Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001
30 Mai
Pont (Asia Mică), începutul sec. IV
Sfânta Macrina cea Bătrână a fost o binecunoscută uceniţă a Sfântului Grigorie din Neocezareea, făcătorul de minuni (17 Noiembrie), marele episcop şi evanghelizator al Pontului în anii de mijloc ai veacului al treilea. Ea şi soţul ei au fost părinţii Sfântului Vasile cel Bătrân, soţul sfintei Emilia (8 Mai). Deci au fost bunicii Sfântului Vasile cel Mare, ca şi ai Sfântului Grigorie al Nyssei, ai Sfintei Macrina cea Tânără, ai Sfântului Petru al Sevastei şi ai Sfântului Navcratie. Sfântul Grigorie Teologul spune despre ei că practicau „toate felurile de evlavie”.
În vremea înspăimântătoarei prigoane a creştinilor sub împaratul Maximian, Sfinţii Macrina şi Vasilie şi-au pierdut averea şi au suferit surghiunul vreme de şapte ani. O parte a poveştii lor a fost istorisită de Sfântul Grigorie Teologul în cuvântul la îngroparea nepotului lor, Sfântul Vasile cel mare, prietenul cel iubit al lui Grigorie. Grigorie subliniază că relatarea sa se întemeiază pe fapte reale, cu mulţi martori. El spune că „conduşi de Pronia care i-a călăuzit în toate”, au fugit de la moşia lor şi de la viaţa înlesnită cu mulţi slujitori, spre a trăi într-o pădure dintr-un ţinut muntos din sălbăticia Pontului – supuşi arşiţei, frigului şi ploii.
Sfântul Grigorie spune că în tot acest răstimp şi-au adus aminte cum Dumnezeu i-a hrănit în chip minunat pe iudei în sălbăticie, spunându-şi: „De ce nu ne-ar hrăni şi pe noi acum?”. Apoi povesteşte:
„La aceste cuvinte, vânatul le-a stat înainte, hrana a venit de la sine, un ospăţ întreg gătit fără trudă, căci dintr-o dată au apărut nişte cerbi de undeva dintre dealuri. Şi cât de minunaţi erau! Cât de graşi şi gata de tăiere! Te puteai chiar gândi că erau necăjiţi că nu fuseseră chemaţi mai degrabă. Unii făceau semne spre a trage şi pe ceilalţi după ei, iar aceia şi-au urmat fruntaşii… Erau robii rugăciunii şi cererii drepte. Cine a mai cunoscut o astfel de vânătoare între bărbaţii din vremea noastră, sau din orice vreme?
O, minune! Ei înşişi erau rânduitorii vânătorii. Ceea ce îşi doreau a fost prins numai prin voia lor; ce n-au putut folosi atunci, au trimis înapoi în desişuri, spre a le rămâne pentru o altă masă. S-au făcut bucătari pe nepusă masă, dar cina lor a fost dintre cele mai alese, iar oaspeţii lor recunoscători pentru această minunată pregustare a nădejdilor lor. Pentru aceea, s-au făcut şi mai râvnitori în strădaniile lor, în schimbul cărora primiseră această blagoslovenie.”
După prigoană au putut să-şi recapete o parte din avere şi să trăiască până la bătrâneţe cu multe binecuvântări. Au murit cu pace la începutul veacului al patrulea.
Taina Căsătoriei 