Sfinţii Isaac şi Rebeca

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

 21 august, Palestina, cca. 1900 î.H.

 

Sfântul Isaac a fost un copil din făgăduinţă, un copil zămislit în chip minunat şi născut de Sarra la bătrâneţe.

 

Era copilul din care trebuia să răsară neamul lui Israil; prin urmare, el a fost unul dintre strămoşii direcţi ai lui Iisus Hristos. Mai mult, el este recunoscut de Biserică ca o imagine proorocească sau chip al lui Hristos, prin faptul că era fiul nevinovat şi unic pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l aducă jertfă. Lemnul pentru focul jertfei, pe care, după predania rabinică, l-a purtat de bunăvoie în spate când urcau muntele, preînchipuie Crucea lui Hristos. Iar izbăvirea lui de către Dumnezeu de la moarte s-a întâmplat în a treia zi (Facere 22, 1-19).

Când Isaac a ajuns la vârsta potrivită pentru căsătorie, tatăl său Avraam a trimis o slugă credincioasă înapoi în patria sa din Mesopotamia, spre a-i găsi o soţie. Ca răspuns la rugăciune şi prin călăuzirea proniei dumnezeieşti, a fost găsită Rebeca (Facere 24, 2-61).
Rebeca, femeia aleasă de Dumnezeu, a fost adusă de slugă omului cel ales, „şi a iubit-o pe dânsa“:

Iar Isaac mergea prin pustie spre fântâna vedeniei, şi locuia în pământul cel de miazăzi. Şi a ieşit Isaac ca să se plimbe la câmp către seară şi căutând cu ochii a văzut cămilele venind. Şi căutând Rebeca cu ochii a văzut pe Isaac şi a sărit de pe cămilă. Şi a zis către slugă: Cine este omul acela care merge pe câmp spre întâmpinarea noastră? Şi a zis sluga: Acesta este stăpânul meu; iar ea luându-şi vălul, s-a acoperit. Şi a spus sluga lui Isaac toate câte a făcut. Şi a intrat Isaac în casa mumei sale, şi a luat pe Rebeca şi s-a făcut lui femeie, şi a iubit-o pe dânsa, şi s-a mângâiat Isaac pentru Sarra mumă-sa (Facere 24, 62-67).

Isaac, preînchipuirea lui Hristos, iubeşte pe soţia sa, Rebeca, preînchipuirea Bisericii: dintre primii trei patriarhi, numai Isaac a avut o singură soţie. De-aceea, dintre cei trei, el şi Rebeca sunt cei mai potriviţi să înfăţişeze căsătoria creştină. Poate de aceea Isaac şi Rebeca sunt pomeniţi mai des decât ceilalţi în slujba cununiei. Iată două pomeniri ale lor din această slujbă:

Preotul: Dumnezeule cel veşnic, Care pe cele despărţite le aduni întru unire şi ai pus dragostea legătură neîntreruptă; Cel ce bine ai cuvântat pe Isaac şi pe Rebeca şi ai arătat pe ei moştenitori făgăduinţei Tale; Însuţi binecuvântează şi pe robii Tăi aceştia…

Preotul: Doamne, Dumnezeul nostru, Care împreună cu sluga patriarhului Avraam ai călătorit în Mesopotamia, trimiţându-l să logodească femeia stăpânului său Isaac şi prin mijlocirea scoaterii de apă ai descoperit lui să logodească pe Rebeca: Însuţi binecuvântează logodna robilor Tăi acestora…

Şi este interesant de observat că slujba cununiei mai spune că Dumnezeu a „dăruit pe Isaac Rebecăi“, chiar dacă în relatarea de la Facere Rebeca este cea adusă de slugă lui Isaac.

Cântarea a 6-a, Duminica Sfinţilor Strămoşi (11-17 decembrie)

Închipuire lămurită a patimii lui Hristos te-ai făcut, Preafericite Isaac, adus fiind a te jertfi de buna-plăcere părintească. Pentru aceasta fericit eşti şi prieten de aproape al lui Dumnezeu te-ai arătat cu adevărat, locuind împreună cu toţi drepţii.