Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului, glasul al 4-lea:

Popoare, înainte dănțuiți, din mâini bătând cu credință și cu dragoste vă adunați astăzi bucurându-vă și luminat cântați toți cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământești la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim că este Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Cel Ce a povățuit pe poporul Său prin Marea Roșie, cântare de biruință, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Să cântăm Domnului, Cel Ce a mutat în latura celor vii pe Preasfânta și Curata Maica Sa cea după trup.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca să vezi Frumusețea și să te îndulcești de podoaba Fiului tău, Fecioară, la Dânsul, mutându-te, ai alergat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cum ai răbdat moarte, Ceea ce ai născut pe Omorâtorul iadului și oamenilor celor morți le-a dăruit acum prin tine viață?

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Arătatu-te-ai cea mai Curată tu, Ceea ce ai născut pe Cel Ce a curățit păcatele tuturor, Fecioară. Pentru aceasta, cu credință te mărim.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Tu ești Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu ești Lumina celor întunecați; și pe tine Te laudă duhul meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pământul și cele cerești se bucură de mutarea ta, Maica lui Dumnezeu, că prin tine au dobândit preamărita lor împreunare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Bucuratu-s-au cereștii îngeri primindu-te pe tine, Ceea ce te-ai înălțat de pe pământ, de Dumnezeu Născătoare Prealăudată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Precum nașterea ta a fost Preamărită cu adevărat, Preacurată, așa este și Dumnezeiasca și cinstită mutarea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ridicatu-te-ai la locașurile cele cerești, Preacurată, ca Una care ești Locaș Preacurat lui Dumnezeu, Preacinstită Fecioară.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înțeles-am lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Mirare și spaimă au cuprins pe tăinutorii Cuvântului, văzându-te moartă și fără de glas pe tine, Curată, Ceea ce ești Maica Vieții.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

O, îngropare! O, darul! O, cântare care a fost atunci mai presus de cuvânt! Ai cărei ispravnici au fost cei purtători de Dumnezeu, care au stat împrejurul tău, Preafericită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Tu Încăpere Desfătată te-ai făcut Cuvântului. Pentru aceasta, te-a ridicat către Odihna Cea Desfătată și Sfântă și Veșnică, de Dumnezeu Născătoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Sfântă Adormirea ta îngerii și oamenii o fericesc; că tu ești Împărăteasa tuturor, născând pe Împăratul tuturor, Fecioară.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dis-de-dimineață strigăm Ție, Doamne: izbăvește-ne pe noi, că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Mormântul tău mărturisește îngroparea ta și mutarea ta cu trupul acum la ceruri, Ceea ce ești cu totul fără prihană.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Lăudați, fecioare, slăviți, tineri, bătrâni și domni, Adormirea Născătoarei de Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Murind, la locașurile cele fără de moarte te-ai mutat, omorând pe vrăjmașul cu nașterea ta, Ceea ce ești cu totul fără prihană.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Înconjuratu-te-au pe tine cetele bărbaților celor primitori de Dumnezeu, cu glasuri de petrecere, mărindu-te pe tine, Stăpână.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele. Că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea de iad s-a apropiat. Și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Casa care a încăput pe Cel Necuprins de toate, trece să locuiască la cele cerești. Ceea ce s-a arătat Cer al lui Hristos și Scaun și Cămară mare și Porumbiță Preacurată, a cărei Dumnezeiască Adormire să o lăudăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca și cu niște aripi pe nori ridicându-se vulturii Cuvântului cei sus zburători, în Ghetsimani s-au adunat, Fecioară, vrând să te întâmpine pe tine ducându-te la cer. Pe aceia, ca pe niște fii ai Fiului tău, i-ai binecuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cine este Aceasta care se urcă din văile lumești? Ce este această petrecere și străină mergere înainte? Ce Taină mare este aceasta ce se vede? Este Împărăteasa tuturor și Doamna și Slava și Lauda.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Strigat-a adunarea Apostolilor și de lacrimi s-a umplut, când au văzut Sfânt Sufletul tău, lăsându-și Locașul Cel de Dumnezeu Primitor. Și a lăudat cu Dumnezeiască cuviință, a ta Dumnezeiască Adormire, Ceea ce ești cu totul fără prihană.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Întru mărită pomenirea ta, lumea, împodobită fiind prin gând cu duh fără materie în veselie, strigă către tine: Bucură-te, Fecioară, Lauda creștinilor.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală și focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce te-ai tăinuit de legile firii întru Dumnezeiască nașterea ta, după legea omenească mori, Ceea ce Una ești Curată, înviind cu nașterea ta cea de viață purtătoare pe cei omorâți de demult, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Rămâne Dumnezeiescul mormânt deșert de trupul tău, dar plin de dar; că ne izvorăște nouă izvoare de tămăduiri și potolește curgerile păcatului, Preasfântă, de Dumnezeu Născătoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ridicatu-s-a trupul din mormânt și ne-a rămas, Fecioară Curată, binecuvântarea ta, care pe orbi îi aduce la lumină și arată prisositoare milostivirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce ești Carte nouă în care s-a scris Cuvântul, cu sfat preaminunat, roagă-te să fie înscriși în cartea viețiii toți cei ce laudă Cinstită și Preamărită Adormirea ta.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul și văpaia călcând-o, au săltat cântând: Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

De la margini venind stâlpii marginilor cei prealuminoși, în Sion s-au adunat să te îngroape pe tine, Ceea ce ai luat sfârșitul vieții, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Nici limba celor mai iscusiți vorbitori, nici gurile îngerilor nu pot după vrednicie să te laude pe tine; că fără asemănare pe toți i-ai covârșit, Stăpână.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Să se bucure făptura și norii să picure dreptate în ziua de acum, ca să cinstească Dumnezeiască mutarea Fecioarei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Iată, Scaunul Domnului, Cel mai presus decât Heruvimii și Scaunele, de pe pământ se înalță ca să fie așezat în Dumnezeiasca Împărăție, Ceea ce Singură este cu totul fără prihană.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiți prin rugăciunea ta; și împreună cu cetele cele fără de trup te mărim pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca Una care ești mai Luminată decât toate cele cerești, strălucește și luminează pe cântăreții Adormirii tale celei Luminate cu lumina darurilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Săltați, inimile tuturor credincioșilor, întru Adormirea Singurei Fiice a lui Dumnezeu, fiind mântuite cu rugăciunea ei cea neadormită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pământul prăznuiește, îngerii saltă și se bucură toți drepții întru Adormirea ta, Fecioară, lăudându-te pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Fecioară, Ceea ce ești iubitoare de bine, revarsă peste toți milele tale cele bune; și ne scapă de tot răul pe noi, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preabun.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumusețea Fecioriei tale…

Cele ale Înainteprăznuirii mutării Maicii lui Dumnezeu prăznuind, bucurându-ne, luminat să grăim către dânsa: Bucură-te, Ceea ce te-ai înălțat de pe pământ la cele cerești; Bucură-te, Ceea ce ai înviat marginile cu Adormirea ta. Pentru aceasta, acum mutându-te, fă pomenire pentru lume, Ceea ce ești cu dar Dăruită.

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s