Sfinţii Lazăr şi Miliţa

Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001

15 Iunie şi 19 Iulie
Serbia, sf. Sec. XIV

Cneazul Lazăr a fost unul din marii domnitori creştini ai Serbiei. El s-a îngrijit în chip deosebit de Biserică, atât prin reclădirea mânăstirilor Hilandar şi Gornyak şi ctitorirea altor mânăstiri (între care binecunoscuta mânăstire Sfântul Pantelimon de la Muntele Athos), cât şi prin strădaniile de a reface legătura dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi Patriarhia Constantinopolului.
Sfântul Lazăr a fost ucis în lupta cu sultanul turc Murad I, la Kosovo Polie, la 15 iunie 1389. Aceasta a fost marea bătălie întru apărarea Bisericii şi a pământului strămoşesc, în care sârbii au căzut sub stăpânirea turcilor, ţara lor fiind alipită Imperiului Otoman.

Cneazul Lazăr e socotit mucenic, căci a murit pentru credinţă. Ştiind că nu are sorţi de izbândă împotriva turcilor, mult mai numeroşi decât oştile sale, împreună cu ostaşii săi s-a pregătit duhovniceşte pentru măcel. El „a primit Sfânta Împărtăşanie în ctitoria regală Lazariţa din palatul său din Kruşevaţ, împreună cu întreaga oaste sârbească, înainte de a porni la luptă împotriva necredincioşilor turci. De asemenea, potrivit tradiţiei populare sârbeşti, în seara din ajun Sfântul Lazăr şi alţi boieri sârbi au stat la o „cină de taină”, unde au hotărât să aleagă împărăţia cerească, primind provocarea la luptă din partea sultanului turc”.

Trupul lui a fost dus mai întâi la Ravaniţa, una dintre mănăstirile ctitorite de el. Mai târziu a fost dus la Belgrad, unde până astăzi cei cei cer mijlocirea află mângăiere şi tămăduire.

Ţariţa Miliţa, soţia sa, a cârmuit poporul după moartea Sfântului Lazăr, până ce fiul lor Ştefan a ajuns la vârsta bărbăţiei. În acest răstimp, ea a ctitorit cel puţin o mânăstire (la Lubostinia), unde s-a şi dus atunci când fiul ei a început să domnească. Acolo s-a călugărit, cu numele de Evghenia. Mai târziu, luând schima mare, a primit numele de Evfrosinia. A vieţuit în mânăstire cu mare înţelepciune şi dăruire, murind acolo la 11 noiembrie 1405.

O altă mărturie a sfinţeniei cneazului Lazăr şi a cneaghinei Miliţa este şi faptul că fiul lor, cunoscut sub numele de Ştefan cel Înalt, a fost şi el preaslăvit mai apoi ca sfânt – un alt sfânt căsătorit. El este pomenit şi la 19 iulie, ziua prăznuirii mamei sale, Miliţa.