moartea lui Hristos pe Cruce

din LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – antologie Sf Ioan Gura de Aur

DUMNEZEU  FIUL (moartea lui Hristos pe Cruce)

„El n-ar fi mers la moarte forţat în ciuda Sa; că această moarte Lui nu-i face nici un rău, şi prin ea câştigă mântuirea tuturor.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXVII, 2, p. 128)

„Nu merge la moarte în ciuda voinţei sale, căci dacă nu murea în mod voluntar şi fiindcă El voia aceasta, cum va fi moartea Sa o legătură a dragostei?” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LX, 1, p. 298)

„Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. Prin aceste cuvinte, dumnezeiescul Mântuitor ne arată încă şi că El nu merge la moarte în ciuda Sa. Cum va merge El la moarte în ciuda Sa şi involuntar, El care o cere şi I se roagă pentru aceea, El care o numeşte slavă, nu numai a Celui care este răstignit, ci şi a Tatălui Său? Căci aceea s-a întâmplat: nu numai Fiul a fost slăvit, ci şi Tatăl. Înainte de cruce, evreii nu cunoşteau nici pe Tatăl: Israel nu M-a cunoscut (Is., 1, 3); dar după cruce, tot universul a alergat la El.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia LXXX, 1, p. 416)

„… despre moartea lui Hristos – Care nici nu ar fi murit dacă nu urma să ne îndrepteze…” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia X, p. 163)

„… nu Hristos era răspunzător, ci a murit pentru păcatele noastre, ca păcatul să-l desfiinţeze, să-i taie venele şi întreaga putere, şi cu un cuvânt să-l nimicească cu totul, pentru aceasta a murit El.”(Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XI, p. 184)

„El prin moartea Sa a omorât moartea …”  (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia XXV, p. 465)

„… moartea suferită de El a fost cea mai necinstită, cea mai plină de batjocură, cea mai blestemată. Căci Blestemat este cel spânzurat pe lemn (Gal., 3, 13). De aceea s-au hotărât iudeii să-L răstignească pe lemn, pentru ca astfel să-L facă de batjocură. De aceea au fost răstignit cu El şi doi tâlhari, pentru ca astfel să se facă părtaş lor şi să se plinească ceea ce s-a zis: şi cu cei făcători de rele a fost numărat (Is., 53, 12). Dar cu atât mai mult străluceşte adevărul şi cu atât mai mult devine luminat! Când atâtea uneltiri se fac duşmani slavei Lui, atunci minunea şi mai mult străluceşte şi se arată mai mare. Ei nu considerau lucru urât a-L ucide, ci a-L ucide într-un asemenea mod pentru a-L arăta mai vrednic de dispreţ decât toţi, la aceasta se gândeau; însă, cu toate acestea, nimic n-au făcut. Astfel, deşi amândoi tâlharii erau nişte pângăriţi – deşi mai la urmă unul dintre ei s-a schimbat – ei chiar de pe cruce îşi băteau joc de El şi nici conştiinţa propriilor lor păcate, nici faptul că erau şi ei în aceeaşi situaţie şi nici că pătimeau la fel ca şi El nu le-au oprit răutatea; lucru, de altfel, recunoscut şi de unul dintre ei când a grăit celuilalt pentru a-l face să tacă: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? (Lc., 23, 40), ceea ce dovedeşte marea lor răutate.

Pentru aceasta, şi Dumnezeu L-a preaînălţat la şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume (Flp., 2, 9).” (Omilii la Epistola către Filipeni, omilia a VIII-a, pp. 136-137)

„În ele însele, moartea, închisoarea şi lanţurile sunt vrednice de ruşine şi de batjocură; însă dacă cineva ar adăuga şi cauza lor şi ar cunoaşte bine taina, ar găsi pe fiecare dintre acestea încărcată de multă laudă şi cinste. Căci moartea aceea a mântuit lumea cea pierdută; că moartea aceea a unit pământul cu cerul; că moartea aceea a nimicit tirania diavolului, iar pe oameni i-a făcut îngeri şi fii ai lui Dumnezeu. Moartea aceea a ridicat firea noastră în tronul cel împărătesc, iar lanţurile acelea pe mulţi i-au întors de la rătăcire.” (Comentariile sau explicarea Epistolei a doua către Timotei, omilia II, p. 20)

„Ca prin moarte, zice, să surpe pe acela ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul. Aici arată ceea ce este minunat, că adică prin aceea ce diavolul a stăpânit, prin aceea a fost biruit, şi arma cea puternică ce o avea cu sine, adică moartea, prin aceasta chiar l-a rănit Hristos, ceea ce învederează marea putere a învingătorului. Ai văzut cât bine a făcut moartea?” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia IV, p. 92)

„(Hristos – n.n.) a ales moartea cea necinstită. Căci fie! A murit. Dar de ce a murit cu o moarte necinstită? Pentru nimic alta, decât ca să ne înveţe pe noi de a nu băga în seamă slava oamenilor. De aceea, nu ca fiind supus păcatului şi-a ales această moarte, ci învăţându-ne pe noi de a fi cu îndrăzneală contra ei, şi a nu o băga în samă de loc.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXVIII, p. 327)

,,Moartea lui Hristos a numit-o moarte, ca să te încredinţezi de patimile Sale. Moartea noastră a numit-o adormire, ca să ne uşureze durerea. Acolo unde a avut loc învierea, moartea o numeşte curajos moarte; dar acolo unde învierea e în nădejde, o numeşte adormire, prin acest nume mângâindu-ne şi dându-ne bune nădejdi.” (Omilii la săracul Lazăr, cuvântul V, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 112)

„Patima şi moartea sunt pentru Iisus Hristos dovedirea cea mai izbitoare a dumnezeirii Sale. Pentru a spune aşa noi recunoaştem în faptele vieţii Sale mai mult şi mărturisim pe Fiul lui Dumnezeu.

Pentru omul care nu este decât om, ceasul morţii este decisiv. Este ora dispariţiei şi a ruinii. Pentru Iisus Hristos această oră este a puterii, a triumfului, a vieţii. Victoriile pe care El n-a mai putut să le poarte în timpul vieţii, El le aduce în mod măreţ prin moartea Sa. Calvarul Său este câmpul Său de triumf, crucea Sa este tronul Său regesc; biruinţă asupra cerului, biruinţă asupra lumii, biruinţă asupra iadului.

Biruinţă asupra cerului. El prin cruce, prin patima Sa şi moartea Sa dezarmează dreptatea dumnezeiască şi câştigă mântuirea noastră. Şi pentru ca triumful Lui să fie şi mai văzut, mai strălucit, El vrea să triumfe prin tot ceea ce a cauzat înfrângerea şi ruina. Spune modul biruinţei şi atunci te vei mira mai mult. Prin ce a învins diavolul, prin aceea îl biruieşte Iisus Hristos, şi a acceptat aceleaşi arme, prin care el ne-a biruit atunci (…) Şi când auzi, Fecioara, lemnul şi moartea, acelea au fost simbolul. Lemnul era copacul, pomul. Moartea era asupra lui Adam. Aşteaptă adevărul. Înălţată este fecioara, şi lemnul şi moartea simbolizate, au fost simbolul învingerii noastre. Căci în locul Evei este Maria; în locul lemnului cunoştinţei binelui şi a răului este lemnul crucii; în locul morţii lui Adam, moartea lui Hristos (…) din muritori în nemuritori am fost făcuţi; acestea sunt binefacerile minunate ale crucii.

Căci prin cruce triumfă Iisus Hristos asupra iadului. Biruitor asupra cerului prin moartea Sa, biruitor asupra iadului, Iisus Hristos este al lumii. Cine-şi va refuza aici să-I aclame dumnezeirea? Care este omul, eroul, personajul minunat, care odată mort, nu intră într-o tăcere de uitare, în regiunea rece a indiferenţei? Care om mare mai mişcă încă lumea din fundul mormântului său? Trebuie să fie Dumnezeu pentru ca moartea să devină mai vioaie chiar decât n-a fost viaţa. Ori aşa este cu Iisus Hristos singur. Puterea Sa s-a desprins chiar din mormântul Său. Mort, El a învins mai mult, mai mult cucereşte lumea decât în cursul vieţii Sale.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, pp. 50-51)

„Şi chiar moartea Sa devine forţa Sa şi triumful Său. Viu, El rămâne ascuns şi fără prestigiu; mort, El cucereşte lumea, întemeiază o împărăţie de nedistrus, primeşte omagiile tuturor generaţiilor.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 70)

„Iisus Hristos zicea: Nu este iubire mai mare decât aceasta ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenul său şi El a murit, El a murit liber, în mod voluntar; El putea să aleagă pentru mântuirea lumii acel mijloc care-i plăcea Voinţei sale Supreme; El a ales moartea, şi moartea pe cruce. Această moarte El o dorea cu fierbinţeală; această cruce El o iubea ca pe o comoară a Sa. A fi răstignit, era pentru El a fi slăvit; a muri însemna a fi botezat în slavă şi în iubire. Crucea, într-un cuvânt, trebuia să ne dea nouă cea mai înaltă, cea mai de neînvins arătare a Iubirii dumnezeieşti.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 71)

DUMNEZEU  FIUL (motivele acceptării morţii Sale pe Cruce)

„Dacă Iisus Hristos a fost răstignit, aceasta s-a făcut nu fiindcă El a fost cel mai slab şi evreii mai tari; trupul Său a fost spânzurat pe Cruce, fiindcă a iubit Dumnezeu lumea.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXVII, 2, p. 128)

„Că precum doctorul neavând nevoie de a gusta din mâncările cele pregătite pentru bolnav, şi totuşi pentru grija ce o are de acela, el însuşi gustă mai întâi, ca să convingă pe bolnav de a se încuraja să guste din mâncare, tot aşa şi Hristos a făcut cu omul. Fiindcă toţi oamenii se temeau de moarte, El deşi nu avea nevoie, totuşi a gustat moartea ca să-i convingă şi pe dânşii de   a fi cu îndrăzneală faţă de ea.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia IV, p. 89)