Sfinţii Emilia şi Vasilie cel Batrân

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

8 Mai sau 30 Mai
Cappadocia, sec. IV

Această vestită pereche a dat naştere la zece copii (dintre care nouă au ajuns la vârsta matură). Trei dintre ei – Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie al Nyssei şi Sfântul Petru al Sevastei – au fost episcopi. Primii doi sunt între Părinţii de frunte ai Bisericii, fiind doi dintre cei trei vestiţi părinţi cappadocieni. Copilul lor cel mai mare, Sfânta Macrina cea Tânără (19 iulie) a fost numită „învăţătoarea” de către fratele ei Grigorie, cel care i-a însemnat viaţa şi învăţătura în scrierea Viaţa Macrinei. Un alt fiu, Navcratie, a fost călugăr, murind la vârsta de douăzeci şi şapte de ani într-un accident la pescuit. Şi el e pomenit ca sfânt (8 Iunie).

Sfântul Grigorie Teologul (din Nazianz) a vorbit despre Sfinţii Emilia şi Vasile în cuvântul la îngroparea iubitului său prieten, fiul lor, Sfântul Vasile cel Mare, care a murit la 1 ianuarie 379. Sfântul Grigorie exclamă:

„Unirea părinţilor – părtaşi întru unimea virtuţii tot pe cât şi în unirea trupească – a fost deosebită în multe alte chipuri, precum dărnicia către săraci, primirea străinilor, curăţia sufletească ivită din înfrânare, dăruirea unei părţi din averile lor lui Dumnezeu…

Dar îmi pare că cel mai mare şi mai vesti semn deosebit al căsniciei lor a fost faptul de a fi avut asemenea copii minunaţi. Negreşit că basmele elinilor au pilde de părinţi cu mulţi copii sau cu copii minunaţi. Dar noi înşine am cunoscut această pereche, ale cărei însuşiri, chiar fără a ţine seama de faptul că erau părinţii unor astfel de copii, ar fi fost de ajuns pentru slăvita lor faimă. Şi tot aşa, măreţia copiilor lor, chiar fără propria lor strălucire întru virtute, i-ar fi făcut să întreacă pe toţi oamenii. Căci dacă unul sau doi din urmaşii lor ar fi fost oameni aleşi, am fi putut pune acest lucru pe seama firii lor; dar când toţi sunt deosebiţi, vrednicia şi lauda se cuvin în chip limpede celor care i-au crescut.

Aceasta se vădeşte prin blagoslovitul număr (de copii ai lor) care au fost preoţi şi fecioare (adică trăind ca nişte călugăriţe), şi prin aceia care, căsătorindu-se, nu au îngăduit ca vreun lucru din căsnicia lor să-i împiedice la aceeaşi faimă întru virtute”.

Astfel că ei au făcut ca deosebirea dintre ei să ţină doar de starea căsătoriei, şi nu de felul vieţuirii.

Cine nu l-a cunoscut pe Vasilie, părintele arhiepiscopului nostru, un nume măreţ pentru orişicine, ale cărui părinteşti rugăciuni era ascultate cum nu mai fuseseră ale nimănui altcuiva? Că pe toţi i-a întrecut în virtute şi numai fiul său l-a oprit a ţine locul cel mai de cinste.

Şi cine nu a cunoscut-o pe Emilia, care a fost chemată a fi la înălţimea numelui ei – ori mai curând a dovedit prin vieţuirea ei că era cu adevărat vrednică a purta acest nume? Căci ea cu dreptate a purtat acest nume ce însemnează gingăşie. Şi, în scurt grăind, era socotită a avea acelaşi loc între femei precum soţul ei între bărbaţi.”

În Viaţa Macrinei, Sfântul Grigorie al Nyssei descrie cum a avut loc căsătoria  părinţilor săi: „Maica noastră era deosebit de virtuoasă şi dorea a-şi păstra fecioria, petrecându-şi întru neprihănire întreaga viaţă. Dar era orfană, lipsită de amândoi părinţii, iar faima frumuseţii sale stârnise multor tineri dorinţa de a se însura cu ea. A început a se teme că, de nu se va mărita de bunăvoie cu unul dintre ei, ar putea ajunge pradă unei satanice silnicii şi răpită de vreunul dintre cei răniţi de frumuseţea ei. Deci a primit a se mărita cu cel ce avea o fire cu totul aleasă – cu Vasilie, tatăl nostru – ca să-l aibă ocrotitor al vieţii şi curăţiei sale”.

S-a încredinţat că luase hotărârea cea bună căsătorindu-se cu Vasilie printr-o vedenie, pe care a avut-o chiar înainte de a da naştere primului copil. Spune Grigorie: „Când mama urma să nască pe întâiul ei născut, a văzut în vis cum ţinea în braţe pruncul, o fetiţă. Apoi a văzut un bărbat strălucit care, după ce a strigat pe copilă Tecla, a rostit acel nume de trei ori. Apoi a pierit. De îndată ce s-a trezit, mama a şi născut copilul cu uşurinţă”.

Emilia n-a socotit că vedenia înseamnă că trebuie să-şi numească fiica Tecla – căci a numit-o Macrina, după vestita bunică a fetei, Sfânta Macrina cea Bătrână (30 mai). Ci mai curând a socotit că visul însemna că fiica ei va fi ca marea Sfântă Tecla la fire – şi Macrina a ajuns într-adevăr o mare sfântă.

Soţul Emilie, Vasile, era vestit în tot ţinutul său ca dascăl de retorică şi, mai ales, ca un creştin virtuos. Sfântul Grigorie cel Teologul spune că Sfântul Vasile cel Mare a crescut „sub ascultarea marelui său părinte, recunoscut în acele zile în Pont ca dascăl de obşte întru virtute”. În continuare zice că, în tatăl său, Vasilie „avea acasă un model de virtute întru facerea de bine, a cărui vedere îl facea să strălucească încă din început. Aşa cum vedem mânjii şi viţeii zburdând pe lângă mamele lor încă din naştere, tot aşa şi el, alergând alături de tatăl său, vesel precum un mânz, nu a rămas mult în urmă în îndrăzneţele sale porniri către virtute. Ori am putea zice că, urmându-şi tatăl, el desena şi vădea semnele viitoarei frumuseţi a virtuţii sale, înscriind trăsăturile desăvârşirii înainte ca vremea desăvârşirii să sosească”.

Sfântul Vasilie a murit la scurt timp după naşterea celui de-al zecelea copil al lor- fiu care avea să devină Sfântul Petru, episcopul Savastei. Macrina, cea dintâi născută, a devenit principalul ajutor al mamei sale în creşterea acestui băiat. Căci Macrina rămăsese cu mama sa dupa neaşteptata moarte a logodnicului ei. Ea stăruia a crede că logodnicul îi era încă viu în Hristos şi că trebuia să-i rămână pururea credincioasă. Astfel că s-a afierosit unei vieţi de feciorie, în rugăciune şi slujire.

Sfântul Grigorie al Nyssei descrie acest răstimp din viaţa mamei şi surorii lui:
„Mama slujea nevoilor duhovniceşti ale fiicei, iar fiica lua asupra ei nevoile trupeşti ale mamei. De pildă, adeseori Macrina făcea cu mâinile ei pâinea pe care mama sa o mânca. Dar nu socotea că aceasta ar fi grija ei cea mai de căpetenie, căci credea că se cuvine celei ce trăieşte în feciorie să se îngrijească întâi de toate cu lucrurile sfinte. Însă în timpul cei mai rămânea, nu numai că făcea pâinea maicii sale, dar se îngrijea de toate celelalte treburi casnice laolaltă cu mama sa…”

Macrina ducea o viaţă curată şi neprihănită urmând poveţei mamei sale. Dar asemenea, prin purtarea sa, Macrina era pildă mamei sale, încât să poată lua la întrecere cu fiica ei întru nevoinţă. Astfel, încetul cu încetul, ea îşi atrăgea maica către nematerialnica şi desăvârşita vieţuire a monahilor.”

Mamă şi fiică prinseră a preschimba moşia familiei lor într-o obşte monahicească pentru bărbaţi şi femei deopotrivă. Ele trăiau acolo fără osebire, în tovărăşie cu monahii ce le fuseseră slujitori.

Sfânta Emilia a ajuns la adânci bătrâneţi. Chiar înainte de a muri şi-a chemat copiii la ea şi şi-a pus mâinile pe Macrina şi pe Petru, care şedeau de o parte şi de alta. Apoi a strigat către Domnul: „Ţie Doamne îţi închin întâiul şi al zecelea rod al pântecelui meu. Întâiul rod este fiica mea cea întâi născută, iar al zecelea este fiul meu cel din urmă născut. După Legea lui Moisi, primul şi al zecea diontre roade este adus prinos şi afierosit Ţie (cf. Deut 26,2; Ex. 22,29; Num. 18,26). Fie deci ca sfinţirea Ta şi harul tău să vină asupra acestui întâi rod ale meu şi asupra celui de-al zecelea”.

Sfânta Emilia şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului la 8 mai 375. A fost înmormântată lângă soţul ei, aşa cum a lăsat.

Aşa de încredinţată a fost Sfânta Macrina cea Tânără de sfinţenia părinţilor săi şi de îndrăznirea lor înaintea lui Dumnezeu, încât pe patul de moarte i-a adus aminte fratelui ei, Sfântul Grigorie ale Nyssei: „Ai ajuns vestit în cetăţi şi între noroade şi neamuri. Bisericile lui Hristos trimit după tine şi te poftesc să le ajuţi şi să le îndreptezi. Oare nu bagi de seamă harul? Dă mulţumire lui Dumnezeu, Care, cu rugăciunile părinţilor noştri, te-a înălţat pe aceste semeţe piscuri. Căci tu, prin tine însuţi, nu ai nici o putere”.