Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea Sfântului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul

 FRUMOS !!!

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-preasfanta-nascatoare-de-dumnezeu-pururea-fecioara-maria-la

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut minunate minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

SFANTUL PROOROC ILIE

Sf Ilie

SFANTUL PROOROC ILIE

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

SFANTUL PROOROC ILIE

Sf. Prooroc Ilie – despre care Vechiul Testament ne informează pe larg în capitolele 17-22 din Cartea a treia a Regilor şi în capitolele 1-2 din Cartea a patra a Regilor şi la care Noul Testament face în repetate rânduri aluzie (de ex.: Matei 16, 14; 17, 11-12; Marcu 8, 28; Lc 4, 25-26; 9, 8 şi 19), atât Ioan Botezătorul cât şi Insuşi Hristos fiind luaţi drept reapariţii ale vechiului profet – ni se arată ca „un om de la munte” (e din Tesba Galaadului, ţinutul muntos dintre Iordan şi deşertul arab) şi cu înfăţişare de aspru şi straşnic ascet, întocmai ca Sf. Ioan Botezătorul căruia îi este mereu asemuit în Noul Testament.

Poartă părul lung, cingătoare de curea împrejurul mijlocului şi manta din piele de oaie, un „cojoc” precum spun unele tălmăciri, de fapt un soi de pelerină miţoasă şi lungă, fără mâneci, specifică păstorilor de la munte, o tundră adică, o sarică. Este iute în mişcări şi tăios în rostiri, totul în vorbirile, purtările şi gesturile sale produce o impresie ce poate fi rezumată numai în termeni ca foc şi pară, tunete şi fulgere, mânie şi urgie.

Omul acesta, cu înfăţişare frustă de nu şi sălbatică, nu umblă câtuşi de puţin cu jumătăţi de măsură ori cu mănuşi şi cu săru’ mâna. E un ins dintr-o bucată, are o fire de luptător. Vorbeşte pe şleau, opreşte ploaia pe vreme de trei ani şi jumătate, aduce foametea în ţară şi junghie dintr-o dată nu mai puţin de patru sute cinzeci de preoţi ai lui Baal, după ce i-a luat copios în derâdere că în zadar şi-au chemat dumnezeul, au sărit în jurul jertfelnicului şi s-au înţepat cu săbii şi lănci: „strigaţi mai tare… poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletniceşte cu ceva sau este în călătorie sau poate doarme: Strigaţi tare să se trezească!” (3 Regi 18, 27).

Râvnitor ca nimeni altul pentru Domnul Savaot (ce se tâlcuieşte Dumnezeul oştirilor), nu se cruţă, ştie deopotrivă să asculte şi să dea porunci, se bucură de darul săvârşirii minunilor, înviază copilul mort al văduvei din Sarepta Sidonului şi-i este dat să stea pe muntele Horeb înaintea feţei divinităţii, care i Se dezvăluie nu în chip de cutremur şi de foc şi nici ca vijelie, ci în ipostaza-I cea mai tainică şi mai subtilă: ca adiere de vânt lin (Firesc pentru logica noastră omenească, ar fi fost ca unui astfel de om, Domnul să i Se fi manifestat în mod violent, dar paradoxia cosmică a vrut ca impetuosul Ilie să-L vadă pe Dumnezeu ca Putere blândă şi senină.).

Ilie urăşte minciuna, făţărnicia şi nedreptatea şi nu ştie ce-s acelea: slăbiciunea, compromisul, eufemismele, frazele mieroase şi expresiile în doi peri.

Lui Ahab şi Izabelei – ticăloasa pereche regală a Israelului, „stăpânii cei tiranici şi cu nărav de fiară” (spre a folosi calificativele din Acatistul Maicii Domnului) – le vesteşte fără înconjur de ce fel de sfârşit vor avea parte: câinii vor linge sângele lui Ahab şi tot ei o vor mânca pe Izabela. Şi aşa a şi fost.

Impilarea, asuprirea, samavolnicia, făţărnicia mai ales îl scot din sărite.

Izabela nu e numai o nemernică, o jefuitoare, o duşmancă a norodului, e şi o mincinoasă fără seamăn, o ipocrită inveterată care se vrea ceea ce nu este şi se dă drept ce nu s-ar cădea măcar să îndrăznească a gândi.

Spre a-l spolia, şi nenoroci pe bietul nevinovat Nabot şi a-i răpi via şi pământul, această falsă cuvioasă ordonă să se ţină post înaintea depunerii unor mărturii mincinoase, împerechind astfel nelegiuirea cu luarea în batjocură a unui obicei sacru şi făcând-o, ticăloasa şi netrebnica, pe mironosiţa şi pe sfânta.

Şi ce poate fi mai jalnic, mai caraghios şi mai revoltător decât să pretinzi că eşti ceea ce prea bine se ştie de către toţi că nu eşti (şi oamenii ştiu că tu ştii că ei ştiu) şi să ceri, să pretinzi, să impui a fi recunoscută ca atare!

Ca să prostească lumea, ca să fie aclamată drept evlavioasă şi cucernică, scelerata aceasta, nemulţumită cu săvârşirea cinică a strâmbătăţii, mai vrea să se şi justifice şi izbuteşte doar să se dovedească mare specialistă în scenografii, regie, procese montate şi osândiri cu forme legale şi întru totul proceduriste ale celor fără vină.

Capcana aceasta urzită împotriva lui Nabot – spre a-l lipsi de pământul lui strămoşesc, de sfoara lui de vie, de peticul lui de ţară – premeditată, organizată, grijuliu şi amănunţit meşterită, strădania aceasta de a conferi unui act de silnicie aspect respectabil şi legalitate nu poate să nu irite până în adâncul rărunchilor pe un om din fire rănit de ce este făţuială, perfidie, mascara.

Scandalos şi respingător la Ahab şi Izabela -nedespărţită, întru mişelie pereche – este îndeosebi minciuna, sfruntata înşelăciune, pornirea de a prosti oamenii, osârdia în urmărirea scopului principal: a-i face pe oameni să dea mai multă crezare unor vorbe deşarte, unor palavre decât realităţii flagrante.

Ahab şi Izabela par a preînchipui dura zicală românească atribuită muierii ticăloase care spune: Nu crede, bărbate, ce vezi cu ochii, crede ce-ţi spun eu.

Ilie nu suferă nici trădarea adevăratului Dumnezeu. Când Ohazia, urmaşul lui Ahab, e bolnav şi găseşte de cuviinţă să ceară ajutorul idolului Baal-Zebub din Ecron, cum se poartă proorocul cu trimişii regelui, cărora le iese înainte? De două ori îi arde cu focul din cer: Pe două căpetenii şi pe de două ori câte cincizeci de trimişi. Au doară nu are Ohazia cui să ceară ajutor? Au doară nu este Dumnezeu în Israel?

Esenţial la Ilie este purtarea faţă de mincinoşi, răi, asupritori şi nelegiuiţi de tot felul.

Mereu glăsuieşte deschis şi dur, mereu crede neclintit în dreptate şi într-un Dumnezeu pedepsitor şi fără părtinire.

Nu ştie de cruţare, de glumă, de îngăduinţă: focul să vă ardă, câinii te vor mânca! Acesta e stilul şi, stilul, o ştim de la Buffon şi de la Blaga, reprezintă sinea însăşi a omului.

Ilie nu recurge niciodată la parafraze, la ocolişuri.

Nu se înduplecă, nu se lasă cucerit, ademenit, îmbrobodit, speriat, mituit.

Ameninţările ori măgulirile puterii îl lasă stană de piatră. Prea puţin îi pasă. Distinge net între bine şi rău, pe unul ca el nu-l poţi prosti, ori amăgi cu discursuri ticluite şi cu scorniri; crede ce vede cu ochii, nu ce i se spune, osândeşte răul, îi stă împotrivă cu fapta, nu se face că nu-l ia în seamă şi ţinteşte la centru, la izvorul urgiei, în rău credincioasa, născătoarea de năpaste pereche atotstăpânitoare Ahab şi Izabela, cauza tuturor dezastrelor şi nenorocirilor, vrăjmaşi neînduplecaţi ai propriului lor popor, de care îşi bat joc, pe care îl împovărează şi-l prigonesc, folosind neîncetat cele mai felurite soiuri de grăiri mincinoase şi de tertipuri străvezii.

Ilie îşi încheie viaţa de făcător de minuni, de prooroc, de „om al lui Dumnezeu” (cum este unanim numit), de aprig şi neînfricat luptător şi căuzaş al binelui, dreptăţii şi adevărului (iar drept ucenic, urmaş şi purtător de „cojoc” îl ia pe nu mai puţin zelosul, decât dânsul, Elisei) potrivit stilului său de a fi şi acţiona.

E ridicat la cer, viu fiind, în car de foc tras de cai de foc şi în vârtej de vânt: el care prin rugăciunea lui şi sîrguinţa sa pentru Unul Dumnezeu i-a ars cu foc de sus pe cei netrebnici şi L-a înduplecat să coboare foc pentru ca să mistuie jertfa cea dreaptă, spre ruşinea şi pieirea idolatrilor.

Neostenit, bătăios, nepotolit, pleacă – prin mila Atotputernicului – din lumea aceasta întocmai cum a şi trăit: în iureş şi în slavă.

Lutului nu-i este îngăduit să-l cuprindă, să-l strice. E luat la cer în plină vigoare şi petulanţă, ca un bun şi vrednic ostaş al lui Dumnezeu şi un viteaz premergător al Botezătorului, ca unul menit a fi vestitorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Trei sunt figurile care fără îndoială fac legătura între Vechiul şi Noul Testament. Ele sunt: Ioan Botezătorul, ultimul prooroc al Vechiului Legământ; Isaia „evanghelistul Vechiului Testament”, Ilie pe care Domnul Hristos îl identifică lui Ioan (Matei 11, 13-14: „Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan. Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel care va să vină”. Id.: Matei 17, 10-13; Marcu 9, 11-13), care stă de vorbă cu Domnul pe Tabor la Schimbarea la Faţă (Matei 17, 3; Marcu 9,4; Luca 9, 30) şi este evocat pe Golgota (cu prilejul strigării cuvintelor Eli, Eli…, interpretate de unii participanţi ca o chemare a lui Ilie). (Matei 27, 47-49; Marcu 15, 34-36).

Ilie cel întotdeauna prezent în Noul Legământ odată cu Ioan, alături de Hristos, biet cioban de munte în sarica lui, în „cojocul” lui făcător de minuni şi el (strâns vălăturit desparte apele Iordanului), îndărătul căruia clocoteşte inima unui mare râvnitor pentru Dumnezeu şi aprig vestitor al lui Hristos.

Să ne fie nouă tuturor pildă de neînfricare, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefacută, silă de minciună şi de idolatrie, scârbă de făţărnicie şi uimită silă atunci când ne întâmpină pe calea întortocheată a vieţii scârbavnica impostură.

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

AUDIO: Sfantul prooroc Ilie – de Nicolae Steinhardt

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Miercuri seara – Glasul al 5-lea: cu nectarul iertării adapă inima mea. Curăteşte-mă, Curată, cu rugăciunile tale, de toată josnicia.Umple-mi inima mea de bucurie şi de dulceaţă

5

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Miercuri seara – Glasul al 5-lea

Canon către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Mitrofan al Smirnei

Al căruia acrostih: «A! cincilea Canon către tine, Fecioară, al lui Mitrofan»

Cântarea 1.

Glasul al 5-lea

Irmosul:

«Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Toate neamurile oamenilor te laudă pe tine precum odi­nioară mai dinainte ai vestit în chip proorocesc, aşadar, şi pe mine primeşte-mă cântăreţ al tău, Stăpână, şi mă luminează şi mă înţelepţeşte.

Zdrobit-ai boldul morţii, păcatul cel lumesc, Fecioară, ceea ce ai născut viaţa cea adevărată prin care, Stăpână, degrabă toceşte săgeţile cele ascuţite ale patimilor mele.

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | 1 comentariu

Marţi seara – Glasul al 5-lea: întoarce jalea în bucurie, plânsul schimbă-l în veselie, tân­guirea în voioşie acum

45

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului Editura Doxologia

Marţi seara – Glasul al 5-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Teofan al Niceei, Graptul

Cum se vede în celelalte stihiri

Cântarea 1.

Glasul al 5-lea

Irmosul:

«Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Preabinecuvântată Marie, Preacurată, pe cei ce cu credinţă şi cu dor te laudă pe tine ca Maica lui Dumnezeu mântuieşte-i cu rugăciunile tale din patimi şi din necazuri şi din păcate.

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului | Etichetat | 2 comentarii

părându-ni-se că ştim multe şi fiind mulţumiţi de părerile noastre, ne silim cu multe reflecţii şi cuvinte meşteşugite să impunem opinia noastră inimilor celorlalţi

59

Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 80-81

Deprinde-te a tăcea, chiar acolo unde nu-i rău să vorbeşti, ca să câştigi deprinderea. Numai să nu fie tăcerea ta pricină de vătămare duhovnicească ţie ori celorlalţi. Ia seama a sta departe de sfaturile oamenilor, fiindcă în locul oamenilor vei avea tovarăşi pe îngeri, pe sfinţi şi pe Dumnezeu.

În fine, aminteşte-ţi de războiul ce-l ai în mâini. Dacă vei vedea câtă luptă ai să depui într-însul, desigur vei pierde pofta a vorbi ceva de prisos.

Cum se cuvine a ne conduce limba

Cea mai mare trebuinţă este a ști să-ți cârmuiești limba cum se cuvine şi s-o înfrânezi. Foarte adeseori, multa vorbire vine din mândrie. Din aceasta părându-ni-se că ştim multe şi fiind mulţumiţi de părerile noastre, ne silim cu multe reflecţii şi cuvinte meşteşugite să impunem opinia noastră inimilor celorlalţi, ca să le apărem ca învăţători. Le arătăm astfel de mândrie, ca și cum ei ar avea nevoie să înveţe de la noi. Acest orgoliu apare mai ales când îi învăţăm fără ca ei să fi cerut acest lucru de mai înainte.

Nu-i posibil a spune în câteva cuvinte câte răutăţi se nasc din multa vorbire. Vorba multă e mama lenei, baza ignoranţei şi a nebuniei, uşa clevetirii, sluga minciunilor şi răceala evlaviei fierbinţi. Vorbele multe întărâtă şi întăresc patimile, şi dintr-însele se porneşte apoi limba cu o mare uşurinţă spre vorbire nechibzuită. De aceea, Sfântul Apostol Iacov voind să arate cât de greu este unui om să nu greşească în cuvintele rostite, zice că acest lucru e posibil numai pentru bărbaţii desăvârşiţi: „Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare a-şi înfrâna tot trupul” (Iacov 3, 2).

Fiindcă limba, îndată ce începe a vorbi, aleargă ca un cal fără frâu şi nu vorbeşte numai cele bune şi cuviincioase, ci şi cele rele. De aceea, acelaşi apostol o numeşte: „Rău fără astâmpăr, plină de venin aducător de moarte” (Iacov 8); iar Solomon în acelaşi fel a zis că „din multă vorbire nu vei scăpa de păcat” (Proverbe 10, 2).

Şi ca să spunem în general: Cel ce vorbeşte mult, dă a se înţelege că-i ignorant: „Cel nebun înmulţeşte cuvintele” (Eclesiastul 10, 14).

 

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

În viaţa de familie nu trebuie să fie loc pentru orgoliu

DSC_1167

Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. 111

Temeţi-vă chiar şi de cel mai mic început de neînţelegere sau înstrăinare. În loc să vă abţineţi, este rostită o vorbă prostească, nechib­zuită ‒ şi iată că între cele două inimi care până atunci alcătuiau un întreg a apărut o mică crăpă­tură, care se tot lărgeşte, până când cei doi ajung despărţiţi pe veci. Aţi spus vreun lucru urât în grabă? Cereţi-vă, fără întârziere, iertare. A apărut vreo neînţelegere? Nu are importanţă a cui e vina: n-o lăsaţi să dăinuie între voi nici măcar un ceas.

Abțineți-vă de la certuri. Nu vă culcaţi tăinuind în suflet sentimentul mâniei. În viaţa de familie nu trebuie să fie loc pentru orgoliu. Niciodată nu trebuie să daţi satisfacţie sentimentului de orgo­liu rănit şi să calculaţi cu scrupulozitate cine anu­me trebuie să ceară iertare. Cei ce iubesc cu adevă­rat nu se ocupă cu o asemenea cazuistică, ci sunt totdeauna gata şi să cedeze, şi să-şi ceară iertare. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)

 

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Luni seara – Glasul al 5-lea: Risipeşte, Curată, norii întristărilor din sufletul meu şi lumi­nează-mă cu razele bucuriei

DSC_5517

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Luni seara – Glasul al 5-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Facere a Sfântului Marcu al Efesului, Evghenicul

Cântarea 1.

Glasul al 5-lea

Irmosul:

«Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Plec genunchiul meu ţie, Stăpână, eu, ticălosul, şi cer acum dumnezeiescul tău ajutor. Dezleagă chinul sufletului, risipeşte norii deznădejdii cu rugăciunile tale, mângâierea celor întristaţi.

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului | Etichetat | 2 comentarii

Duminică seara – Glasul al 5-lea: fii mie cale de mântuire. Cu toiagul compătimirii tale şi al acoperământului tău mângâie-mă şi pe mine, Curată

14

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului Editura Doxologia

Duminică seara – la glasul 5

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Facere a Sfântului Andrei Criteanul

Cântarea 1. Glasul al 5-lea Irmosul:

«Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Datori suntem, Curată, fără încetare a-ţi cânta ţie şi a chema pururea ajutorul tău, pe care îndură-te să-l trimiţi rugătorilor tăi, ca să fim izbăviţi de cel ce se luptă cu noi.

Apă capului meu cine va da, Preacurată, dacă nu-mi vei deşerta lacrimile ochilor şi nu îmi vei da mie să plâng sufletul meu pe care l-am omorât cu păcatele? Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului | Etichetat | Lasă un comentariu

Admiraţia resimţită de Fiul lui Dumnezeu pentru o vremelnică şi firavă fiinţă omenească

ADMIRAŢIILE DOMNULUI: Cazul slăbănogului din Capernaum

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

ADMIRAŢIILE DOMNULUI

Domnul, de cele mai multe ori, acţionează (tămăduieşte ori redă viaţa) din milă (faţă de văduva din Nain, de femeia gârbovă, de omul cu mâna uscată, de-orbi, de leproşi, de tot soiul de bolnavi, demonizaţi ori suferinzi). Dar sunt – după cât îmi dau seama – în cuprinsul Evangheliilor şapte cazuri unde imboldul săvârşirii minunii nu-l constituie mila, ci un simţământ cu totul diferit (şi surprinzător), anume admiraţia! Admiraţia resimţită de Fiul lui Dumnezeu pentru o vremelnică şi firavă fiinţă omenească.

2.  Cazul slăbănogului din Capernaum, purtat de patru inşi pe un pat spre a fi pus înaintea Domnului. Neputând, din pricina mulţimii, să pătrundă în casa unde se alia El, au desfăcut acoperişul şi printre cărămizi au coborât patul. „Văzând credinţa lor”, zice textul, adică de fapt admirând prietenia însoţitorilor pentru slăbănog, devotamentul lor, perseverenţa, iscusinţa, hotărârea de care au dat dovadă, Iisus îl vindecă pe cel neputincios (Matei 9, 2; Marcu 2, 3; Luca 5, 18).

(Se-nţelege că nu au spart tavanul prăvălind cărămizile peste cei din încăpere, ci – probabil – au deschis chepengul care în casele din Orient duce spre terasa de deasupra clădirii, dar şi treaba aceasta numai uşoară nu va ti fost: să ridici patul sus pe acoperiş, să-l cobori prin chepeng, să-ţi croieşti drum prin îmbulzeală manevrând o brancardă şi având grijă de un trup rigid… totul reprezintă o performanţă care a stârnit înduioşată admiraţie a Tămăduitorului.)

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi

CURAJUL

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia,  2006

CURAJUL –     Duminica a 23-a dupa Rusalii si    Duminica Femeilor Mironosite[a treia dupa Pasti] si la Duminica a 6-a dupa Rusalii(vindecarea slăbănogului)

Este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput. A fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Sâmbătă seara – Glasul al 5-lea: Umple de veselie, Curată, pe cei ce te laudă pe tine şi cu dor te slăvesc şi grăbeşte de ne slobozeşte din chinurile care ne îm­presoară, din nenorociri şi din plânsuri

DSC_4657

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Sâmbătă seara – Glasul al 5-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a celui între sfinţi Părintele nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului

Al cărei acrostih este: «A cincea rugăciune către Preasfânta Fecioară a lui Ignatie»

Cântarea 1. Glasul al 5-lea

Irmosul: «Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Vineri seara – Glasul al 4-lea: Fiind dăruitoare a bucuriei

28

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Vineri seara – Glasul al 4-lea

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a împăratului Teodor Lascaris

Cântarea 1. Glasul al 4-lea

Irmosul: «Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi împărătesei Maicii şi mă voi arăta, luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Joi seara: Glasul al 4-lea – Mintea mea călăuzeşte-o, prin strălucirea mijlocirii tale

26

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Joi seara

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Facere a lui Manuil, marele retor

Cântarea 1. Glasul al 4-lea Irmosul:

«Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici şi mă voi arăta, luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Mintea mea călăuzeşte-o, prin strălucirea mijlocirii tale, către Domnul pe Care L-ai întrupat, fără prihană Fecioară, ca să laud cu credinţă minunile tale, căci tu eşti ajutorul tuturor şi izbăvirea.

Ca ceea ce eşti palat însufleţit al Atotputernicului Dumnezeu, fără prihană, fă temple ale Domnului pe cei ce cu dor te laudă pe tine căci tu eşti ajutorul tuturor şi izbăvirea. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie, Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului | Etichetat | 1 comentariu

Canon de rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos (1)

DSC_1153

Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

 

Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, glasul 1:

 Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi Binecuvântat este Rodul pântecelui tău; că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, îneacă-i în adâncul nepătimirii, Te rog. Pentru ca să cântăm Ţie cântare de biruinţă, ca într-o alăută întru omorârea trupului. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Canon de rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos (2)

scan0001

Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria la pomenirea cinstitei sale icoane, cea numită „Prodromiţa”, de la Muntele Athos, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

Troparul Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, glasul 1:

 Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi Binecuvântat este Rodul pântecelui tău; că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie. Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa

 DSC_1167

Troparul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, glasul 1:

Născătoare de Dumnezeu, pururi Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm, mulţumind. Căci printr-însa dăruieşti celor credincioşi cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată.

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Icosul 1

Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas: Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

Miercuri seara – Glasul 4: Risipeşte materia întristărilor şi stinge focul deznădejdii

54

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Miercuri seara – Glasul 4

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a lui Ilie Criteanul, Ecdicul

Având acrostihul: «Rugăciunea lui Ilie către Născătoarea de Dumnezeu»

Cântarea 1. Glasul 4

Irmosul: «Noianul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea Iui Amalic în pustiu a biruit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Ceea ce singură eşti apărătoare caldă în ispite şi în necazuri a celor ce scapă la acoperământul tău, Preacurată, primeşte, ca o bună, rugăciunea mea din inimă.

Liman fară valuri aflându-te pe tine, eu, cel ce sunt bătut de năvălirile primejdiilor şi necazurilor, cânt ţie cu mulţumire cân­tare de laudă, pururea Fecioară.

Slavă…

Cu ochiul tău cel milostiv şi plin de bunăvoinţă, Născătoare de Dumnezeu, văzându-mă pe mine împresurat de nenorociri şi grele încercări, degrab mă slobozeşte, căci pe tine te rog: Ajută-mă! Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | 1 comentariu

Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

52

Troparul, glasul al 4-lea

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:
Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci,
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani,
Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt,
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,
Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți,
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi,
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Continuă lectura

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu

‒ Şi le iubeai? ‒ Da. ‒ Şi unde sunt? ‒ Nu ştiu!

48

Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 175-176

Ce putem face dacă iubim un necredincios?

D-apăi iubeşte-l! Are mare nevoie de iubire necredin­ciosul, dar iubeşte-l ca o credincioasă, să vadă şi el cum iubeşte o fata credincioasă!

Am avut la noi, la Centrul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, o studentă care lucra în perioada facultăţii, care era credin­cioasă, foarte credincioasă, şi s-a îndrăgostit de un băiat necredincios, şi el de ea.

Şi ea i-a explicat: „Ştii, eu sunt credincioasă”. Zice el: „Bine, şi ce dacă!”. Nu conta pentru el. Zice ea: „Mă duc la Biserică”. El: „Bine, du-te!”.

Şi pe urmă, după vreo două-trei luni de zile, a vrut s-o pupe. Şi ea i-a zis:

‒ Ştii, eu sunt credincioasă.

‒ Şi ce dacă!

‒ Fetele credincioase nu se pupă.

‒ Nu?

‒ Nu.

‒ Deloc?

‒ Deloc.

‒ A, zice el, eu nu pot așa.

‒ Ţi-am spus că sunt credincioasă, zice fata.

‒ Nu, nu pot, zice băiatul.

Și a plecat acasă. A stat o săptămână, şi apoi a revenit şi-i zice fetei:

‒ Ştii, eu te iubesc.

‒ Da, dar să ştii că eu sunt credin­cioasă.

‒ Bine, nu te pup.

Şi pe urmă a zis: „A, eu cred că pentru că lucrezi acolo la Maica Siluana gândeşti aşa. Te învaţă prost. Mă duc eu să vorbesc cu ea!”. Şi a venit băiatul să vorbească cu mine. Şi a zis:

‒ Maică, nu e normal, eu o iubesc, ea mă iubeşte şi nu vrea să o pup!

Zic:

‒ Ai mai iubit până acuma?

‒ Trei!, zice.

‒ Şi le-ai pupat?

‒ Da!

‒ Şi le iubeai?

‒ Da.

‒ Şi unde sunt?

‒ Nu ştiu!

‒ Ei vezi? Dacă le-ai pupat, le-ai pierdut. Vrei să o pierzi şi pe asta?

‒ Nu!

‒ Atunci n-o pupa până la nuntă!

‒ Bine!

Pe urmă părinţii, că să se ia, dar fără nuntă. Fata răspundea la fel: „Nu pot, că-s credin­cioasă!”. O, şi supărare mare. Şi până la urmă, au făcut aşa cum a zis ea. Deci la orice îi zicea el, ea spunea: „Nu pot, că-s credincioasă!”, și nu s-a lăsat. Iar la un moment dat, el s-a întors cu spatele, cum ziceai matale adineauri. Pe urmă s-a întors iar cu faţa, şi a fost voia lui Dumnezeu ca să biruiască, şi uite, au un copil frumos acuma şi sunt bucuroşi.

Așadar, îndrăzneşte să-l iubeşti ca o credincioasă şi ai să vezi ce bărbat vei avea. Curaj, copila mea!

 

Publicat în Căsătorie | Lasă un comentariu