Aşa încât, am rămas la modul meu de a trăi Iubirea. Revărsând-o în toate fiinţele, dar rămânând cu un gol în inimă, care se aştepta umplut

cropped-dsc_9576.jpg

Din „Calea spre fericire – scrisori trimise din inchisoare celor dragi

Valeriu Gafencu

Purtam în sufletul meu chipul unei fete, iubita mea, dar pe această fată niciodată n-am putut s-o întâlnesc întruchipată într-o făptură reală. Aşa încât, am rămas la modul meu de a trăi Iubirea. Revărsând-o în toate fiinţele, dar rămânând cu un gol în inimă, care se aştepta umplut.La început a fost greu de tot. Dumnezeu însă, a fost mereu cu mine. Nu m-a părăsit nici o clipă.

Am început să înfrunt suferinţele trupului şi, încet, încet, am început a gusta din bucuriile noi.

Am văzut că sunt un om păcătos. M-am cutremurat de păcatele mele, de neputinţa mea. Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume Ideală, eu însumi, eram un păcătos.

Deci, mai întâi trebuia să devin eu, om curat, un om nou. Şi am început să mă lupt cu răul din mine. Încet, încet, a coborât în mine lumina adevărului.

Am început să trăiesc fericirea, în suferinţă.

Şi golul din inima mea, pe care eu aşteptam să mi-l umple iubirea iubitei mele, l-a umplut Hristos, Iubirea cea Mare. Şi am înţeles atunci că: „Mare cu adevărat este cel care are dragoste mare…” ”Mare cu adevărat este cel ce se vede pe sine mic”.

Azi sunt fericit. Prin Hristos iubesc pe toţi. Este o cale atât de greu înţeleasă şi acceptată de oameni, dar sunt convins că este singura care duce spre Fericire. Şi dacă privesc la Viaţa mea, o mărturisesc deschis, regret din toată inima păcatele şi greşelile săvârşite, dar sunt fericit că Dumnezeu, cu darurile lui minunate, mi-a luminat calea, întărindu-mi credinţa spre desăvârşirea Iubirii şi spre apărarea scânteii de adevăr, ce ne-a fost sădită în Inimă.

Iar dacă-mi văd viitorul, îl văd luminos cu sufletul şi mintea luminată de adevăr.

Iar dacă-mi văd iubita, o văd curată la suflet, întâlniţi în Hristos. (Aiud, 7 martie 1946)*

Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. Intru direct în intimitatea sufletelor voastre.

Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră.

Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde Sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos.

Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge.

Să vă spun atât: Căutaţi Iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie.

Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului.

Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu. Să iubiţi pe Hristos, să vă dăruiţi toată fiinţa Lui, printr-o trăire curată, în rugăciune.În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit. Dacă voi aţi înţelege acest adevăr pe care vi-l mărturisesc, v-aţi convinge mai târziu, că dragostea de Dumnezeu este Esenţialul, v-aţi convinge de adevărul spus de Mântuitorul : „Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie, Iubire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Aşa încât, am rămas la modul meu de a trăi Iubirea. Revărsând-o în toate fiinţele, dar rămânând cu un gol în inimă, care se aştepta umplut

  1. Ana zice:

    Buna ziua,
    Ma numesc A, am 33 ani. Povestea mea e destul de lunga si complicata si voi rezuma. L-am cunoscut pe Dumnezeu cu adevarat acum 5 ani in perioada in care eram foarte ratacita si singura. Parintii mei nu au aratat niciodata iubire (sau cel putin nu m-am simtit inteleasa, apreciata, iubita) asa, incat toata viata mea am incercat sa gasesc „iubirea” avand relatii din care ieseam la fel de singura. In acea perioada cand L-am cunoscut pe Dumnezeu aveam un prieten pe care nu-l iubeam asa cum nu am iubit pe nimeni dar cu care obisnuiam sa ies si cu care am ajuns”intr-o plimbare” la manastire. Am asistat la un Sfantul Maslu, m-am speriat pentru ca „persoana in cauza” incepuse sa ma descrie pe mine. Din acel moment am dorit sa ma schimb(sa las viciile: fumatul) si sa incerc sa duc o viata crestineasca.Mi-am dat seama ca nu are rost sa mai stau in aceasta relatie si am vrut sa ma despart de acea persoana…dar am realizat ca sunt insarcinata. Avusesem doua avorturi inainte si eram distrusa….si avand o varsta destul de inaintana(28 ani) m-am gandit ca nu mai vreau sa-l supar pe Dumnezeu si sa pastrez copilul…dar asta nu o puteam face decat in cadrul unei casatorii…asa ca m-am casatorit cu un om pe care nu il iubeam…problemele au decurs in lant(l-am cunoscut doar trei luni pe acesta)avea probleme cu alcoolul, lipsea de acasa pana a doua zi fara explicatii, datorii imense, jocuri de noroc, violenta verbala si in final si fizica. M-am hotarat in ultima istanta(violenta fizica) sa-l parasesc(copilul avea 2 ani si jumatate). M-am mutat in alt oras(aveam ceva bani pusi deoparte) si incercam sa-mi caut un loc de munca(pana atunci lucram pentru el la firma, ca sa-l ajut cu actele, insa nu primeam decat reprosuri si nerecunostinta) si sa-l inscriu pe copil la o gradinita(insa copilul avea nevoie de adeverinta de salariat de la ambii parinti). Preotul duhovnic m-a chemat inapoi in oras si mi-a fixat o intalnire”surpriza” cu fostul sot(acesta s-a plans preotului duhonvic ca vrea sa se schimbe, vrea familia inapoi, iar parintele , cu toate ca stia ca nu se tinuse de alte promisiuni, i-a mai dat o sansa in detrimentul meu ). M-am intors inapoi, impotriva vointei mele(ca sa fac ascultare) si lucrurile , dupa trei saptamani au revenit la „normal”. A inceput iar sa bea , sa joace la jocuri toti banii, am ramas „din greseala” insarcinata(pentru ca stiam ca este pacat sa mai utilizez vreo metoda anticonceptionala) si , cu sufletul zdruncinat, insarcinata in luna a treia, dupa o cearta(aveam pb cu sarcina si faceam tratament iar el insista in ciuda durerilor mele sa merg la o nunta in cealalta parte a tarii), dupa ce a plecat din casa trantind usa, mi-am strans bagajele, l-am trims cu mama mea(care era de fata la cearta) pe copilul cel mare si am venit cu bagajele(care erau enorm de multe) cu un taxi acasa la parinti, hotarata sa divortez indiferent de ce vor vrea altii(eu eram sfarsita). Parintii nu m-au primit fara reposuri, dusuri reci zilnic, sarcina a doua a fost cumplita din cauza stresului general si disperarii…am intrat in invatamant(am mers insarcinata la toate examenele), mi-am dat masterul in conditii foarte grele…Am divortat legal si irevocabil…si, au trecut doi ani de atunci. Dupa doi ani(timp in care parintii m-au stresat zilnic, atmosfera este de nesuportat)m-am gandit sa ma recasatoresc sau oricum sa plec din casa lor si…neavand nici o varianta in oras(fiind un oras mic, eu nu ies, nu calatoresc)o prietena care s-a casatorit prin intermediul internetului m-a sfatuit sa incerc varianta asta. Nu am fost si nu sunt niciodata de accord cu internetul(defapt uram aceasta metoda) dar m-am hotarat sa incerc…si dupa o perioada cand mi se parea totul absurd, intalnesc pe cineva la fel de inversunat impotriva internetului(dar care, in tara lui nu si-a gasit persoana potrivita dar caruia ii plac alte mentalitati) …a urmat o discutie lunga pe toate temele timp de trei luni…pana in prezent, stie situatia mea, accepta copiii si celelalte responsabilitati si ar vrea sa se casatoreasca(inca nu ne-am vazut decat pe camera). Spune ca este sigur ca eu as fi femeia vietii lui si ca este indragostit in mod bizar de mine(chiar daca nu m-a vazut) si crede in mine. Este catolic, dar nu prea convins cum sta treaba cu religia, insa dispus sa i se explice, l-am testat in mai multe feluri si pare a fi un om sincer. Se va muta in Bucuresti (fiind trimis de firma)pentru 5 ani si vrea ca eu,impreuna cu copiii sa ne mutam impreuna sa ne cunoastem(adica concubinaj) si apoi sa decidem cand ne vom casatori, ca acest lucru sa nu vina ca o conditie, sa fie natural(cum e la ei). Insa eu, stiind prin ce trecusem, i-am spus ca nu voi trai cu nimeni decat cununata la biserica. Ma gandesc acum, cand va veni(la primavara) daca ma va cere in casatorie…sa accept sau nu? Nu va putea sa vina des la mine datorita distantei(600km) si a serviciului…Mie imi place de el, am descoperit puncte de vedere in comun, afinitati..poate ca ma simt indragostita…sper nu de propriile mele idealuri?Copii(cel mare ) doreste sa mearga la el, mi-a spus ca-i place de el(probabil simte nevoia unui tata). El are un copil(apropiat ca varsta de cel mare al meu) care nu sta cu el(nu s-a casatorit cu acea femeie) dar pe care il mai ia la domiciliul lui(deci intelege ce inseamna sa ai copii, griji, responsabilitati) As dori sa analizati aceasta scrisoare si v-as fi recunoscatoare daca mi-ati raspunde…
    Doamne ajuta!
    A.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s