Din „Povete duhovnicesti”
Sfantul Macarie de la Optina
Editura Egumenita
Iartă-mă că nu ţi-am răspuns mai devreme, dar biroul meu s-a umplut de scrisori la care nu am răspuns încă. Iar multe conţin, la fel ca şi a ta, descrieri interminabile despre problema aceasta care se agravează mereu, adică despre neînţelegerile şi duşmănia dintre membrii familiei: părinţi şi copii, fraţi şi surori etc.
Le-am scris copiilor tăi înainte de a mi-o cere tu însuţi, şi le-am zis ce credeam eu că este corect. Dar mă îndoiesc de faptul că vorbele mele ar putea avea vreo influenţă asupra unor oameni pe care cuvântul lui Dumnezeu îi lasă indiferenţi. Această indiferenţă din ce în ce mai mare faţă de voia lui Dumnezeu şi refuzul ce vine ca urmare a acestui fapt – de a ne- cerceta inimile, dar şi de a vedea cât de mult ne lipseşte dragostea – ziceam, această indiferenţă creează, ca o pedeapsă inevitabilă, neînţelegerile şi dezbinarea din casă.
* * *
Ştiu că eşti milostivă şi mai ştiu că ai ajutat cu dărnicie pe foarte mulţi. Dar astăzi, Însuşi Hristos rătăceşte, Însuşi Hristos cerşeşte şi bate la uşa ta, ţinând-o de mână pe nepoata ta, înconjurată de copilaşii ei. Ascultă! El îţi cere ajutorul! Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde să-şi plece capul (Luca 9, 58). Auzi? N-are unde să-şi plece capul! Şi cere de la tine să-i oferi un acoperiş, sub care să Se odihnească!
Cumpără-le o casă! O casă mică, ce nu costă prea mult. Să zicem de la trei până la cinci mii de ruble. Pentru tine este o sumă fără importanţă. Dar Hristos îţi va fi recunoscător pentru aceasta! îţi va fi atât de recunoscător, încât îngerii se vor pune pe treabă imediat ca să-ţi zidească în cer un palat. Şi pentru palatul acesta vei da numai de la trei până la cinci mii de ruble!…
Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Macarie de la Optina despre pacea buna si pacea inselatoare
Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Macarie de la Optina - smerita calauza catre viata ne-lumeasca
Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – smerita calauza catre viata ne-lumeasca: 150 DE ANI DE LA TRECEREA LA CELE VESNICE