Duminică seara – Glasul al 5-lea: fii mie cale

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului Editura Doxologia

Duminică seara – la glasul 5

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Facere a Sfântului Andrei Criteanul

Cântarea 1. Glasul al 5-lea Irmosul:

«Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Datori suntem, Curată, fără încetare a-ţi cânta ţie şi a chema pururea ajutorul tău, pe care îndură-te să-l trimiţi rugătorilor tăi, ca să fim izbăviţi de cel ce se luptă cu noi.

Apă capului meu cine va da, Preacurată, dacă nu-mi vei deşerta lacrimile ochilor şi nu îmi vei da mie să plâng sufletul meu pe care l-am omorât cu păcatele?

Slavă…

Mai presus de toate necuvântătoarele numai eu am fost cinstit cu cuvânt prin pronia Făcătorului, dar eu în chip necuvântător m-am plecat patimilor celor stricătoare de suflet, pentru aceea m-am asemănat dobitoacelor celor fără de minte.

Scară până la cer, calea virtuţilor care cu cuvântul duci su­fletele la cele cereşti, fă-mă şi pe mine să urc treptele, cu fapta şi contemplarea, de Dumnezeu dăruită.

Cântarea a 3-a Irmosul:

«Cel ce ai înfipt pământul pe nimic cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, Cel singur bun şi iubitor de oameni».

Ai născut înţelepciunea cea ipostatică, Marie fără prihană, Maica lui Dumnezeu şi a Cuvântului pe Care roagă-L să picure în inima mea picătura fricii de Dumnezeu, ca să mă umplu de cunoştinţa cea dumnezeiască.

Picăturile de ploaie adapă pământul şi îl fac să odrăslească rod, Curată, iar ploile lacrimilor adapă sufletul, dar eu, inimă învârtoşată având şi neîndurerată, nicidecum nu mă pocăiesc.

Slavă…

Când mintea în chip nematerialnic este împreună cu cele inteligibile, râuri de lacrimi curg ca din nişte izvoare, dar mintea mea, Maica lui Dumnezeu, lipită fiind de pământ are felurite gânduri şi pe cât pare se toceşte.

Şi acum…

Mirul virtuţii în patru chipuri pregăteşte cele mai bune, Maica lui Dumnezeu, prin înţelepciune, prin bărbăţie sufletească, prin dreptate dumnezeiască şi prin curăţia înfrânării, dar de acestea eu m-am lipsit.

Cântarea a 4-a Irmosul:

«Deşertarea Ta cea dumnezeiască Avacum cunoscând-o prin vederea mai înainte, Hristoase, cu frică striga Ţie: Spre mân­tuirea poporului Tău ai venit, ca să mântuieşti pe unşii Tăi».

Uşor sunt tras către patimi, gol fiind de ajutorul tău, Maică Fecioară, Mireasa lui Dumnezeu. Pentru aceea, milostiveşte-te, izbăveşte-mă pe mine din prăpastia răului meu obicei.

învredniceşte-mă pe mine, Născătoare de Dumnezeu, să îmi usuc mişcările trupului cu gândul şi cu fapta şi prin mişcarea mintii călăuzeşte-mă să petrec întru cele de sus.

Slavă…

Fii ai lui Dumnezeu prin împărtăşire ne-am făcut toţi câţi primim pe Hristos, dar eu Fecioară, mă întorc îndărăt, din pri­cina răutăţii, fiu al păcatului făcându-mă.

Şi acum…

Calea mântuirii nu am aflat-o, din necunoştinţa sufletului.

Ceea ce ai născut calea vieţii, Născătoare de Dumnezeu, Marie, fii mie cale de mântuire.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg din zori şi strig Ţie: Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un îndurat».

Numai pe tine te ştiu, Născătoare de Dumnezeu, ajutătoare a celor păcătoşi şi la tine scap; nu mă lepăda pe mine, cel ce am pă­cătuit mai presus de toţi.

Ca să arăţi în mine neasemuirea milostivirii tale, Maică Fe­cioară, ridică-mă pe mine, cel ce zac şi arată-mi căile nepătimirii.

Slavă…

Valurile patimilor, tulburate cu putere de vânturile demoni­lor, acoperă corăbioara nenorocitului meu suflet.

Şi acum…

Veselă arată-mi-te, Născătoare de Dumnezeu, la ieşirea mea, când sufletul se va despărţi de nenorocitul cort şi mă mântuieşte pe mine, robul tău.

Cântarea a 6-a Irmosul:

«Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel stricător de suflet linişteşte-o, Stăpâne Hristoase, şi din stricăciune mă scoate ca un îndurat».

Fecioară, norii ispitelor venind grei asupra mea, surpă casa su­fletului. Pentru aceea, tânguindu-mă, vin la acoperământul tău.

Izbăveşte-mă, Curată, de gândurile cele deşarte şi stricătoare de suflet, învredniceşte-mă să primesc gândurile la judecata şi la şederea de acolo.

Slavă…

Am căzut din dumnezeiasca bucurie, Maica lui Dumnezeu, şi încep să mă tânguiesc eu, ticălosul, cum mă voi izbăvi eu acolo de amara tânguire?

Şi acum…

Izvor de tămăduiri te-am dobândit pe tine, Stăpână curată, noi, cei bolnavi de setea păcatelor, la tine alergăm şi mântuire luăm.

Sedealna.

Glasul al 5-lea

Pe Cuvântul Cel împreună fără de început

în multe feluri, Fecioară, L-am mâniat pe Hristos, cu mintea, cu cuvântul şi cu faptele şi mă tem de înfricoşătorul acela scaun de judecată, dar tu, vino mai înainte şi degrab izbăveşte de chinuri, cu rugăciunile tale de maică şi cu îndrăznirea ta cea către Dumnezeu, pe cel ce se roagă ţie, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 7-a Irmosul:

«Domnul părinţilor cel preaînălţat văpaia a stins şi a rourat pe tinerii care cântau cu un glas: Dumnezeule, bine eşti cuvântat».

Cine altul ca mine a păcătuit, cu totul lăudată, mintea mi-am omorât-o, trupul mi l-am întinat şi toate simţirile mi le-am înnegrit, eu, ticălosul.

Pe mine cel cu totul risipitor, pe mine, ticălosul, miluieşte-mă, Stăpână, şi dă-mi iertare pentru greşelile de mai înainte, ca să te slăvesc pe tine cu dor.

Slavă…

Prin închipuirile visurilor, vrăjmaşul mă amăgeşte şi mă împinge în căderea mândriei, dar tu, Născătoare de Dumnezeu, din meşteşugirile lui izbăveşte-mă.

Şi acum…

Cu toiagul compătimirii tale şi al acoperământului tău mângâie-mă şi pe mine, Curată, şi cu untdelemnul tău, al dumne­zeieştii milostiviri, unge capul meu.

Cântarea a 8-a Irmosul:

«Ţie, Făcătorului a toate…».

Harul dumnezeieştii înfieri primindu-1 la dumnezeiescul botez, l-am pierdut făcând nelegiuiri într-o viaţă de păcat, pentru aceea te rog pe tine, Fecioară, miluieşte-mă.

Vlăstarii rădăcinii neruşinate a iubirii de sine odrăslesc obrăznicia şi uşurătatea. De aici cresc roiuri de patimi felurite. Pe tine, aşadar, te rugăm, usucă rădăcina lor.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Ridic glasul meu cu plângere ţie strigând: Cu vinul pocă­inţei, Curată, adapă-mă, satură-mă aici cu pâine de lacrimi, ca să nu flămânzesc şi să nu însetez dincolo.

Şi acum…

Eu singur lepădat fiind din contemplarea dumnezeiască, ase­menea dobitoacelor şi fiarelor m-am făcut, însă tu singură, ceea ce ai născut în chip de negrăit pe Făcătorul, izbăveşte-mă, Fecioară, de văpaia gheenei.

Să lăudăm. Irmosul:

«Ţie Făcătorului a toate, în cuptor, tinerii împletind horă a toată lumea cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L prea­înălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a Irmosul:

«Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece şi a născut tiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim».

Dăruieşte, Curată, simţire înţelegătoare sufletului meu, omoară plăcerile cele necuvenite de mai înainte pe care obişnuiesc să le nască simţirile cele trupeşti, ca să mă fac şi eu locaş al Duhului Sfânt.

Nicidecum nu am încetat, Maica lui Dumnezeu, să fac fapte de ruşine, din pruncie arătându-mă casă patimilor şi măcar acum, la bătrâneţile mele, dă-mi mie gând de pocăinţă şi poate aş scăpa de pedepsele care mă aşteaptă.

Slavă…

în prăpastia păcatelor cumplite alunecând, am căzut din înălţimea virtuţilor, Stăpână, Curată. Aşadar, tu, ceea ce eşti apă­rarea celor neputincioşi şi a păcătoşilor, tinde mână de ajutor celui ce se roagă ţie.

Şi acum…

Mă spăimântez, Maica lui Dumnezeu, de stăpânescul scaun de judecată şi mă tem ca unul care sunt plin de multe rele; totuşi la tine scap, ceea ce eşti păcătoşilor scăpare şi nu mă lepăda pe mine, ci mântuieşte-mă cu mila ta.

Prosomii.

Glasul al 5-lea

Bucură-te, cămară

Bucură-te, albină iubitoare de flori, ceea ce ai îmbrăcat pajiştea vieţii, cununa aleasă şi strălucită a Fecioriei, sălaş strălucit al Făcătorului, cort care ai cuprins pe Domnul cel necuprins. Bu­cură-te, Fecioară, prin care iadul s-a omorât şi moartea s-a nimicit şi cel întâi zidit s-a izbăvit de înfricoşătoarea cădere; bucură-te, Cuvioasă, Preasfântă; bucură-te, turn de veghe neclintit; bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Celui ce dă lumii mare milă.

Bucură-te, porumbiţă preafrumoasă, care ai aripile aurite cu înţelepciunea, floarea nestricăciunii, porfiră înţelegătoare; bucură-te, dumnezeiască scară; bucură-te, pod care îi treci pe muri­tori la viaţa cea cerească; bucură-te, întărire a domnitorilor celor credincioşi, şi cetate întărită şi cunună de preţ. Bucură-te, ceea ce ai împreunat naşterea cu fecioria. Bucură-te, leacul celor bolnavi; bucură-te, săturarea celor lipsiţi. Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, Celui ce dă lumii mare milă.

Bucură-te, Dumnezeu după Dumnezeu, care ai locul al doilea după Sfânta Treime, Ceea ce nemijlocit ai primit de la Dumnezeu plinătatea darurilor şi pe acestea le împărţi tuturor, îngerilor şi oamenilor, deopotrivă; bucură-te, semn al cerului de foc; bu­cură-te, minune vădită a dumnezeieştilor voiri; bucură-te, scopul cel mai de pe urmă, Preacurată, al întregii făpturi pentru care lumea a fost făcută şi prin naşterea ta sfatul cel veşnic al Făcătorului se împlineşte.

Singură bucurie a celor întristaţi, vino mai înainte şi izbă­veşte-mă şi pe mine, robul tău, din toate ispitele cele de multe feluri care mă cuprind, de bolile cele arzătoare şi din răutăţile vrăjmaşilor care caută să mă înghită pe mine cel slăbănogit, de toată întristarea şi de partea cea de-a stânga, a demonilor, de deznădejde şi de cumplita osândă. Aşadar, nu mă da pe mine până în sfârşit necazurilor, ca să nu mă acopere pe mine, neno­rocitul, adâncul răutăţii, căci întru tine mi-am pus toată nădej­dea mea, de Dumnezeu dăruită.