Nu atârnă totul de noi. O parte de noi, alta de Dumnezeu

din Cuvinte alese

de Sfantul Ioan Gura de Aur

89. Voia liberă şi harul

De va zice cineva: Profetul plângând (E vorba de Ieremia) a adus în lume o învăţătură strâmbă. Ne răpeşte libertatea zicând că aceea ce trebuie să facem nu atârnă de noi. Deloc: plângerile lui întăresc tocmai contrariul. După ce a zis: “Calea omului nu stă în puterea lui” – nu s-a oprit aici, ci a urmat: “Omul nu va merge şi nu-şi va îndruma mersul de la sine…” Ceea ce vrea el să zică, este că: Nu atârnă totul de noi. O parte de noi, alta de Dumnezeu.

Să alegem ce-i mai bun – să voim binele – să pornim la săvârşirea lui; să ne silim la tot felul de nevoinţe, iată care este partea voii noastre; dar să ducem lucrarea până la sfârşit, să nu cădem în drum, să ajungem la izbândă, iată ceea ce atârnă de harul de sus.

Dumnezeu a împărţit virtutea cu noi; n-a lăsat-o să atârne toată de noi, ca să depărteze de la noi păcatul trufiei – şi nici n-a luat-o întreagă în atârnarea lor, ca să nu ajungem la trândăvie. Făcând să atârne de noi o mică parte a sarcinii – săvârşeşte El pe cea mai de seamă.

Că cei mulţi s-ar lăsa încântaţi de trufie şi de obrăznicie dacă totul ar atârna de noi, dovada o găsim în vorbirea fariseului: ştim cât s-a semeţit, ce vorbire trufaşă a ţinut – şi cum deşertăciunea îl purta pe deasupra lumii întregi. Pentru aceasta Dumnezeu n-a lăsat totul în puterea noastră, ci a făcut să atârne de noi numai puţin, ca să aibă cuvenit cuvânt să ne dea dreptele cununi.

Şi şi-a arătat gândul în acea pildă când zice că găsind către al unsprezecelea ceas nişte lucrători, i-a trimis şi pe ei să lucreze în via sa. Ce-ar fi putut ei să lucreze în ceasul acela? Era totuşi de-ajuns în ochii lui Dumnezeu acest scurt răstimp ca să le dea plata deplină.

Ceea ce, aşadar, vrea să zică profetul, este că izbânda nu atârnă de noi, ci de ajutorul dumnezeiesc – în vreme ce alegerea unei căi atârnă de noi şi de voia noastră. Dar atunci, veţi zice, dacă izbânda atârnă de ajutorul dumnezeiesc, eu n-aş putea, la întâmplare că nu izbândesc, să fiu părtaş vreunei învinuiri. Când eu am adus tot ce puteam aduce de la mine, când am ales o cale, când m-am pus pe lucru, dacă Dumnezeu, stăpânul desăvârşirii nu mă însoţeşte, nu-mi întinde mâna, eu mă aflu la adăpost de orice dojana. Dar aceasta nu se întâmplă, da, nu se întâmplă… E cu neputinţă ca atunci când noi am încercat totul, spre a alege binele, spre a-I face voia, Dumnezeu să ne părăsească. Dacă acelora care nu vreau, El le dă sfat şi păreri ca ei să consimtă şi să vrea – cu atât mai mult nu-i va părăsi pe cei care, ei înşişi fac buna alegere.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Sf.Ioan Gură de Aur, Voia lui Dumnezeu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s