Părinţii Bisericii au recunoscut-o ca pe o făcătoare de cântări, fiind singura femeie căreia i s-a dat această numire în Biserica Ortodoxă

Din Marele Sinaxar [traducere din engleza]

† Tot în această zi [7 SEPTEMBRIE ] pomenirea Cuvioasei maicii noastre CASIANA,

făcătoarea de cântări

Pe Hristos-Mirele, Casiana, îndoit

Prin cântări şi nevoinţe cu râvnă L-ai slăvit.

Sfânta Casiana – cassia sau Icasia – s-a născut în Constantinopol înainte de anul 805. Tatăl ei, aristocrat, avea un înalt rang la curtea imperială, ceea ce a făcut ca fiica lui să primească o educaţie aleasă, atât în ştiinţele din afară, cât şi în studiul Sfintei Scripturi. Încă din tinereţe, cu toate că avea o frumuseţe deosebită, îşi dorea să se afierosească lui Hristos prin călugărie.

            Din căsătoria împăratului Mihail al II-lea cu Tecla s-a născut Teofil, viitorul iconoclast. La moartea Teclei, împăratul Mihail a aprins multe discuţii când a hotărât să se căsătorească cu o monahie, Eufrosina, lucru îngăduit datorită faptului că tatăl ei, împăratul Constantin al VI-lea, voind să se despartă de mama ei, Maria, şi să se însoare cu Teodota, a silit-o pe fiica lui să intre la mănăstire fără voia ei.

            Odată cu moartea împăratului Mihail al II-lea, tronul a fost moştenit de Teofil (829-842). Mama lui vitregă, Eufrosina, dorind să-i găsească o pereche pe potrivă, a chemat la un bal, în „sala de mărgăritar” a palatului, pe cele mai frumoase 12 fecioare din cetate, din care s-au ales şase, între care şi Casiana. Eufrosina a cerut lui Teofil să folosească un obicei străvechi, de a da un măr de aur viitoarei împărătese. Când au fost înfăţişate înaintea lui, Teofil a fost atras de frumuseţea Casianei, dar aflase şi de înţelepciunea şi isteţimea ei. Venind la ea,    i-a zis: „De la femeie a venit stricăciunea”, înţelegând căderea Evei. Casiana i-a răspuns: „Dar tot de la femeie izvorăsc cele mai bune”, înţelegând naşterea lui Dumnezeu din Fecioara Maria, noua Evă. Amuţit de îndrăzneala şi înţelepciunea Casianei, împăratul s-a îndepărtat de ea şi a dat mărul Sfintei Teodora[1].

            Casiana, fără să ia în seamă respingerea, căci nu-şi dorea să fie împărăteasă, a socotit alegerea lui Teofil ca purtare de grijă a lui Dumnezeu şi s-a văzut liberă să ia calea vieţii monahale şi a desăvârşirii duhovniceşti, făcându-se mireasă a Împăratului împăraţilor. A părăsit deci lumea şi a zidit o mănăstire pe Xerolofos, a şaptea colină a Constantinopolui, unde a fost tunsă monahie, şi, la îndemnul Cuviosului Teodor Studitul, a primit stăreţia. Aici îngrijea femei nevoiaşe, ducea o viaţă ascetică şi sârguia pentru bunul mers al întregii obşti.

            Când Teofil, aprig luptător împotriva cinstirii icoanelor, a ales-o pe Teodora, nu ştia că şi aceasta le cinstea la rândul ei şi astfel împărăteasa a izbutit mulţi ani să-şi ascundă convingerile. Spre deosebire de ea, Casiana, iconodulă ca şi Teodora, propovăduia făţiş cinstirea Sfintelor icoane şi încă din tinereţe condamna public politica împăratului. Luând apărarea icoanelor, a fost în repetate rânduri prigonită şi o dată chiar biciuită, dar nu a părăsit lupta. Adesea vizita călugări întemniţaţi din această pricină şi îi încuraja. Era împotriva celor care-şi dovedeau slăbiciunea prin lipsa de îndrăzneală şi spunea: „Urăsc tăcerea când e vremea să vorbesc”[2].

             În timpul acestor lupte care agitau Biserica, Sfânta Casiana, insuflată de Dumnezeu, şi-a pus în lucrare înclinaţiile literare şi muzicale, cele scrise de ea fiind semnate „Casiana”, „Casiana monahia” sau „Icasia”. Sfântul Teodor Studitul se arătase odinioară surprins de învăţătura şi talantul ei şi la fel Părinţii Bisericii au recunoscut-o ca pe o făcătoare de cântări, fiind singura femeie căreia i s-a dat această numire în Biserica Ortodoxă. A scris 23 de cântări, dintre care cele mai cunoscute sunt cele în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul (slava de la stihoavnă) şi a Naşterii Domnului (slava de la vecernie), dar mai ales „troparul Casianei”, „Doamne, femeia ceea ce căzuse” (slava stihoavnei din Miercurea Mare).

            După tradiţie, Sfânta Casiana se afla în grădina mănăstirii într-o         după-amiază când scria această cântare. Ajungând la cuvintele: „săruta-voi Prea Curatele Tale picioare şi le voi şterge cu părul capului meu”, a fost înştiinţată de venirea împăratului la mănăstire. Nedorind să-l vadă pe Teofil, s-a grăbit să plece de acolo şi a uitat sulul pe care scria. Venind împăratul, a aflat cântarea lăsată neterminată şi a adăugat: „picioarele acelea la al căror glas Eva s-a ascuns de teamă, când Te-a auzit păşind în Rai după-amiaza”. După plecarea lui, Sfânta a văzut adaosul, l-a lăsat şi a terminat imnul.

            După o viaţă pusă în slujba Bisericii, Cuvioasa a adormit în pace către sfârşitul veacului al IX-lea.

 


[1] Vezi viaţa Sfintei Teodora – 11 februarie. Episodul e povestit de cronicarii bizantini Gheorghe Amartolos, Simeon Metafrast, Zonaras şi alţii.

[2] În icoana Duminicii Ortodoxiei e zugrăvită şi Cuvioasa Casiana, ţinând în mâini o icoană.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Părinţii Bisericii au recunoscut-o ca pe o făcătoare de cântări, fiind singura femeie căreia i s-a dat această numire în Biserica Ortodoxă

  1. Pingback: Sfânta Casiana – unica femeie-imnograf a Bisericii | Blogul lui Vasile Călin Drăgan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s