăbiciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
 
Condac XI
(Răpirea, Extazul)
Mulţumesc Ţie, Preamilostivă Maică Fecioară
că m-ai scăpat de moartea cea de-a doua oară.
Primejdia şi ispita sunt doară spre încercare,
Şi prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere,
simţurile şi voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aştept să mă năpădească
auzul, văzul şi graiul cel dumnezeiesc.
În mine de-acum, doar acestea să se rostească
Şi Iubitul meu însuşi, Iisusul Ceresc
să vadă, să vorbească şi să înţeleagă
prin chiar văzul, auzul şi voia mea întreagă,
Hristos să vieţuiască aşa
prin toată vlaga mea.
Ca Domnul însuşi să strige prin mine:
Aliluia!
Icos XI
(Scara teofanică a roadelor)
O, tu inimă şi minte şi cugete al meu!
Răneşte-te cu întrebările la Faţa lui Dumnezeu:
Oare ce semn de-adeverire au roadele cereşti?
Şi ca răspuns să auzi şi tu, în răspicări duhovniceşti:
De rourează peste tine, chipul vederii nevăzute,
întru lărgimea cea de aur, a închipuirilor sfinţite,
adânc cu duhul, tu vei fi pe strălucire adunat,
cum a fost duhul Precistei, în Sfânta Sfintelor curat;
Şi ai să ajungi atât de-nalt, răsunător şi potrivit
cum este o trâmbiţă de laudă în care îngerii s-au rostit.
Şi-ntru simţiri gingaş vei fi, ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zări, în aşteptarea celor trei;
Spre acest semn flămânzi suntem şi Sfânta Doamnă să ni-l dea
ca-n mijlocirea milostivă, toţi să-i strigăm cu un stih aşa:
Bucură-te, Tu scară, cu pragul în inima ce se închină;
Bucură-te, ascetică neprihănire de rugăciune senină;
Bucură-te, căldură de har, ce din inimă în trup năpădeşti;
Bucură-te, străină lucrare, ce din urzeli ne sfinţeşti;
Bucură-te, Tu apă cerească izvorâtă la gene din adânc;
Bucură-te, pace dezlegată de toată puzderia de gând;
Bucură-te, luminiş suitor, al unei minţi desţărmurite;
Bucură-te, vederea în duh, a tainelor necovârşite;
Bucură-te, ciudată străfulgerare, spre capul scării negrăit;
Bucură-te, iluminarea din inimă, ce eşti de nedestăinuit;
Bucură-te, nemărginirea desăvârşirii cu trup de nestricăciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
 
Condac XII
Modul paradoxal al isihiei
Tu eşti Amma împărătească a sufletului meu,
Odihneşte-mă sub adăpostul Chipului Tău;
ca sub privirile Tale, de auriu cărbune
să ard şi eu nemistuit,
din plămada arcanei de negrăit
a trăirii de rugăciune,
Şi dintru inelul Tău de răcoare
Izvorule pecetluit,
Din nou, mereu să-mi pot împrospăta
cu unda harului Tău de nelipsit
Marea Pace, a odihnei săltătoare.
Şi mă încinge sfântă Amma aşa
cu veselia cea vie a biruinţei
ca învăpăiat să pot cânta
din toată cunoştinţa, isihia cunoştinţei:
Aliluia!
Icos XII
(Paza Sfintei moşteniri; Gnoza întrupată)
Maică a Domnului, Duhovnică iubitoare a pământului,
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită.
Dar precum vorbeşte Cântarea Cântărilor,
Tu eşti nespus de dreaptă şi cumplită
“ca nişte oştiri sub steagurile lor”.
Eşti clară, eşti senină, eşti ascuţită, ca un paloş neîmblânzitor,
Şi ai la Ierusalimul Cerului
în latura lui cea nouă tăcută
o sfântă şi mare mănăstire nevăzută
unde îţi stau grabnic ajutători
toţi cei ai cetelor de aschitei, de pustnici, de anahoreţi,
spiţa ta toată, de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor, comori de binecuvântare
toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare
ale neprihănirii şi milostivirii tale neţărmurite,
toate cele ce la un loc sunt numite
“Învăţătura cea curată” sau “Moştenirea sfinţilor”
şi pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele scripturilor şi vorbele părinţilor
pentru care de-a pururi, nu vom şti a te lăuda,
a te cinsti, a te preamări, decât numai cântându-ţi aşa:
Bucură-te, spadă oblăduitoare, a predaniei isihaste;
Bucură-te, garanta nemuritoare a înfierii noastre;
Bucură-te, năstrapă de binecuvântare a Domnului;
Bucură-te, zadă, care străjuieşti sfânta prefacere a omului;
Bucură-te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-te, arhistratega cea mare, a războaielor nevăzute;
Bucură-te, ochiul care ocroteşti, dintru dulcea asprime;
Bucură-te, canon care rânduieşti cu ascuţita agerime;
Bucură-te, pavăză ce păzeşti pământul celor vii;
Bucură-te, portal care opreşti tot chipul de necurăţii;
Bucură-te, Roată de spulberare, a duhului de uscăciune;
Bucură-te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune!
 
Condac XIII
(Cele XXIV de alăute şi potire)
O, Maica Domnului, de-a pururi curată!
Şi Maica a omului binecuvântată!
Ca douăzecişipatru de alăute şi potire.
Această închinăciune a noastră să fie,
În revărsarea ei neîncetată,
Şi către Prea Sfânta Treime, suită bucurie,
Aducerea ei prea bine miresmată
De pe palmele tale, către Hristosul Mire,
Să-şi treacă prinosul de dreaptă slăvire,
Ca să putem cu cerurile toate a striga
Într-o îmbrăţişată necovârşire
cel mai presus: Aliluia!
(Se repetă condacul XIII de trei ori)
(Se repetă Icosul I şi Condacul I)
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s