îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi

CURAJUL

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia,  2006

CURAJUL –     Duminica a 23-a dupa Rusalii si    Duminica Femeilor Mironosite[a treia dupa Pasti] si la Duminica a 6-a dupa Rusalii(vindecarea slăbănogului)

Este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput. A fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi.

Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care e asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora e îndreptăţită şi înduioşătoare.

Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz.

Cine oare s-ar fi urcat pe Cruce, primind de bună voie una din morţile cele mai cumplite din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă de leu?

Care fire, de nu una de inflexibilă tărie ar fi îndurat vreme de trei ani şi jumătate, senină şi calmă, ura, vrajba, perfidia, ambuscadele vrăjmaşilor?

Ar fi stat, neclintită şi neînfricată, în faţa dregătorului şi a sinedriului? (A nepăsării unuia şi înverşunării celorlalţi)?

Şi cum altfel decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Apostolilor la provăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă, nici toiag, nici pâine, nici bani?

Şi care inşi de nu dintre cei mai dârji şi mai neştiutori de teama ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decât să-şi lepede, fie şi în schimbul celor mai ademenitoare făgăduielii, credinţa?

Nu-i deloc neexact din punct de vedere istoric ori exagerat din punct de vedere psihologic a spune că sângele martirilor constituie podoaba, purpura şi visonul Bisericii; e şi temeiul ei, în sensul cel mai strict şi mai tehnic al cuvântului.

Că aşa stau lucrurile o dovedeşte nu numai procesul evolutiv al instituţiei eclesiastice, ci şi textul însuşi al Scripturii care, parcă prevestitor, a pus accentul pe această calitate intrinsecă şi sine qua non a creştinismului.

Mântuitorul şi ucenicii Lui direcţi au ştiut prea bine şi ab initio unde sălăşluieşte marea taină a creşterii şi durabilităţii Legii noi. De aceea şi aflăm nenumărate referiri – în Evanghelii, în Faptele Apostolilor, în Epistole – la socotirea curajului drept trăsătură fundamentală a caracterului unui creştin.

Martir înseamnă martor, dar sinonimul substantivului este, erou.

Desigur că mucenicii au depus mărturie de fidelitate, smerenie, statornicie, putere de pătimire. Şi-au mărturisit deopotrivă inimoşia, vrednică de a celor mai bravi dintre eroii vieţii profane (militare şi civile). Şi voi sunteţi nişte militari le rosteşte colonelul Chabert, personajul titular al unei frumoase nuvele de Balzac, călugăriţelor căminului de pensionari unde e găzduit. Şi nu încape îndoială că pentru militari curajul e particularitatea specifică.

Mucenicii, anticipând cuvintele lui Saint Just, au confirmat cu mult înainte de revoluţia franceză spusa că împrejurările nu sunt grele decât pentru cei care se dau înapoi din faţa mormintelor lor. Ei, mucenicii, nu s-au dat înapoi; ba au şi mers, nu o singură dată, către ele, fără a fi constrânşi, plini de încredere, de voioşie şi de hotărâre.

Pentru ei n-au existat împrejurări dificile, situaţii imposibile, greutăţi de neînvins. Lor, fraza lui Brice Perain, filologul francez din veacul nostru, pare să le fi fost cunoscută: e simplu, dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ţi fie frică de moarte.

Iată de ce aurul, visonul, purpura şi podoaba Bisericii se confundă cu sângele de pe Cruce şi cu sângele martirilor.

Paralel celor mai strălucite victorii militare ale istoriei profane. De la Duhul Sfânt şi din sângele acesta s-a întrupat şi a dăinuit şi de-a pururi va dăinui Biserica lui Hristos.

In textele scripturistice, îndemnurile la curaj ale Domnului sunt numeroase.

Nu te teme îi spune (Marcu 5, 36; Luca 8. 50) mai marelui sinagogii, lui Iair, când vin unii şi-i vestesc că fiica lui a murit.

Nu te teme, crede numai şi se va izbăvi. (Credinţa este, prin urmare, recunoscută a fi o faptă de curaj, iar curajul e declarat, aidoma credinţei, o taină). Lui Simon, la fel i se grăieşte: Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni (Luca 5, 10).

Ucenicilor şi mulţimii tot aşa: Nu te teme turmă mică (Luca 12, 32). Nu te teme găsim şi în Apocaljpsă (1, 17).

Acelaşi îndemn apare şi în formă plurala: Deci nu vă temeţi (Matei 10, 26); aşadar nu vă temeţi (Matei 10, 31); îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi (Matei 14, 27; Ioan 6, 20): toate către Apostoli, când s-au speriat văzându-L că umblă pe mare.

La Schimbarea la Faţă, după trecerea norului luminos, Se apropie de Petru, Iacob şi Ioan şi atingându-i le zice aşijderea: sculaţi-vă şi nu vă temeţi (Matei 17, 7).

Îngerul către femeile venite la mormânt: Nu vă temeţi (Matei 28, 5), iar Domnul repetă şi El aceloraşi: Nu vă temeţi (Matei 28, 10).

Îngerul Domnului către păstori: „Nu vă temeţi” (Luca 2, 10), „căci iată vestesc vouă bucurie mare”! Când Iisus Se arată celor unsprezece şi ei se înfricoşează crezând că văd duh (Luca 24, 36-37) nu rosteşte aceleaşi cuvinte, dar sensul vorbelor: „Pace vouă” şi „de ce sunteţi tulburaţi?” – este identic cu „nu vă temeţi”. („Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze”-stă scris şi la Ioan 14, 27).

Când scena umblatului pe apă pe vreme rea este relatată de Ioan (6, 10-20), cuvintele folosite sunt aceleaşi ca la Matei:„Ei s-au înfricoşat; iar El le-a zis: Eu sunt, nu vă temeţi„.

Alteori întâlnim: nu vă înspăimântaţi. Astfel, la Marcu 16, 6 (îngerul către femei, în dimineaţa Duminicii de după răstignire).

Frica e vrednică de certare şi dojana: de ce vă este frică, puţin credincioşilor?, li se spune (Matei 8, 26) celor din corabie, spăimântaţi de valurile ce o acopereau.

La fel la Marcu 4, 40: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Fără frică îşi dorise să primească darurile cereşti şi Zaharia, tatăl înaintemergătorului, după ce a scris numele copilului pe tăbliţă.

Formele negative: nu te teme, nu vă temeţi, nu vă înspăimântaţi, să nu se tulbure inima voastră sunt adesea înlocuite prin imbolduri la curaj: îndrăzneşte fiule (Matei 9, 2: către un slăbănog); îndrăzneşte fiică (Matei 9, 22; Luca 8, 48: către femeia cu scurgere de, sânge); îndrăzniţi (Matei 14, 27; Ioan 10, 33); „în lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”; îndrăzniţi: (Marcu 6, 50); îndrăzneşte, scoală-te! (Marcu 10, 49: către orbul Bartimeu).

Care este efectul principal al fricii?

Îndepărtarea de Hristos.

Relatarea de la Luca 8, 37 e pe deplin edificatoare: după ce scoate duhurile rele din omul demonizat iar porcii se aruncă în lac, mulţimea din ţinutul Gadarenilor „e cuprinsă de frică mare”. Urmează consecinţa: „L-au rugat pe El toată mulţimea să plece de la ei”. (Matei 8, 34 şi Marcu 5, 17 zic: L-au rugat să treacă -sau să se ducă – din hotarele lor). Legătura de cauzalitate e limpede: Îi cer să plece pentru că le este frică.

Frica, aşadar, aduce cu sine ruperea de Hristos.

Dacă „nu vă tulburaţi” este echivalentul lui „nu vă înfricoşaţi”, căci îngrijorarea e tot o formă a fricii, probabil că Marta a fost certată şi din pricina aceasta, Domnul ştiind ca îngrijorarea zămisleşte simţăminte şi stări ale minţii străine învăţăturii Lui.

La Faptele Apostolilor apar mereu aceleaşi poveţe: îndrăzneşte, îndrăzneşte Pavele, iar el (ei) îndrăznind …

De asemenea în mai toate Epistolele Sfântului Pavel: „De aceea nu ne pierdem curajul (II Cor. 4,16); „îndrăznind deci totdeauna” (II Cor. 5, 6); „Fără să vă înfricoşaţi întru nimic” (Filip. 1, 28); „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii” (II Tim. 1, 7) frica, aşadar, e de la diavol, ca şi păcatul, ca şi moartea; textul acesta e capital, ne dă posibilitatea să desprindem adevărata sorginte a fricii).

Apostolul creştinilor, mai înainte de orice, le cere să fie îndrăzneţi: „Drept, aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus” (Evrei 10, 19). Tot el adoptă în repetate rânduri stilul şi tonul cel mai militar cu putinţă; „în lupta voastră cu păcatul nu v-aţi împotrivit încă pană la sânge” (Evr. 12, 4)  (David, Hanibal, Cezar, Napoleon nu le-ar fi vorbit altminteri ostaşilor lor); „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică” (I Tim. 6, 12) „Sufera ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus”.

Textul de la Efeseni 6, 11 e plin de cuvinte cu iz ostăşesc: „întăriţi-vă întru puterea.., îmbrăcaţi-vă cu toate armele …, luaţi toate armele…, toate biruindu-le…. staţi deci tari…. având mijlocul vostru încins…, îmbrăcându-vă cu platoşa…. pavăza credinţei, luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului.

S-ar zice că răsfoim un regulament militar, că citim un ordin de zi al unui căpitan de oşti.

Există în Noul Testament un stil imperativ al curajului, obârşia căruia se afla în porunca dată lui Avraam: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău” (Fac. 12, 1) – şi Avraam ascultă, plin de curaj, neştiind încotro merge şi unde se va opri, ca un bun ostaş ce se află (V. şi Evr. 11, 8).

Stilul evanghelic militar se manifestă şi prin verbe „active”, verbe îmbolditoare, imperioase, răsunătoare ca: stăruiţi, întrebaţi, vegheaţi, privegheaţi, treziţi-vă, cuceriţi, priviţi cu luare-aminte, fiţi gata, mergeţi, cercetaţi, căutaţi, bateţi, încingeţi-vă.

Acestea toate din partea Mântuitorului şi Apostolilor Săi. Dar şi creştinul, având bună îndrăzneală, răspunde în acelaşi mod, în aceeaşi tonalitate a neînfricării: „Nu mă voi teme!” (Evr. 13, 6) De ce? Pentru că ştie două lucruri: mai întâi că „partea celor fricoşi… este iezerul care arde cu foc şi pucioasă” (Apoc.21, 8 ) (înşiruirea osândiţilor începe cu fricoşii, ei mai întâi; necredincioşii, spurcaţii, ucigaşii, desfrânaţii, fermecătorii, închinătorii la idoli şi mincinoşii sunt menţionaţi în urma lor) -iar apoi, şi mai ales, că „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica” (I Ioan 4, 18).

In felul acesta curajul ajunge a fi, alături de dragoste, singura virtute în veci nepieritoare.

Domnul ne scoate din robia păcatului şi totodată ne liberează din tirania fricii. Ne dăruieşte cele două nestemate: libertatea şi curajul.

Aşa fiind, creştinului nici nu-i incumbă îndatoriri mai sfinte şi mai de seamă decât a iubi şi a-şi dovedi curajul. Ca unii care suntem urmaşi prin credinţă ai celor care L-au văzut pe Dumnezeu întrupat, ni se aplică textul de la Evrei 11, 27, reprodus pe statuia amiralului de Coligny, pe una din străzile Parisului: „A rămas neclintit ca unul care a văzut pe nevăzutul împărat”.

Covârşitoarea însemnătate acordată curajului atât de Domnul Hristos cât şi de Biserică rezultă şi din aceea că precum scrie la Matei 11, 12: „împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea”.

Cerurile, spune limbajul popular (tot în stil marţial), se cuceresc.

In traducerea Radu Vasile şi Gala Galaction se folosesc termeni mai tari, o grăire mai directă: împărăţia se ia cu năvală şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea.

Francezii spun şi ei că împărăţia e silită şi că violenţii o înşfacă (s’en emparent).

Tot de violenţă şi forţa pomenesc versiunea veche şi versiunea nouă a Bibliei englezeşti. Verbul to seize este concordant cu a înşfacă, a pune mâna pe în tălmăcirea lui Luther substantivul Gewalt nu e deosebit de forţă şi vilolenţă, iar verbul weg reisen e aprig şi expresiv, aproape de a răpi.

Drept concluzie aş cere voie să afirm: Dacă vechea Lege a putut fi rezumată în două porunci:

Să iubeşti pe Dumnezeu şi să iubeşti pe aproapele tău (Matei 22, 37; Marcu 12, 30—31; Luca 10, 27), Legea nouă poate – sub aspectul ei operaţional – fi conspectată astfel: crede, iubeşte şi nu te înfricoşa. Frica – păcat urât în ochii Domnului; curajul – virtute mult plăcută Lui şi consubstanţială situaţiei de creştin.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s