Cinsteşte-te pe tine însuţi şi nimeni nu va putea să te necinstească. Dar dacă te necinsteşti pe tine însuţi, nu vei fi cinstit chiar de te-ar cinsti toată lumea

din LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – antologie Sf Ioan Gura de Aur

CINSTEA (cinsteşte-te pe tine însuţi!)

„Pentru ce ceri slavă de la altul? Cinsteşte-te pe tine însuţi şi nimeni nu va putea să te necinstească. Dar dacă te necinsteşti pe tine însuţi, nu vei fi cinstit chiar de te-ar cinsti toată lumea”. (Omilii la Matei, omilia LXXXVII, IV, în col. PSB, vol. 23, p. 979)

CINSTEA (dorinţa de a fi cinstiţi de oameni)

„Poate că te bucuri de cinste? Respinge-o, ştiind bine că aceasta te face datornic. Nimeni nu-ţi dă cinste? Pentru aceasta încă trebuie a te bucura, căci Dumnezeu nu-ţi va pune înainte şi acest păcat pe lângă celelalte, că te-ai bucurat de cinste.” (Comentariile sau explicarea Epistolei către Tit, omilia II, în vol. Comentariile sau explicarea Epistolei a doua către Timotei…, p. 146)

„Măcar cu atâta te vei alege, că nu vei fi răspunzător de o mai mare pedeapsă. Căci cel ce nu este cinstit în viaţa aceasta, ba încă este dispreţuit şi nu se bucură de nici o consideraţie, ba încă este şi batjocorit, dacă nu altceva, cel puţin cu aceasta se va folosi, anume că nu va fi răspunzător pentru că a fost cinstit de cei de o potrivă cu le. Dar, apoi, şi altele multe câştigă: se umileşte, nu cugetă niciodată lucruri mari de el, ba nici nu le voieşte, şi mai mult încă este cu băgare de seamă la sine însuşi. Cel ce se bucură de multă cinste, pe lângă multele datorii ce le are, cade şi în uşurinţă, şi în slavă deşartă, şi la urmă devine robul oamenilor, după care, stăpânirea aceasta sporind tot mai mult, este silit a face multe pe care nu le voieşte. Deci, iubiţilor, ştiind că este mult mai bine pentru noi de a nu umbla după slavă şi cinste, nici să nu le căutăm, ci chiar dacă ni se dau, să le respingem, să le aruncăm de la noi şi să înăbuşim pofta aceasta. Acestea sunt spuse atât către stăpânitori cât şi către cei stăpâniţi. Tot sufletul care pofteşte cinste şi slavă, nu va vedea Împărăţia cerurilor. Nu este acesta cuvântul meu şi nici că grăiesc de la mine aceste vorbe, ci sunt ale Sfântului Duh. Nu vor vedea zic, chiar fapte bune de ar avea unii ca aceştia. Şi-au luat, zice, plata lor (Matei 6, 5). Deci, cel ce îşi ia plata sa, cum va vedea Împărăţia cerurilor?” (Comentariile sau explicarea Epistolei către Tit, omilia II, în vol. Comentariile sau explicarea Epistolei a doua către Timotei…, pp. 146-147)

CINSTIREA (lui Dumnezeu)

„Desigur că pe Dumnezeu Îl cinsteşte şi cel ce îndeplineşte poruncile Lui, însă cu atât mai mult Îl cinsteşte cel ce se înţelepţeşte prin credinţă; acela a ascultat de Dumnezeu şi I s-a supus, pe când acesta a luat în sufletul său credinţa cuvenită despre El, şi prin ea mai mult L-a slăvit şi L-a admirat decât prin fapte. Lauda aceea este a celui ce a săvârşit fapte, pe când aceasta se raportează la Dumnezeu şi pe El Îl slăveşte, căci totul este al Său; unul ca acesta se laudă pentru că-şi închipuie lucruri mari despre Dumnezeu, ceea ce se raportează la slava Lui.

De aceea zice Apostolul că credinciosul are laudă la Dumnezeu; şi nu numai pentru aceasta, ci şi pentru alt motiv. Credinciosul se laudă iarăşi nu numai pentru că iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, ci şi pentru că şi el se bucură de dragoste şi cinste din partea lui Dumnezeu. După cum el a iubit pe Dumnezeu prin faptul că şi-a închipuit lucruri mari despre El (căci aceasta este dovadă de dragoste), tot aşa şi Dumnezeu l-a iubit, deşi era răspunzător de mii de păcate, şi nu numai că l-a scăpat de pedeapsă, ci încă l-a făcut şi drept. Aşadar are dreptul de a se lăuda, ca unul ce s-a învrednicit de atâta dragoste.” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia VIII, pp. 127-128)

„Slava şi cinstirea nu se aduc numai prin vorbe, de vreme ce şi El nu ne-a făcut numai prin vorbe, ci şi prin fapte. Tot aşa şi noi să-L cinstim prin fapte deşi cinstea pe noi ne atinge, nu pe El, fiindcă El nu are nevoie de nimic din partea noastră, ci noi avem nevoie de El. Încât, dacă-l cinstim pe El, pe noi înşine ne-am cinstit. Că după cum cel ce deschide ochii spre a vedea lumina soarelui, lui singur îi foloseşte, admirând frumuseţea acestui corp ceresc, iar soarelui nu i-a adus nici o  mulţumire, fiindcă nu l-a făcut mai strălucitor decât era, tot aşa, ba încă cu atât mai mult, cu Dumnezeu; căci cel ce admiră şi cinsteşte pe Dumnezeu, pe sine se cinsteşte şi se foloseşte foarte mult.”  (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a IV-a, p. 52)

CINSTIREA (aproapelui)

„Cine cinsteşte mai mult pe aproapele decât pe sine face ca şi acela să-l cinstească, cercetându-se oarecum între ei, care va da cinstea mai întâi celuilalt.” (Cuvânt cum că este primejdios a merge la teatre imorale care provoacă la desfrânări; cum că David, în cele ce a făcut lui Saul, a covârşit întru totul virtutea iertării; şi cum că a suferit cu blândeţe nedreptatea este la fel cu a da milostenie, în vol. Din ospăţul stăpânului, p. 133)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s