pătimirile şi răstignirea lui Hristos pe cruce

din LUMINA SFINTELOR SCRIPTURI – antologie Sf Ioan Gura de Aur

DUMNEZEU  FIUL (pătimirile şi răstignirea lui Hristos pe cruce)

Dat-au spre mâncarea Mea fiere şi spre setea Mea M-au adăpat cu oţet (Ps. 68, 25). Dar nici evanghelistul Ioan nu spune că a băut; că nu-i nici o deosebire între a gusta şi a bea; amândouă cuvintele arată unul şi acelaşi lucru.

Şi totuşi nebunia lor nu s-a oprit aici, ci, după ce L-au dezbrăcat, după ce L-au răstignit şi după ce I-au dat oţet, merg mai departe; chiar când Îl văd atârnat pe cruce Îl ocărăsc şi ei şi cei ce treceau. Dar ceea ce era mai cumplit decât toate era că Hristos pătimea acestea sub învinuirea de amăgitor şi înşelător, de îngâmfat, de om care s-a lăudat în zadar cu cele ce spunea. De aceea L-au şi răstignit în faţa întregului popor, ca să-L facă de râs înaintea tuturor celor ce-L vedeau; de aceea s-au slujit de mâinile ostaşilor, ca furia lor să crească şi prin această judecată publică.

Ce inimă n-ar fi muiat mulţimea care-L urma pe Iisus şi plângea? Această mulţime, da, dar nu pe aceste fiare! De aceea şi Domnul pe aceia îi învredniceşte de răspuns, dar pe aceştia, nu!” (Omilii la Matei, omilia LXXXVII, I-II, în col. PSB, vol. 23, p. 975)

„Diavolul a vrut deci să întunece triumful lui Iisus Hristos, dar n-a putut; din trei care au fost răstigniţi în acelaşi timp, singur Iisus strălucea, pentru a vă învăţa că virtutea a făcut totul. Trei au fost răstigniţi, s-au făcut minuni, dar nici una din aceste minuni nu i-a fost atribuită decât numai lui Iisus; atât erau de slabe cursele diavolului şi încercările lui, care s-au întors cu totul spre ruşinea şi spre dispreţul lui; pentru că unul din cei ce au fost răstigniţi cu Iisus Hristos a dobândit mântuirea! Deci, nu numai că răstignirea acestor tâlhari n-a micşorat slava lui Iisus răstignit cu ei, ci dimpotrivă, ea n-a putut să contribuie decât s-o înalţe. Nu era nici mai puţin mare nici mai puţin admirabil de a converti un tâlhar, fiind spânzurat pe cruce şi de a-l face să intre în Paradis, decât de a face să tremure pământul şi să se despice pietrele.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia  LXXXV, 1, p. 448)

„Pentru voi, fraţii mei, consideraţi vă rog, barbaria şi netrebnicia celor ce sunt în jurul lui Iisus Hristos. Noi, oricât de mare număr de duşmani am avea, orice rău şi batjocură ne-ar face să suferim, dacă vedem că-i omoară, noi îi plângem şi-i văităm; dar pe aceşti nenorociţi, nimic nu a putut să-i mişte; durerile, chinurile pe care le suferă Iisus Hristos nimic n-a putut să-i atingă; dimpotrivă, mereu mai cruzi, mai furioşi, ei inventează noi batjocuri, ei umplu un burete cu oţet şi îl duc la gura Lui, ei Îi dau să bea, ca şi cum o făceau pentru cei ce erau condamnaţi la moarte, căci pentru aceia i-au prezentat trestia cu oţetul.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia  LXXXV, 2, p. 451)

De ce S-a răstignit? Zice; desigur că nu din cauza păcatelor Lui, şi dovada se desprinde din învierea Lui. Pentru că dacă ar fi fost păcătos, cum ar fi putut să învieze?! Dar dacă a înviat, e vizibil că nu a avut păcat; şi dacă n-a fost păcătos, pentru ce a fost răstignit? Pentru alţii; şi dacă a fost răstignit pentru alţii, desigur că a înviat.” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia IX, p. 150)

„În adevăr, iubiţilor, mare mângâiere ne aduc patimile lui Hristos, şi ale apostolilor Lui, fiindcă în chipul acesta cugetând necontenit la ele, ni se va părea mai bună calea virtuţii.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXVIII, p. 330)

„- Pentru care pricină a fost jertfit? Pentru ce?

– Ca să împace cerul cu pământul, ca să te facă prieten cu îngerii, ca să te împace cu Dumnezeul tuturor, ca să te facă prieten cu El, pe tine, care-I erai vrăjmaş şi potrivnic.” (Omilia I la Vânzarea lui Iuda, VI, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 57)

Pentru că Paştile nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit (I Cor., 5, 7).

– Spune-mi, unde S-a jertfit?

– În vârful Crucii. Nou este jertfelnicul acestei jertfe, pentru că şi jertfa este nouă şi plină de mirare. Acelaşi a fost, şi jertfă, şi preot. Jertfă, după trup, iar preot, după duh. Acelaşi a şi adus, dar S-a şi dus, după trup. Ascultă că pe amândouă acestea le-a arătat Pavel: Orice arhiereu, spune el, luat dintre oameni, este pus de oameni (Evr., 5, 1). De aceea, trebuie să aibă şi el ceva de adus. Iată, El se aduce pe Sine. Iar în alt loc zice că Hristos S-a adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora (Evr., 9, 28). Se va arăta celor ce-L aşteaptă spre mântuire. Iată aici Pavel spune că a fost adus, iar dincolo spune că S-a adus pe Sine. Ai văzut că a fost şi jertfă, şi preot, iar Crucea a fost jertfelnic?

– Dar pentru ce nu s-a adus jertfa aceasta în templu, ci în afară de oraş şi de ziduri?

– Ca să se împlinească acele cuvinte care spun: Cu cei fără de lege s-a socotit (Isaia 53, 12).

– Dar pentru ce a fost jertfit pe vârful Crucii, şi nu sub un acoperiş?

– Ca să curăţească şi văzduhul. Pentru asta a fost jertfit în vârful Crucii. Nu sub bolta acoperişului, ci sub bolta cerului. Când Oaia era jertfită în vârful crucii, atunci văzduhul se curăţa, dar se curăţă şi pământul, căci Sângele din coasta Lui se picura pe el. Mai mult din această cauză nu S-a jertfit sub acoperiş, de asta nu s-a jertfit în templul iudaic, ca nu cumva evreii să tragă în folosul lor jertfa şi nici să nu creadă că jertfa s-a adus numai pentru poporul acela. De asta S-a jertfit în afară de oraş şi de ziduri, ca să afli că jertfa este universală, că jertfa este pentru tot pământul, ca să afli că jertfa aceasta este o curăţire universală, nu una parţială, ca pe vremea iudeilor. Dumnezeu poruncise iudeilor să lase la o parte tot pământul şi să aducă jertfă şi să se roage numai într-un singur loc, tocmai pentru că tot pământul era necurat, din pricina fumului, a grăsimii arse şi a tuturor celorlalte întinăciuni de la jertfele elenilor, aduse pe pământ.” (Omilia I la Cruce şi la tâlhar, I, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 88-89)

„- Spune-mi, tâlhare, de unde ţi-a venit gândul să pomeneşti de împărăţie? N-ai văzut decât piroane, cruce, învinuiri, batjocuri, ocări.

– Da, aşa e, răspunde tâlharul. Dar însăşi Crucea este pentru mine semn al Împărăţiei.” (Omilia a II-a la Cruce şi la tâlhar, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 108)

 „- Pomeneşti, tâlhare, Împărăţia cerurilor, te întreb, ce ai văzut? N-ai văzut decât piroane şi cruce.

  – Da, răspunde tâlharul, dar Crucea este semn al Împărăţiei. De asta îl numesc Împărat, pentru că Îl văd răstignit. Este de datoria unui împărat să moară pentru supuşii lui. El Însuşi a spus: Păstorul cel bun sufletul Lui Îşi pune pentru oi (Ioan 10, 11). Aşadar, şi împăratul cel bun îşi pune sufletul pentru supuşii Lui. Din această cauză Îl numesc Împărat, pentru că Şi-a pus sufletul Lui.” (Omilia I la Cruce şi la tâlhar, III, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 93)

„Poţi vedea nespusa iubire de oameni a lui Hristos nu numai de la Cruce, ci şi din cuvintele rostite pe Cruce. Era pironit pe cruce, batjocorit, luat în râs şi scuipat, dar zicea: Tată, iartă-le lor păcatul, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34). Cel răstignit Se roagă pentru cei ce-L răstignesc. Şi doar ei grăiau împotrivă, zicând: De eşti Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce, şi vom crede în Tine (Matei 27, 40-42). Dar tocmai pentru asta nu Se pogora de pe Cruce, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, căci pentru asta a venit, ca să Se răstignească pentru noi.

Pogoară-Te de pe cruce, şi vom crede în Tine. Acestea sunt cuvinte şi pretext de necredinţă. Învierea lui Lazăr, aflat într-un mormânt acoperit cu piatră, era o faptă mai mare decât pogorârea de pe cruce. Într-adevăr, era o faptă mult mai mare să scoată din mormânt pe Lazăr mort după patru zile şi legat cu fâşii decât să Se pogoare de pe cruce.

Iudeii ziceau: De eşti Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-te pe Tine Însuţi! (Matei 27, 40), iar El făcea totul ca să-i mântuiască pe cei ce-L acuzau, zicând: Iartă-le lor păcatul, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).” (Omilia I la Cruce şi la tâlhar, V, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 96)

„Răstignirea este în ea însăşi un lucru de ocară, dar Hristos o numeşte slavă, pentru că s-a făcut pentru cei iubiţi.” (Omilia I la Rusalii, III, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 205)

„… Crucea a suferit-o în mijlocul oraşului, în mijlocul praznicului, în mijlocul poporului iudeilor, în faţa ambelor tribunale, al iudeilor şi al romanilor, când sărbătoarea i-a adunat pe toţi, în mijlocul zilei, în văzul comun al lumii întregi. Şi pentru că numai cei prezenţi vedeau ceea ce se făcea a poruncit soarelui care s-a ascuns să vestească în toată lumea îndrăzneala lor.” (Scrisori din exil, Către cei ce se scandalizează de fărădelegile şi persecuţiile comise şi despre Pronia lui Dumnezeu, XVII, 9-10, în vol. Scrisori din exil. Către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi. Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă…, p. 316)

„O! Mare minune! Judecătorul vine la judecată, viaţa gustă moartea, Ziditorul se loveşte cu palma de zidire, Cel Nevăzut de Serafimi se scuipă de slugă, oţet şi fiere gustă, cu suliţa Se împunge şi în groapă Se pune.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, pp. 106-107)

„Au ieşit noaptea cu felinare şi cu făclii ca să-L prindă (Ioan 18, 3). Socoteau că năvălesc asupra unui simplu om. Voind dar să le arate puterea Lui, să le arate că este Dumnezeu şi lovesc cu piciorul în bolduri, le zice: Pe cine căutaţi? (Ioan 18, 4). Stăteau înaintea Lui, alături de El, şi nu-L vedeau; ci însuşi Cel căutat îi sfătuia cum să-L găsească, pentru a cunoaşte iudeii că de bunăvoie vine la patimă, că, dacă n-ar fi voit, n-ar fi fost prins. Cum ar fi putut-o face, când nici nu-L pu­teau găsi? Dar pentru ce spun eu că nu-L puteau găsi? Nici să-L vadă nu puteau, deşi le stătea în faţă. Şi nu numai că nu puteau să-L vadă, deşi le era în faţă, ci chiar când au răspuns la întrebarea Lui, nici atunci nu ştiau cine era Cel din faţa lor. Atât de tare le erau ochii orbiţi! Şi nu numai atât, ci i-a aruncat şi la pământ cu glasul Lui. Când a spus: Pe cine căutaţi?, s-au întors toţi înapoi din pricina glasului acestuia.” (Despre schimbarea numelor, cuv. III, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie…, pp. 54-55)

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s