PASUL 11: Codependent’s guide to the twelve steps

Traducere din

Melody Beattie_ Codependent’s guide to the twelve steps

de catre voluntari ai Centrului de Formare si consiliere Sf Arhangheli Mihail si Gavriil Iasi

„Oricâte scopuri ai avea în viaţă, ele se subordonează celui de a deveni una cu Sine şi cu Dumnezeu. Fii împăcat şi parcurge-ţi viaţa în Lumină şi încredere, pentru că nimic nu va veni la tine fără un scop anume.”

– Cartea lui Emmanuel

PASUL 11

PRIN RUGĂCIUNE ŞI MEDITAŢIE CĂUTĂM SĂ ÎMBUNĂTĂŢIM CONTACTUL CONŞTIENT CU DUMNEZEU, RUGÂNDU-NE DOAR PENTRU A CUNOAŞTE VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI ŞI PENTRU PUTEREA DE A O ÎMPLINI. – Pasul 11 Co DA

„Lasă-te în voia curentului, Melody, lasă-te în voia curentului!” De câte ori nu am auzit aceste cuvinte la sponsorul meu! De câte ori nu m-am înfuriat că le aud! Cum să mă las în voia curentului? Cum să mă opresc în a crede în pierdere şi lipsă şi să încep să cred în împlinire?

Am început încetişor să învăţ nu doar că pot să mă las pe cursul apei, ci pot chiar să am încredere în el. Sunt o parte din el. Dacă mă conectez la Puterea mea Superioară şi la voia Domnului cu mine, ştiu ce am de făcut şi când am de făcut. A avea grijă de mine însămi, a-mi stăpâni puterile va fi – şi este – o parte naturală a curgerii. Voi creşte şi mă voi schimba aşa cum îmi este potrivit, aşa cum sunt pregătită s-o fac, aşa cum vreau s-o fac.

Pasul 11 este pasul meu preferat. El m-a condus de la dependenţă la abstinenţă. M-a dus prin sărăcie, durere şi disperare. M-a condus prin cea mai adâncă durere afară din codependenţă. Mi-a dat tot ce am nevoie pentru a începe recuperarea şi vindecarea continuă. Mă conduce în permanenţă de la confuzie la limpezime, de la a fi victimă la a-mi prelua propria putere. Acest pas m-a condus într-o viaţă adevărată – o viaţă a mea însămi, o viaţă plină, care merge.

Mă duce de unde sunt spre unde vreau să ajung; mă ajută să am încredere în ambele părţi. Mă conduce prin fiecare zi. Dacă rămânem concentraţi pe labirintul vieţii noastre, putem uşor deveni confuzi cu toate căile, direcţiile, uşile şi alegerile care ne stau la dispoziţie. Dar acest Pas ne ajută să ne concentrăm pe detaliile căii pe care suntem acum şi ne sprijină să mergem cu încredere prin labirint.

A merge în direcţia curentului nu înseamnă că nu vom mai zgudui barca, ci că în sfârşit, chiar putem s-o zguduim. Ascultându-ne pe noi înşine şi pe Dumnezeu, vom şti când e momentul să facem asta şi vom avea puterea s-o facem. Deciziile pe care le vom avea de luat cu privire la a avea grijă de noi înşine nu se mai referă la Dumnezeu, ci la noi. Următoarea mişcare e să decidem care e cea mai bună cale de a face asta şi să-I cerem lui Dumnezeu să ne ajute s-o împlinim.

Este vreme de predare, vreme de dat drumul, vreme de lăsat să treacă. Este vreme pentru a aştepta şi vreme pentru a acţiona. Este vreme pentru a fi cald şi pentru a încuraja, vreme pentru a dărui şi vreme pentru a primi. Este vreme pentru a spune ce ai pe suflet, pentru a fi puternic şi a avea grijă de tine însuţi. Lucrând la acest Pas, vom şti când e acea vreme.

ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTACTULUI CONŞTIENT

Recuperarea mea din dependenţă a început cu o rugăciune. Eram în tratament pentru dependenţa de droguri şi nu voiam să fiu acolo. Nu voiam să devin abstinentă. Dar nu aveam încotro. Îmi amintesc cum stăteam în cămăruţa aceea mică privind tavanul şi spunând: „Doamne, dacă eşti acolo şi dacă îţi pasă de mine şi dacă există ceva pentru mine – o cale prin care să mă recuperez – te rog ajută-mă să fac asta”.

Credeam că rugăciunea mea s-a izbit de tavan şi a căzut pe podea. Am greşit. În câteva săptămâni, a început procesul meu de recuperare. Cineva mi-a zis să-L rog pe Dumnezeu în fiecare dimineaţă să mă ajute şi să-I mulţumesc în fiecare seară pentru că a făcut-o. Şi aşa am făcut. Altcineva mi-a dat o carte de de meditaţii zilnice, spunându-mi să citesc în fiecare dimineaţă. Şi am făcut şi asta.

Mă oprisem din a vorbi cu Dumnezeu pe când aveam unsprezece ani. Îmi amintesc şi acum acea zi. Mergeam într-o duminică dimineaţă spre biserică, plină de deznădejde şi confuzie. Nu puteam să-mi înţeleg familia. Şi nu puteam să mă înţeleg pe mine. Şi eram rănită. Am privit spre cer şi mi-am scuturat capul. Dacă există Dumnezeu, acestui Dumnezeu nu-i pasă de mine. Cum poate un Dumnezeu iubitor să mă lase în mizeria şi în durerea asta? Am decis atunci să uit de Dumnezeu, să uit de biserică şi să-mi găsesc propria cale de a-mi alina durerea.

Într-un an, deja eram alcoolică. Câţiva ani mai târziu, eram dependentă de droguri. Acum, paisprezece ani mai târziu, mă aflam într-un spital de recuperare, rugându-mă către un Dumnezeu despre care nu eram aşa de sigură că va asculta. Dumnezeu m-a auzit însă. Cred că s-a întâmplat din mila Domnului, datorită Lui. De asemenea, cred în puterea rugăciunii. Sufletul meu s-a deschis într-un final.

M-am rugat.

Aşa a început călătoria mea în rugăciune şi meditaţie – drumul meu spiritual. Primii paşi au fost simpli, şovăielnici, dar acţiunile mele erau suficiente. Acest Pas a început să lucreze în viaţa mea. Apoi, am început să lucrez la o altă parte importantă a acestui Pas: a învăţa să cred în voia şi planul lui Dumnezeu pentru viaţa mea – şi a învăţa că acest plan includea a avea grijă de mine şi a mă iubi.

Dintre toate relaţiile pe care învăţăm să le reconstruim în recuperarea noastră din codependenţă, relaţiile cu noi înşine şi cu Puterea Superioară sunt cele mai importante. Ele reprezintă fundaţia tuturor celorlalte relaţii în care vom intra. Relaţia noastră cu Dumnezeu, pe măsură ce ne recuperăm din codependenţă, ne va conduce către o relaţie iubitoare, apropiată, intimă cu noi înşine. Opusul este de asemenea adevărat. O relaţie intimă, iubitoare cu noi înşine ne va duce mai aproape de Dumnezeu. Cum spunea cineva, restul relaţiilor vor deveni floare la ureche.

Acest pas ne învaţă cum să facem asta. Ne rugăm şi medităm, pentru a ne îmbunătăţi relaţia cu Dumnezeu şi cu noi înşine. Prin acestea cerem să ni se arate cele mai bune posibile decizii pentru noi în fiecare zi şi puterea de a ne face partea noastră.

CĂUTĂM PRIN RUGĂCIUNE

Suntem liberi fiecare să-L înţelegem pe Dumnezeu aşa cum alegem noi înşine, conform propriei viziuni şi propriei concepţii. Ce e specific acestui Pas este că vorbim cu Dumnezeu aşa cum Îl înţelegem noi prin rugăciune, apoi îi cerem lui Dumnezeu să ne arate voia Lui cu noi şi să ne ajute să o împlinim.

A te ruga este a vorbi cu Dumnezeu. O rugăciune poate fi un cuvânt sau un gând. Poate fi o expresie a bucuriei sau a tristeţii. O rugăciune poate fi o scrisoare către Dumnezeu, sau poate fi o rugăciune din cartea de rugăciuni.

Am computerul plin de scrisori către Dumnezeu. Îmi place să le recitesc şi să văd retrospectiv cum a fost fiecare ascultată şi cum a răspuns Dumnezeu la fiecare. Unele răspunsuri au venit repede, altele mai greu. Toate au fost citite de Dumnezeu, chiar şi cele rămase în e-mail.

Acum suntem liberi să ne rugăm oricum vrem: în picioare, aşezaţi, în genunchi, cu ochii închişi, cu ochii deschişi, lungiţi în pat ori într-o plimbare prin pădure.

„Încerc să păstrez contactul conştient cu Dumnezeu întotdeauna”, spune Beth. „Când stau la rând la bancă, vorbesc cu Dumnezeu. Când conduc, vorbesc cu Dumnezeu. Întotdeauna… vorbesc cu Dumnezeu.”

„De-a lungul zilei, repet fraza ‘facă-se voia Ta'”, zice Gary. ‘Repet asta ca pe o mantră.

Nu e nevoie ca rugăciunile să fie complicate. Putem vorbi în mintea noastră, direcţionându-ne gândul către Domnul. Sau putem vorbi tare, ca şi cum am vorbi cu cineva. Nu avem nevoie să ne schimbăm felul în care vorbim în mod obişnuit, pentru a vorbi cu Dumnezeu. Putem spune tot ce avem de zis, atunci când avem nevoie. Putem construi o relaţie care merge cu Puterea Superioară şi să discutăm ce e nevoie pentru a merge relaţia.

Uneori, primim o revelaţie sau o descoperire cu privire la viitorul nostru, dar primim îndrumare de la Puterea Superioară pas cu pas, fiecare zi la rândul ei. Tot aşa primim şi puterea de a împlini acele descoperiri.

Când mi-am reînceput legătura cu Puterea Superioară după acea pauză de paisprezece ani, eram timidă şi nesigură cu privire la felul cum să mă port şi mă întrebam dacă am fost auzită vreodată. Am început să mă rog regulat, în fiecare dimineaţă şi seară, forţându-mă să spun ceva în gând, cu ochii închişi.

Am început să spun Tatăl nostru. Este o rugăciune folosită de multe grupuri şi este foarte eficientă. Am perceput-o ca pe o rugăciune sigură. Mai târziu, progresând în recuperare, mi-am făcut propria rugăciune, bazată pe cea de la Alcoolici Anonimi. Ea sună aşa:

Mulţumesc pentru că m-ai ţinut pe Cale ieri. Ajută-mă să merg pe Cale şi astăzi. Pentru următoarele douăzeci şi patru de ore, mă rog să cunosc voia Ta pentru mine şi să împlinesc această voie. Te rog să-mi eliberezi gândirea de căutarea voii proprii, de egoism, minciună şi motivaţii greşite. Te rog ca în vremuri de îndoială şi indecizie, să-mi trimiţi gândul cel bun, cuvântul sau fapta. Arată-mi care e pasul următor pe care să-l fac şi ajută-mă să lucrez prin toate problemele spre slava Ta.

Apoi, între rugăciunea mea de recuperare şi rugăciunea Tatăl Nostru, am învăţat să vorbesc despre lucruri pe care aveam nevoie să le spun. Îi spun lui Dumnezeu ce mă necăjeşte. Îi cer să aibă grijă de copii. Îl rog să-mi vindece fricile. Îi cer să mă ajute la fiecare lucru care mi s-ar întâmpla de-a lungul zilei.

Vorbesc cu Dumnezeu despre fricile mele. Să mă deschid către Dumnezeu n-a fost ceva uşor. Uneori, încă nu este uşor. Uneori, nu mă simt conectată – cu mine, cu alţii, cu Dumnezeu. Alteori, rugăcinile mele sunt doar cuvinte, fără simţăminte, fără trăire. La început, abia Îi spuneam câte ceva lui Dumnezeu. Acum, câteodată tot zic şi iar zic. Înainte de recuperarea din codependenţă, Îl rugam pe Dumnezeu foarte mult să-i schimbe pe ceilalţi. Am încetat să fac asta, măcar ca şi obicei. Am trecut printr-o lungă perioadă de disperare, pentru că Dumnezeu nu-mi răspundea la rugăciunile de a controla ori schimba pe alţii. Am început să mă întreb dacă Dumnezeu s-a retras cumva. Începusem să mă întreb care era voia lui Dumnezeu în viaţa mea, pentru că ceilalţi nu făceau ce voiam sau ce aşteptam eu de la ei. Lucrurile nu ieşeau aşa cum le plănuisem eu.

Apoi, încetul cu încetul, am început să înţeleg că voia lui Dumnezeu era ca eu să accept circumstanţele prezente în care trăiam, chiar dacă, şi cu atât mai mult atunci când planul Domnului pentru mine era diferit de al meu. Dar am învăţat că voia lui Dumnezeu însemna de asemenea să învăţ să ies din statutul de victimă şi să am grijă de mine însămi, indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Voia lui Dumnezeu era să învăţ să am încredere în El şi în mine însămi.

Am învăţat că voia lui Dumnezeu înseamnă să simt şi să-mi accept emoţiile în loc să-mi cer scuze că le am. Uneori, voia lui Dumnezeu înseamnă să-mi cer scuze. Şi am ajuns să învăţ că, întotdeauna, înseamnă să mă accept şi să mă încurajez pe mine însămi.

Dincolo de disciplina rugăciunii de dimineaţă, am început să mă rog de-a lungul zilei. Uneori, Îi vorbesc despre ceea ce mă preocupă. Uneori, strig după ajutor.

Mă rog pentru călăuzire şi pentru orientare, atunci când nu sunt prea sigură cu privire la ce am de făcut. Şi cu cât îmi aduc mai mult aminte să mulţumesc, indiferent ce s-ar întâmpla, cu atât se întâmplă lucruri mai bune.

Rugăciunea ne transformă. Rugăciunile de mulţumire ne transformă vieţile şi circumstanţele vieţii. Recunoştinţa întoarce energia negativă către pozitiv. Ea educă acceptarea şi scoate ce e mai bun din fiecare situaţie.

Uneori, mă trezesc prinsă în problemele zilei de ieri înainte de a-mi aduce aminte să mă rog. Nu-mi plac acele zile, dar învăţ să am încredere că nici în acele zile Dumnezeu nu mă abandonează şi nu mă va abandona.

Încet-încet, învăţ să arăt din ce în ce mai mult din mine lui Dumnezeu. Învăţ să am încredere în El. Această încredere nu înseamnă că nu voi mai trece prin durere, stres, ori situaţii care nu-mi plac. Înseamnă că pot avea încredere că ceea ce mi se întâmplă poate fi orientat spre bine şi va ieşi ceva bun din asta.

Învăţ, de asemenea, că pot să-mi aduc fiecare cerere în faţa lui Dumnezeu. Niciuna nu e prea mare, prea mică ori neimportantă. Pot să le pun pe toate în rugăciune, apoi să le dau voie să plece, cerând să se facă voia Domnului.

Fiecare dintre noi poate găsi propria cale de rugăciune, propria disciplină şi propria metodă de comunicare. Unii oameni preferă rugăciunile sugerate de cărţile de cult. Alţii se bucură de o abordare mai liberă pentru a comunica cu Dumnezeu. Felul în care ne rugăm nu este atât de important, ci mai important e efortul de a o face. Am învăţat să mă rog chiar dacă vreau sau nu vreau. Am învăţat că pot avea încredere, chiar dacă simt încrederea sau n-o simt.

De multe ori l-am rugat pe Dumnezeu pentru ceva, m-am înfuriat că n-am primit, apoi am fost foarte recunoscătoare ceva timp mai târziu văzând că felul în care a lucrat El a fost mult mai potrivit decât aş fi făcut-o eu. Deseori am ajuns să-i mulţumesc cu recunoştinţă profundă pentru că nu a îngăduit să se întâmple lucrurile aşa cum aş fi vrut eu la vremea respectivă.

Am învăţat încet-încet că sunt în siguranţă dacă-i mulţumesc lui Dumnezeu acum pentru tot ceea ce mi se întâmplă, chiar dacă nu e ceea ce vreau, chiar dacă nu sunt recunoscătoare azi.

Uneori mă împotrivesc şi refuz să-i cer ajutorul de care am nevoie. Deseori, îmi amintesc că deşi sunt puternică şi competentă, există o Putere care mă va ajuta în mod minunat, dându-mi putere şi vindecare.

Rugăciunea e modul în care ne conectăm la Dumnezeu. Este locul unde începe schimbarea.

MEDITAŢIA

Rugăciunea este felul în care vorbim cu Dumnezeu. Meditaţia este felul în care Dumnezeu vorbeşte cu noi.

Mulţi oameni aflaţi în recuperare practică meditaţia în felurite moduri. La fel ca şi la rugăciune, fiecare dintre noi suntem liberi să găsim o cale care ni se potriveşte.

Să citim dintr-o carte cu meditaţii poate fi una dintre căi. Există multe cărţi cu meditaţii pe piaţă. Acestea sunt mici cărţi cu citate, fragmente şi uneori câte o rugăciune pentru fiecare zi din an. Unele din aceste cărţi se adresează în mod special recuperării din codependenţă. Multor oameni le place să petreacă pentru câteva minute la începutul zilei citind aceste meditaţii,

amintindu-şi principiile recuperării, pentru a-şi începe ziua simţindu-se bine cu ei înşişi şi fiind pregătiţi pentru ceea ce va veni.

Am trecut prin perioade când am folosit mai mult de o carte de meditaţii. Aveam câteva la îndemână. În perioade mai stresate, citeam câte una dimineaţă, la prânz şi seara sau oricând simţeam nevoia unui asemenea ajutor.

Alţi oameni ascultă meditaţii înregistrate. Există, de asemenea şi astfel de meditaţii care-i pot ajuta pe unii să-şi păstreze o stare de destindere a minţii. Mesajele sunt centrate pe subiect: seninătate, eliberarea de frică, acceptarea de sine şi a celorlalţi.

Unii oameni apelează la masajul terapeutic pentru a se relaxa, medita şi deveni centrat.

Alţi oameni folosesc metode alternative de meditaţie „Eram furios pe religia tradiţională” spune Jake, „dar am descoperit că furia mea împotriva religiei m-a împins departe de orice formă de exprimare spirituală. Acum am găsit nişte metode de la indieni americani, de la meditaţia Zen, din practicile şamanice. Am descoperit în mine însumi o zonă de spiritualitate.”

Unii oameni preferă formele tradiţionale. Ei se retrag într-un loc liniştit şi meditează. „În fiecare seară şi dimineaţă îmi rezerv timp să mă pun în mişcare –  zice Sarah. Meditez şi primesc mesaje şi direcţii cu privire la ce să fac în ziua respectivă. Mă rog pentru călăuzire tot timpul.”

Oricum şi oricând o facem, scopul meditaţiei este să ne liniştim pe noi înşine şi gândurile noastre, să ne relaxăm, să ne adunăm, să ne conectăm la Dumnezeu şi la noi înşine. Ne eliberăm de haosul, tensiunea şi frica ce ne acompaniază atât de des viaţa. Ne eliberăm de toate şi ne liniştim.

La început, credeam că meditaţia este pierdere de timp preţios. Mă simţeam atât de presată, ocupată, încât a-mi rezerva timp pentru momente de relaxare mi se părea o pierdere de energie valoroasă. Am învăţat că e vorba despre altceva.

Meditaţia pe care am descoperit-o nu este pierdere de timp, aşa cum nu este nici a mă opri şi a alimenta maşina la benzinărie. Meditaţia este felul în care îmi reînnoiesc şi îmi reîmprospătez forţele. Meditaţia este o cale de a mă elibera de energia negativă şi de a mă deschide către fluxul de energie binefăcătoare.

Meditaţia se referă la a ne deschide mintea şi spiritul – sufletul nostru – către conectarea cu Dumnezeu. Obsesiile, îngrijorarea şi ruminaţiile nu sunt conectări la Dumnezeu, ci sunt conectări la frică.

Pentru a ne lipi de Dumnezeu avem nevoie să ne relaxăm şi să ne deschidem mintea conştientă şi subconştientă către o Conştiinţă Superioară. În problemele zilnice ale vieţii poate părea o pierdere de timp a încetini, a te opri din ceea ce faci şi a lua acest tip de pauză. Dar nu este o pierdere de timp. Meditaţia poate crea mai mult timp şi energie decât momentele pe care ni le luăm s-o facem.

Creăm o legătură cu Dumnezeu construind legătura cu noi înşine.

Odată conectaţi la noi înşine şi încrezători în noi înşine, vom şti când avem nevoie de o pauză pentru meditaţie. Putem medita regulat, conform unui program. Şi putem să ne ascultăm pe noi înşine şi să ştim când avem nevoie să ne dezlipim de problemele vieţii şi să ne conectăm.

Meditaţia şi rugăciunea sunt comportamente de recuperare care merg. E nevoie să avem răbdare. Nu e rezonabil să aşteptăm ca în momentul în care am meditat să vină şi răspunsul, conştientizarea, inspiraţia sau vindecarea. Nu e rezonabil să aşteptăm un răspuns pe loc la rugăciunile noastre.

Dar răspunsul va veni. Este deja pe drum, dacă ne-am făcut partea noastră meditând şi rugându-ne.

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU NOI

Rugăciunea şi meditaţia nu sunt sarcini fără rost care ne sunt impuse. Rugăciunea reprezintă modul în care ne transformăm; meditaţia este modul în care devenim oameni noi. Amândouă disciplinele ne sunt de folos şi ne ajută să rămânem pe cale.

Obişnuiam să mă îngrijorez şi să mă frământ mult. Eram îngrijorată cu privire la ceea ce s-ar fi putut întâmpla, ce ar fi trebuit să fi făcut, dacă era destul de bine, dacă voi putea să le fac pe toate într-o zi. Uneori mă îngrijoram dacă am cu adevărat o viaţă pe care s-o trăiesc.

Uneori, priveam cu invidie la ceilalţi şi la felul în care îşi rezolvau ei problemele. Vieţile lor păreau atât de vii şi de distractive! Nu eram sigură dacă viaţa mea este reală.

Nu este nevoie de toată frământarea şi îngrijorarea pentru ziua respectivă. Rugăciunea pentru cunoaşterea voii lui Dumnezeu pentru mine şi rugăciunea pentru a primi puterea de a duce toate ale momentului mi-a simplificat viaţa. Mi-a spus că dacă mă rog pentru cunoaşterea voii lui Dumnezeu pentru mine, voi primi toată puterea de care am nevoie într-o zi să împlinesc ceea ce am de făcut atunci. Dacă n-o pot face, înseamnă că nu trebuie s-o fac. Dacă e al meu a face acel lucru, atunci voi primi şi puterea de a o face. Asta înseamnă că pot avea încredere în cursul vieţii. Pot avea încredere în mine. Pot avea încredere în Dumnezeu. Când va fi timpul, voi primi puterea de care am nevoie pentru a face ceea ce e de făcut. Voi primi descoperirile, ajutorul, abilitatea, maturitatea, călăuzirea când va fi timpul. Dacă nu pot face încă un lucru, înseamnă că încă nu e timpul.

Dacă e timpul să întreprind o acţiune, voi şti. Dacă nu e, pot merge în linişte pe cursul vieţii mele, făcând cele mai bune alegeri cu privire la cum să mă orientez în acea zi.

Dacă nu pot să întreprind nimic, pot lăsa să treacă. Unele zile sunt mai aglomerate decât altele.

Dar întotdeauna pot avea încredere în calea mea.

Întotdeauna mi se răspunde „da” la rugăciunea de a cunoaşte voia lui Dumnezeu cu mine şi de a primi puterea de a o împlini.

Acest Pas ne asigură pe fiecare dintre noi că există o cale pentru viaţa noastră. Uneori e o cale simplă, cu îndatoriri simple. Alteori, calea ne cere să aşteptăm. Câteodată, înseamnă simţire ori vindecare. Altă dată, înseamnă dăruire; altă dată – primire. Putem alege. Putem participa la a ne crea calea.

Uneori, înseamnă să spui da; alteori, să spui nu. Dar întotdeauna va exista o cale a vieţii noastre, chiar şi atunci când aceasta nu ne este clară.

Ceva se întâmplă. Ceva bun se întâmplă în noi şi împrejurul nostru. Ceva important.

Ne învăţăm lecţiile şi vom continua să le învăţăm. Când va fi timpul, vom primi puterea de a face tot ceea ce trebuie să facem.

Putem să ne relaxăm şi să ne lăsăm pe cursul vieţii.

Câteodată simt că mă duce curentul peste praguri. Un prieten numeşte acele momente „întunericul sufletului nostru”.

Deşi depunem toate eforturile pentru a lucra, pentru recuperare, pentru a avea grijă de noi înşine, putem avea zile când simţim că viaţa ori recuperarea noastră nu merg deloc. Durerea pe care o simţim poate fi sfâşietoare. Poate părea că Dumnezeu ne-a uitat. Dar Dumnezeu nu ne-a uitat.

Nu trebuie să ne pedepsim când timpurile sunt grele şi vor exista, cu siguranţă, momente foarte grele în recuperare. Nu e nevoie să ne pedepsim pentru sentimentele, îndoielile, preocupările şi greşelile noastre. Nu trebuie să-L pedepsim nici pe Dumnezeu.

Putem să ne relaxăm şi să ne lăsăm în voia curentului, chiar şi atunci când curentul ne răneşte, chiar şi atunci când nu suntem siguri unde ne duce. Vremurile grele nu vor dura la nesfârşit. Confuzia nu va dura la nesfârşit. Viaţa noastră se va însenina. Răspunsul va veni. Întunericul din sufletul nostru se va risipi, alungat de lumina zilei.

Cea mai grea parte din rugăciune şi meditaţie pentru mine este să mă confrunt cu nerăbdarea. Îmi place să se întâmple totul acum. Îm plac răspunsurile acum. Vreau să mă schimb acum. Cum spunea cineva, „obişnuiesc să mă văd în viitoarele trei sau şase luni”.

Dar nu aşa merg rugăciunea şi meditaţia. Ne rugăm. Vorbim cu Dumnezeu. Apoi, ne eliberăm de asta. Şi ne detaşăm şi mai mult. Răspunsul va veni, dar nu dacă ne vom agăţa de situaţie şi, de multe ori, nu imediat.

Răspunsul va veni lăsând să treacă şi permiţând curentului vieţii să ne ducă mai departe. Răspunsul va veni când ne vom elibera de frică.

Uneori, meditaţia nu lucrează pe loc ori imediat. Pot medita şi să mă simt uneori la fel de confuz la sfârşitul meditaţiei cum eram şi la început.

Dar putem avea încredere în aceste instrumente şi să le practicăm oricum. Uneori, ni se poate părea că ne-am rugat să cunoaştem voia lui Dumnezeu pentru noi şi puterea de a o împlini şi nimic nu s-a întâmplat. Este o iluzie. Uneori se întâmplă.

Uneori, partea noastră este simplă. Facem mâncare. Mergem la o întâlnire. Sunăm un prieten. Ori aşteptăm. Uneori, să nu faci nimic e voia lui Dumnezeu. Câteodată asta poate fi mai greu decât să faci ceva. Uneori, nu e momentul să faci ceva. Dar nu trebuie să ne îngrijorăm din cauza asta. Când va fi timpul, vom primi toată călăuzirea, puterea şi suportul de care avem nevoie să facem ce avem de făcut şi să lăsăm restul să treacă. Dacă aşteptăm timpul potrivit, va fi clar pentru noi ce avem de făcut, care e partea noastră. Va fi posibil. Se va întâmpla – natural, treptat şi foarte uşor.

Asta nu înseamnă că nu vom întâlni obstacole ori provocări. Nu înseamnă că nu vom avea de luptat pentru ceea ce vrem. Dar ni se va fi dat puterea şi ajutorul de care avem nevoie pentru a face faţă obstacolelor şi provocărilor şi să trecem prin bariere.

Acesta este Pasul lăsării în voia curentului. Vorbind şi ascultându-L pe Dumnezeu, putem să ne relaxăm, detaşăm şi să permitem vieţii noastre să se întâmple. Cerând cunoaşterea voii lui Dumnezeu pentru noi şi puterea de a o împlini putem avea încredere în ceea ce se întâmplă acum, ce s-a întâmplat în trecut şi ce va veni în viitor. Putem avea încredere în partea noastră lăsată în voia curentului.

Acum suntem în siguranţă. Acum suntem îngrijiţi. Suntem protejaţi. Suntem liberi să ne trăim vieţile şi să ne iubim.

Acest Pas ne dă permisiunea să ne detaşăm de nevoia noastră ne control şi de eforturile noastre de a-i controla pe ceilalţi şi propriile noastre vieţi. Ne putem face partea propunându-ne scopuri, folosind afirmaţii şi aplicând ceea ce am învăţat pentru recuperarea noastră. Ne putem face partea prin rugăciune şi meditaţie. Apoi ne eliberăm de acestea şi ne permitem să fim călăuziţi în adevăr, sănătate, vindecare, fericire, bucurie, libertate şi iubire.

Putem avea încredere în ceea ce se întâmplă chiar şi când nu pare astfel. Sau, cum spunea cineva, „putem avea încredere în Dumnezeu chiar şi când nu simţim că putem”.

În unele zile, viaţa noastră poate părea sincronizată. Lucrurile se aşază imediat şi minunat la locul potrivit. În alte zile, putem să ne rugăm „facă-se voia Ta”, dar toate evenimentele pot părea că se întâmplă haotic şi fără sens. Nimic nu pare bun. Şi totuşi, toate zilele contează.

Să ne simţim stările, atunci când apar. să ne iubim şi să ne încurajăm pe noi înşine cât de des, pentru că avem nevoie de iubire, încurajare, acceptare. Să mulţumim pentru toate. Să ne rugăm pentru ce vrem şi avem nevoie. Apoi, să încheiem cu „facă-se voia Ta”.

Şi să avem încredere în ceea ce se întâmplă.

Acest Pas poate să ne ducă prin cele mai bune momente ale vieţii noastre, dar şi prin cele mai rele. Ne poate duce prin stări greu de îndurat şi prin stări minunate. Dacă facem şi ceilalţi paşi – admitem şi acceptăm că suntem neputincioşi, ne lăsăm voia şi viaţa spre Dumnezeu, ne curăţăm templul – vom deveni vase curate, vase uşor de călăuzit.

Să ascultăm. Să ne ascultăm pe noi înşine. Să-L ascultăm pe Dumnezeu. Să avem încredere în ceea ce auzim.

Obişnuiam să cred că a urma voia lui Dumnezeu înseamnă să urmez un set rigid de reguli, instrucţiuni şi interdicţii. Obişnuiam să gândesc că a urma voia Lui însemna să fiu perfectă.

Acum, am învăţat că asta este codependenţă.

Deseori, în viaţa mea, voia lui Dumnezeu e acea voce fină pe care o numim instinct sau intuiţie. Aceea care se găseşte în noi, nu într-o carte cu reguli. Dar e greu s-o auzi atunci când eşti zgomotos şi speriat.

Uneori, când începem să trăim astfel – având încredere în noi şi în Puterea Superioară – vom vedea că facem greşeli ori lucruri ciudate, crezând că facem voia Domnului.

Este în regulă. Putem merge mai departe în această direcţie, oricum. Să lăsăm şi asta să treacă şi să mergem mai departe lucrând la acest Pas. Să continuăm să ne ascultăm şi să avem încredere în noi şi în Dumnezeu. Să lucrăm acest Pas ori de câte ori avem nevoie de-a lungul zilei, când avem nevoie să fim adunaţi, echilibraţi, stabili. Când va fi momentul să învăţăm o lecţie, o vom învăţa.

Fii liniştit. Fii tăcut. Cere călăuzire. Apoi, lasă-te să mergi mai departe cu încredere. Învaţă-te să uneşti instinctul cu raţiunea şi cu emoţia.

Când ai îndoieli, când eşti confuz, opreşte-te şi întreabă-te: “ce e nevoie să fac pentru a avea grijă de mine?” Apoi ascultă şi ai încredere în ceea ce auzi.

Cineva spunea: „Când las să treacă o situaţie de viaţă neplăcută, acum mă întreb: ‘care este lucrul cel mai viabil pe care-l pot face acum? Îl trăiesc pe acesta sau trăiesc ceva pentru a împlini nevoile altora?’ „

Acest Pas ne spune că avem o cale şi că nimeni nu poate interveni în ea. Nu avem nevoie să ne ţinem de ea aşa de strâns. Ceilalţi nu deţin cheia fericirii noastre şi nici cheia vieţii noastre.

Nimeni, nicio persoană nu poate opri ori devia binele şi iubirea care vin către noi. Ceilalţi nu au această putere. Asta e între noi şi Puterea noastră Superioară.

Putem să ne iubim necondiţionat; putem să-i iubim pe ceilalţi necondiţionat. Suntem liberi să ne deţinem propria putere şi să facem ceea ce este de făcut pentru a avea grijă de noi înşine, în credinţa şi încrederea care ne clădeşte, în grija de noi înşine care ne va duce mai departe pe cale.

Tot ceea ce avem nevoie va veni la noi. Tot binele pe care-l dorim, iubirea pe care o vrem, succesul, prietenii, vindecarea, împlinirea nevoilor – mici sau mari – vor veni.

Acesta este pasul în care spunem „arată-mi ce vrei să fac şi ajută-mă s-o fac.” Acesta este Pasul în care vorbim cu Dumnezeu şi Dumnezeu ne vorbeşte – calmându-ne sufletele şi vorbindu-le. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne arate ce avem nevoie să facem pentru a avea grijă de noi, apoi Îl rugăm să ne ajute. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne asumăm responsabilitatea pentru noi înşine.

Acum, suntem pe mâini bune. În momentul în care ne deschidem conştiinţa spirituală, am început un lanţ pozitiv de evenimente de care vom beneficia noi, vieţile şi relaţiile noastre. Oricând am medita: imediat ce ne-am trezit, în pauza de cafea, la duş, în mijloacele de transport ori în maşină, este alegerea noastră.

Când contactul conştient cu Dumnezeu se îmbunătăţeşte, conectarea cu noi înşine şi cu ceilalţi se va îmbunătăţi de asemenea. Vom găsi şi menţine legătura cu Dumnezeu şi legătura cu noi înşine.

Opreşte-te un moment pentru rugăciune şi meditaţie. Să nu te critici că nu o faci destul de bine. Lasă frica cu privire la orice ar auzi sau n-ar auzi Dumnezeu. Dumnezeu este aici şi suntem cu toţii capabili să intrăm în conştiinţa spirituală.

Acest Pas ne va duce prin momente dificile şi momente frumoase. Atunci când noi nu ştim ce să facem mai departe, Dumnezeu ştie.

Putem avea încredere în fiecare zi că suntem exact acolo unde e nevoie să fim şi unde trebuie să fim.

Ai încredere în Dumnezeu! Ai încredere în tine! Ai încredere în viaţa ta! Dumnezeu nu ne cere niciodată să facem ceva pentru care nu ne dă şi puterea s-o facem. Şi dacă o vom face, vom primi puterea. Asta e partea uşoară a Programului. Nu trebuie să facem niciodată mai mult decât putem. Nu trebuie să facem niciodată ce nu putem. Nu trebuie să facem niciodată ceva pentru care nu e momentul.

Iar când va fi momentul, o vom face.

ACTIVITĂŢI

1. Ai un program de rugăciune? Ce presupune el? Care sunt sentimentele şi fricile tale cu privire la rugăciune şi la vorbirea cu Dumnezeu? În care moment al zilei te poţi ruga mai bine? Ai un loc preferat?

2. Cum meditezi? Îţi plac cărţile cu meditaţii? Care sunt preferatele tale? În ce moment al zilei preferi să meditezi? Preferi casetele? Ai încercat alte modalităţi de meditaţie?

3. Ce alte activităţi te ajută să te relaxezi şi să intri în contact cu tine însuţi?

4. Data viitoare când te simţi stresat, în loc să te agiţi mai tare, caută o cale prin care să te detaşezi de ceea ce faci şi încearcă să te linişteşti şi să te aduni. Dacă eşti la serviciu, poate vei vrea să te retragi într-un loc unde să fii singur: biroul tău, dacă ai unul, ori chiar la toaletă. Stai acolo cât timp poţi sau cât timp ai nevoie.