Duminică seară – Glasul 1: Umple de veselie inima mea

DSC_4331

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului
Editura Doxologia

Duminică seară Glasul 1

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Andrei Criteanul

Al cărei acrostih este:

«Primeşte, Fecioară, părga plânsurilor mele. Da»

Cântarea 1. Glasul 1

Irmosul: «Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a preaslăvit; că aceasta, Nemuritorule, ca o atotpu­ternică, pe potrivnici i-a zdrobit, lăcând israelitenilor cale nouă, prin adânc».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Vino, suflete, ca pârga plânsurilor să o aducem astăzi Născă­toarei de Dumnezeu, căci ea a izbăvit neamul omenesc din bles­temul lui Adam şi ne-a dăruit nouă binecuvântarea şi bucuria. Continuarea

Posted in Căsătorie | Un comentariu

Sâmbătă seara – Glasul 1

DSC_4287

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului

Editura Doxologia

Sâmbătă seara – Glasul 1

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Teodor Studitul

A cărui metodă este aceasta: La troparul întâi al fiecărei cântări, se roagă păcătosul către Maica Domnului. La cel de-al doilea tropar, Maica Domnului către Hristos, iar în cel de-al treilea, Hristos răspunde Maicii Domnului, iar în ultimul Maica Domnului iarăşi răspunde păcătosului.

Al cărei acrostih este[1]: «Stăpână, pleacă-te la rugăciunea lui Teodor»

Cântarea 1. Glasul 1 Irmosul:

«Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel ce a făcut minuni fără de seamă, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israel că S-a preaslăvit». Continuarea

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

dragii mei frați, preaînalții mei stăpâni

Originally posted on JURNAℓ SCOȚIAN:

eu nu cred în lumina care vine la Ierusalim de Înviere. Nu vreau să zic că e vreo șmecherie grecească, deși i-ar duce capul pe greci, nu pot sau nu vreau să-mi închipui nimic, s-au spus multe dar mă fac că nu pricep, vreau să-mi păstrez respectul pentru înaltpreasfințitul patriarh al Ierusalimului, dar dacă ar fi adevărat, aș avea o mare dezamăgire. Serios. Gândiți-vă un pic. adică nu ar putea lumina aia să vină în toate bisericile din lume? nu ar ajunge ea să aprindă și lumânarea ultimului sărman de la capătul lumii? S-a împărțit Hristos? ar avea ea nevoie de avioane ca să ajungă la Botoșani? și, ca să o spun pe aia dreaptă: dacă un popă păcătos ca mine aduce în fiecare duminică trupul și sângele Domnului nostru pe sfânta masă, dacă bunul nostru Domn coboară întreg acolo și pe orice altar al Liturghiei, în tot ce…

View original 266 more words

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

IISUSE…Acatistul ÎNVIERII

Din “Acatistier/Sinaxar – Sfinții Români”

Editie ingrijita si adaugita de Ierom. Ghelasie Gheorghe si monah Valerian Paslaru

Editura Platytera

Acatistul ÎNVIERII

Se citeşte de Ziua cea Mare a ÎNVIERII şi până la Înălţare. Poate fi citit şi ca un Acatist adresat direct MÂNTUITORULUI.

Condacul 1

Numai Tu, FIUL Lui DUMNEZEU, ai putut birui moartea păcatului şi aşa ÎNVIEREA ai Dăruit lumii, VEŞNICIA în care pe toate Le-ai Zidit şi în BUCURIA IUBIRII DUMNEZEIEŞTI iarăşi Le-ai întemeiat, de care şi noi ne ÎMPĂRTĂŞIM Cântând:

IISUSE, Cel ce ai ÎNVIAT din morţi, înviază şi Sufletele noastre! Continuarea

Posted in Căsătorie | 2 comentarii

Cuvant de invatatura al celui intre sfinti Parintelui nostru Ioan Gura de Aur in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru

Cuvant de invatatura in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui Hristos

Cuvant de invatatura al celui intre sfinti Parintelui nostru Ioan Gura
de Aur in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a
lui Hristos, Dumnezeul nostru

De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de
acest Praznic frumos si luminat.

De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria
Domnului sau.

De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata
cea dreapta.

De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca
nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.

De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie,
nicidecum indoindu-se.

De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din
pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din
urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas
ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma
miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia
daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si
lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei
dintai si cei de-al doilea luati plata.

Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va.

Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.

Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi.

Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu
iasa flamand.

Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia
bunatatii.

Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste.

Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca din mormant, iertare a
rasarit.

Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea
Mantuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.

Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune
fiindca a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o,
Isaia a strigat: Iadul s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos: amaratu-
s-a ca s-a stricat.

S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a
amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.

A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.

A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.

A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ti este moarte, boldul?

Unde-ti este iadule, biruinta?

Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.

Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.

Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.

Inviat-a Hristos si viata stapaneste.

Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos
sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.

Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor.

Posted in Căsătorie | Un comentariu

HRISTOS A INVIAT !

ib1273

HRISTOS A INVIAT !

Posted in Căsătorie | 6 comentarii

Sinaxar în Sfânta și Marea zi Vineri

În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.

Continuarea

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

Acatistul Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos

Tropar, glasul al 5-lea:

Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi strigând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Condacul 1

Apărătorul cel mare şi Domn al cerului şi al pământului, pe Tine, Împăratul cel nemuritor, văzându-Te răstignit pe Cruce, făptura toată s-a schimbat, Cerul s-a înspăimântat, temeliile pământului s-au clătinat. Iar noi, nevrednicii, închinăciune de mulţumire aducând Pătimirilor Tale pentru noi, cu tâlharul strigăm Ţie:Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Icosul 1

Cel ce Dumnezeu fiind, pentru noi om Te-ai făcut şi pe noi, cei omorâţi de păcate, cu Trupul şi Sângele Tău cel făcător de viaţă, ne-ai înviat. Drept aceea Ţie, Căruia ne-ai arătat atâta dragoste, cu mulţumire strigăm:
Iisuse, Dumnezeule, dragostea cea mai înainte de veci, Cel ce pentru neamul pământesc ai binevoit a pătimi;
Iisuse, Cel ce trup ca al nostru ai luat şi cu moartea Ta stăpânirea morţii ai stricat;
Iisuse, Cel ce cu rănile Tale lumea ai răscumpărat;
Iisuse, Mântuitorule, întăreşte-ne în ispite;
Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta!
Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

Continuarea

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

TRAGEDIA LUI IUDA

03_07-sautiudams-sacalu-de-padure02

Din “Daruind vei dobandi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia

TRAGEDIA LUI IUDA

Tragedia lui Iuda a fost pentru unii gânditori, dramaturgi, oameni de bună credinţă şi diletanţi ai teologiei, imbold pentru a încerca să-l dezvinovăţească. Raţionamentul lor e în general uşor de urmărit şi de asimilat: dacă Iscarioteanul nu L-ar fi predat pe Iisus saducheilor, planul divin nu s-ar fi putut realiza şi mântuirea nu ar fi avut loc.

Cum de l-am osândi pe acel care şi-a jucat doar rolul, care a fost o rotiţă necesară într-un angrenaj, un resort indispensabil într-o acţiune ce nu şi-ar fi aflat deznodământul fără de prezenţa unui „trădător”? Drept e să fie condamnat şi dispreţuit cel care a făcut ce trebuie?

Aşa e tâlcul piesei lui Paul Rayna! (A pătimit sub Ponţiu Pilat), jucată pe scena Comediei Franceze în 1938.

Părerea căreia mă raliez recunoaşte deplina vinovăţie a lui Iuda şi constată că argumentele de tip Paul Raynal sunt greşite. Oricât ar fi ele de seducătoare prin mărinimia pe care o dovedesc şi de lăudabilă dorinţa de a voi să dezvinovăţească pe un acuzat. Pe Iuda nu se cade însă a-l scoate basma curată deoarece este efectiv culpabil şi nu există motive pentru a-l achita.

03_06-sarutiudaprindereisusarrn02

In prealabil e bine să precizăm că Dumnezeu S-a folosit de netrebnicia lui Iuda, cunoscând-o, ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin că i-a dat El lui Iuda menirea de vânzător. Iscarioteanul nu fusese „distribuit” în rolul său nefast ci, ştiindu-se dinainte ce ticăloşie ar fi gata să facă, s-a elaborat un plan,în care ticăloşia sa era una din piesele angrenajului.

Dacă noi suntem lămuriţi asupra mârşăviei cuiva şi, atunci când se iveşte prilejul, constatăm că se poartă mârşav, precum ne şi aşteptăm să procedeze, nu rezultă de aici că respectivul este nevinovat deoarece şi-a susţinut rolul.

Trecând la fond, putem constata că marele păcat al lui Iuda -în argumentarea de tip Paul Raynal – este unul de trufie dementă: voinţa lui de a se ridica la rang de colaborator al lui Dumnezeu şi de a participa la actul mântuirii de pe poziţii ne-omeneşti. Da, nu-i exclus ca Iuda să fi raţionat aşa cum presupun Paul Raynal (şi alţii: îşi va fi spus că dacă nu se gaseste cineva care să-L predea pe Iisus Hristos autorităţilor iudaice?, El nu va putea suferi şi nu  va fi în măsură a-şi împlini misiunea mântuitoare. Şi atunci a luat asupră-şi această sarcină, consimţind să treacă drept  vânzător, în ochii vulgului.

Raţionând astfel, Iuda uita (ori se făcea că uită) ce este şi unde se află. Ce este: om; şi unde se află: pe acest pământ. Raţionamentul lui Iuda (în cazul că acordăm teoriei Raynal caracterul de ipoteză verosimilă) implica ferma convingere că e egal cu Dumnezeu şi că se află pe cine ştie ce tărâm privilegiat la care oamenii obişnuiţi nu au acces.

Iuda s-a crezut şi s-a voit co-redemptor: aceasta a fost uriaşa, nenorocita,    tragica lui greşeală. A raţionat prea subtil şi prea sofisticat şi s-a trufit peste orice închipuire.

Ce putea face?

Ce trebuia să facă?

Să judece nespus mai simplu şi mai uman, aş spune mai ţărăneşte şi mai bătrâneşte. S-ar fi cuvenit să-şi spună mereu, oricând era vizitat de ispita  demonică a asumării rolului de co-redemptor. treci îndărătul meu satanor eu nu-s decât un biet om păcătos.

Nu mă amăgi pe mine cu sarcini care ţin de cei de sus. N-are cine să aducă la îndeplinire iconomia divină? N-aş crede că Dumnezeu nu poate găsi şi alte
mijloace. Oricum, nu ştiu. Nu mă amestec. Nu-i treaba mea de om. E treaba lui Dumnezeu. Facă dar ce ştie şi cum o crede mai bine. Eu unul nu-s Dumnezeu, eu una ştiu şi bună: prietenul şi învăţătorul nu mi-l vând şi nu mi-l trădez.

Dacă Iuda ar fi judecat astfel – simplu, ţărăneşte, bătrâneşte, modest – el n-ar fi ajuns să cadă în groaznicul său păcat. Că păcat a fost, a recunoscut-o singur de vreme ce l-au chinuit remuşcările, că a restituit banii şi că în cele din urmă s-a sinucis.

Cei care încearcă să-l apere pe Iuda săvârşesc o greşeală asemănătoare cu păcatul său: judecă prea subtil şi prea sofisticat.

Aici totul se datoreşte complicaţiei, trufiei, părăsirii terenului sigur al bunului simţ niţel rudimentar. Dar în situaţii-limită, în situaţii delicate şi dubioase singurul criteriu solid, singurul refugiu sigur e bunul simţ, suprema soluţie e simplitatea cea mai brută. Ea ne este scăpare, ea ne este liman, ea ne este stâncă, temelie, cetate: feste Burg.

Ce trebuia să facă Iuda?

Să nu se preocupe de lucruri care-L priveau pe Dumnezeu şi ţineau de nesfârşita Sa înţelepciune. Nu-L vindea Iuda pe Hristos? S-ar fi găsit altă soluţie pentru realizarea jertfei; că doar nu depindea Dumnezeu exclusiv de Iuda bar Simon din Keriot şi s-ar mai fi găsit o cale şi fără el.

Datoria Iui Iuda era să judece simplist, cu o totală lipsă de imaginaţie şi de largi perspective: cât mai îndărătnic, cât mai îngrădit, mai dobitoceşte, mai umil: eu nu-s Dumnezeu şi nici co-redemtor, eu îs un biet om: eu prietenul şi învăţătorul nu mi-l vând. Atâta ştiu (lucru ştiut de toată lumea, din moşi-strămoşi). Altceva nimic. De aici nu ies. Raţionamentul meu e limitat şi îngust? O fi. Dar de el nu mă depărtez. Am zis. Faceţi ce ştiţi, lăsaţi-mă-n pace. Nu mie îmi revine sarcina mântuirii lumii, eu am atribuţii nespus mai smerite, doar pe acelea le împlinesc.

Se poate, prin urmare, ca motivele care l-au determinat pe Iuda să fi fost mult mai subtile şi mai complicate decât cel indicat de Sfanţul Apostol Ioan în Evanghelia sa. Dar, ca şi în cazul unui Brutus ori unui Raskolnikov, njotivarea crimei este cu desăvâşire acoperită de oroarea termenului lingvistic care mereu îşi impune el denumirea, iar nu argumentele şi justificarea filosofico-cerebrală a eului care o comite.

Oricât de nietzscheană şi de înălţătoare va fi fost dezbaterea lăuntrică a intelectualului Raskolnikov şi, în fond, de spiritual „dezinteresată” îndelung
raţionată sa crimă, până la urmă tot drept dublă crimă sordidă va fi cunoscută şi tot de organele trivialei poliţii şi funcţionăreştii procuraturi va fi anchetată. Din oricât de sublime şi de patriotice motive şi-a împlântat Brutus pumnalul în trupul dictatorului pe viaţă cu veleităţi de rege, tot sângele părintelui său adoptiv a fost împroşcat şi istoria existenţială – inevitabila realitate – tot numai cuvintele: „Şi tu, fiule” le-a reţinut.

Se poate ca pe Iuda să nu-l fi îmboldit simpla cupiditate, dar posteritatea reţinând numai fapta brută şi dându-i numele ei generic ‘(Iară a se preocupa de voinţa de participare la un plan de redempţiune ce ar fi rămas în gol dacă nu intervenea el) drept vânzător îl Va califica şi va face pe veci din numele lui sinonimul trădării.

Spiritul, înainte de a se angaja în fenomenalitate, se cade să se înarmeze cu multă smerenie şi să ştie că va avea de a face:

a)  atât cu imprevizibila şi uluitoarea complicaţie a vieţii cât şi cu

b)  vechile, nemiloasele, cinicele nume date lucrărilor şi faptelor şi care au puterea şi darul de a pune pângăritor şi rece la punct cele mai sofisticate raţionamente şi mai bune intenţii.

Crimă, adulter, trădare sunt numele date cu cinism şi egalitară indiferenţă de lumea fenomenală unor acţiuni înapoia cărora stau complicate şi câteodată nespus de pure consideraţii.

Ce-i pasă realităţii? Ea nu-ţi cercetează inima, rărunchii şi mintea, ci deschide vechile dicţionare mucegăite şi cele mai noi suplimente argotice spre a scoate dintr-însele denumirile cele mai împuţite şi mai „ordinare”, mai grele de povara tuturor străbunelor fărădelegi.

Lucrurile acestea le-ar fi înţeles uşor orice organ de anchetă care, supunându-l pe Iuda unui interogatoriu, repede ar fi terminat cu el.

— Ai fost la popi, mă?

— Da, dar să vedeţi că…

—  Mă, ai luat bani de la ei, recunoşti?

—  Recunosc, însă eu nu i-am cerut. Ei m-au silit să-i iau.

—  Lasă asta, i-ai luat ori nu? Răspunde!

—  I-am luat.

—  Şi le-ai arătat locul unde urma să vină husănul?

— Eu am vrut cu totul altceva…

— Tu răspunde la întrebări. Le-ai arătat?

— Da.

— Aşa. Şi pe acela l-ai sărutat?

—  Mi-era prieten.

—  Mă, podoabă, tu ca prieten l-ai sărutat ori ca indicator?

— Eu am vrut să-l ajut să…

— Nu ţine, mă, tu ai vândut pontul şi ai mers acolo să-l predai oamenilor popimii, aşa-i?

— Eu…

— Atunci ce-o tot întorci ca la Ploieşti?

—  Dar banii i-am dat înapoi şi m-am sinucis.

—  Păi tocmai asta dovedeşte că te recunoşti vinovat şi că te ştii agent informator.

Există inclusă în cuvinte o putoare a uzurii şi sălăşluieşte în fapte o concreteţe irezistibilă căreia subtilitatea arguţiilor şi complicata gingaşă sofistică a motivării nu le pot face faţă.

Intenţiile dramaturgului Paul Raynal (altminteri scriitor de bună calitate şi autorul câtorva nobile şi frumoase piese) au fost bune, dar eroarea lui e totală.

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

AUDIO – “Tragedia lui Iuda” de Nicolae Steinhardt

“Tragedia lui Iuda” de Nicolae Steinhardt =>> AUDIO

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

Problema lui Iuda

Problema lui Iuda

88656_iuda.

Din “N.Steinhardt si paradoxurile libertatii”
De George Ardeleanu
Editura Humanitas

Addenda capitolului 8 din partea I

Două scrisori ale lui N. Steinhardt către Sergiu AI-George

18 iunie 1979

Iubite Sergiule,

Problema lui Iuda mă obsedează de mult. Nu-s singurul. Am scris despre Iuda în Jurnalul fericirii, respingând teoria exonerării de culpă a lui Iuda, susţinută de mulţi, printre care Ion Omescu şi dramaturgul francez Paul Raynal. Cred că am discutat chestiunea şi cu tine, ca şi cu alţii (mai ales în închisoare).

Am refuzat întotdeauna să-mi însuşesc părerea după care Iuda – rol necesar în tragedia mântuirii – trebuie considerat ca lipsit de „vină”. Iată însă aici, la Rohia, stareţul mănăstirii – simplu ţăran maramureşean, însă excelent predicator, bun şi harnic gospodar, iscusit exeget, om de treabă şi spirit fără îngustime – mi-a expus o interpretare dintre cele mai apte a mă pune pe gânduri. Ea nu-l scoate pe Iuda din întuneric, punând totuşi lucrurile la punct în mod, cred, judicios. Mai că aş spune că rezolvă problema asta grea.

Iată ce spune şi cum argumentează stareţul:

„Rolul” deţinut de Iuda în iconomia divină a mântuirii era dinainte prevăzut, prorocit şi necesar.

Ca atare, pentru acest rol ce i s-a atribuit, necesar, prorocit şi prevăzut, Iuda nu poate fi osândit.

Vorba cui ştim noi: e clar. De ce totuşi Iuda are parte de osândă şi de întuneric? Pentru că, după ce şi-a jucat rolul (prevăzut, prorocit şi necesar), a reacţionat cum nu trebuia. De început, a început bine: s-a căit, s-a dus la popi recunoscând că a greşit, a azvârlit banii. Bine a făcut. Apoi însă, în loc de a face ca Petru, de a plânge cu amar, s-a dus şi s-a spânzurat. Şi Petru păcătuise greu, foarte greu, dar și-a cerut bărbăteşte -(vorba potrivnicului lui Aîecu) – iertare şi s-a străduit (cu succes) să aibă parte de acelaşi sfârşit ca Iisuş (ba şi l-a agravat, cerând să fie răstignit cu capul în jos).

Iuda – spânzurându-se – a dovedit două lucruri:

a) că nu crede în bunătatea lui Hristos (voinţa de a-l ierta),

b) că nu crede în puterea lui Hristos (putinţa de a-l ierta).

Acesta e păcatul adevărat al lui Iuda; nu trădarea, nu vânzarea, de care nu-i răspunzător. Ci deznădejdea, reacţia greşită. A reacţionat prost la ce se întâmplase. Iar Sartre spune clar: nu importă ceea ce au făcut din noi, importă ceea ce am făcut noi din ceea ce au făcut (ei) din noi.

Fraza lui Sartre evidenţiază tragica reacţie greşită a lui Iuda. Dacă se ducea să se arunce la picioarele crucii şi să-şi ceară iertare şi să plângă (lacrimile acestea ale lui Petru, care apar şi-n ochii tatălui de la Marcu, 9,24, sunt esenţiale: ele dovedesc smerenia, acceptarea condiţiei umane, blândeţea, nădejdea şi pacea: sunt sfinte, sunt mângâietoare şi salvatoare), Domnul desigur l-ar fi iertat. Iar dacă mai şi se făcea luntre şi punte (ca Petru) să-şi ispăşească fapta prin jertfă, era şi el mântuit ca Petru (care, să nu uităm, săvârşise un păcat foarte grav: se lepădase!).

Interpretarea aceasta a stareţului e perfect confirmată şi explicitată de fraza lui Sartre. Iuda nu s-a priceput să facă din ceea ce se făcuse din el ceva onorabil. N-a avut curaj, s-a grăbit, n-a avut încredere în Hristos. Desigur că, tradându-L şi vânzându-L, L-a jignit groaznic pe învăţătorul şi Prietenul lui. Mai teribil însă L-a jignit neavând încredere în El.

Pe scurt: pentru rol, e exonerat. Pentru libera reacţie post factum, e osândit. Interpretarea mi se pare temeinică şi soluţia vrednică de luare aminte.

Viaţa mănăstirească, de altfel, ca şi cea din închisori, e plină de surprize agreabile. Apar, de unde nu te aştepţi, tot felul de tipuri umane profund respectabile, iar prinţii şi sfinţii şi eroii (fără titlu, fără diplomă, neştiuţi, neluaţi în seamă) sunt mai mulţi decât s-ar crede. Sunt şi aici – vorba lui Vigny – servituti; dar grandoarea absolut pură e un vis al nostru necurat, e ispită diavolească, menită a ne îndepărta de binele posibil, o formă paroxistică a orgoliului, păcat principal şi cu adevărat originar, original.

Din toată inima şi din tot gândul,
Nicu

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

Saptamana Patimilor

#  Sfânta și Marea Luni

Ziua aceasta aduce luminat începuturile Patimilor Domnului. Veniți dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări și bătăi, judecat fiind de Pilat.

Și încă lovit fiind de rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta să zicem: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruiește iertare de greșeli celor ce se închina cu credință preacuratelor Tale Patimi.

#  Sfânta și Marea Marți

La ceasul sfârșitului, suflete, gândind, și de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ție, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind și grăind: Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.

#  Sfânta și Marea Miercuri

Astăzi a venit la Hristos în casa fariseului, și apropiindu-se o femeie păcătoasă, s-a aruncat la picioarele Lui, grăind: Vezi pe cea cufundată în păcate, pe cea deznădăjduită pentru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta. Ci-mi dă, Doamne, iertare de cele rele, și mă mântuiește.

# Sfânta și Marea Joi

Când măriții ucenici la spălarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se , s-a întunecat, și judecătorilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuții, cel ce pentru aceasta spânzurare și-a agonisit. Fugi de sufletul nesățios, care a îndrăznit unele ca acestea asupra învățătorului. Cel ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție.

#  Sfânta și Marea Vineri

Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu sulița a fost împuns Fiul Fecioarei! Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă și slăvită Învierea Ta.

#  Sfânta și Marea Sâmbătă

Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus.

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

despre Dragoste

Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 64-65

Unii pot pune întrebarea legitimă: „Dacă dragostea înseamnă «primeşte» şi-l vom iubi pe om fară să cerem nimic în schimb, nu va veni oare o vreme când el doar va lua fară să ne dea nimic, când va înceta să mai preţuiască dragostea noastră şi o va lua ca pe ceva de la sine înţeles?”.

Să începem cu faptul că a aştepta ceva în schimbul dragostei este o abordare cu totul greşită. Dacă omul face gesturi frumoase cu un asemenea sentiment, el nu iubeşte cu adevărat. Dragostea autentică e dezinteresată, se săvârşeşte în numele lui Dumnezeu, Care este Dragoste, şi în numele aproapelui. Cum spunea o cunoscută a mea, soţie de cleric, „soţul îmi trebuie nu ca să bată cuie, ci pentru dragoste”.

Al doilea moment: dacă vom dărui dragoste dezinteresat celui iubit şi vom face asta în mod corect, va veni momentul când el va vrea să facă ceva la rândul său pentru noi. Omul a fost făcut de Dumnezeu cu necesitatea de a iubi, de a face ceva pentru ceilalţi oameni; el nu poate doar să ia la nesfârşit, trebuie să şi dea, dacă inima lui n-a fost întunecată definitiv de patimi.

În general, altă cale decât cea a iubi fără a aştepta nimic în schimb pur şi simplu nu există, toate celelalte nu sunt iubire adevărată. Nimeni nu ne forţează să iubim, aceasta ţine de alegerea noastră. Vrei să iubeşti pe cineva? Iubeşte-l dezinteresat; nu vrei, nu iubi.

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

s-a apropiat de Dânsul

DSC_3921

În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de Dânsul o femeie având un vas de alabastru cu mir de mare preţ şi l-a turnat pe capul Lui, când El şedea la masă; însă, văzând aceasta, ucenicilor Lui le-a părut rău şi au zis: de ce s-a făcut această risipă? Căci acest mir se putea vinde cu preţ mare, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, aflând, le-a zis: pentru ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru bun faţă de Mine, căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea; dar ea a turnat mirul acesta pe trupul Meu, spre îngroparea Mea a făcut-o. Adevărat vă spun vouă că oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece care se numea Iuda Iscarioteanul s-a dus la căpeteniile preoţilor şi le-a zis: ce voiţi să-mi daţi şi eu vi-L dau în mâinile voastre? Iar ei s-au învoit cu el – treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit, ca să-L dea în mâinile lor.

DSC_3922

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

Sfânta și Marea zi Miercuri

http://www.doxologia.ro/pascalie/sfanta-marea-zi-miercuri

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

dragostea care-şi are pricina în Dumnezeu

Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 165

Foto: Oana Nechifor

Dragostea pentru făptură este ca o lampă micuţă, a cărei flacără se hrăneşte cu untdelemn, iar lumina ei se face aşa; sau ca un pârâu este, care curge din ploi şi a cărui curgere încetează când îi lipseşte apa.

Însă dragostea care-şi are pricina în Dumnezeu, ca un izvor izvorăşte şi curgerea lui necurmată este, fiindcă Dumnezeu Însuşi este izvor al dragostei, iar apa nu-i lipseşte niciodată.

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

Cuvant care se citeşte în Sfânta si Marea Luni, la Liturghie

din OMILII LA POSTUL MARE

de SFANTUL IOAN GURA DE AUR

Editura Anastasia

Cuvant despre Evanghelia de la Matei,

care se citeşte în Sfânta si Marea Luni, la Liturghie

(Mt. 24, 3-35)

După ce Hristos a vorbit despre nenorocirea ce avea să vie asupra Ierusalimului şi despre aceea că Apostolii vor birui toate piedicile, iar Evanghelia se va predica în toată lumea, se întoarce iarăşi la des­crierea ticăloşiei ce va veni peste iudei, pe când ucenicii vor predica strălucit Evanghelia în toată lumea. „Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi”. Atunci, când ? Când acestea se vor întâmpla, când urâciunea pustiirii va fi în locul cel sfânt. El prin aceasta înţelege, oastea romană. Atunci, zice el, să fugiţi, căci nu va fi nici o nădejde de mântuire. Altădată iudeii din războaie grele se ridicaseră, ca în timpurile lui Sanherib şi ale lui Antioh. Oastea lor fusese împrăştiată, templul cucerit; însă s-au ri­dicat macabeii împotriva vrăjmaşului şi a urmat o deplină schimbare. Dar pentru ca ei să nu aştepte şi acum ceva asemenea, le curmă toată nădejdea. Abia viaţa singură, zice El, vor putea ei să-si mân­tuiască. De aceea, cei ce se vor afla pe acoperă­mântul casei, să nu se mai pogoare în casă spre a-şi lua hainele. El prin aceasta le arată nenorocirea de care nu vor putea scăpa şi prin care oricine se va afla acolo neapărat va pieri. Continuarea

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce

Despre intrarea Domnului în Ierusalim – Sfantul Ignatie Briancianinov

din “Predici la Triod si Penticostar”, Sfantul Ignatie Briancianinov

Prima predica în Duminica Floriilor
Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar
(Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate. Continuarea

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

Când Dumnezeu ne pedepseşte şi ne trimite o nenorocire, noi să-I aducem mulţumire; când ne aflăm bine şi norociţi, să gândim la siguranţa noastră şi, deşteptaţi prin nenorocirea altora, să lăudăm şi să mărim pe Domnul, prin pocăinţă, înfrângere şi mărturisirea păcatelor

Cuvant la Duminica Floriilor

din “Omilii la Postul Mare”, Sfantul Ioan Gura de Aur

„De-ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta,
cele ce sunt către pacea ta.”
(Lc. 19. 42).


Păcătosul este cel mai nenorocit,
când are pe pământ numai norocire

Nimica nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii sau cei îmbunătăţiţi adeseori suferă cea mai amară sărăcie şi mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.

Continuarea

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu

Făcându-ţi-se milă de lacrimile Martei şi ale Mariei, ai poruncit, Hristoase Dumnezeule, să răstoarne piatra de pe mormânt

Triodul – Slujbele la Învierea lui Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim

floriilelazar3

TRIODUL – Slujbele la Învierea lui Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) – varianta PDF 

Notă: Textul a fost redactat după ediţia modernă a Triodului românesc, cu unele corectări şi adaptări. 

Posted in Căsătorie | Lasă un comentariu