Sfântul Marchian

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

8 Iunie
Încep. Sec. III

    Sfântul Marchian a fost tovarăşul de suferinţă al Sfântului Nicandru, dar acest mucenic a trebuit să se chinuiască fără a avea ajutorul soţiei sale. Căci în vreme ce Sfântul Nicandru era îmbărbătat de soţia sa, soţia Sfântului Marchian s-a poticnit în ceasul hotărâtor. Una din Vieţi povesteşte istoria în acest chip:
„Trecând deci douăzeci de zile, vitejii creştini au fost scoşi şi duşi înaintea dregătorului. Ighemonul a zis: „Aţi avut vreme destul să chibzuiţi; supuneţi-vă împăratului, ori de nu, trebuie să vă osândesc la moarte”.

Marchian  a răspuns: „Fie ocrotit împăratul! Nu ne temem de chinurile tale, ci ne grăbim către cununa pe care a gătit-o Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El. Trimite-ne mai iute, ca ochii noştri să-L poată privi pe Cel Răstignit pe care tu Îl huleşti”.

„Nu eu sunt cel care vă prigonesc, spuse ighemonul; Nu mie vă împotriviţi, ci împaratului, iar eu sunt silit să primesc însărcinarea lui.” Apoi cu întristare a dat osânda de moarte, zicând: „Mergeţi cu bucurie acolo unde doriţi şi fie ca nădejdile voastre să se împlinească.” Apoi mucenicii şi-au ridicat glasurile, zicând: „Pacea cu tine, bunule ighemon!” Şi au fost duşi, lăudând pe Dumnezeu.

Dar soţia lui Marchian îi urma cu băieţelul în braţe, strigând după ei: „De ce mi-ai spus să nu mă tem pentru viitorul tău când am venit la voi în temniţă?” Dar Marchian, înfrânându-şi simţămintele, i-a răspuns: „Nu te apropia de mine”.

Cu mintea rătăcită de durere, ea alerga şi-l trăgea de mantie şi, punându-i copilul la picioare, striga: „Bărbate, de nu ţi-e milă de mine, uită-te la bietul copil, la drăgălaşul prunc! Nu face din mine o văduvă şi din el un orfan cu încăpăţânarea ta!”

Marchian îi ruga pe cei din jur să o dea de-o parte, zicând: „Vă rog, despărţiţi-ne, ca să-mi plinesc mucenicia”. Atunci un creştin pe nume Zotic l-a prins de mână şi i-a spus: „Fii curajos, omule, şi luptă lupta cea bună, şi dobândeşte-ţi cununa!” Marchian a răspuns: „Lasă-mi mâna şi ia-o pe cea a soţiei mele şi, trăgând-o înapoi, adu-i mângăiere. Ia pruncul de la picioarele mele şi pune-i-l în braţe, şi ţine-o departe până se va sfârşi totul. Nu trebuie să mă vadă murind”. Apoi mucenicul şi-a luat copilaşul în braţe şi privind către cer, l-a blagoslovit, zicând: „Doamne Dumnezeule Atotputernic, ia acest copil întru grija ta deosebi”.

Biata femeie a fost luată cu mare greutate. Fără îndoială, această încercare a fost mai grea pentru Marchian decât chinurile morţii.

Însă Daria şi-a urmat bărbatul, pe Nicandru, spre a-l întări. Ajunşi la locul de osândă, gâdele i-a legat la ochi pe mucenici şi le-a tăiat capetele cu sabia.”