- Şi bărbaţii şi femeile să asculte aceste cuvinte! Femeile, ca să arate atâta iubire faţă de bărbaţii lor şi să nu prefere nimic mai mult decât salvarea lor! Bărbaţii, la rândul lor, să aibă în acelaşi chip, multă iubire faţă de femeile lor, ca şi cum ar fi un singur suflet şi un singur trup, şi astfel să săvârşească orice lucru!
- uneori, exista o tandrete atat de mare intre un Barbat si o Femeie, incat ei nu au nevoie sa se atinga, sa se imbratiseze , sa se sarute sau sa traiasca relatia intima. Le ajunge sa se priveasca, le ajunge prezenta celuilalt, le ajunge sa stie ca exista unul pentru celalat, sa stie ca simt la fel. Datorita acestei Tandreti, ei sunt o inima, un trup, un suflet, fara ca relatia intima sa aiba loc. Iar aceasta Tandrete este Prezenta Duhului Sfant. ps:Taborul Se intampla si intre un Barbat si o Femeie. Lupta nu este contra trupului si a ceea ce simte si traieste Omul, ci strigatul Omului este pentru a dobandi Duhul Sfant
- Dumnezeul meu, Tu Care știi toate și a Cărui dragoste întrece măsurile omenești, ia viața mea în mâinile Tale și fă ceea ce eu aș vrea atât de mult să fac, dar nu pot
Linkuri
SF. IOAN GURA DE AUR
- "Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat" - Efeseni 5:32-33
AUDIO: Daruind vei dobandi
- "Şi a zis Adam: Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" - Facerea 2:23-24
-
Articole recente
- Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
- Canon de rugăciune la Praznicul Bunei Vestiri
- Sfântul Grigorie Palama – Omilie la Bunavestire a Maicii Domnului
- Miercuri seara – Glasul al 7-lea: Gura mişcându-şi spre laudă Proorocul, şi-a umplut-o de Duhul
- Grabnic Ascultătoare
- Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Bunei Vestiri
- Acatistul Bunei Vestiri
- ACATISTUL BUNEI VESTIRI, de Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor
- Canonul Bunei Vestiri
- Marţi seara – Glasul al 7-lea: Auzit-am taina rânduielii Tale, Hristoase
Comentarii recente
Ana la Sfânta Marta Liviu la RUGACIUNE CATRE SF. EFREM PENT… Izbucnirea războiulu… la Despre duhul lumii şi Duhul lu… Cristina la Sf Vasile cel Mare – Des… Liliana la RUGACIUNE CATRE SF. EFREM PENT… Imagini
SF. NICOLAE VELIMIROVICI
Top Clicks
- Follow Taina Căsătoriei on WordPress.com
Arhive pe categorii: Bărbat/Femeie
Părintele Porfirie: Despre femei
Din „Amintiri despre batranul Porfirie” Editura Bunavestire 2002 Unui frate i-a spus acestea: «Dacă vreodată te ceartă soţia ta că te ocupi prea mult de cele bisericeşti, să nu-i răspunzi. Du-te şi plimbă-te şi, cînd i-a trecut şi găteşte în … Continuă lectura →
Aşa că nici în acelea ea nu este inferioară şi nici în cele duhovniceşti
Din „Tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Filimon ale Sfântului Apostol Pavel” Editura Nemira, 2005 „Îmbrăţişează, zice, pe Priscila şi pe Acvila.” Aceştia sunt aceia pe care necontenit îi pomeneşte şi la care a … Continuă lectura →
Nicolae Steinhardt: Nobletea femeii, nobletea bărbatului
Preluat de AICI Îmi cer scuze pentru lipsa diacriticelor în textul de mai jos. Este un text excepțional al Părintelui Nicolae Steinhardt (apărut inițial în volumul Incertitudini literare, Ed.Dacia, 1980), pe care m-aș bucura să-l citiți cu atenție. Cinci cazuri … Continuă lectura →
Pr.Galeriu: TAINA NUNŢII
Pr. magistrand Constantin Galeriu Lucrare de seminar pentru titlul de magistrii, întocmită sub îndrumarea d-lui prof. N. Chiţescu, care a dat şi avizul să fie publicată Viaţa se naşte din iubire. Omul apare pe culmile ierarhiei făpturilor ca un rod … Continuă lectura →
Publicat în Bărbat/Femeie, Castitate, Completare, Comuniune, Căsătorie, Dragoste, Dumnezeu, Familie, Iubire, Soţ/Soţie
|
4 comentarii
Viaţa se naşte din iubire…
Din Parintele Galeriu – Taina Nuntii Viaţa se naşte din iubire. Omul apare pe culmile ierarhiei făpturilor ca un rod al iubirii, al unirii între ceresc şi pămîntesc. Nunta pare a fi prima lui sărbătoare, cînd, contemplînd femeia, zidită din … Continuă lectura →
SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR: Scrisoarea a 170-a
Din „Scrisorile: Catre persoane oficiale.Catre diaconita Olimpiada. Catre alte persoane” SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR Editura IBMBOR Scrisoarea a 170-a Către Italica Scrisă în anul 406 Prin treburile din afara casei, ca şi prin fire, bărbatul se deosebeşte de femeie, … Continuă lectura →
Duhul Sfânt şi căsătoria
Cuvantari despre viata de familie Sfântul Ioan Gură de Aur Traducere: Pr. Marcel Hanches Editura “Invierea” 2005 Duhul Sfânt şi căsătoria „Şi a fost”, zice, „în anul în care a murit împăratul Ozia, că am văzut pe Domnul şezând pe … Continuă lectura →
Soţia rămâne lângă bărbat, bărbatul lângă soţie, este o unitate deplină între unul şi altul. Familia e sfântă.
Cuvinte ale Părintelui Stăniloae Persoana e o mare tainã, o tainã care mã înaltã, îmi dã o bucurie… de-as avea toatã lumea, dacã n-ar fi o persoanã atentã fatã de mine as fi cel mai nenorocit om. Numai dacã am … Continuă lectura →
Intarirea si inaltarea casatoriei de catre Hristos
din “Teologie Dogmatica ortodoxa – vol.3″, Parintele Staniloae 3. Intarirea si inaltarea casatoriei de catre Hristos Hristos intareste din nou legatura casatoriei dintre barbat si femeie si o inalta, din ordinea naturii, in ordinea harului, invaluind-o, prin participarea Sa la … Continuă lectura →
Publicat în Bărbat/Femeie, Căsătorie, Divorţ, Iubire, Nunta, Pr.Stăniloae, Responsabilitate, Soţ/Soţie
|
Lasă un comentariu
Familia este miracol. Femeia este viaţă şi nu despre viaţă, astfel că misiunea ei este să îl întoarcă pe bărbat de la formă la conţinutul vieţii
Din “Biografia unui destin misionar – Jurnalul parintelui Alexander Schmemann” Editura Reintregirea Alba-Iulia Sâmbătă, 11 octombrie 1980 In Crestwood – prima zi umedă de toamnă – o zi în care rămân acasă. Sunt, în continuare, chinuit de gripă. Azi dimineaţă, … Continuă lectura →
„Femeia să se teamă de bărbat!”
din “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei Parintele Gamaliel Sima Întrebare (Marilena): Părinte, ne tot vorbiţi de iubire, de reciprocitate, dar pentru mine e foarte greu de înţeles şi cam de neacceptat pasajul din Sfânta Scriptură unde femeia este îndemnată … Continuă lectura →
Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos!
din “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei Parintele Gamaliel Sima Al treilea principiu fundamental referitor la o căsătorie ideală urmează să-l stabilim în continuare.
Nevoia omului, ca persoană, de alte persoane omeneşti şi, prin ele, de Dumnezeu ca Persoană
din „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu” Pr. Dumitru Staniloae Editura Mitropoliei Olteniei – 1987 S-a vorbit într-un capitol anterior despre răspunderea mea faţă de ceilalţi. Dar în răspunderea aceasta e implicată necesitatea lor pentru mine, e implicată nevoia mea de … Continuă lectura →
Sfaturi soţilor creştini
din „Cuvinte alese„, Sfântul Ioan Gură de Aur Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: “Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să împărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai … Continuă lectura →
Publicat în Bărbat/Femeie, Copii, Căsătorie, Iubire, Sf.Ioan Gură de Aur, Sfaturi, Soţ/Soţie
|
Lasă un comentariu
Purtarea bărbaţilor
,,Păi atunci când îl văd pe bărbat cu aurării, înfrumuseţat, cu frizura aranjată, mirosind a parfum, îmbrăcat cu haine moi şi cu mersul de femeie, luând aminte la desfătări, cum aş mai putea să-l numesc bărbat pe unul ca acesta, … Continuă lectura →
Şi despre femeie …
,,Plină de vigoare şi de dăruire este femeia: dacă înclină către răutate, lucrează mari rele, iar dacă se apucă de virtute, mai degrabă şi-ar da sufletul decât să renunţe la râvna şi dăruirea lăuntrică [προθεσις].” (Cinci cuvântări despre Ana şi … Continuă lectura →
Despre relaţia dintre bărbat şi femeie
Cuvantari despre viata de familie Sfântul Ioan Gură de Aur Traducere: Pr. Marcel Hanches Editura “Invierea” 2005 Despre relaţia dintre bărbat şi femeie (Migne, P. G. 61,211-224) „Vă laud pe voi că de toate ale mele vă aduceţi aminte şi … Continuă lectura →
Maica Gavriilia: Despre Căsătorie
din Mother Gavrilia: The Ascetic of Love [Maica Gavrilia – Asceza Iubirii , Maică, da-ţi-ne cuvânt, p.265-266] Traducere: Adriana Despre Căsătorie G. : Maică, ce ne puteţi spune despre Căsătorie? G.G. : A păşi în viaţa de familie este ca … Continuă lectura →
BĂRBATUL şi FEMEIA la Sf Ioan Gură de Aur
Din “Cuvinte alese” SFÂNTUL IOAN GURA DE AUR EDITURA REINTREGIREA ALBA-IULIA 2002 Rugaţi-vă împreună, duceţi-vă, fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să-i împărtăşească tot ceea ce s-a grăit sau s-a citit în faţa ei şi femeia, … Continuă lectura →
Bărbatul nu este complet fără femeie, nici femeia fără de bărbat
Din „Bogăţiile oratorice” Sfantul Ioan Gura de Aur Editura Pelerinul Roman Soţii se completează unul pe altul; nici bărbatul nu este complet fără femeie, nici femeia fără de bărbat.
Viaţa bărbatului ar fi prea opacă dacă ar fi numai a lui, şi iarăşi, viaţa femeii ar fi un sentimentalism sălciu, dar şi un sentiment de neputinţă, de gol
[Foto: Mihaela Bucătaru http://m-b-photography.blogspot.com/ ] Fragment din Convorbirea de Joi, 2 aprilie, cu Pr. Staniloae Spune undeva Sfântul Ioan Gură de Aur: „Omul nu este întreg dacă este numai bărbat, nu este întreg dacă este numai femeie. Omul întreg este … Continuă lectura →
Pentru orice barbat femeia este
Pentru orice barbat femeia este o imparatie si un rege nu iubeste atat porfira si cununa imparateasca, pe cat isi iubeste barbatul femeia – Din talcuire la Psalmul 3, de Sfantul Ioan Gura de Aur
Amor liber sau căsătorie religioasă?
din “CATEHEZE – Sfanta Taina a Casatoriei Parintele Gamaliel Sima Iubiţi fraţi în Hristos, Continuăm să venim în întîmpinarea frăţiilor voastre despre tema pe care ne-aţi propus-o: căsătoria creştină.
Atât de înaltă este chemarea femeii
Căsătoria pentru femeie înseamnă slujire Sfintei Treimi – atât de înaltă este chemarea femeii de a fi soţie şi mamă [Din Filocalia de la Optina, pagina 72]
Bărbat – Femeie
Prin femeie, bărbatul devine mai uşor ceea ce el este – Paul Evdokimov
MISTERUL COASTEI LUI ADAM
Din „Adam şi coasta sa – Spiritualitatea iubirii conjugale” de Marko I. Rupnik, Serghei S. Averinţev Editura Ars Longa MISTERUL COASTEI LUI ADAM Dacă păcatul originar a putut avea repercusiuni atît de grave chiar în sfera sexualităţii, este necesar … Continuă lectura →
Femeia este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului
Din Adevărul şi frumuseţea căsătoriei – Teologia Iubirii – Volumul II De Pr. Prof. Ilie Moldovan Alba Iulia – 1996 a) Destinul şi locul femeii în univers. Bărbatul este destinat să ducă greul luptelor vieţii şi să slujească altarului. El … Continuă lectura →
Soţia trebuie aleasă după purtarea ei, nu după avere
din DOUA SUTE CINCIZECI DE PARABOLE de Sfantul Ioan Gura de Aur Editura Cartea Ortodoxa Soţia trebuie aleasă după purtarea ei, nu după avere 57. De ce trebuie să vorbesc despre pace şi înţelegere? Pentru că însăşi patima dobândirii de … Continuă lectura →
întotdeauna au existat femei bune şi femei rele
din DOUA SUTE CINCIZECI DE PARABOLE de Sfantul Ioan Gura de Aur Editura Cartea Ortodoxa întotdeauna au existat femei bune şi femei rele 51. Eu, Ioan, mă pun chezăşie pentru mântuirea ta, primejduindu-mi mântuirea, chiar dacă ai femeie. Femeia … Continuă lectura →
Femeia ta este însuşi trupul tău, desfrânata este sabie cu două tăişuri
din DOUA SUTE CINCIZECI DE PARABOLE de Sfantul Ioan Gura de Aur Editura Cartea Ortodoxa Femeia ta este însuşi trupul tău, desfrânata este sabie cu două tăişuri 223. Precum vânătorii care îşi întind cursele şi încearcă să prindă animale sălbatice … Continuă lectura →