#FapteNuVorbe

Bun, am văzut că toată lumea din bula mea e mare patrioată, își iubește țara până la cer și înapoi. Acum, că a trecut 1 decembrie cu fasole, cârnați, slană, ceapă, pită și iubire maximă, a, și țuică, ne apucăm și noi odată de treabă pentru a scoate din rahat țara asta?

Fiecare în pătrățica lui.

Că ajutăm o vecină în vârstă să primească un castron cu supă în fiecare zi,

că nu mai parcăm pe locurile pentru persoanele cu handicap,

că strângem gunoaiele care ne ies în cale, că îi atenționăm pe needucații care aruncă orice pe jos, că traversăm civilizat pe verde,

că nu mai claxonăm ca disperații și facem pe vitejii în trafic,

că începem să învățăm să ne cerem drepturile: prin petiții, proteste sau chiar în sala de judecată,

că vom cumpăra 5 covrigi în loc de 2 sau 2 plăcinte în loc de una pentru omul ăla fără adăpost de care ne împiedicăm în fiecare zi,

că facem curățenie în dulap și donați hainele groase cu tot cu niște cutii de pateu și 2 pâini unui om al străzii,

că nu mai trecem nepăsători pe lângă cei de îi vedem căzuți, leșinați, înghețati, disperați,

că zâmbim unui om în metrou,

că facem comunitatea oamenilor din bloc și vedem ce e de făcut ca blocul să fie mai curat și mai frumos, la fel și grădina din fața blocului, că nu mai stăm cu gunoaiele la poartă din gard în gard,

că mergem și donăm sânge,

că donăm tichetele de masă unor copii nevoiași,

că adoptăm Scrisori pentru Moș Crăciun pentru copiii din satul X,

că întrebăm preotul pe cine putem ajuta,

că plantăm copaci,

că mergem la acțiuni/evenimente caritabile,

că trece anul și în ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și apoi iar decembrie continuăm să facem fapte bune.

Că ne pasă cu adevărat de țara asta și vrem și noi să trăim civilizat și să ne fie bine. Și nu, nu din vârful patului de pe FB, defilând tricolorul agățat de oglinda mașinii cu burțile pline. Că ăsta nu e patriotism, e ipocrizie curată. Iar România nu poate fi salvată așa niciodată.

#FapteNuVorbe

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s