Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Hozevitul

Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Hozevitul, alcătuit de Părintele Ghelasie

prăznuire, 5 august

După obişnuitul început se zice:

Tropar (glas 1)

„Pe tine, Sfinte Părinte, te cinstim, căci lăsând lumea şi patria  ta ai luat Crucea, urmând  lui HRISTOS, şi în  Valea Iordanului, în  peşteră  pustnicească,  la  Hozeva,  nevoindu-te,  te-ai  mutat  la  Cel  dorit.  Pentru  aceasta,  împreună  cu  Îngerii  se  bucură, Preacuvioase  Părinte Ioane, duhul tău”.

Tropar (glas 1)

Lăsând lumea ai  luat CRUCEA URMÂND Lui HRISTOS, că  şi în pustnicie, în Hozeva, te-ai nevoit, ca să găseşti pe Cel DORIT,  Căruia  Roagă-te  şi  pentru  noi,  să  ne  DĂRUIASCĂ  Pace  şi  Mare Milă.

Condacul 1

Chipul  CUVIOŞIEI  este  Marea  Taină  a  Îngerescului  Chip Pământesc,  Lumea  şi  DUMNEZEU  care  în  CHIPUL  RAIULUI  se UNESC  şi  pe  HRISTOS  ÎNTRUPEAZĂ  şi  CHIPUL  ÎMPLINIRII săvârşesc. ASEMĂNAREA acestuia şi tu fiind, cu Cinstire, Cântăm: Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

Icosul 1

Păcatul  a  dezgolit  Făptura  de  CHIPUL  Asemănării  DUMNEZEIEŞTI, dar Sfinţii prin HRISTOS iarăşi CHIPUL îl ÎNTREGESC şi  îl Strălucesc cu LUMINA PREASFÂNTULUI DUH, pe care şi tu, Sfinte Ioane, l-ai câştigat:

Bucură-te, Sfinte Ioane, Chipul CUVIOŞIEI;

Bucură-te, Chipul Tainei SFINŢENIEI;

Bucură-te, Taina PREFACERII Pământeşti;

Bucură-te, Taina UNIRII Cereşti;

Bucură-te, Taina Noului RAI;

Bucură-te, Taina Lui HRISTOS;

Bucură-te, Taina IUBIRII de DUMNEZEU;

Bucură-te, Taina Iubirii şi de Făptură;

Bucură-te, Taina ÎNCHINĂRII de ALTAR;

Bucură-te, Taina ce Deschide VEŞNICIA;

Bucură-te, Sfântul prin care Lumea se Sfinţeşte;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 2-lea

Rare sunt FLORILE de Munte ce Cresc pe Mari Înălţimi, care au în ele LUMINA Cea de Taină; una Asemenea, Sfinte Ioane, fiind şi tu, cu Lauda cuvenită Cântăm: ALILUIA!

 

Icosul al 2-lea

Chipul  Sfinţilor  CUVIOŞI  este  Chipul  Vieţii  noastre  Duhovniceşti,  Chip  de  SFINŢI  PĂRINŢI,  prin  care  şi  noi  Creştem  şi  ne Povăţuim:

Bucură-te, URMĂTORUL Sfinţilor CUVIOŞI;

Bucură-te, Următorul SFINŢILOR PĂRINŢI;

Bucură-te, Asemănarea lor;

Bucură-te, Asemenea cu Sfinţenia;

Bucură-te, Mlădiţă din Butucul HRISTOS;

Bucură-te, cel cu Mintea de LUMINĂ;

Bucură-te, cel cu INIMA de DUH PREASFÂNT;

Bucură-te, cel cu Înţelegerea de SUS;

Bucură-te, cel cu Priceperea Dincolo de lume;

Bucură-te, Alesul celor Sfinte;

Bucură-te, Alesul Slavei DUMNEZEIEŞTI;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 3-lea

Mare DAR DUMNEZEIESC al acestui Neam şi Pământ ai avut, că de Tânăr IUBITOR de HRISTOS te-ai arătat, pe EL L-ai URMAT şi în DĂRUIREA Lui ai Crescut, în Cântarea de: ALILUIA!

 

Icosul al 3-lea

DARUL PREASFÂNTULUI DUH aşa de mult te-a aprins, că de  la  Neamţ  la  Ierusalim  ai  mers,  ca  pe  URMELE  CRUCII  să păşeşti şi pe Sfinţii CUVIOŞI cei Dintâi să-i URMEZI:

Bucură-te, Râvnă Duhovnicească; 320

Bucură-te, DOR cu Înaripare de DUH;

Bucură-te, Căutarea Celor de SUS;

Bucură-te, alergarea pe Drumul cel spinos;

Bucură-te, mergerea pe cărarea cea pietroasă;

Bucură-te, lupta cu Firea cea veche;

Bucură-te, lupta cu păcatul din adânc;

Bucură-te, lupta cu păcatul trupului stricăcios;

Bucură-te, Iscusita Petrecere Cerească;

Bucură-te, Iscusita Duhovnicie;

Bucură-te, şi Iscusinţa pământească;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 4-lea

În  spate  cu  greaua  CRUCE  de  Neam  Românesc,  pe  Drumul Golgotei  ai  pornit  şi  cu  adevărat  ai  trecut  prin  toate  „PREFACERILE din adânc”, în Cântarea de: ALILUIA!

 

Icosul al 4-lea

Doar  cei  cu  „DARUL  Sfinţeniei”  pot  urma  „Golgota  cea  de Taină”,  că  Urcuşul  este  aşa  de  abrupt,  de  nu  se  poate  merge  până SUS la RĂSTIGNIREA Cea Mare şi ÎNVIEREA:

Bucură-te, cel Pecetluit cu DARUL Lui HRISTOS;

Bucură-te, cel cu Tăria CREDINŢEI;

Bucură-te, cel cu LUMINAREA Sfinţeniei;

Bucură-te, cel cu TALANŢII Lucrători;

Bucură-te, cel ce i-ai înmulţit cu prisosinţă;

Bucură-te, cel ce prin multe străduinţe i-ai recâştigat;

Bucură-te, că Zi şi Noapte te-ai nevoit;

Bucură-te, că aşa, Firea ţi-ai deschis;

Bucură-te, că „peste Fire” ai ajuns;

Bucură-te, că lupta cu păcatul mereu ai avut-o;

Bucură-te, că Biruitor te-ai făcut;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

Condacul al 5-lea

Sfinte Ioane, Alesule pentru SFINŢENIA „vremurilor noastre”, te-ai făcut MĂRTURIA CREDINŢEI Lui HRISTOS pentru lumea necredincioasă  şi  căzută  în  patimile  de  iad,  ca  să  nu  se  uite Cântarea: ALILUIA!

 

Icosul al 5-lea

Fiecare  Vreme  are  ALEŞII  săi,  prin  care  LUCRAREA  Lui DUMNEZEU se ARATĂ şi se Înfăptuieşte, şi aşa, LUMINA Vieţii mereu RĂSARE, ca o VEŞNICĂ ÎNVIERE:

Bucură-te, Alesul de la „răscrucea de vremi”;

Bucură-te, Alesule pentru LUCRAREA Sfinţeniei;

Bucură-te, Omul de Taină al Lui DUMNEZEU;

Bucură-te, şi Omul de Taină al Pământului;

Bucură-te, Fiul ASCULTĂRII Cereşti;

Bucură-te, Fiul de Cinste al lumii;

Bucură-te, că aşa ai Crescut Rod Sfânt;

Bucură-te, că din acesta şi noi ne Împărtăşim;

Bucură-te, că şi noi încercăm să te Urmăm;

Bucură-te, Povăţuitorul nostru cel Bun;

Bucură-te, cel cu Chipul şi de PĂRINTE;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 6-lea

Doar  cei  Mari,  cu  IUBIREA  şi  JERTFIREA  răutatea  lumii biruiesc şi dintre spini se aleg să RODEASCĂ Sămânţa cea Bună, în Cântarea de: ALILUIA!

 

Icosul al 6-lea

Mare  Taină  este  IUBIREA  Cea  Mare  de  DUMNEZEU,  care schimbă Firea şi lumea, care PREFACE cele de Jos în cele de SUS, şi Deschide UŞA Celor Nevăzute:

Bucură-te, Mărturia CREDINŢEI Lui HRISTOS;

Bucură-te, Mărturia pentru lumea necredincioasă; 322

Bucură-te, Mărturia SFINŢENIEI între cei răi;

Bucură-te, LUMINĂ între cei întunecaţi;

Bucură-te, Făclie Creştină;

Bucură-te, Sfeşnic pentru BISERICA Ortodoxă;

Bucură-te, Înălţarea CRUCII Biruitoare;

Bucură-te, Vestirea ÎNVIERII;

Bucură-te,  Noule  Propovăduitor  al  ÎMPĂRĂŢIEI  Lui  DUMNEZEU;

Bucură-te, călcarea „şarpelui morţii”;

Bucură-te, vădirea vicleniei ascunse;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 7-lea

Şi ca să nu se laude Făptura cu Cele ÎNALTE, cele DUMNEZEIEŞTI în slăbiciune se ARATĂ, în încercări şi necazuri, prin care şi tu, Sfinte Ioane, ai trecut, cântând: ALILUIA!

 

Icosul al 7-lea

Slab cu Trupul şi bolnav, DORUL DUMNEZEIESC L-ai avut ca pe un „FOC Nestins” ce-ţi da o TĂRIE peste Fire, ca o Mărturie a Celor Sfinte:

Bucură-te, LUCRAREA de Taină a Lui DUMNEZEU;

Bucură-te, Lucrătorul Ogorului Lui HRISTOS;

Bucură-te, Lucrătorul Ţarinii lumii;

Bucură-te, alegerea neghinelor;

Bucură-te, Adunarea Seminţelor Bune;

Bucură-te, Strângerea în Vistieria de SUS;

Bucură-te, Rodul cel Nestricăcios;

Bucură-te, Chipul Noului RAI;

Bucură-te, RAIUL fără „şarpele căderii în păcat”;

Bucură-te, RAIUL cu BISERICA-POMUL VIEŢII;

Bucură-te, Fiul lui Adam cel izbăvit;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 8-lea

Râvnitor  pentru  BISERICA  Cea  Sfântă  a  Lui  HRISTOS,  ai Slujit cu Sfinţenie  la  ALTARUL DUMNEZEIESC, prin  care te-ai URCAT la Cele de SUS, ca un Vultur, în Cântarea de: ALILUIA!

 

Icosul al 8-lea

Apoi şi Pustnic te-ai făcut şi în Peşteră te-ai retras, unde Ziua şi Noaptea  cu  Cele  Cereşti  ai  Petrecut,  ca  un  Doritor  Aprins  de DUHUL PREASFÂNT, ca la Cele Duhovniceşti să ajungi:

Bucură-te, că ai avut DARUL Duhovniciei;

Bucură-te, că prin multe nevoinţe l-ai Crescut;

Bucură-te, că prin acesta toate le-ai săvârşit;

Bucură-te, că în tot locul l-ai Sădit;

Bucură-te, că la Mânăstirea Neamţ l-ai plămădit;

Bucură-te, că la Mânăstirea Sf. Sava l-ai Împodobit;

Bucură-te, că apoi şi în Peşteră l-ai strălucit;

Bucură-te, că după lungi nevoinţe l-ai Împlinit;

Bucură-te, că aşa, Sfinţenia ai Câştigat;

Bucură-te, că şi în Trup ai adâncit-o;

Bucură-te, că aşa, SFINTE MOAŞTE te-ai făcut;

Bucură-te,  Sfinte  Ioane  Hozevitul,  ROMÂNUL,  cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 9-lea

Nimeni nu ştie ce nevoinţe ai purtat, ce lupte cu duhurile rele ai dus, cât de grea a fost PREFACEREA Firii, ca să ajungi la RODUL Cel Duhovnicesc în Cântarea de: ALILUIA!

 

Icosul al 9-lea

„CALEA Duhovnicească”  este  ca o „Trecere prin  Apă şi prin Foc”, prin „arderi şi mistuiri” ce pe mulţi îi sperie şi nu pot ajunge la „Limanul cel de Dincolo”:

Bucură-te, Bărbăţie Duhovnicească;

Bucură-te, Vitejie Monahicească;

Bucură-te, Credincioşia Vieţii Nevoitoare;

Bucură-te, luptătorul cu păcatul;

Bucură-te, Purtătorul CRUCII Izbăvitoare;

Bucură-te, Sfântul dintre Cer şi Pământ;

Bucură-te, Omul dintre DUMNEZEU şi Făptură;

Bucură-te, Făptură ce şi-a Crescut Chipul;

Bucură-te, Făptură cu Rodul VEŞNICIEI;

Bucură-te, CHIPUL Lui HRISTOS ÎMPLINIT;

Bucură-te, ICOANĂ a Drumului Vieţii;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 10-lea

Bolnav cu Trupul, dar cu Tăria de Suflet neclintită „URCUŞUL Duhovnicesc”  l-ai  trecut,  ca  pe  o  „Golgotă  de  Taină”,  şi  aşa  la ÎNVIEREA VEŞNICIEI ai ajuns, în Cântarea de: ALILUIA!

 

Icosul al 10-lea

„Hotarul Trecerii  în  VEŞNICIE”  cel  „prăpăstios şi  înfricoşător”,  şi  care  fără  „PREFACEREA  Firii  Pământeşti”  nu  se  poate trece, tu cu adevărat l-ai trecut:

Bucură-te, Omul care trece „hotarul VEŞNICIEI”;

Bucură-te, Omul cel Minunat;

Bucură-te, Omul cu DARUL ÎMPLINIT;

Bucură-te, Nevoinţă Monahicească;

Bucură-te, RUGĂCIUNE Neîncetată;

Bucură-te, Rugăciune de ÎNCHINARE;

Bucură-te, Rugăciune de adâncă pocăinţă;

Bucură-te, Rugăciune Curăţitoare;

Bucură-te, şi Rugătorul nostru;

Bucură-te, şi Ajutătorul în nevoi;

Bucură-te, PĂRINTE, cel cu Braţele mereu PRIMITOARE;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 11-lea

Plăcut  Cerului  şi  Pământului,  ca  un  Fiu  de  Mare  Cinste,  în VEŞNICIE ai ajuns, de unde te ştim că Mijloceşti şi pentru noi, cei ce Cântăm: ALILUIA!

 

Icosul al 11-lea

După „Douăzeci de Ani” Trupul Nestricăcios ţi s-a descoperit, şi ca SFINTE MOAŞTE în Mânăstirea Hozeva ai fos dus, ca să fii o MĂRTURIE   a   Duhovniciei   pentru   „lumea   necredincioasă   de

astăzi”:

Bucură-te, MINUNE din „vremurile necredinţei”;

Bucură-te, MINUNE între cei necredincioşi;

Bucură-te, Sfinte din lumea stricăcioasă;

Bucură-te, SFINŢENIE Reînviată;

Bucură-te, Arătarea SFINŢENIEI Sfinţilor PĂRINŢI;

Bucură-te, SFINŢENIA Lui HRISTOS Cea Biruitoare;

Bucură-te, CHIPUL CRUCII Din nou ARĂTAT;

Bucură-te, CHIPUL CRUCII iarăşi URMAT;

Bucură-te, ICOANĂ de Sfânt PĂRINTE;

Bucură-te, ICOANĂ Făcătoare de MINUNI;

Bucură-te, SFINTE MOAŞTE, Arvuna VEŞNICIEI;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 12-lea

Al Monahilor Chip Strălucit şi NUME de SFINŢENIE şi Credincioşilor MĂRTURIE a CREDINŢEI Celei Mari, aşa de acum ne eşti, SFÂNTUL cu Chipul Cel CUVIOS, ICOANĂ de ÎNCHINAT şi Cântare de: ALILUIA!

 

Icosul al 12-lea

Nevoinţele Tale Duhovniceşti şi nouă ne sunt Povaţă şi Îndrumare,  iar  SCRIERILE  de  Inimă  DOINITOARE  pe  care  ni  le-ai lăsat, de asemenea la IUBIREA de DUMNEZEU ne Cheamă: Bucură-te, IUBIREA  de  DUMNEZEU  ce  se  face  LUMINA

Lumii;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea Înfricoşătoare;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea cu ÎNCHINARE;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea din Rugăciune;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea din Nevoinţă;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea din suspin şi lacrimi;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea din pocăinţă;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea din CREDINŢĂ;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea din DĂRUIRE;

Bucură-te, IUBIREA de DUMNEZEU cea din Iubirea de Făptură;

Bucură-te, Sfinte Ioane, IUBITORULE de DUMNEZEU;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul al 13-lea

LUMINA IUBIRII de DUMNEZEU este Taina PREFACERII Firii Pământeşti, ce DUHUL PREASFÂNT Primeşte şi în CHIPUL Lui  HRISTOS  se  UNEŞTE,  pe  care  Tu  având-o,  Sfinte  Ioane  cel CUVIOS,  şi  pe   noi   ne   Ajută  să  ajungem   la  IUBIREA  Cea SFÂNTĂ, în Cântarea de: ALILUIA!

(Acest condac se repetă de trei ori.)

 

Icosul 1

Păcatul  a  dezgolit  Făptura  de  CHIPUL  Asemănării  DUMNEZEIEŞTI, dar Sfinţii prin HRISTOS iarăşi CHIPUL îl ÎNTREGESC şi  îl Strălucesc cu LUMINA PREASFÂNTULUI DUH, pe care şi tu, Sfinte Ioane, l-ai câştigat:

Bucură-te, Sfinte Ioane, Chipul CUVIOŞIEI;

Bucură-te, Chipul Tainei SFINŢENIEI;

Bucură-te, Taina PREFACERII Pământeşti;

Bucură-te, Taina UNIRII Cereşti;

Bucură-te, Taina Noului RAI;

Bucură-te, Taina Lui HRISTOS;

Bucură-te, Taina IUBIRII de DUMNEZEU;

Bucură-te, Taina Iubirii şi de Făptură;

Bucură-te, Taina ÎNCHINĂRII de ALTAR;

Bucură-te, Taina ce Deschide VEŞNICIA;

Bucură-te, Sfântul prin care Lumea se Sfinţeşte;

Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

Condacul 1

Chipul  CUVIOŞIEI  este  Marea  Taină  a  Îngerescului  Chip Pământesc,  Lumea  şi  DUMNEZEU  care  în  CHIPUL  RAIULUI  se UNESC  şi  pe  HRISTOS  ÎNTRUPEAZĂ  şi  CHIPUL  ÎMPLINIRII săvârşesc. ASEMĂNAREA acestuia şi tu fiind, cu Cinstire, Cântăm: Bucură-te,   Sfinte   Ioane   Hozevitul,   ROMÂNUL   cel   cu Chipul Sfinţilor CUVIOŞI!

 

 

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s