Canon de rugăciune la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului (2)

DSC_6666

Tropar la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, glasul al 8-lea:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu Dumnezeiască tărie încinge-mă pe mine cel ce măresc în cântări cu dreaptă credinţă Sfinţit Brâul tău, care este Dumnezeiască încingere a cetăţii tale şi întărire, Fecioară şi îngrădire nesurpată pentru turma ta, Preacurată Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu L-ai născut pe Dumnezeu Cel Puternic, Care încinge cu putere pe toţi cei binecredincioşi, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Pentru aceasta, te fericim pe tine şi Dumnezeiescul tău Brâu cu bucurie sărutându-l, har şi milă luăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu bucurie astăzi dănţuim împrejurul punerii Sfinţitului Brâu al Curatei Fiicei a lui Dumnezeu; din care încingere a nestricăciunii s-a ţesut nouă şi îmbrăcăminte nestricăcioasă şi haină neruptă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sub puterea ta aleargă poporul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi sub Acoperământul tău scapă totdeauna; tuturor fii Ajutătoare şi dă tuturor cererilor cele către mântuire, izbăvind din nevoi sufletele noastre.

Catavasie:

Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, celui ce pedestru a trecut-o; iar, de-a curmezişul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea, lui Hristos să-I cântăm, Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Inima se înnoieşte, atingându-se cu călduroasă credinţă de Sfinţitul Brâu al Fecioarei şi se încinge cu putere nebiruită, împotriva patimilor celor necurate şi a vrăjmaşilor celor fără de trup, nevătămată rămânând.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rămâne încă nestricat Sfinţit Brâul tău, care Preacurat trupul tău Fecioară, a încins; sfinţind pe cei ce se apropie cu bună credinţă şi îi scoate din stricăciunea bolilor şi a necazurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ai fost Casă Preafrumoasă, Preacurată, Cuvântului Celui Ce S-a Întrupat din tine; şi în sfântă casa ta, ai binevoit a se pune Brâul tău; pe care, sărutându-l, ne sfinţim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cinstit Brâul tău întru bucuria inimii cu cinste toţi îl sărutăm, care este cinstea tuturor credincioşilor, de Dumnezeu Născătoare, ca unul care s-a atins de Preacinstit trupul tău.

Catavasie:

Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte; căci cu odrăslire a ales preot, iar Bisericii celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înălţându-te la Lumina Cea Neapusă, după ce ai adormit, ai lăsat celor ce te fericesc pe tine, în locul trupului tău, Cinstitul Brâu, Curată, izvor de tămăduiri fiind şi loc de mântuire şi apărătoare cetăţii tale celei ce te cinsteşte pe tine, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca într-un cer nou intrăm noi în casa ta, în care vistierie s-a pus, ca un soare luminos, Dumnezeiescul Brâu, strălucind raze de minuni şi inimile tuturor luminând, Fecioară şi negura patimilor gonind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Sicriul Sfinţeniei Celei Înţelegătoare, Preacurată cu totul Lăudată; şi Cinstită Racla ta, care are în sine Brâul pe care l-ai purtat încingându-te, o dai poporului tău drept scăpare tuturor şi izvor de tămăduiri nedeşertat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Venit-a cetăţii tale dar mult bogat, Cinstitul tău Brâu, Prealăudată. Şi s-a pus luminat în această zi în Dumnezeiască casa ta aceasta şi s-a făcut pricină de praznic mare, de Dumnezeu Născătoare, celor ce te iubesc pe tine cu căldură.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Umbrele Legii şi vorbele cele ascunse ale proorocilor mai înainte te-au arătat pe tine, Preacurată, că aveai să fii Maică Adevărată a lui Dumnezeu. Prin care blestemul s-a pierdut şi a înflorit desăvârşit Binecuvântarea şi Mântuitorul Dar, celor ce te laudă pe tine cu credinţă şi cu dragoste.

Catavasie:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dumnezeiescul Brâu punându-se astăzi în casa ta, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, împreună cu dânsul s-a pus toată darea bunătăţilor, celor ce au trebuinţă; şi se umple de sfinţenie tot cel ce se apropie, cererile cu credinţă luând.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înfrumuseţatu-te-ai, Fecioară, pe Cuvântul Cel Preafrumos născându-L. Şi în biserica ta cea frumoasă ai binevoit a fi pus Brâul tău cel frumos, care a încins frumos trupul tău, de Dumnezeu Născătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântă casa ta ca alt Rai tuturor se cunoaşte, câştigându-şi în mijloc ca un trandafir cu bun miros, Brâul tău, care umple de bună mireasmă Dumnezeiască inimile celor ce se apropie cu credinţă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Norul Dumnezeieştii ploi te-ai făcut, Ceea ce eşti cu totul fără prihană din care picură apă de mântuire şi izvor care a adus la rodirea dreptei credinţe pământul cel uscat prin greşeli; pentru aceasta, cu credinţă pe tine te mărim.

Catavasie:

O, de trei ori fericite lemn, pe care a fost răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce a fost pironit pe tine cu trupul, de Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: În adâncul păcatelor…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe un Prunc Tânăr ai născut nouă pe Cel mai înainte de toţi vecii; şi înnoieşti inimile cele învechite cu păcatul, care a luat înnoire prin punerea Cinstitului tău Brâu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfântă biserica ta minunată este întru dreptate, căci, câştigând minunat Brâul tău cel ce varsă din sine minuni, credincioşilor se arată noian de tămăduiri, de Dumnezeu Născătoare, Maică Fecioară.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Veselitu-s-a tot sufletul, adunându-se în sfântă biserica ta şi într-însa văzând, de Dumnezeu Născătoare, Brâul tău ca un soare luminos, din sine dând lumina darurilor Atotfăcătorului şi Dumnezeiescului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întăreşte Curată, inimile noastre, trecând cu vederea toate păcatele; şi încinge cu putere pe cei ce au câştigat cu credinţă Brâul tău, ca o vistierie de mult preţ şi neschimbătoare.

Catavasie:

În pântecele fiarei celei din apă, Iona, palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea patimă mai înainte a închipuit-o vădit, de unde, a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat, a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a fost Răstignit cu trupul şi cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Cinstit Brâul tău, care a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, de Dumnezeu Născătoare, este putere nebiruită cetăţii tale şi vistierie de bunătăţi neîmpuţinată. Căci numai tu Singură ai născut, fiind pururea Fecioară.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împărăteasa tuturor la Locaşurile Cereşti ducându-se, a lăsat Brâul său bogăţie împărătesei tuturor cetăţilor, prin care se mântuiesc de năvălirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să ne apropiem acum la izvorul cel ce izvorăşte dar şi milă la Cinstită Raclă care ţine Preacinstitul Brâu, al Celei ce a cinstit firea omenească cu cinstită naşterea sa, a Fecioarei şi Maicii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lăudaţi pe Domnul toate Puterile Cereşti şi pe Ceea ce L-a născut pe E1; Preamăriţi-o, toate limbile omeneşti; că a dăruit Brâul său scăpare adevărată şi mântuire credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să picure de sus norii dreptate astăzi, întru punerea Brâului tău, norule de Dumnezeu dăruit; şi tot sufletul să cânte dulce, bucurându-se: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci cu duh de rouă aducător ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un scaun Sfânta Raclă s-a pus prealuminat înăuntrul Sfintelor celor neapropiate, ale Singurei Fiice a lui Dumnezeu şi a Curatei Împărătese a tuturor; care are Brâul cel de odihnă, din care celor care se ostenesc în multe păcate, le vine din destul odihnă în chip desăvârşit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe pământ cu sfinţenie ai Întrupat pe Domnul; şi cu Sfintele tale mâini ai încins cu adevărat pe Cel Ce încinge pe cei binecredincioşi cu putere. Iar acum, suindu-te mai presus de ceruri, ai lăsat oamenilor Cinstitul tău Brâu, tărie şi acoperământ, Fecioară de Dumnezeu Născătoare.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Celor bolnavi, vindecare, celor ce alunecă, întărire, celor leneşi, Dumnezeiască îmbărbătare, ocârmuire celor ce înoată, celor rătăciţi întoarcere, este cu adevărat, Curată Fecioară, Dumnezeiescul dar, care urmează Cinstitului Brâu; căruia cu credinţă ne închinăm, întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Săvârşind astăzi Sfântă punerea Dumnezeiescului tău Brâu, Sfinţită prăznuire noi robii tăi facem şi cu bucurie grăim către tine: Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, Bucuria îngerilor şi a tuturor oamenilor celor ce cântă cu credinţă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul în toţi vecii.

Binecuvântaţi, tineri, cei în tocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu, Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor în toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a de aceasta…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată Dumnezeiescul pat al lui Solomon, pe care îl înconjoară şaizeci de puternici, adică cuvintele Scripturilor, ca într-un pat împărătesc, în Cinstita Raclă Brâul se pune astăzi, spre chemarea tuturor celor smeriţi şi spre apărarea credincioşilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, Cetatea Împăratului Ceresc, de care s-au grăit lucruri preamărite, pune cetăţii tale Dar Cinstit şi Scump Preasfânt Brâul tău, spre întărirea tuturor credincioşilor prin care purtătorii de cununi biruiesc pe vrăjmaşi, strălucind în dreapta credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorâţi munţi acum dulceaţă şi dealuri veselie veşnică, adunările patriarhilor şi toate cetele mucenicilor, împreunarea proorocilor şi cinstita ceată a Dumnezeieştilor Apostoli, veseliţi-vă împreună cu noi toţi, întru punerea Dumnezeiescului Brâu al Fiicei lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfînţit-ai toate, Preasfântă Fecioară, prin naşterea ta; şi acum ne-a dat nouă prea multă luminare, Preasfânt Brâul tău; întru a cărui punere tot pământul dănţuieşte şi te cinsteşte pe tine, Ceea ce ai umplut omenirea de bucurie negrăită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De înşelătoarea dragoste a patimilor şi de vrăjmaşul ce mă ispiteşte totdeauna cu greutatea păcatelor şi de cumplita lene şi de izgonire şi de robie şi de pradă, degrab mă izbăveşte, Preacurată, ca o Milostivă, pe mine cel ce scap la a ta milă.

Catavasie:

Rai de Taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de Care lemnul Crucii cel de viaţă purtător, pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind şi închinându-ne Lui, pe tine te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Punerea Cinstitului tău Brâu Biserica ta luminos o prăznuieşte şi cu osârdie grăieşte către tine: Fecioară Curată, ocroteşte pe toţi de puterea vrăjmaşilor; sfărâmă întărâtările barbarilor, celor necredincioşi şi îndreptează viaţa noastră, ca să facem voile Domnului cele Dumnezeieşti.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Izvoarele tămăduirilor, de Dumnezeu Născătoare, care ies din Preacinstit Sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, daruri vărsând celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu cinste te slăvim şi cu mulţumire grăim: Bucură-te, Ceea ce eşti Singura Nădejde a celor ce te laudă pe tine.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Punerea Cinstitului tău Brâu prăznuieşte astăzi poporul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi cu osârdie grăiesc către tine: Bucură-te Fecioară, Lauda creştinilor.

 

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu