Sfinţii Aurelie şi Natalia şi Sfinţii Felix şi Liliosa

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

27 Iulie
Spania, sec. IX

Deşi creştinii din Spania veacului al optulea erau priviţi cu îngăduinţă de cuceritorii musulmani (atâta vreme cât nu încercau să facă convertiri), situaţia s-a schimbat cu totul în veacul al nouălea. Printre cei dintâi care aveau să sufere sub acest jug musulman s-au aflat Aurelie şi soţia sa Natalia (sau Sabagotha), împreună cu dragii lor prieteni Felix şi Liliosa.

Aurelie era fiul unui maur (adică un musulman cu strămoşi berberi şi arabi) şi al unei creştine spaniole. Pierzându-şi părinţii la o vârstă fragedă, a fost crescut de mătuşa sa în credinţa creştină. Sub stăpânirea musulmană, oricine era pe jumătate maur nu avea voie să fie creştin. Astfel, temându-se să-şi practice credinţa deschis, Aurelie se prefăcea în afară a fi musulman.

La vârsta potrivită, Aurelie s-a însurat cu o fată frumoasă şi smerită pe nume Sabagotha. Era fiica unor mauri, dar după moartea tatălui ei, pe când ea era încă mai mică, mama ei s-a măritat cu un creştin. Tatăl său vitreg a adus-o pe mama ei la credinţa în Hristos şi împreună au crescut-o pe Sabagotha în căile Domnului. Dar de teama musulmanilor au botezat-o în taină. Numele ei de botez era Natalia.

Aurelie şi Natalia erau căsătoriţi public după ritualurile musulmane, dar în ascuns fuseseră căsătoriţi de către un preot creştin. Au continuat să trăiască ca nişte creştini ascunşi. În acest răstimp, Dumnezeu i-a blagoslovit cu două fete.

Ei au legat o strânsă prietenie cu o altă pereche ce se afla într-o stare asemănătoare. Felix, rudă cu Aurelie, şi soţia lui Liliosa trăiau şi ei ascunşi ca nişte creştini. Una din Vieţi ne spune: „Felix fusese botezat şi crescut creştineşte dar de teamă sau pentru a scăpa de neplăcerile la care erau supuşi creştinii, îmbrăţişase religia cuceritorilor, şi în inima lui îi era ruşine pentru laşitatea de a fi făcut astfel. Cei doi soţi şi soţiile lor ajunseseră prieteni apropiaţi şi îşi deschideau inimile unii altora”.

Într-o zi, Aurelie văzut un creştin pe nume  Ioan Negustorul batjocorit şi bătut în piaţă fiindcă vorbise pe faţă despre falsitatea islamului. Aceasta l-a făcut pe Aurelie să se simtă ruşinat de laşitatea sa, şi în acea clipă şi-a promis ca odată să-şi mărturisească pe faţă credinţa.

El a stat de vorbă şi cu soţia lui şi a descoperit că şi ea avea aceeaşi dorinţă. Nedorind să săvârşească un lucru atât de însemnat în grabă, s-au sfătuit mai întâi cu arhiepiscopul din Toledo, Sfântul Evloghie (11 Martie), care în vremea aceea era întemniţat pentru credinţă. El le-a spus că dacă îşi vor dezvălui credinţa creştină în mod public, este mai mult ca sigur că vor avea de suferit mucenicia; deci dacă erau încredinţaţi că aceasta le este calea, trebuiau mai întăi să asigure bunăstarea trupească şi duhovnicească a celor două fiice.

Cu harul lui Dumnezeu, aceşti soţi care mai înainte îşi ascundeau credinţa, începură acum să şi-o ţină pe faţă. Au început să-i cerceteze pe creştinii întemniţaţi pentru credinţa lor, printre care şi pe Sfintele Flora şi Maria (24 noiembrie), care curând aveau să sufere mucenicia. „Slăvita lor moarte a făcut ca în inimile evlavioasei perechi să se adâncească încredinţarea că se cuvine să-L mărturisească deschis pe Hristos”.

Curând după aceea, într-o noapte, „Sabagotha a văzut în vis două mucenice fecioare ce i s-au arătat în veştminte de o albeaţă orbitoare, ţinând în mâini mănunchiuri de flori din rai. Ele i-au spus Sabagothei să se bucure, căci ea şi cu soţul ei erau chemaţi să-l mărturisească pe Hristos cu sângele lor. Dar, adăugă vedenia, vă vom da un semn. Vă vom trimite un călugăr care vă va călăuzi la moarte.”

Povestindu-i toate acestea soţului, de-acum Aurelie şi Natalia începură cu osârdie să se gătească de mucenicie. Şi-au rânduit averea, lăsând destul pentru nevoile copilelor, care aveau acum vârsta de şase şi nouă ani. Au avut grijă să se asigure că fetele lor vor fi crescute de către creştinii credincioşi. Sporindu-şi viaţa de rugăciune, şi-au deschis casa altor creştini, care li s-au alăturat în rugăciune şi slujirea Liturghiei. De asemenea, cercetau obştile monahale din ţinut.

Într-una din aceste vizite au întâlnit un călugăr pe nume Gheorghe, din vestita mânăstire a Sfântului Sava din Ierusalim, care călătorea prin Spania. De îndată ce Natalia l-a văzut , a recunoscut că el era călugărul despre care-i vorbiseră Sfintele Flora şi Maria în vis. Ea l-a dus să-l cunoască pe soţul ei şi cu înfocare i-au spus tot ce avea pe suflet. „Râvna celor doi soţi l-a cuprins şi pe călugăr, care a hotărât să se facă părtaş mărturisirii şi cununii lor”.

Apoi Aurelie şi Natalia l-au dus pe Gheorghe să-i vadă pe prietenii lor, Felix şi Liliosa, care şi ei erau acum gata să moară pentru Hristos: „ Felix era pregătit să cureţe pata apostaziei sale cu sângele său, iar Liliosei nici nu-i trecea prin gând să nu dobândească cerul împreună cu soţul ei”. Curând apoi „Sabagotha şi Liliosa, cu îndrăznire, cu feţele fără văluri, precum femeile creştine, mergeau la o biserică. Cadiul, judecătorul musulman al locului, a auzit de aceasta şi a trimissă să se facă cercetări; ele s-au mărturisit a fi creştine. El a trimis şi la soţii lor, care au mărturisit la fel. Atunci a dat poruncă să fie prinşi. Aurelie s-a grăbit să ajungă la locul unde erau adăpostite copilele lor, le-a luat în braţe şi a pus pe obrajii lor ultima sărutare, apoi a grăbit spre casă şi s-a dat în mâna ostaşilor”.

Aduşi în faţa cadiului, Aurelie, Natalia, Felix şi Liliosa au fost învinovăţiţi de apostazie de la islam şi osândiţi la moarte. Li s-au tăiat capetele la Cordova, la 27 Iulie 852. Călugărul Gheorghe, nevrând a-şi pierde cununa muceniciei, a mărturisit în public falsitatea religiei lui Mahomed cu atâta tărie, încât a fost şi el executat.

Povestea acestor mucenici a fost scrisă de Arhiepiscopul  de Tolede, Sfântul Evloghie, care şi el a primit mai apoi cununa de mucenic.