Sfânta Clotilda şi Regele Clovis

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

3 Iunie
Franţa, sec. V-VI

Sfânta Clotilda a fost fiica regelui Chilperic al burgunzilor, care spre sfârşitul veacului al cincilea au fost evanghelizaţi de Sfântul Remighie din Reims (13 Ianuarie şi 1 Octombrie), cunoscut ca Apostolul francilor. Mama ei, Caretana, era cunoscută pentru evlavia ei arzătoare. Clotilda s-a născut în anul 474 la Lyon şi probabil că a fost botezată de Sfântul Remighie.

În 492 ea s-a căsătorit cu marele Clovis, ce ajunsese regele francilor salieni în 481, la vârsta de cincisprezece ani. De îndată, ea a început să caute să-şi călăuzească soţul păgân către mântuitoarea credinţă în Iisus Hristos.

Când s-a născut primul lor copil, Clovis a primit ca el să fie botezat, dar curând pruncul a murit. Aceasta a îndârjit inima tatălui împotriva credinţei tinerei sale soţii, dar ea nu a încetat a se ruga pentru soţul ei şi a încerca să-l câştige pentru Hristos prin dragostea şi virtutea sa.

Când s-a născut al doilea copil, Clovis a primit în silă să fie botezat, iar când pruncul s-a îmbolnăvit la puţină vreme, îndată tatăl său a dat vina pe apa sfinţită. Dar Clotilda s-a rugat cu înfocare şi Dumnezeu a cruţat copilul.

Doi ani mai târziu, Clovis s-a aflat în mijlocul unei aprige bătălii cu alemanii, un alt trib franc din Galia. Oastea regelui suferea pierderi grele şi era în pragul unei înfrângeri cumplite, când Clovis şi-a adus aminte de Dumnezeul soţiei sale. Ridicându-şi ohcii spre cer, a strigat:

„Iisuse Hristoase, Clotilda spune că tu eşti Fiul Dumnezeului celui viu. Se zice că ajuţi pe cei în necazuri şi dăruieşti biruinţă celor ce îşi pun nădejdea în Tine. În chip nefăţarnic cer ajutorul Tău. De îmi vei dărui biruinţa asupra vrăşmaşilor, voi crede în Tine şi mă voi boteza întru numele Tău. Pe Tine te chem acum. Sunt dornic a crede în Tine, numai de aş putea să scap din mâinile vrăşmaşilor mei. Am strigat şi către zeii mei, dar mi-este limpede că nu mai mă ajută. Acum cred că ei nu au nici o putere, de vreme ce nu vin să izbăvească pe slujitorii lor.”

Sfârşindu-şi rugăciunea, regele a văzut cum alemanii începeau să fugă. Regele lor a fost ucis, iar ei s-au predat. Bucuros, Clovis s-a întors acasă, şi i-a spus soţiei tot ce făcuse Hristos pentru el şi oştile lui. Ea a trimis dupaă episcopul Remighie, care a venit şi l-a învăţat pe Clovis, pregătindu-l pentru botez. În ziua de Crăciun a anului 496, cu un fast şi o strălucire cutremurătoare, regele a păşit în apele botezului spre a se curăţi de păcatele sale. Episcopul Remighie i-a spus: „Pleacă-ţi semeţul cap cu umilinţă, slujeşte pe cele ce le-ai ars şi arde pe cele ce le-ai slujit”.

Mai bine de trei sute dintre ostaşii regelui s-au botezat în acea zi, împreună cu două din surorile sale. Neclintitele rugăciuni ale Clotildei pentru soţul ei au adus multă roadă. Nicetius din Treves avea să scrie mai târziu nepoatei lui Clovis: „Ai invăţat de la străbuna ta Clotilda, cea de fericită pomenire, cum l-a tras la credinţă pe falnicul ei soţ şi cum el, bărbat cu minte ageră, nu s-a lăsat până ce nu a fost încredinţat de adevăr”.

De atunci, şi până la sfărşitul vieţii, regele Clovis a lucrat îndeaproape cu episcopii Franţei spre a pune temelie tare adevăratei credinţe. Ajutat de felurite semne minunate ale ajutorului dumnezeiesc, el l-a infrânt pe Alaric şi pe vizigoţi, ceea ce a ajutat la înlăturarea înrâuririi păgâne şi ariene din partea de răsărit şi de miazăzi a Franţei. Alcătuirea de către el a codului Legii Salice, iscusinţa sa de luptător şi chivernisitor, lucrarea sa de pionierat în contopirea felului de viaţa teuton cu cel roman, ca şi sprijinul său activ dat credinţei creştine au pus temeiul naţiunii moderne a Franţei. El a murit cu pace în anul 511.

Clotilda a părăsit atunci Parisul spre a trăi la Tours, unde a ajuns călugăriţă în marea mânăstire a Sfântului Martin (11 noiembrie şi 12 octombrie), căci avea mare evlavie la cel sfânt din nordul Franţei. Acolo şi-a trăit restul zilelor în rugăciune şi slujirea săracilor, dar şi-a păstrat înrâurirea şi în treburile lumeşti.

Din nefericire, ne spune Sfântul Grigorie de Tours (17 Noiembrie), în anul 523 ea şi-a îndemnat cei patru fii, care moşteniseră câte o parte din regatul tatălui lor, să poarte război cu Sigismund, regele creştin al Burgundiei, al cărui unchi îi ucisese părinţii şi fraţii cu mai mulţi ani în urmă. Expediţia a avut ca urmare moartea lui Sigismund şi a familiei sale; mai târziu el a fost recunoscut ca sfânt şi mucenic (1 Mai).

Clotilda a suferit din greu pentru rolul pe care se pare că l-ar fi avut în acest act de răzbunare, căci curând  după aceea, fiii ei s-au întors unul împotriva celuilalt, într-un sângeros război nimicitor. Ea s-a îngrijit să ocrotească şi să crească pe unul din nepoţii ei care a devenit Sfântul Cloud (7 septembrie). Într-o zi, cam cu o lună înainte de a muri, Sfânta Clotilda a aflat că cei doi fii ai ei, Chidelbert şi Clotaire, se duşmăneau şi erau în pragul bătăliei. Chinuită de suferinţă, Sfânta Clotilda şi-a petrecut întreaga noapte în rugăciuni înaintea raclei Sfăntului Martin, cerând lui Dumnezeu să pună capăt luptei. Rugăciunile sfintei au fost ascultate chiar a doua zi, pe când oştile se aflau faţă în faţă pe câmpul de bătălie. Înainte să înceapă lupta, s-a iscat o furtună atât de straşnică, încât oştile s-au risipit să se adăpostească.

Sfânta Clotilde a părăsit necazurile lumii acesteia, cu mare nădejde întru cea viitoare, în anul 545.