Arhive pe categorii: Sfaturi

Fiecare zi să o începi ca şi cum ar fi prima după nuntă

Din „Sfaturi intelepte”, Sfantul Teofan Zavoratul Viaţa conjugală nu închide uşile Împărăţiei Cereşti şi poate să nu împiedice nici duhul desăvârşirii. Totul constă nu în rânduielile exterioare, ci în dispoziţiile, sentimentele şi năzuinţele interioare. [I, 116]

Publicat în Copii, Căsătorie, Sfaturi | 1 comentariu

CAPITOLUL AL DOILEA – FAMILIA

din „Mântuirea în viaţa de familie ” Sfantul Teofan Zavoratul Cartea Ortodoxă 2004 CAPITOLUL AL DOILEA – FAMILIA POVAŢĂ CĂTRE UN FAMILIST DESPRE VIAŢA PLĂCUTĂ LUI DUMNEZEU Mila lui Dumnezeu fie cu Dumneavoastră! Mare fericire e faptul că în locul … Continuă lectura

Publicat în Copii, Educaţie, Familie, Mântuirea în viaţa de familie, Sf.Teofan Zăvorâtul, Sfaturi | 1 comentariu

CAPITOLUL AL ŞASELEA- COPIII

din „Mântuirea în viaţa de familie ” Sfantul Teofan Zavoratul Cartea Ortodoxă 2004CAPITOLUL AL ŞASELEA- COPIII DESPRE UN COPIL ÎNDĂRĂTNIC Îmi pare rău că micuţa este capricioasă, însă e prea devreme pentru a prevesti rele pornind de la acest fapt. … Continuă lectura

Publicat în Adopţie copii, Copii, Educaţie, Greutati, Mântuirea în viaţa de familie, Milostenie, Părinţi, Responsabilitate, Sf.Teofan Zăvorâtul, Sfaturi | 2 comentarii

Sf Grigorie din Nazians către Olimpiada

Sfantul Grigorie din Nazianz POEM-INDEMN CATRE OLIMPIADA [Carmina II, 2, 6] din „Scrisori catre Olimpiada diaconita”, Sfantul Ioan Gura de Aur Copilul meu, acest dar iti trimit eu, Grigorie: indemnul unui parinte este darul cel mai bun. Nu aurul amestecat … Continuă lectura

Publicat în Sfaturi | 1 comentariu

Nu te indigna!

Din „Langa Parintele Porfirie” Editura Bunavestire 2002 Intorcîndu-se un frate odată de la biserică, intră în casă şi-şi văzu soţia şi copiii care nu se duseseră la biserică.

Publicat în Familie, Pr.Porfirie, Sfaturi | Lasă un comentariu

Problemele familiale şi sfinţirea

Din „Amintiri despre batarnul Porfirie” Editura Bunavestire 2002 Pentru a îndrepta metehnele unui frate, aşa cum făcea cu noi toţi, părintele luă exemple din natură şi din viaţa sa şi îi spuse:

Publicat în Familie, Pr.Porfirie, Sfaturi, Suferinţă | 1 comentariu

Duminica 11 dupa Rusalii – Pr Nicolae Steinhardt

8 August Duminica a 11-a după Rusalii Ap.I Corinteni 9, 2-12; Ev.Matei 18, 23-35; (Pilda datornicului nemilostiv); glas 2, voscr.11 FANTOMELE DIN CEATĂ – Nicolae Steinhardt IERTAREA – Nicolae Steinhardt Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm … Continuă lectura

Publicat în Sfaturi, Sfinţi şi Părinţi | Lasă un comentariu

Sfantul Macarie de la Optina: Căsnicia

Din „Povete duhovnicesti” Sfantul Macarie de la Optina Editura Egumenita Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care … Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Sfaturi, Soţ/Soţie | 4 comentarii

Da sfatul tau, dar hotararea sa fie a barbatului. Caci pentru barbatul intristat limanul cel mai bun e sotia

Către Olimpiada Sfantul Grigorie din Nazianz POEM-INDEMN CATRE OLIMPIADA [Carmina II, 2, 6] din “Scrisori catre Olimpiada diaconita”, Sfantul Ioan Gura de Aur Copilul meu, acest dar iti trimit eu, Grigorie: indemnul unui parinte este darul cel mai bun. Nu … Continuă lectura

Publicat în Sfaturi, Soţ/Soţie | 7 comentarii

Sfaturi soţilor creştini

din „Cuvinte alese„, Sfântul Ioan Gură de Aur Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: “Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai … Continuă lectura

Publicat în Bărbat/Femeie, Copii, Căsătorie, Iubire, Sf.Ioan Gură de Aur, Sfaturi, Soţ/Soţie | Lasă un comentariu

Cuvânt către soţ

Nu-ti striga niciodata sotia doar pe nume, ci insoteste-l pe acesta cu cuvinte de alint, de cinstire, cu multa dragoste… Prefer-o pe ea inaintea celorlalti in orice imprejurare, atat pentru  frumusetea, cat si pentru dicernamantul ei, si laud-o – SFANTUL … Continuă lectura

Publicat în Sf.Ioan Gură de Aur, Sfaturi, Soţ/Soţie | Lasă un comentariu

Sf Ioan Gura de Aur: Sfaturi către miri – perfect, prefectiune

SFANTUL IOAN HRISOSTOM SFATURI CATRE MIRI In romaneste de PR. D. FECIORU EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC BUCURESTI, 1942 Pagini alese din Sfinţii Părinţi Nr. 16 Drepturile rezervate. Din   seara  nunţii  în   care   o   vei primi pe  mireasa  ta  în   camera  de … Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Responsabilitate, Sf.Ioan Gură de Aur, Sfaturi, Soţ/Soţie | 1 comentariu

Atunci când un tânăr te va iubi cu adevărat, îţi va iubi sufletul; şi tu îl vei iubi pe al lui. Apoi, nu vei mai avea nevoie de nimic. Pentru că amândoi veţi simţi că legătura dintre voi este sfântă pe măsură ce vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. Şi, în timp, veţi descoperi fiecare comori în inima celuilalt

din Mother Gavrilia: The Ascetic of Love [Maica Gavrilia – Asceza Iubirii , Scrisori, p.415-416] Traducere: Adriana 17. Scrisoare către S.V., o fetiţă din zilele noastre Leros, 10-2-1992 …Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această … Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Sfaturi | 1 comentariu

Mama şi copilul

Din „Povete duhovnicesti” Sfantul Macarie de la Optina Editura Egumenita Pot să vă spun cu certitudine un lucru: m-aţi pus într-o poziţie dificilă.

Publicat în Copii, Căsătorie, Gelozie, Sfaturi, Voia lui Dumnezeu | 6 comentarii

Şi-i mărturiseşte că e nenorocită că după orele de birou e silită, acasă, să trebăluiască în loc de a se putea consacra

din „Dumnezeu in care spui ca nu crezi” de NICOLAE STEINHARDT Editura Humanitas Vorbeai de bucuria de a ceti din Filocalie 12. Iată o faptă autentică, şi destul de recentă care, dacă nu-i la nivelul Filocaliei, mi se pare a … Continuă lectura

Publicat în Sfaturi | 2 comentarii

Recomandare cărţi

Cum să-ţi înţelegi soţul Autor: Gary Smalley Colecţia: Familia la Curtea Veche – poate fi cumparată de AICI Mai devreme sau mai târziu, aproape orice soţie îşi pune întrebările: cum îl pot motiva pe soţul meu să îşi asume o … Continuă lectura

Publicat în Biblia, Căsătorie, Recomandări, Sfaturi, Soţ/Soţie | Lasă un comentariu

Pr.Proclu: Sfat pentru fetele care vor să se căsătoreasca

Pr.Proclu: Sfat pentru fetele care vor să se căsătoreasca, de la minutul 6

Publicat în Sfaturi | Lasă un comentariu

CUM ÎNDREPTĂŢIREA DE SINE POATE SUBMINA CĂSĂTORIA

Articol luat de AICI Traducere de Andreea Elena Bosontel din site-ul http://www.orthodoxytoday.org/articles7/MorelliEntitlement.php CĂSĂTORIILE AVANTAJOASE: CUM ÎNDREPTĂŢIREA DE SINE POATE SUBMINA CĂSĂTORIA         Fr. Georgre Morelli       Căsătora creştină este o vocaţie slăvită. Căsătoria, aşa cum Apostolul Pavel ne învaţă, reproduce relaţia dintre … Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Păcat, Sfaturi, Soţ/Soţie | Lasă un comentariu

Despre petrecerea femeii în casă

Cuvantari despre viata de familie Sfântul Ioan Gură de Aur Traducere: Pr. Marcel Hanches Editura “Invierea” 2005 Despre petrecerea femeii în casă (Migne, P. G. 59,340-342) Căci, dacă în Ioan trebuia să creadă, cu atât mai mult în Acesta. Dacă … Continuă lectura

Publicat în Îmbrăcăminte, Bărbat/Femeie, Cuvântări despre viaţa de familie, Căsătorie, Familie, Sf.Ioan Gură de Aur, Sfaturi, Soţ/Soţie | 1 comentariu

Sfat fetelor şi băieţilor ce vor a se casatori

ALEXANDRU VLAHUTA Preluat de AICI “Adu-ti aminte de Ziditorul tau în zilele tineretii tale, înainte ca sa vina zilele despre care vei zice: “Nu-mi gasesc nici o placere în ele…” (Ecclesiastul 12, 1)

Publicat în Sfaturi | Lasă un comentariu

Sfaturi – Staretul Nicolae de la Zalit

din „Stareţul Nicolae de la Zalit” Editura PUBLISTAR Bucureşti – 2004 * El vedea clar trecutul, prezentul şi viitorul vieţii fiilor săi, alcătuirea lor interioară. Dar cât de îngăduitor se adresa acelora cu acea ştiinţă despre om, pe care i-o … Continuă lectura

Publicat în Înşelare, Sfaturi, Soţ/Soţie | 1 comentariu

Sfântul Tihon din Zadonsk: Soţii

Din „Trepte catre cer” Sfantul Tihon din Zadonsk Editura Bunavestire 2002   1 Bărbatul şi femeia trebuie să se căsătorească de bunăvoie şi de comun acord. De aceea preotul, înainte de cununie, îi întreabă pe amândoi: «Veniţi la căsătorie de … Continuă lectura

Publicat în Ascultare, Căsătorie, Sfaturi, Soţ/Soţie | 1 comentariu

Scrisoarea lui Al.Vlahuta, pentru fiica sa Margareta

Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fii fericita!

Publicat în Sfaturi | 12 comentarii

Greutăţile familiale

Din „Sfaturi pentru familia crestina” Sfantul Ambrozie de la Optina Greutăţile familiale trebuie să le îndurăm ca pe o soartă aleasă de către noi de bună voie.

Publicat în Căsătorie, Greutati, Sf.Ambrozie Optina, Sfaturi | 1 comentariu