Duminică seară – Glasul 1: Umple de veselie inima mea

0064

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului


Editura Doxologia

Duminică seară Glasul 1

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Andrei Criteanul

Al cărei acrostih este:

«Primeşte, Fecioară, părga plânsurilor mele. Da»

Cântarea 1. Glasul 1

Irmosul: «Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a preaslăvit; că aceasta, Nemuritorule, ca o atotpu­ternică, pe potrivnici i-a zdrobit, lăcând israelitenilor cale nouă, prin adânc».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Vino, suflete, ca pârga plânsurilor să o aducem astăzi Născă­toarei de Dumnezeu, căci ea a izbăvit neamul omenesc din bles­temul lui Adam şi ne-a dăruit nouă binecuvântarea şi bucuria. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | 1 comentariu

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Duminica vameşului şi fariseului

Sfântul Teofan Zăvorâtul
TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ,PENTRU FIECARE ZI DIN AN

Duminica vameşului şi fariseului (a 33-a) [ II Tim. 3,10-15; Lc. 18, 10-14].

Ieri, Evanghelia ne-a învăţat stăruinţa la rugăciune; acum, ea ne învaţă smerenia sau simţământul că nu avem dreptul de a fi ascultaţi. Nu-ţi însuşi dreptul de a fi ascultat, ci să purcezi la rugăciune ca unul ce eşti cu totul nevrednic de luare-aminte şi cutezi a deschide gura şi a înălţa rugă către Dumnezeu numai şi numai datorită nemărginitului pogorământ al Domnului faţă de noi. Nici prin gând să nu-ţi treacă: „am făcut cutare şi cutare faptă bună; aşadar, dă-mi cutare şi cutare lucru”.

Continuă lectura
Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

9. DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

Evanghelia despre rugăciunea vameşului şi fariseului

OMILII SI PREDICI, SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI

Luca 18:9-14

Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Continuă lectura
Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Cuvânt la Duminica Vameşului si a Fariseului

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
din “Omilii la Postul Mare”

Ideea şi vrednicia smereniei

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (/ Cor. 4, 4).

Continuă lectura
Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Cuvânt la Duminica Vameşului si a Fariseului

Duminica 33 dupa Rusalii. Predică la Duminica vameşului şi fariseului. Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu

din DĂRUIND VEI DOBÂNDI – CUVINTE DE CREDINȚĂ

Editura Polirom

Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu[1]

[Predică la Duminica vameşului şi fariseului]

Fraza Sfântului Isaac Sirul – nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept[2] – ni se arată desigur la prima vedere ca stranie, revoltătoare, de neînţeles. Nu este oare dreptatea relevată pe tot cuprinsul Vechiului Legă­mânt (şi pe al Psaltirii cu osebire) a fi unul din atri­butele majore ale divinităţii ? Nu tot astfel o consideră teologii toţi şi credincioşii fără excepţie ?

Şi totuşi, aflăm în Noul Legământ confirmări temei­nice ale aserţiunii Sfântului Isaac Sirul, aşa ultragiantă cum pare să fie. Dreptatea aici nu mai transmite impre­sia că deţine primordialitatea recunoscută ei în prima parte a Scripturii; s-ar zice că, într-un mod uluitor pentru mintea omenească, i se substituie însuşi con­trariul ei.

 

• Drept făptuieşte cumva Dumnezeu trimiţând la moarte pe cruce şi în chinuri cumplite pe Fiul Său Cel nevinovat şi neprihănit pentru a mântui gloatele de păcătoşi ?[3] Ştiind prea bine că reacţia unei omeniri adânc afundate în rele va fi ţintuirea pe lemnul bles­temat al dumnezeirii ? întruparea (spre suferinţă, batjocură şi răstignire) a Cuvântului – de dragul şi cu scopul izbăvirii unor înrăiţi în păcate – cum altminteri poate fi calificată, decât act de nedreptate vădită ?

• Dar purtarea tatălui în parabola fiului risipitor ? Este de două ori deplin nedreaptă : faţă de fiul cel cuminte, care niciodată nu i-a călcat porunca şi căruia în veac nu i-a dat un ied să se veselească cu prietenii săi. A socotit fireşti truda şi ascultarea băiatului de treabă şi nu s-a sinchisit cândva să-i manifeste mulţu­mirea ori afecţiunea-i părintească. Nu l-a tratat altfel decât ca pe un simbriaş ori o unealtă. Iar dacă purtarea tatălui faţă de fiul cuminte e izbitor de rece şi nepăsătoare, de flegmatică şi distantă, apoi faţă de celălalt -desfrânatul şi risipitorul – e scandalos de entuziastă şi iertătoare. Nu numai că-i îngăduie să se întoarcă acasă, dar, văzându-l de departe, aleargă la el, îi cade pe grumaz, îl sărută ; porunceşte apoi să i se dea haina lui cea dintâi, inel în mână, încălţăminte în picioare ; în sfârşit, înjunghie viţelul cel îngrăşat şi se veseleşte cu toţi căsenii, mâncând, jucând şi cântând.

Numai dreaptă nu poate fi numită această părtinire a vinovatului. De înţeles ar fi iertarea, însă bairamul, zaiafetul, tămbălăul (căci se auzeau cântecele şi tropăitu­rile de la depărtare) – mai ales raportate la foarte zgârcita afecţiune dovedită celeilalte odrasle – nu pot să nu surprindă şi să nu işte în cugetul cititorului ori ascultătorului parabolei serioase nedumeriri cu privire la felul cum înţelege tatăl dreptatea.

• Pilda lucrătorilor tocmiţi la vie este şi mai edificatoare. Nu degeaba au cârtit lucrătorii din ceasul întâi văzând că primesc tot un dinar, ca şi cei în ceasul al unsprezecelea. Munca se cade a fi retribuită potrivit cantităţii şi calităţii ei. De vor fi fost cei din ceasul al unsprezecelea mai iscusiţi şi mai harnici, tot rămâne discrepanţa strigătoare la cer, raportul fiind de unul la doisprezece. Şi deopotrivă este să lucrezi un ceas în răcoarea serii ori să trudeşti douăsprezece ore trecând prin arşiţa şi năduful zilei ?

Pilda lucrătorilor tocmiţi la vie în momente diferite ale zilei şi primind aceeaşi simbrie mărturiseşte o con­cepţie neegalitară a salarizării, adică o nedreptate. Argu­mentul că tariful de un dinar, stabilit la început, a fost respectat e pur formal.

• Dar parabola smochinului neroditor ?[4] Aici nedreptatea e şi mai clară şi iscă neapărat uimirea. Ni se spune doar foarte desluşit că „nu era timpul smochi­nelor”. De ce atunci să aibă parte de blestem un săr­man pom nevinovat care-i supus soroacelor rodirii ? Smochinul e atât de aspru şi de iremediabil pedepsit pentru o situaţie de fapt care nu ţine de libera voinţă, iar ştiut este că răspunderea implică libertatea alegerii.

• Şi în purtarea Domnului faţă de Marta desprin­dem o serioasă doză de nedreptate. Marta „se sileşte cu multă slujire”, iar Maria, în acelaşi timp, şade la picioarele Domnului ascultându-L. Marta, copleşită de treburi, îi cere să i-o trimită pe Maria în ajutor. Domnul nu numai că nu face astfel, dar o şi ceartă pe Marta şi o laudă pe Maria. Şi aceea care se pregătea de „ospăţ mare” (cum zic unele tălmăciri) va rămâne singură şi certată, înapoindu-se foarte pro­babil cu amărâtă inimă la cuptorul şi cratiţele ei.

• Dar femeia adulteră! E prinsă asupra faptului, vinovăţia ei este neîndoielnică, iar textul legal referitor la păcatul săvârşit se citeşte limpede : uciderea cu pietre.

Hristos însă ce face? Cum rosteşte sentinţa? în mod cu totul neaşteptat : pârâşii sunt supuşi judecăţii, nu femeia vinovată. Ea scapă de osândă, iar ei pleacă mustraţi de cuget şi ruşinaţi.

• Şi încă o constatare : Hristos vădeşte o statornică preferinţă şi îngăduinţă vameşilor, desfrânatelor, păcătoşilor. (Precum este cazul şi în Evanghelia de astăzi[5]: nu rugăciunea fariseului celui drept, care nu-i răpitor ori adulter, care posteşte de două ori pe săptămână şi dă zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi din tot ce câştigă este primită, ci a vameşului celui păcătos.)

La cine găzduieşte Iisus, cu cine stă la masă, mănâncă şi bea ? Dreptatea voia să se ferească de păcătoşi, să nu intre în casele lor, să nu cineze cu ei. Dar El nu ! Parcă dinadins sfidează dreptatea şi cumsecădenia şi-şi petrece vremea numai printre păcătoşi şi desfrânate ; în casele lor îi place a zăbovi cu apostolii Săi, neşovăind a sta la mesele unde ei vin în număr mare. ( „Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu uce­nicii Lui.”)

• Mai ciudate şi enigmatice, cred, se înfăţişează textele de la Matei, Marcu şi Luca – toate spun în esenţă acelaşi lucru : „Celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar si de la cel ce nu are (ori i se pare numai că are) şi puţinul ce are i se va lua”. Iată un enunţ care nu poate să nu tulbure conştiinţa omului raţional, cum s-a şi întâmplat cu acei care l-au auzit în parabola minelor.

în sfârşit, drept este oare ca Hristos să-Şi absolve ucigaşii şi să ne ceară să ne iubim vrăjmaşii?

Pentru cei ce-L răstignesc, Hristos Se roagă, iar pe vrăjmaşi ne cere să-i iubim în vreme ce vrea să ne urâm tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii, surorile, sufletul, casa, ţarina şi averea! Ba şi de mormintele părinţilor doreşte să nu ne pese prea mult. Cereri mai nefireşti şi mai nedrepte nici că-şi poate închipui mintea omului deşart !

Este acum necesar să explicăm ce pare straniu, revoltător şi de neînţeles.

Pentru a lămuri exemplele de mai sus, trebuie să înţelegem lucrul esenţial :

creştinismul reprezintă o trecere de la dreptate la dragoste.

între Vechiul şi Noul Legământ, deosebirea din acest punct de vedere este totală : întregul Vechi Legământ ni se descoperă axat pe ideea dreptăţii, iar cel Nou pe al dragostei şi sme­reniei. Se trece dintr-o tonalitate într-alta, de pe un tărâm pe altul. în Noul Testament trăieşte o cu totul altă lume. Legea, dreptatea, poruncile (tariagul, cele 613 porunci pozitive şi negative ale sinagogii) sunt date la o parte şi înlocuite cu suflul atotbiruitor al dragostei.

în numele şi în virtutea ei îşi trimite Tatăl ceresc Fiul pe pământ spre a pătimi şi mântui fiinţe atât de puţin vrednice de mântuire. Tot aşa procedează şi tatăl din parabola fiului risipitor : se bucură peste măsură de întoarcerea păcătosului, fiindcă îi este milă de el şi dragostea covârşeşte simţul de mai mică inten­sitate şi mai puţină valoare al dreptăţii.

Stăpânul viei plăteşte celor din ceasul al unsprezecelea la fel ca tru­ditorilor din ceasul întâi pentru că e mărinimos, darnic şi nobil, şi nu însufleţit de un spirit meschin de con­tabil şi socotitor. N-are vreme şi nici chef de calcule şi nu înţelege supărarea nedreptăţilor, o ia drept răutate („Sau ochiul tău este rău, pentru că sunt bun?”).

Smochinul este blestemat fiindcă în realitate el îl reprezintă şi simbolizează pe omul care-şi caută scuze şi alibiuri în soroace şi termene spre a nu sluji oricând pe Dumnezeu, a răspunde în orice clipă (cu „Da, Doamne”, „Iată-mă, Da”) chemării Lui.

Marta e dojenită deoarece nespus mai de preţ este să asculţi cuvintele lui Hristos decât să trebăluieşti la bucătărie şi să întinzi masa (fie cu intenţiile cele mai lăudabile).

Femeia adulteră scapă de pedeapsă spre a i se da putinţa să se căiască, iar pârâşilor li se acordă o salutară lecţie de smerenie şi îngăduinţă.

Hristos trage la vameşi, la păcătoşi, la întinaţi pentru că nu drepţii au nevoie de îndreptare, ci păcătoşii, după cum doctorul e de folos bolnavilor, nu sănătoşilor.

Ce înseamnă „are” în textele – aparent scandaloase – unde se spune că tot celui ce are i se va da ? înseamnă „are credinţă”, credincios este acela care-şi sporeşte mereu credinţa, căruia, stăruind în credinţă, harul i-o tot înmulţeşte (de unde şi pentru noi lecţia: să ne întărim credinţa, să o rodim).

De ce să ne iertăm vrăjmaşii şi să-i iubim ? De ce să ne urâm rudele cele mai apropiate şi bunurile cele mai legitime ? Pentru ca să prisosească dragostea de Hristos şi dragostea de aproapele nostru, oricare ar fi el, pentru că numai astfel ne putem osebi de păgâni şi primi integral învă­ţătura Domnului.

Norma cea nouă e dragostea, nu mai e strictă, riguroasă, searbădă, îngrădită dreptate şi cu atât mai puţin suprameticuloasa, oarba împlinire a celor şase sute treisprezece porunci. Iată ce nu au înţeles fariseii. Caracterul paradoxal ce stă la temelia noii învăţături ei nu l-au mai putut nici constata, nici asimila.

Leon Bloy însă – care L-a iubit pe Hristos şi a intuit existen­ţial tâlcul parabolelor Sale – a putut scrie: „O ! Hristoase, care-i iubeşti pe cei ce Te răstignesc şi răstigneşti pe cei ce Te iubesc”.

Aşa şi este: pe ucigaşii şi hulitorii Săi îi iartă, iar pe apostolii, ucenicii, credincioşii Săi îi meneşte răstignirii, sfâşierii de către fiare, arderii pe rug, strujirii cu gheare de fier, prigoanei şi tuturor soiurilor de chinuri, suferinţe şi scârbe. Pentru primii se roagă Tatăl, pe ceilalţi, pe ai Săi, îi sfătuieşte să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe calea calvarului.

Creştinismul, faţă de Legea veche, ca mod de viaţă, e ceva cu totul nou, e altceva, cu totul altceva : trecerea de pe un domeniu pe altul, de la o axiologie la alta produce un efect pe care fizicienii îl numesc efect de zoom : situaţia e răsturnată, perspectiva se desfăşoară din cu totul alte puncte de orânduire a câmpului vizual şi din cu totul alte puncte de reper.

Creştinismul faţă de legea veche se află într-o postură asemănătoare cu a fizicii infraatomice şi cuantice faţă de mecanica newtoniană: într-atâta e dragostea diferită de simpla dreptate, într-atâta o depăşeşte, deschizând ochilor noştri uimiţi alt orizont, o altă lume cu alte legi – paradoxale, precum prea bine a priceput şi a afirmat un neteolog ca Lucian Blaga. Iată de ce nici paradoxul Sfântului Isaac Sirul nu trebuie să ne smintească ori să ne sperie.

Dimpotrivă, se cuvine să ne fericească şi liniştească. Bucuroşi să fim că Dumnezeu nu este drept. De vom fi judecaţi numai după dreptate, suntem pierduţi.

Căci zice Psalmistul (nimeni altul decât acest vajnic apologet al dreptăţii) : „De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi ?”[6] şi „Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni dintre cei vii nu-i drept înaintea Ta”.

De intră cu noi la judecată dreaptă, osândiţi vom fi până la unul. Din fericire pentru noi însă, Dumnezeu nu judecă numai după dreptate, ci şi după milă, dra­goste şi îndurare – adică, de fapt, după nedreptate. Dumnezeu, spune zicala populară (care grăieşte mult mai adânc şi mai teologal decât am fi dispuşi a crede) – Dumnezeu înşală la cântar întru ajutorarea noastră, căci ce „nu este cu putinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” (consemnează câteştrele Evangheliile sinoptice).

Domnul oricând poate chema pe crendicioasa-I slugă, Arhanghelul Mihail, şi-i porunci să-şi arunce spada în acel taler al balanţei care să însemne înfrân­gerea puterilor întunericului.

Dragostea de oameni a Domnului, puterea scump sângelui Său vărsat pe cruce, îndurarea Sa (pe care oamenii nu se pricep a o numi altfel decât dreptate) pot săvârşi minuni.

Aşa încât spusa Sfântului Isaac Sirul, departe de a ne buimăci ori a ne fi pricină de sminteală şi scandal, ne este numai izvor de fericită nădejde a mântuirii.

[1] Cuvântare publicată în volumul Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, Cluj-Napoca: 1994, 19972, 19993, 20024; Editura Mănăstirii Rohia, 2006. Nu există în ediţia Epis­copiei Maramureşului şi Sătmarului şi nici în ediţia Humanitas.

In schiţă şi în dactilogramă, ca subtitlu : „Predică la Duminica vameşului şi fariseului”. Textul nu a fost introdus de autor în cuprinsul volumului.

[3] Pentru tema răstignirii, vezi textele: „O vorbă bună” şi „Reflecţii despre moarte”.

[4] Vezi „Smochinul neroditor”.

[5] După cum reiese de aici, cuvântarea a fost pregătită pentru Duminica a 33-a după Rusalii, a vameşului şi fariseului (Lc 18, 10-14).

[6] Ori : cine va putea sta înaintea Ta ?

 

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR


din “Omilii la Postul Mare”

Ideea şi vrednicia smereniei

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (/ Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (/ Tim, l, 15).
Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria…

Vezi articolul original 1.227 de cuvinte mai mult

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Duminica 33 dupa Rusalii. Predică la Duminica vameşului şi fariseului. Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu

Părintele Nicolae Steinhardt

din DĂRUIND VEI DOBÂNDI – CUVINTE DE CREDINȚĂ

Editura Polirom

Se poate vorbi despre nedreptatea lui Dumnezeu[1]

[Predică la Duminica vameşului şi fariseului]

Fraza Sfântului Isaac Sirul – nu huliţi spunând că Dumnezeu e drept[2] – ni se arată desigur la prima vedere ca stranie, revoltătoare, de neînţeles. Nu este oare dreptatea relevată pe tot cuprinsul Vechiului Legă­mânt (şi pe al Psaltirii cu osebire) a fi unul din atri­butele majore ale divinităţii ? Nu tot astfel o consideră teologii toţi şi credincioşii fără excepţie ?

Şi totuşi, aflăm în Noul Legământ confirmări temei­nice ale aserţiunii Sfântului Isaac Sirul, aşa ultragiantă cum pare să fie. Dreptatea aici nu mai transmite impre­sia că deţine primordialitatea recunoscută ei în prima parte a Scripturii; s-ar zice că, într-un mod uluitor pentru mintea omenească, i se substituie însuşi con­trariul ei.

Vezi articolul original 2.068 de cuvinte mai mult

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Sâmbătă seara – Glasul 1: bucurie lumii

FB_IMG_1560088157986

Editura Doxologia

Sâmbătă seara – Glasul 1

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Teodor Studitul

A cărui metodă este aceasta: La troparul întâi al fiecărei cântări, se roagă păcătosul către Maica Domnului. La cel de-al doilea tropar, Maica Domnului către Hristos, iar în cel de-al treilea, Hristos răspunde Maicii Domnului, iar în ultimul Maica Domnului iarăşi răspunde păcătosului.

Al cărei acrostih este[1]: «Stăpână, pleacă-te la rugăciunea lui Teodor»

Cântarea 1. Glasul 1 Irmosul:

«Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel ce a făcut minuni fără de seamă, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel că S-a preaslăvit». Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Miercuri seara – Glasul al 8-lea: Auzi-mă

17

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Miercuri seara – Glasul al 8-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a lui Calinic al Iracliei

Al cărei acrostih: «La Preacurata şi Pururea Fecioara alerg»

Cântarea 1. Glasul al 8-lea Irmosul:

«Pe Faraon cel ce era purtat în carele de război, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, lovind în chipul Crucii şi despărţind marea. Şi pe Israel cel fugărit, care mergea pe picioare, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Usucă putreziciunea sufletului meu şi urmele rănilor cu leacul puternic al Fiului tău, Preacurată, căci întru tine îmi pun toată nădejdea mea şi pe tine te aduc mijlocitoare înaintea Fiului tău şi Dumnezeul nostru. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | 1 comentariu

Marţi seara – Glasul al 8-lea: dăruieşte putere şi izbăvire tuturor celor necăjiţi şi întristaţi

0080

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Marţi seara – Glasul al 8-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Mitrofan al Smirnei

Al căreia acrostih este «Acum a opta cântare cânt ţie, a lui Mitrofan»

Cântarea 1. Glasul al 8-lea Irmosul:

«Apa trecând-o ca pe uscat Israel, şi din robia Egiptului scă­pând, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm».

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Izvor de rugăciuni cunoscându-te toţi, izvorând credincioşilor întărire sufletelor şi trupurilor, Născătoare de Dumnezeu, neîn­cetat te slăvim. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Vineri seara – Glasul al 7-lea: care ai tors în minte adâncul înţelesurilor Duhului Sfânt

DSC_3022

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului


Editura Doxologia

Vineri seara- Glasul al 7-lea

 

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Ioan Damaschinul

Cântarea 1. Glasul al 7-lea Irmosul:

«Lui Dumnezeu, Cel ce a ajutat lui Moise în Egipt de a scos pe Israel şi a scufundat pe Faraon în marea Roşie, cântare de biruinţă să-I cântăm că S-a preaslăvit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Cu dumnezeiască lumina ta, Preabună, luminează cugetele mele, ca să strig ţie cu credinţă cântare de mulţumire, Marie mult lăudată. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Joi seara – Glasul al 7-lea: toate câte am cerut, Preabună, dăruieşte-mi mie

111

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului


Editura Doxologia

Joi seara – Glasul al 7-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Ioan al Evhaitelor

Cântarea 1. Glasul al 7-lea Irmosul:

«Cu voia Ta, Doamne, întru învârtoşarea pământului s-a schimbat firea apelor cea mai lesne curgătoare; pentru aceasta, neudat trecând Israel cu picioarele, cântă ţie cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Miercuri seara – Glasul al 7-lea: Gura mişcându-şi spre laudă Proorocul, şi-a umplut-o de Duhul

46

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului

Editura Doxologia

Miercuri seara – Glasul al 7-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Andrei Criteanul

Cântarea 1. Glasul al 7-lea Irmosul:

«Cu voia Ta, Doamne, întru învârtoşarea pământului s-a schimbat firea apelor cea mai lesne curgătoare; pentru aceasta, neudat trecând Israel cu picioarele, cântă tie cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

azi

că la Dumnezeu sunt cu putinţă cele mai minunate dintre lucruri

https://doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-la-sarbatoarea-sfintilor-trei-ierarhi-vasile-cel-mare-grigorie

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile

Ev. Marcu 11, 11-23

În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit.

Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; dar, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, grăind, i-a zis: De acum înainte nimeni în veac să nu mănânce rod din tine. Iar ucenicii Lui ascultau.

Apoi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei care vindeau şi pe cei care cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.

Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Oare nu este scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile»?

Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.

Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Deci, răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.

Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

…pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu

fb_img_15800489647026954961483038185405.jpg

Ap. Iacov 3, 1-10

Fraţilor, nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că noi, învăţătorii, mai mare osândă vom lua.

Pentru că toţi greşim în multe chipuri: dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.

Iată, şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.

Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată, puţin foc, şi cât codru aprinde! Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.

Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească, dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.

Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Marţi seara – Glasul al 7-lea: Auzit-am taina rânduielii Tale, Hristoase

0062

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului

Editura Doxologia

Marţi seara – Glasul al 7-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Mitrofan al Smirnei

Al căruia acrostih este: «Pe Stăpâna tuturor o binecuvintez acum de şapte ori»

Cântarea 1. Glasul al 7-lea Irmosul:

«Cu voia Ta, Doamne, întru învârtoşarea pământului s-a schimbat firea apelor cea mai lesne curgătoare; pentru aceasta, neudat trecând Israel cu picioarele, cântă ţie cântare de biruinţă».

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | 1 comentariu

28 ianuarie – Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul,

28 ianuarie – Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

„”Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu. Continuă lectura

Publicat în Sfinţi şi Părinţi | 3 comentarii

Luni seara – Glasul al 7-lea: îndrăgostit de bună cuviinţa ta

IMG_3346

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului

 

Editura Doxologia

Luni seara – Glasul al 7-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a lui Clement

Cum se vede în următoarele tropare ale Născătoarei

Cântarea 1. Glasul al 7-lea

Irmosul: «Lui Dumnezeu Celui ce a ajutat lui Moise în Egipt de a scos pe Israel şi a scufundat pe Faraon în marea Roşie, cântare de biruinţă să-I cântăm că S-a preaslăvit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

de seară

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

glasul 7, duminică seara

umple de har

mişcările minţii mele

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu