Sfinţii Nicandru şi Daria

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

8 Iunie
Încep. Sec. III

Sfântul Nicandru a avut fericirea de a dobândi o soţie ce s-a dovedit a fi vitează şi credincioasă în ceasul celei mai mari încercări. Pe când era dus înaintea dregătorului, soţia sa Daria îl urma şi îl îmbărbăta cu aceste cuvinte: „Stăpâne, să nu cumva să jertfeşti dracilor. Uită-te în sus către cer şi cugetă la minunata frumuseţe de acolo, pe care o vei câştiga prin aceste scurte chinuri”.

Auzind cuvintele soţiei lui Nicandru, dregătorul Maxim s-a răstit la ea: „Femeie ticăloasă, vrei ca soţul tău să moară?” Ea a răspuns: „Aş vrea ca prin această moarte să poată trăi în viaţa cea fără de moarte şi nesfârşită” Pentru aceasta, ea a fost azvârlită în temniţă.
Pe când era dusă, dregătorul i-a spus lui Nicandru: „Ai grijă să nu vorbeşti cu femeia aceea. Ai trei zile să cugeţi la toate şi să nu fi aşa de smintit încât să mă sileşti să te osândesc la moarte”.

Nicandru a răspuns: „Timpul a trecut. Am şi avut trei zile să cuget la toate înainte de a fi dus înaintea ta şi sunt hotărât să mă pun la adăpost”.
„Zeii fie lăudaţi!”, strigă Maxim, cu un oftat de uşurare.
„Ba nu, zise Nicandru, m-ai înţeles greşit. Eu îmi caut adăpost la Dumnezeul meu, nu la idolii tăi.”

Atunci Levco, ajutorul dregătorului, a zis: „Îmi pare rău că ai ales moartea”.
Mucenicul a răspuns: „Nu, am ales viaţa veşnică. Faceţi ce vreţi cu trupul meu; vă spun o dată pentru totdeauna, sunt creştin”.

Puţin înainte ca Sfântul Nicandru să fie decapitat, nobila şi cu adevărat buna sa ajutătoare s-a apropiat de el şi i-a spus: „Fii viteaz, fii tare, căci cununa dreptăţii te aşteaptă. Acum sunt fericită, căci mă voi numi soţie de mucenic”.