Luni seara – Glasul al 6-lea: întăreşte, Doamne, inima mea care se clatină

68

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Luni seara – Glasul al 6-lea

Canonul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Andrei Criteanul

Al căruia acrostih este

Ne vindecăm iarăşi pentru plânsul cel bun

Cântarea 1.

Glasul al 6-lea

Irmosul:

«Ajutător şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El, Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Ioil cel minunat, marele proroc al Domnului, a zis prooro­ceşte să plângem în chip sfânt şi să ne tânguim în sac şi cenuşă; eu însă dispreţuiesc aceasta, dar tu, Fecioară, mântuieşte-mă.

Ca ceea ce eşti izvor al milei, Născătoare de Dumnezeu, spală trupul şi sufletul meu cel întinat în chip ruşinos şi îmbracă-mă în veşmântul curat al harului.

Slavă…

Nu mă trece, Preabună, cu vederea pe mine cel stricat în fărădelegi, cel ce sunt deja cu totul spurcat de amare plăceri, ci spală-mă de toată întinăciunea şi mă mântuieşte.

Şi acum…

Să iasă din cămara de nuntă Mirele, Mireasă, zice proorocul şi păcătoşii să lucreze acum plânsul, iar noi, suflete al meu, să cădem cu lacrimi la Maica Izbăvitorului.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

«Pe piatra poruncilor Tale întăreşte, Doamne, inima mea care se clatină, că Tu eşti singur sfânt şi Domn».

Să înnoim pământul inimii în viaţa aceasta, semănând pe el virtuţile, ca să secerăm de dincolo grâul vieţii.

Stăpână nenuntită, cu rugăciunile tale către Fiul tău, înviază-mă pe mine, cel omorât de păcat prin sfatul pierzătorului.

Slavă…

Dacă am căzut, Stăpână, acum în nebunia faptelor mele şi zac în adâncul pierzaniei, dă-mi mie pocăinţă, ceea ce eşti fară de prihană.

Şi acum…

Ca pe nişte fiare cumplite hrănesc patimile în sufletul meu, dar nesuferind împreună sălăşluirea cu ele, la ajutorul tău scap, Fecioară.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

«Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut că aveai să Te naşti din Fecioară şi să Te arăţi oamenilor, şi a zis: Auzit-am glasul Tău şi m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne».

Cu puterea ta, Născătoare de Dumnezeu, să se întoarcă vrăj­maşii mei înapoia mea şi arcurile lor să se zdrobească, adică, necuratele cugete şi dă-mi mie, rugătorului tău, prin lacrimi să umblu în nepătimire.

Legat fiind de laţurile păcatelor, Născătoare de Dumnezeu, nu încetez, ci mai mult împletesc pe cele greu de dezlegat, adăugând patimi la patimi şi tuturor m-am făcut blestem, atră­gând asupra mea „vaiul” proorocului.

Slavă…

Rănile sufletului meu nu încetez a le zgândări cu iubirea de plăceri şi adaug dureri la răni, rămânând cu nesimţire nevinde­cat, miluieşte-mă, Maica lui Dumnezeu; vindecă-mă şi mă mântuieşte cu rugăciunile tale.

Şi acum…

Ca pe nişte vise înşelătoare văzând lucrurile vieţii trecând în fiecare zi, Născătoare de Dumnezeu, nu primesc nici o simţire a acestora, ci sunt încă înnodat de ele ca iedera de culmea stejarului.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Din noapte alergând la Tine, Iubitorule de oameni, luminează-mă, rogu-mă, şi mă îndreptează şi pe mine întru poruncile Tale şi mă învaţă să fac voia Ta, Mântuitorule».

înălţându-mă prin mândrie, Prealăudată, am căzut în cum­plita cădere a păcatului care a zdrobit sufletul meu şi cine mă va ridica dacă nu tu, Maica lui Dumnezeu.

Dăruieşte-mi, Stăpână, răbdare în toată strâmtorarea şi în toate răutăţile cele din afară care au venit asupra mea pe neaş­teptate, căci sunt împuţinat la suflet şi sunt lipsit de plată.

Slavă…

De smintelile pierzătorului izbăveşte-mă, Stăpână, şi de toată ameninţarea şi de întunericul cel mai din afară pe mine, cel ce în tine neclintit mi-am pus nădejdea.

Şi acum…

Cugetele desfrânării tulbură, Stăpână Preacurată, ticălosul meu suflet şi mă conving în chip fără de minte să mă învoiesc cu ele, din care degrab mă izbăveşte.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea».

Domnul a numit curvie a privi pătimaş la faţa femeii, dar eu, Fecioară, bolnav fiind de neînfrânare, mi-am întinat sufletul cu privirile cele neîngăduite.

Pe cel ce doarme îl năpădesc cumplit gândurile neînfrânării şi îl târăsc spre furnicături şi tresăltări ale trupului, însă cruţă-mă de vătămarea acestora, cu totul nepătată.

Slavă…

Mireasa lui Dumnezeu, Marie, cad la tine şi strig ţie cu la­crimi, Născătoare de Dumnezeu: Izbăveşte sufletul meu cel ticălos de judecata viitoare şi de focul cel veşnic.

Şi acum…

Ştiu, aflând din Scripturi, că trebuie să îndepărtez pricinile vorbelor deşarte, dar eu, Fecioară, nu mă tem să mă îndelet­nicesc cu nepotrivite vorbării şi cu contraziceri.

Sedealna.

Glasul al 6-lea

Nădejdea lumii

Pe Judecătorul lumii, Buno, pe Fiul tău, Fecioară, milostiv fă-L mie celui ce am căzut în multe, căci nimeni ca tine nu poate mijloci, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu şi Stăpânului. Pe Acesta, aşadar, roagă-L neîncetat pentru mine, ceea ce eşti sin­gură binecuvântată.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

«Greşit-am, facut-am fărădelege, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă. Ci nu ne da pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor».

Greşit-am, fărădelege am făcut, L-am amărât pe Hristos, Fecioară, toată fapta cea păcătoasă săvârşind, mişcându-L pe El spre mânie, dar tu, Fecioară, fă-L milostiv nouă, celor osândiţi.

Cu cugetele, cu simţirile şi cu faptele, Născătoare de Dumnezeu, cu totul m-am îndepărtat de Dumnezeul cel Viu şi m-am supus tiranilor născocitori ai patimilor, dar tu izbăveşte-mă din acestea şi dă-mi mie strălucirea pocăinţei.

Slavă…

Când sufletul meu cel ticălos va suferi despărţirea de trup şi nu va fi Cel ce izbăveşte sau Cel ce mângâie, atunci, Stăpână, vino-mi în ajutor şi izbăveşte-mă de năvălirea demonilor.

Şi acum…

Făţărnicia, Stăpânul meu a numit-o mare rău în viaţă de a cărei lucrare înşelătoare, izbăveşte-mă, Mireasa lui Dumnezeu, cu puterea ta, ca nu cumva cu sabia Duhului să mă taie Hristos.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

«Pe Cel pe Care îl slăvesc ostile cereşti…».

După datorie chemăm solirea ta către Fiul tău, Maica lui Dumnezeu, toţi cei ce am căzut şi am fost osândiţi, ca să fim izbăviţi de gheenă cu mijlocirea ta, Stăpână.

Hristos a venit să îi cheme pe păcătoşi la pocăinţă, veniţi dar cu mine toţi cei care am lepădat cuvintele Lui, să cădem cu pocăinţă la Născătoarea de Dumnezeu.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Râuri de lacrimi trimite-mi şi suspin din inimă cu zdrobire, ca să sting văpaia aceea de nerăbdat şi să dobândesc raiul slavei.

Şi acum…

Ca să îndumnezeiască pe muritori, Stăpână, Fiul tău din tine muritor desăvârşit a fost văzut. Pe Acesta roagă-L să mă arate pe mine, cel curăţit desăvârşit, părtaş al împărăţiei Lui.

Să lăudăm…

Irmosul:

«Pe Cel pe Care îl slăvesc ostile cereşti şi de Care se cutre­mură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a

Irmosul:

«Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este neînţeleasă, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe Tine toate neamurile, ca pe o Maică Mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim».

Cămara de nuntă este gătită în ceruri, Mireasa lui Dumnezeu, de Fiul tău, plină de toată bucuria pentru cei care au păzit fară ştirbire poruncile Lui, dar mie îmi este gătit întunericul şi tân­guirea şi focul gheenei de care roagă-L să mă izbăvească.

Plânsuri şi lacrimi şi osteneli, Mireasa lui Dumnezeu, sunt aduse în lupta de acum, dar dincolo cununi şi laude şi răsplătiri, şi cine este fericitul care cu adevărat seamănă aici cu lacrimi şi cu bucurie va secera?

Slavă…

înaripaţi se fac prin pocăinţă cei căzuţi, Preacurată, ca vul­turii făcând zborul lor către minţile cereşti, de partea cărora să fiu învrednicit şi eu, ticălosul, mântuit fiind cu rugăciunea ta.

Şi acum…

Ca ceea ce ai născut adâncul milelor, fără prihană Fecioară, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de osândă şi de judecată pe mine, robul tău cel fără de folos şi învredniceşte-mă de împărăţia ceru­rilor, Fecioară, ca să te măresc pe tine cu dor.

Prosomii.

Glasul al 6-lea

Toată nădejdea punându-şi

Bucură-te, fiică a Tatălui ceresc şi Maica Cuvântului; bucură-te, Mireasa Duhului Sfânt, mai înaltă şi mai caldă decât tronurile cereşti, mai bună decât serafimii, mai cunoscătoare decât Heru­vimii, mai Doamnă decât Domniile, mai puternică decât Pute­rile, întrecând Puterile cereşti, covârşind începătoriile şi mai bună conducătoare decât Arhanghelii sau mai mult decât îngerii slujind credincioşilor celor ce vor dobândi mântuirea.

Bucură-te, Stăpâna tuturor stăpânilor, Născătoare de Dumnezeu; bucură-te, ceea ce covârşeşti toate puterile cereşti; bucură-te, ceea ce singură eşti Stăpâna pământului şi a mării şi împărăteasa făpturii; bucură-te, sceptrul cel puternic, întărire vitează, tărie şi putere a împăraţilor celor credincioşi, Prealăudată; bucură-te, grădină dumnezeiască; bucură-te, omorârea iadului, Curată, scăparea creştinilor; bucură-te, Preabinecuvântată.

Bucură-te, scaun de foc al împăratului şi Domnului; bucură-te, dumnezeiască masă care porţi în mijlocul tău pâinea cerească; bucură-te, pământ roditor care ai crescut spicul vieţii, Preanevi­novată, din care cei ce mănâncă nu vor vedea moartea, Stăpână, ci vor fi duşi la viaţa cea veşnică, precum mai dinainte a zis Sin­gurul Stăpân a toate, Hrănitorul şi Atotţiitorul; bucură-te, scă­parea credincioşilor; bucură-te, preaminunată.

Pe tine cea cu totul nebiruită te rugăm, Fecioară, şi ne în­chinăm noi cei cumplit biciuiţi de necazuri, ca ceea ce ai putere de Maică la Domnul, zdrobeşte pe vrăjmaşii noştri, ca să nu spună unde este Dumnezeul căruia îi slujesc şi să cunoască nenorociţii că pe tine singură te-am dobândit acoperământ şi ajutătoare după Dumnezeu şi turn sigur; nu îi trece cu vederea, Preanevi­novată, pe cei ce aleargă la tine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Luni seara – Glasul al 6-lea: întăreşte, Doamne, inima mea care se clatină

  1. KOH  zice:

    Wonderful view~

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s