Duminică seara – Glasul al 2-lea: care porţi nerătăcite stelele şi planetele toate

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului

Editura Doxologia

Duminică seara – Glasul al 2-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Ioan al Evhaitelor

Cântarea 1. Glasul al 2-lea Irmosul:

«întru adânc a înecat de demult toată oastea lui Faraon pu­terea cea prea întrarmată; iar Cuvântul, întrupându-Se, a nimicit păcatul cel prea rău. Domnul cel Preaînalt, căci cu slavă S-a preaslăvit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Pe mine, cel ce mai presus de firea cea cuvântătoare am pă­cătuit, ceea ce ai covârşit cu sfinţenia şi cuvioşia şi curăţia minţii ostile îngereşti, mântuieşte-mă, Fecioară, ca pe tine să te laud, pe cea Prealăudată.

Valul plăcerilor cel înspumat de suflările vânturilor răutăţii mă înviforează, Fecioară nenuntită; dar tu, îndreptând cârma po­căinţei mele, ancorează-mă la limanurile cele liniştite ale nepătimirii.

Slavă…

Mintea mea cea leproasă şi sufletul, curăţeşte-le, Stăpână, cum şi Fiul tău a curăţit pe lepros, spunându-mi mie: Voiesc, curăţeşte-te, căci toate ascultă de cuvântul tău, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel deofiinţă cu Tatăl.

Tăietor de lemne fii mie, Stăpână, curăţind inima mea cea sălbăticită şi uscată, smulgând rădăcinile, tăind şi arzând cu dum­nezeiescul foc mărăcinii aducători de moarte ai păcatelor mele.

Cântarea a 3-a Irmosul:

«Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu cântând: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne».

Uşa cea vie a mântuirii oamenilor, deschide-mi mie uşile dreptăţii şi uşa pocăinţei, ca, intrând prin acestea, mărturisire şi destăinuire să aduc Domnului meu.

însemnează-mă pe fruntea sufletului meu cu pecetea şi cu semnul acoperământului tău, ca să fug de la faţa arcului celui pierzător, ca nu cumva, Născătoare de Dumnezeu, să mă săgeteze ca pe o oaie lără păstor.

Slavă…

Chipul Fiului Tău cel acoperit cu lut, drahma împărătească cea pierdută căutându-le şi aflându-le, şterge şi curăţeşte ţărâna patimilor şi praful ce se află pe ele.

Şi acum…

Pe mine cel rănit de sabia păcatului, răneşte-mă la rândul tău, Născătoare de Dumnezeu, înfigând sabia, ţinteşte coasta cea străpunsă a Fiului tău şi, la sfârşit, taie rana şi curăţeşte-o.

Cântarea a 4-a Irmosul:

«Nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Doamne, venit-ai întrupându-Te din Fecioară şi m-ai mântuit pe mine, omul întreg. Pentru aceasta, strig ţie: Slavă puterii Tale, Doamne!».

în întristări pe tine te avem, Fecioară, mângâiere; în supă­rări, răcorire; în ispite, mângâiere, întărire şi împreună cu noi luptătoare, grabnică izbăvire şi sprijin.

Ceea ce ai născut pe Cel ce voieşte mila şi pe Cel ce nu voieşte moartea păcătosului, pe Cel ce Se îmblânzeşte prin pocăinţă, povătuieşte-mă către căile pocăinţei.

Slavă…

Vindecând zdrobirea maicii noastre Eva, ai venit la noi din Născătoarea de Dumnezeu, Stăpâne, Iubitorule de oameni, pentru aceasta, şi pe mine, cel zdrobit, vindecă-mă cu cuvântul.

Şi acum…

Pe mine, cel ce suspin zi şi noapte, tânguindu-mă cu plângeri şi spălând cu lacrimi aşternutul meu, miluieşte-mă, Stăpână, şi mân­gâiere dăruieşte-mi cu ajutorul tău cel nevăzut.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Luminarea celor ce zăceau întru întuneric şi mântuirea celor deznădăjduiţi Tu eşti, Hristoase, Mântuitorul meu; şi la Tine mânec, împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta, că nu ştim alt Dumnezeu, afară de Tine».

Râul harurilor lui Dumnezeu, umple ochii mei de lacrimi, Năs­cătoare de Dumnezeu, adapă pământul cel fără de apă şi braz­dele cele uscate ale sufletului meu, ca să se înmulţească roadele.

în mâinile tale, Fecioară, este partea sufletului meu; izbă­veşte-mă acum din mâinile vrăjmaşilor mei, străluceşte faţa ta peste robul tău, Preasfântă Fecioară, mântuieşte-mă, Stăpână, cu dumnezeiasca ta milă.

Slavă…

Uşă a răsăritului celui strălucitor din înălţime te-ai arătat, tron preaînălţat al împăratului, scară care duce la cer pe care S-a pogorât Hristos, cu totul tară prihană Fecioară, şi a vorbit cu muritorii cei lepădaţi.

Şi acum…

Tronul înalt şi minunat al împăratului, pat dumnezeiesc primitor de Dumnezeu, sălaş preasfânt, împăcare tare, Născă­toare de Dumnezeu, fii lăudată.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«întru adâncul greşelilor fiind învăluit, chem adâncul cel ne­istovit al milostivirii Tale; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule».

în psalmi lăudându-te, strigăm ţie: Bucură-te, munte gras al lui Hristos Dumnezeu, Mireasa lui Dumnezeu întru care a binevoit a Se sălăşlui pentru mântuirea noastră.

Bucură-te, uşă a lui Dumnezeu neumblată, bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii, bucură-te, prin care sabia învăpăiată a heruvimilor mi-a dat liberă intrare în rai.

Slavă…

Nor purtător de dumnezeiască ploaie, sufletul meu cel uscat de văpaia păcatului, rourează-l şi adapă-l cu şuvoiul desfătării celei veşnice.

Şi acum…

Cugete necurate mă întinează, pofte ruşinoase şi dobitoceşti pângăresc smerită inima mea; Preasfântă Fecioară, ajută-mi!

Sedealna, glasul al 2-lea Cele de sus căutând

Cu dumnezeiasca lumină, departe alungă întunericul inimii mele, ceea ce eşti bună, dându-mi izvoare de apă, ca să-mi spăl răutăţile mele prin care am amărât pe Domnul cel preabun, căci întru tine singură este mângâierea mea.

Cântarea a 7-a Irmosul:

«Chipul cel de aur în câmpul Deira fiind cinstit, cei trei ti­neri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu; şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se cântau: Bine eşti cu­vântat, Dumnezeul părinţilor noştri».

Suflete care ştii că viaţa este ca un târg, bine încă de aici neguţătoreşte ca să câştigi cele mai mari, împărăţia cerurilor şi slava cea negrăită, căci, dacă va trece viaţa aceasta, alt prilej nu vei mai avea.

Ceea ce ai născut calea vieţii, pe Hristos, povăţuieşte-mă pe calea cea dreaptă care duce la corturile raiului şi la odihna de acolo, îndreptând calea mea şi paşii mei, Ceea ce eşti bună.

Slavă…

Veninul păcatului cheltuieşte puterea mea, dar tu, prin mi­lostiva ta plecare şi cu mâna harului tău, vino şi scoate-l pe acesta, ca ceea ce singură ai născut pe pământ pe Cel ce ridică păcatele lumii.

Şi acum…

Ceea ce ai născut pe Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Fiul omului pentru adâncul milelor, fiu al luminii şi al zilei mă fă pe mine care sunt fiu al întunericului şi al nopţii, Preanevinovată, şi arată-mă fiu vrednic al Tatălui ceresc.

Cântarea a 8-a Irmosul:

«Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc… ».

Focul caldeilor şi văpaia cea fără sfârşit a patimilor, Nabucodonosor cel înţelegător şi înfricoşat le-a aprins, precum şi cup­torul cel clocotitor, pe care stinge-l, Fecioară, cu roua rugăciuni­lor tale.

Minte pătimaşă având şi de cugete străine împărtăşindu-mă, la tine scap, palat curat, înmiresmat al lui Dumnezeu, Stăpână, curăţeşte-mă de toată duhoarea patimilor.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Ştiindu-te pe tine carte sfântă a lui Hristos, pecetluită de Duhul Sfânt, Fecioară, te rog, în cartea celor vii scrie-mă şi de viaţa cea nestricăcioasă învredniceşte-mă.

Şi acum…

Ocrotitoarea credincioşilor, nădejdea şi bucuria celor întristaţi, în bucurie întoarce tânguirea mea, Curată, şi dă-mi mie ca nu acum în veacul acesta să te văd pe tine, ci în cel viitor.

Să lăudăm… Irmosul:

«Pe Cel ce în cuptorul cel cu foc la tinerii evrei s-a pogorât şi văpaia în rouă a prefăcut-o, pe Dumnezeu, lăudaţi toate lucrurile ca pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a Irmosul:

«Pe Dumnezeu-Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău întru stricăciune prin mâncare, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi, credincioşii, cu un gând în cântări să-L slăvim».

Mai sfântă decât îngerii, mai înaltă decât Heruvimii, mai pre­sus de serafimii cei de foc şi mai cinstită decât orice ceată înge­rească înţelegătoare ai fost văzută şi prin slavă şi cinste fără de asemănare mai slăvită, Marie, Fecioară Stăpână.

Mireasă a lui Dumnezeu, Preasfântă, comoară a mântuirii, limanul celor pe mare nenorociţi, acoperământul sufletelor şi apărare, mântuire fii mie, bogăţie şi liman liniştit, sufletul meu cel îngheţat acoperindu-l şi încălzindu-l.

Ţarină nearată care ai născut pe Lucrătorul, brazda cea ne­semănată care ai odrăslit spicul vieţii, cu bogăţia celor bune şi cu îmbelşugarea tuturor bunătăţilor hrăneşte-mă pe mine, cel topit de foame, Stăpână.

Şi acum…

Ţie celeia ce ai născut pe Făcătorul tuturor şi pe Mântuitorul, eu, săracul, sărmanul şi lipsitul ce voi aduce vrednic? Căci nimic altceva nu am decât credinţă fierbinte şi dragoste adevărată întru care mântuieşte-mă şi pe mine, Stăpână.

Prosomii. Glasul al 2-lea Când de pe lemn

Bucură-te, templu preasfânt; bucură-te scaun al împăratului; bucură-te, tron de foc al Stăpânului tuturor; bucură-te, bucuria îngerilor; bucură-te, ridicarea lui Adam celui căzut; bucură-te, ceea ce ai dezlegat osânda Evei; bucură-te, lauda ortodocşilor, ocrotitoarea păcătoşilor şi ajutorul celor nedreptăţiţi.

Bucură-te, cleşte de taină, pe care mai dinainte l-a văzut Isaia, purtând cărbunele care curăţă de întinăciune toată zidirea. Bucură-te, rug aprins şi nemistuit; bucură-te, stâlp de foc prin care suntem duşi la odihna cea dumnezeiască; bucură-te, uşa milei şi iertarea păcătoşilor.

Bucură-te, bolta înstelată a cerului, care porţi nerătăcite stelele şi planetele toate; bucură-te, cerc strălucit al celor doisprezece zodii prin care a trecut soarele Hristos, Care a împlinit întregul curs al iconomiei întrupării pentru mântuirea oamenilor.

Bucură-te, ceea ce fără de strâmtorare ai purtat în pântece pe Dumnezeu cel necuprins, Care S-a făcut om din bunătate. Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, pentru aceea, rogu-mă, din patimile ce mă strâmtorează, slobozeşte-mă, pentru ca, umblând drept pe calea cea strâmtă, să ajung la lărgimea fericirii de acolo.