Pentru mine ortodoxie înseamnă libertate

sim_17194788763279843394347.jpg

Pentru mine ortodoxie înseamnă libertate, să știu adevărul dogmatic despre Dumnezeu și să am libertatea de a-l căuta, indiferent de ce înseamnă asta.

Oamenii trebuie să fie liberi, să înțeleagă că libertatea este absolut esențială în relația cu Dumnezeu. Știu că avem o frică de a ne uita la noi și de a vedea ce putem fi.

Ne-am obișnuit să așteptăm reguli, să așteptăm legi, dar biserica nu este dată Pământului să îi ofere o legislație, ci să ofere lumii sfinți.

Dacă te uiți în trecutul bisericii îți dai seama că ei erau atât de frumoși, de liberi și de sălbatici. Călugării locuiau în peșteri sau își făceau gropi în pământ. Sf. David al Tessalonicului trăia în copaci, avem sfinți care trăiau pe insule sau pe bărcuțe. Erau de o nebunie și o libertate incredibile.

Acum la noi ce se întâmplă? Călugăr este doar cel care locuiește într-o mănăstire mare. Orice altceva este condamnat sau lovit de neîncredere.

Drumul spre mântuire a părintelui Serafim începe la ASE, în București, trece prin Moscova și Oxford și se desăvârșește pe o insulă pustie din Scoția

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s