Moartea pe cruce

PĂRINŢII BISERICII – ÎNVĂŢĂTORII NOŞTRI – Antologie patristică tematică, alcătuită şi prezentată de Drd. Liviu Petcu – Vol. I

Moartea pe cruce[1]

„Căci deşi a ajuns mort ca un om, a rămas viu prin firea dumnezeiască.”[2] (Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, 2, în PSB, vol. 39, p. 229)

„(…) dar n-ai fost ţinut de moarte, cum au socotit cei ce ţi-au hotărât crucea, ci te-ai folosit de ea ca de un somn şi ţi-ai închis ochii pentru scurt timp[3].” (Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, cartea a şaptea a Glafirelor la Facere, în PSB, vol. 39, p. 234)

[1] Jertfa de pe cruce a Mântuitorului Hristos reprezintă o nouă treaptă în opera de mântuire a noastră, căci fără această jertfă, nu s-ar fi putut realiza opera de mântuire a noastră. Noi, oamenii nu eram în stare să-i aducem Tatălui o astfel de jertfă curată. Domnul Hristos S-a jertfit pentru noi, pentru a ne atrage şi pe noi în jertfa Sa şi a ne imprima şi nouă puterea stării de jertfă prin unirea Lui cu noi, ca astfel să avem deschisă intrarea la Tatăl, unde se poate intra doar în stare de jertfă. Făcând referire la moartea Domnului Hristos pe cruce, precum şi la roadele acesteia, Sfântul Atanasie cel Mare spune: S-au petrecut amândouă minunile în acelaşi act: moartea tuturor s-a înfăptuit în trupul Domnului şi moartea şi stricăciunea au fost desfiinţate din pricina Cuvântului coexistent. (Oratio de Incarnatione, P.G., XXV, col. 132). – n.L.P.

[2] Acest text este foarte aproape de ceea ce spune Sfântul Atanasie cel Mare: Hristos a murit cu trupul pentru noi, nu şi cu sufletul şi cu firea Lui dumnezeiască, Aceasta fiind nemuritoare şi dătătoare de viaţă. El a zis <<Eu sunt viaţa>> (In., 16, 6). Viaţa Lui – ca Dumnezeu – nu moare, ci, dimpotrivă, învie morţii. (Sermo major de fide orthodoxa, P.G., XXVI, col. 1281 A). – n.L.P.

[3] Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Somnul nu e încetare totală a vieţii şi nu e decât pentru scurt timp. Aşa a fost moartea lui Iisus. Ea nu L-a desfiinţat. De altfel nu desfiinţa pe oameni nici înainte de El şi nici pe păcătoşii de după El. Moartea lui Hristos a fost o predare de Sine Tatălui, întrucât a renunţat să lucreze prin trup un scurt timp, aşa se întâmpla cu omul în somn. Dar rămânând viu cu sufletul şi cu dumnezeirea, a putut readuce trupul la viaţă. Şi a putut dovedi şi mai mult puterea sufletului şi a dumnezeirii asupra trupului. (n.s. 392, p. 234)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s