MAMA

 

din “Mama”, de PS Ioan Suciu

În acest cuvânt se cuprinde toată femeia şi ceva mai mult decât ea: un loc de întâlnire al lui Dumnezeu şi al bărbatului, al iubirii şi al izvorului vieţii.

Mama este femeia care primeşte să fie „binecuvântată” de Dumnezeu, de bărbatul soţ şi care apoi dăruieşte şi se dăruieşte. Ea începe cu: „Iată roaba Domnului, Fie mie…!”, cuprinde, încălzeşte şi sporeşte viaţa, pe urmă o dăruieşte.

Mama este femeia care se oferă lui Dumnezeu şi planurilor Lui; ea este umanitatea consacrată puterii creatoare, „colaboratoarea actului Creator”. „În femeie totul este enigmă, spune Nietzsche, dar totul în femeie se rezolvă cu zămislirea, care-i desluşirea la toate tainele ei”.

Filozoful Hegel a scris: „Nu este om cine nu este tată” tocmai pentru că nu-i icoana deplină a Tatălui Ceresc. înmiit trebuie să spunem despre femeie că: „deplină femeie nu-i decât aceea care-i mamă”. Aşa cum iubirea este ultimul cuvânt al Legii Noi, tot aşa Maternitatea este ultimul cuvânt al femeii, împlinirea şi desăvârşirea. Femeia care nu este şi nu va fi mamă este deja judecată şi osândită, ea însăşi nu-i decât o arătare de viaţă plină cu toate blestemele şi toate morţile.

Femeia nu-L va înţelege nici pe Dumnezeu, nu va înţelege nici iubirea, nici viaţa, nici propria-i taină decât prin maternitate. A fi mamă e un comentariu la toate cuvintele noastre despre Dumnezeu şi despre oameni, despre iubire şi despre viaţă. Adânc şi minunat lucru a scris Balzac când a pus în gura lui Moş Goriot aceste admirabile cuvinte: „Am înţeles pe Dumnezeu când am ajuns tată…”. Ca în prima zi a Creaţiei, se face lumină în viaţa femeii cu fiecare act matern.

Niciodată femeia nu-i atât de aproape de Dumnezeu ca atunci când este mamă; niciodată nu-i un rug de iubire, un rug al tuturor iubirilor mari şi sacre ca atunci când e mamă; viaţa însăşi nu se înnoeşte decât atunci când femeia devine mamă. Toate caracterele substanţiale ale femeii se împlinesc prin urmare în mamă.