Sfantului Ioan Gura de Aur: Despre Sfanta Impărtășanie

Din „”Lumina Sfintelor Scripturi – Antologie tematica din opera Sfantului Ioan Gura de Aur””

EUHARISTIA (- Trupul şi Sângele lui Hristos)

„Gândeşte-te, omule, de ce jertfă ai să te atingi şi de ce masă ai să te apropii. Adu-ţi aminte că, deşi eşti pământ şi cenuşă, te împărtăşeşti cu trupul şi Sângele lui Hristos.” (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 21)

„… şi de fiecare dată când ne împărtăşim, mâncând  Trupul şi Sângele Său.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 69)

„Cine ne asigură că semnul semnelor s-a împlinit? Că Dumnezeu este acolo? Că Iisus Hristos este prezent pe altar, de când au fost pronunţate cuvintele de sfinţire? Că în loc de pâine, este Trupul sfinţit al Mântuitorului? Că în loc de vin este Sângele Legii celei noi? Că în momentul sfinţirii o minune transformă, schimbă pâinea în Trup şi vinul în Sânge, în aşa fel încât neavând nici pâine nici vin, Iisus Hristos singur este acolo. Iisus Hristos cu totul întreg, Trupul Lui, Sângele Lui, sufletul Lui, dumnezeirea Sa. Cine ne afirmă aceste lucruri? Cine ne vine ca garant? Cine ne dă siguranţa absolută?

Dumnezeu Însuşi.

Cuvântul lui Dumnezeu, afirmaţia lui Dumnezeu. Realitatea acestui cuvânt nu va fi pusă la îndoială, atât sunt de clare pasajele Evangheliei care le cuprind.

Privitor la eficacitatea cuvântului lui Dumnezeu cine va îndrăzni să-i pună lui limite? Au existat ele când El făcea să iasă universul din nefiinţă? Cine a zis: Acesta este Trupul Meu? Este un om? Este preotul pe care noi îl avem sub ochi? Ferească Dumnezeu! Căci precum atunci acel glas Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul de atunci toate se produc, toate la timpul lor chiar natura noastră de atunci se creează; chiar acest glas auzit în Biserică şi la o singură masă, de atunci în fiecare zi şi până la a doua venire a Lui face aceeaşi jertfă perfectă.

Dumnezeu singur acţionează, Dumnezeu singur vorbeşte, Dumnezeu singur lucrează această minune, cea mai mare din toate minunile Sale, încoronarea, consumarea tuturor faptelor Sale, marea şi divina realitate pe care Legea Veche n-o cuprindea decât în închipuiri. Priviţi la profetul Ilie în faţa victimelor lui, a jertfei primitive. El ridică ochii la cer, el zice un cuvânt, focul coboară şi consumă victimele. Imaginea este solemnă fără îndoială, scena este sublimă: însă ce este aceea faţă de preţul minunilor la care este martor altarul ortodox? Însă cu ce condiţii şi cu ce preţ ne vom bucura noi de aceste minuni? Condiţia expresă este ca noi să avem încredere absolută în cuvântul lui Dumnezeu. El a zis: Acesta este Trupul Meu, deci este cu adevărat trupul Lui. (…) Căci unde este cea mai mare certitudine, în simţurile noastre care adesea ne înşeală sau în cuvântul Lui Dumnezeu care nu ne înşeală şi nu poate să ne înşele niciodată?

Când deci, o creştine, Dumnezeul tău ţi-a zis: Acesta este Trupul Meu bucură-te de o plăcere atât de delicioasă, îmbogăţeşte-te cu o atât de imensă binefacere, îmbată-te de o atât de suavă dulceaţă. Nu mai zice: Oh! cât aş vrea să-L văd, să-L ating, să respir parfumurile Lui divine!” (Din vol. Bogăţiile oratorice, pp. 198-199)

EUHARISTIA (- masa cea dumnezeiască)

„Care păstor hrăneşte oile sale cu mădularele lui? Dar pentru ce vorbesc de păstor? Sunt mame care, după ce au născut, dau de multe ori pe copiii lor să fie hrăniţi de alte mame. Hristos însă n-a îndurat lucrul acesta, ci însuşi ne hrăneşte cu propriul Lui sânge şi prin toate Se uneşte strâns cu noi. Uită-te, te rog, S-a născut din fiinţa noastră!

–   Dar aceasta n-are legătură cu toţi oamenii.

– Are totuşi legătură cu toţi oamenii. Dacă Dumnezeu a venit la firea noastră, atunci negreşit a venit la toţi oamenii; iar dacă a venit la toţi oamenii, atunci a venit şi la fiecare”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, IV, în col. PSB, vol. 23, p.935)

,,Vedeţi cum S-a unit Hristos cu mireasa Sa? Vedeţi cu ce fel de hrană ne creşte pe toţi? Din aceeaşi plămadă din care am fost făcuţi ne şi hrănim. Căci precum femeia îşi hrăneşte pruncul cu sângele şi laptele ei, aşa şi Hristos, pe care i-a născut, Însuşi îi hrăneşte necontenit cu sângele Său.” (Omilia a III-a a aceluiaşi rostită către neofiţi, în vol. Cateheze baptismale, p. 64)

EUHARISTIA (- pâinea cea spre fiinţă)

„Cu înseşi fiinţa sa (a omului – n.n.) se amestecă sângele, făcându-l voinic şi curat, şi ducându-l spre cea  mai neexplicată frumuseţe.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XVI, p. 220)

„Să nu socoteşti că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncăruri. Ferească Dumnezeu! Să nu gândeşti aşa! Ci, după cum ceara unindu-se cu focul nu pierde nimic şi nimic nu prisoseşte, tot aşa socoteşte şi aici! Sfintele Taine intră în fiinţa trupului.” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a noua, p. 178)

„Să nu socoteşti că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncări. Ferească Dumnezeu! Să nu gândeşti aşa! Ci, după cum ceara unindu-se cu focul nu pierde nimic şi nimic nu prisoseşte, tot aşa socoteşte şi aici! Sfintele Taine intră în fiinţa trupului.” (Omilie despre pocăinţă şi despre cei ce pleacă de la Sfânta Liturghie…, în vol. Din ospăţul stăpânului, p. 187)

„Nu zic că este pâine, nici să gândeşti că este vin, pentru că nu merge în jos ca celelalte bucate. Să nu dea Dumnezeu să fie acestea, nici să cugeţi acest lucru niciodată, că precum la ceară focul nu are nici o prisoseală, aşa gândeşte şi pentru dumnezeieştile taine, că se împart în fiinţa trupului.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, pp. 105-106)

EUHARISTIA (- leac mântuitor)

„Sfintele Taine din faţa noastră sunt leac mântuitor al rănilor noastre, sunt bogăţie neîmpuţinată, pricinuitoare a împărăţiei cerurilor.” (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 21-22)

EUHARISTIA (- doctoria nemuririi)

„Nu ne dă Hristos apă de izvor, ci sânge viu, care nu-i simbol al morţii, ci pricină a vieţii”. (Omilii la Matei, omilia VII, VI, în col. PSB, vol. 23, p. 98)

EUHARISTIA (- Sfânta Mulţumire)

„Că şi înfricoşătoarele taine, pline de nespusă mântuire, săvârşite la fiecare slujbă, se numesc euharistie, adică mulţumire, pentru că sunt o aducere aminte de multe binefaceri ale lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că ne arată capul purtării de grijă a lui Dumnezeu şi pentru ca prin toate ne pregătesc să-I mulţumim lui Dumnezeu”. (Omilii la Matei, omilia XXV, III, în col. PSB, vol. 23, p. 324)

,,Paharul binecuvântării carele binecuvântăm, au nu este împărtăşirea sângelui lui Hristos? (1 Cor. 10, 16). Dar ce spui, fericite Pavele? Voind a aţâţa pe ascultător şi amintindu-i de Tainele cele înfricoşate, numeşti paharul acela înfricoşat şi spăimântător paharul binecuvântării? Da, zice el, căci ceea ce eu vorbesc nu este puţin lucru. Binecuvântare când zic eu, înţeleg euharistie, iar când zic euharistie, înţeleg întreaga comoară a binefacerii dumnezeieşti şi amintesc de darurile cele mari şi minunate. Căci şi noi vorbind de paharul binecuvântării înţelegem binefacerile lui Dumnezeu cele negrăite, şi de câte ne-am bucurat; ne apropiem astfel de dânsul şi ne împărtăşim, mulţămindu-i că a izbăvit neamul omenesc din rătăcire, că fiind depărtaţi de dânsul, ne-a apropiat, că neavând nici o nădejde şi fiind fără Dumnezei în lume, el ne-a făcut fraţii săi şi împreună-moştenitori. Pentru acestea şi pentru altele de acest fel, mulţămindu-i ne apropiem de dânsul. Deci cum de voi faceţi cele potrivnice, o, corintenilor: binecuvântând pe Dumnezeu că v-a scăpat de idoli şi în acelaşi timp alergând la mesele lor?

Paharul binecuvântării carele binecuvântăm, au nu este împărtăşirea sângelui lui Hristos? A vorbit foarte drept şi înfricoşat. Ceea ce el spune aici aceasta înseamnă: că ceea ce este în pahar este chiar sângele cel curs din coasta lui şi din acel sânge ne împărtăşim. L-a numit paharul binecuvântării, fiindcă avându-l în mână, noi lăudăm pe Dumnezeu, îl admirăm şi suntem uimiţi de darul său cel nespus, binecuvântându-l că şi-a vărsat şi sângele său ca să nu rămânem în rătăcire, şi nu numai că l-a vărsat, ci încă ne-a şi împărtăşit pe noi toţi dintr-însul. Aşa că dacă doreşti sânge, apoi nu sângele dobitoacelor ucise la capiştea idolilor, ci chiar cu sângele meu te împărtăşeşte. Şi ce poate fi mai înfricoşat ca aceasta? Ce poate fi şi mai drag totdeodată? Aceasta o fac şi cei ce iubesc, adică atunci când văd că cei iubiţi de dânşii sunt alipiţi de alţii străini, iar ei sunt dispreţuiţi, apoi le dau cele ale lor şi-i înduplecă a se depărta de aceia. Cei ce iubesc cu dragoste omenească îşi arată aceasta prin bani, sau haine, sau moşii, niciodată însă nu şi-a arătat cineva dragostea prin sânge. Hristos însă şi-a arătat dragostea lui cea fierbinte către noi şi în aceasta. În legea veche, fiindcă se găseau mai nedesăvârşiţi, suferea şi le primea sângele ce-l jertfeau la altar, ca astfel să se depărteze singuri de jertfele idoleşti, ceea ce iarăşi venea din dragostea lui cea negrăită către neamul omenesc; aici însă a preschimbat ierurgia într-un chip cu mult mai înfricoşat şi mai măreţ, şi chiar însăşi jertfa preschimbându-o, a poruncit ca în locul jertfirii dobitoacelor să se pună înainte pe sine însuşi.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXIV, pp. 249-250)

EUHARISTIA (- unirea cu Hristos)

„Noi nu suntem toţi decât un singur trup, zice Scriptura, şi mădulare ale trupului Lui şi ale oaselor Lui. Căci cei ce sunt învăţaţi în tainele noastre sfinte să asculte cu atenţie ceea ce voi spune.

Ca noi să devenim aşa nu numai prin iubire, ci încă şi real, să ne unim cu această carne divină. Este efectul pe care-l produce alimentul pe care Mântuitorul ni l-a dat pentru a face să cunoaştem căldura şi excesul iubirii Sale. Iată pentru ce a unit El, a amestecat trupul Lui cu al nostru, ca noi să fim toţi un singur trup, legat de un singur cap. În sfârşit, acela este semnul unei iubiri fierbinţi. Iov arată acest adevăr, când spune despre slujitorii săi că el îi iubea atât de mult, încât ei ar fi dorit să-l mănânce. Căci pentru a arăta ataşamentul lui viu şi frumos ei ziceau: Unde s-ar fi găsit unul care să nu se fi săturat la masa lui? (Iov 31, 33). Iată ce a făcut Iisus Hristos pentru noi; El ne-a dat carnea Sa să o mâncăm pentru ne a angaja ca să avem pentru El o iubire din cele mai mari şi a ne-o arăta pe cea pe care o are El pentru noi; El nu s-a făcut numai văzut celor ce doreau să-L contemple, ci S-a lăsat atins, S-a dat să fie mâncat, să fie înfipţi dinţii în El, absorbind în aşa fel încât să mulţumească cea mai fierbinte iubire.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVI, 2-3, p. 222)

,,Pâinea care frângem, au nu împărtăşirea trupului lui Hristos este? Dar pentru ce oare nu a întrebuinţat apostolul cuvântul μετοχή, ci κοινωνία? Pentru că a voit prin cuvântul κοινωνία (împărtăşire), să arate ceva mai mult decât se înţelege prin cuvântul μετοχή, deşi amândouă cuvintele au multă asemănare; au voit adică să arate că nu numai ne împărtăşim, ci şi că împărtăşindu-ne ne unim cu dănsul. Căci după cum trupul acela s-a fost unit cu Hristos, tot aşa şi noi prin pâinea aceasta ne unim cu dânsul. Dar pentru ce oare a adăogat care frângem? Aceasta se întâmplă numai în euharistie, şi numai aici se poate vedea, nu însă şi atunci când era pe cruce, şi când s-a petrecut cu totul dimpotrivă, după cum zice: Os nu se va zdrobi dintr-însul (In. 19, 36). Dar ceea ce nu a pătimit pe cruce, aceasta o pătimeşte în punerea înainte pentru tine, şi primeşte a se frânge pentru ca pe toţi să-i sature.

Apoi fiindcă s-a zis împărtăşirea trupului, iar ceea ce se dă spre împărtăşire este altceva decât aceea cu care ne împărtăşim, iată că apostolul a nimicit şi această mică deosebire, căci spunând împărtăşirea trupului a căutat iarăşi a spune ceva mai apropiat, pentru care a şi adăogat: Căci o pâine, un trup cei mulţi suntem (1 Cor. 10, 17). Ce spun eu împărtăşire, zice, căci noi suntem una cu trupul acela. Ce este pâinea din punerea înainte? Trupul lui Hristos. Deci ce devin cei ce se împărtăşesc din ea? Trupul lui Hristos, şi nu mai multe trupuri, ci un trup. După cum pâinea fiind alcătuită din multe boabe de grâu, este unită într-un singur întreg, fără să se vadă undeva boabele de grâu – deşi ele fiinţează – astfel şi noi ne unim unii cu alţii şi cu Hristos. Nu că tu te hrăneşti din alt trup, iar acela din altul, ci din acelaşi ne hrănim cu toţii. Pentru aceea a şi adăogat: Căci toţi dintr-o pâine ne împărtăşim.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, pp. 250-251)

,,… multe şi felurite sunt luptele dintre noi toţi, şi ne găsim faţă de alţii, care sunt mădulare ale trupului lui Hristos, mai grozav decât fiarele sălbatice. Hristos te-a unit cu El (prin Sf. Euharistie – n.n.) – deşi tu erai atât de învrăjbit cu dânsul – pe când tu nu te cobori a te uni nici măcar cu fratele tău după cum se cuvine, ci te desparţi de dânsul, deşi te-ai bucurat de atâta dragoste şi viaţă din partea Stăpânului. Şi nici măcar nu şi-a dat trupul său în chip simplu, ci fiindcă firea cea dinainte a trupului celui plăzmuit din pământ ajunsese din pricina păcatului a fi moartă şi lipsită de viaţă, apoi a adus, cum s-ar zice, o altă frământătură, un alt aluat, adică însăşi trupul său, de la fire fiind acelaşi, însă lipsit de păcat şi plin de viaţă.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, p. 251)

,,Devenim un singur trup cu Hristos prin Împărtăşire.” (Omilia despre căsătorie. Din comentariul la Efeseni, în vol. Cateheze maritale, p. 95)

EUHARISTIA (- inhabitarea reciprocă a lui Hristos în noi şi a noastră în El)

„Cel că mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu în el (56) pentru a arăta că el se încorporează în El.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVII, 1, p. 225)

„Te-am unit şi M-am lipit de tine. Mănâncă trupul Meu, am zis, şi bea sângele Meu, ca să te am şi Sus dar şi jos să Mă unesc în totul cu tine. Nu-ţi este de ajuns că pârga ta o am Sus? Oare nu te mângâie acest fapt? Şi iarăşi m-am pogorât, şi nu oricum Mă împreunez cu tine, ci mă amestec, sunt mâncat, sunt fărâmat în părţi mici, ca astfel unirea să se facă întru totul, căci cele unite stau pentru totdeauna unite; astfel că eu sunt întru totul legat de tine. Nu vreau câtuşi de puţin să fie între noi vreo rupere cât de mică, ci doresc să fim împreună unul şi acelaşi.” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a XV-a, p. 176)

EUHARISTIA (când săvârşim Sfânta Euharistie, vestim moartea şi învierea Lui)

„De câte ori veţi face aceasta, moartea Domnului veţi vesti (I Cor., 11, 26), adică faceţi amintire de mântuirea voastră, de binefacerea Lui către voi.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Efeseni, omilia III, p. 30)

EUHARISTIA (,,Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Hristoase…”)

,,… acea masă (Cina cea de Taină – n.n.) nu avea nimic mai mult decât cea de după aceea, căci şi astăzi tot El este Care lucrează şi Care Se dă pe Sine, ca şi atunci.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, pp. 286-287)

EUHARISTIA (anamneza)

,,După cum noi pomenim mai ales acele cuvinte rostite în ceasul de pe urmă de către cei ce se duc de la noi şi le spunem moştenitorilor acelora, ca atunci când ar cuteza să calce acele porunci, să-i ruşinăm zicându-le: Gândiţi-vă că tatăl vostru aceste cuvinte le-a rostit l-a urmă către voi, şi până în seara în care a adormit, tot aceasta a poruncit – tot aşa şi Pavel voind a-şi face de aici vorba mai înfricoşată, numai cât nu le zice: Aduceţi-vă aminte că această taină v-a predanisit-o la urmă, şi chiar în acea noapte în care urma a fi omorât pentru voi, v-a poruncit acestea la acea cină sfântă, după care nimic nu a mai adăogat.

Apoi povesteşte până şi împrejurările petrecute atunci, zicând că: Au luat pâine, şi mulţumind au frânt, şi au zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu, carele se frânge pentru voi.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXVII, p. 287)

,,… vorbind (Pavel – n.n.) de acea cină, când cu toţii au stat pe acelaşi aşternut[1] şi de la însuşi Hristos au primit jertfa aceasta, tot aşa şi astăzi se găsesc, pentru care şi zice: Că de câte ori veţi mânca pâinea aceasta, şi păharul acesta veţi bea, moartea Domnului vestiţi până când va veni (1 Cor. 11, 26). După cum şi Hristos, zicând: Aceasta să faceţi întru pomenirea mea, a acoperit de noi pricina predării acestei taine, şi împreună cu celelalte spunând că şi aceasta este de-ajuns a ne sluji de pricină a evlaviei noastre – fiindcă atunci când vei cugeta ce a pătimit pentru tine Stăpânul, vei fi mai cu băgare de seamă şi mai filosof – tot aşa şi Pavel iarăşi zice: Că de câte ori veţi mânca pâinea aceasta, moartea Domnului vestiţi, căci şi aceasta este tot aceeaşi cină. Apoi arătând că această cină rămâne până la sfârşitul lumii, aceeaşi zice: până când va veni.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, pp. 287-288)

EUHARISTIA (caracterul sobornicesc al Euharistiei)

„O singură masă ne stă tuturor înainte; un singur Tată ne-a născut; cu toţi am ieşit din acelaşi pântece; aceeaşi băutură ni s-a dat tuturora; dar, mai bine spus, nu numai aceeaşi băutură, ci ni s-a dat să bem şi dintr-un singur potir. Că Tatăl, vrând să ne facă să ne iubim unii pe alţii, a meşteşugit şi aceea ca să bem toţi dintr-un singur potir, semn de foarte puternică dragoste a unora cu alţii”. (Omilii la Matei, omilia XXXII, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 403)

EUHARISTIA („Acesta este trupul Meu”[2])

„Să nu ne uităm numai la materia ce ne stă înaintea ochilor, ci să avem  în minte permanent cuvintele Domnului. Cuvântul Lui nu înşală niciodată, pe când simţurile ne înşală uşor. Cuvântul Lui n-a fost niciodată dezminţit, pe când simţurile noastre de foarte multe ori greşesc. Când cuvântul Lui spune: Acesta este trupul Meu, să ascultăm şi să credem şi să vedem trupul Lui cu ochii sufletului. Hristos nu ne-a dat nouă ceva material, ci, în lucrurile materiale, toate sunt duhovniceşti”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, IV, în col. PSB, vol. 23, p. 934)

EUHARISTIA (aducerea Jertfei nesângeroase)

„Că noi proaducem pururea ca jertfă pe acelaşi Miel, nu acum unul, mâine un altul, ci în veci pe acelaşi, aşa că o singură jertfă este. Dar fiind vorba de aceasta, zici tu, fiindcă se proaduce în multe locuri, apoi sunt şi mai mulţi Hristoşi? Nicidecum, ci unul şi acelaşi Hristos este pretutindeni, un trup, care este acelaşi şi acolo şi aici. Deci, precum este un trup, deşi se proaduce în multe părţi, şi nu mai multe trupuri, aşa şi o singură jertfă. Arhiereul nostru este chiar El, Care a proadus Jertfa ce ne curăţeşte pe noi. Acea jertfă o proaducem şi as­tăzi, acea proadusă şi atunci.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XVII, p. 230)

EUHARISTIA (prefacerea darurilor)

„Tainele din faţa noastră nu sunt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvârşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţii nu suntem decât slujitorii; El este Cel ce le sfinţeşte şi le preface”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, V, în col. PSB, vol. 23, p. 935)

„Hristos e de faţă. Acela Care a pregătit atunci masa aceea, Acelaşi o pregăteşte pe aceasta şi acum. Cel care face ca cele puse înainte să ajungă Trup şi Sânge ale lui Hristos nu este un om, ci este Însuşi Iisus Hristos Cel răstignit pentru noi. Preotul stă împlinind forma şi rostind cuvintele acelea, dar sunt puterea şi harul lui Dumnezeu. El a spus: Acesta este Trupul Meu. Aceste cuvinte prefac pe cele puse înainte. Şi după cum cuvintele acelea care au spus: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul (Fac., 1, 28) s-au rostit o singură dată, dar se împlinesc cu fapta de-a lungul vremurilor, pentru că acele cuvinte au întărit firea noastră pentru facerea de copii, tot astfel şi cuvintele acestea, rostite o dată, fac desăvârşită jertfa în fiecare zi în biserici, de atunci şi până astăzi şi până la venirea Lui.” (Omilia I la Vânzarea lui Iuda, VI, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 56)

„Cel ce este în faţa Sfintei Mese nu face nimic de la el şi nici darurile puse înainte nu sunt fapte ale firii omeneşti, ci harul Domnului este de faţă, deasupra lor, şi se pogoară peste toţi, şi săvârşeşte acea Jertfă tainică. Om este, e drept, cel ce stă în faţa Sfintei Mese, dar Dumnezeu este Cel ce lucrează prin el. Nu te uita, dar, la firea celui pe care îl vezi, ci gândeşte-te la harul cel nevăzut. Nimic nu este omenesc din cele ce se întâmplă pe această Sfântă Masă.” (Omilia I la Rusalii, IV, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 208)

EUHARISTIA (Hristos Se aduce jertfă şi Se împarte credincioşilor)

„Credeţi, dar, că şi acum este Cina cea de Taină la care Domnul a mâncat. Întru nimic nu se deosebeşte aceea de aceasta. Pe aceasta n-o săvârşeşte un om, iar pe cealaltă Hristos, ci El o săvârşeşte şi pe aceasta şi pe aceea. Când îl vezi pe preot că-ţi dă trupul şi sângele Lui nu socoti că preotul face asta, ci că mâna lui Hristos se întinde spre tine”. (Omilii la Matei, omilia L, II, în col. PSB, vol. 23, p. 582)

„Cel Ce a dat ceea ce-i mai mult, adică pe El însuşi, cu mult mai mult nu va refuza să-ţi dea şi trupul Său.

Să auzim, dar, şi preoţi şi credincioşi, de ce am fost învredniciţi! Să auzim şi să ne cutremurăm! Ne-a dat să ne săturăm cu sfântul Lui trup! S-a dat pe El însuşi jertfă! Ce cuvânt de apărare mai avem când fiind hrăniţi aşa păcătuim atâta! Când mâncând Mielul, suntem lupi! Când fiind hrăniţi cu Oaia, răpim ca leii!”. (Omilii la Matei, omilia L, III, în col. PSB, vol. 23, p. 583)

„Câţi oameni nu spun azi: Aş fi voit să-I văd chipul Lui, statura Lui, încălţămintea Lui! Iată  îl vezi, te atingi de El, îl mănânci! Doreşti să-I vezi hainele Lui? Dar El Se dă pe El însuşi ţie nu numai să-L vezi, ci chiar să te atingi de El, să-L mănânci, să-L primeşti înăuntrul tău”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, IV, în col. PSB, vol. 23, p. 934)

„Prin Sfintele Taine ale Sfintei Euharistii El Se uneşte cu fiecare din credincioşi; pe cei pe care i-a născut îi hrăneşte cu trupul Lui; nu-i dă altuia să-i hrănească, ca să te convingi iarăşi, şi prin aceasta, că a luat trupul tău”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, V, în col. PSB, vol. 23, p. 935)

EUHARISTIA (Hristos Se împarte, nu Se desparte şi niciodată nu Se sfârşeşte)

„Să presupunem un foc de unde se aprind mii de focuri, două mii, trei mii de flăcări, şi mai multe încă; acest foc, după ce şi-a dat lumina sa şi puterea sa la toate aceste mii de flăcări, nu rămâne el cu totul deplin acelaşi? Nimeni n-o tăgăduieşte. Căci dacă printre lucruri, lucruri nevăzute şi neîmpărţite, pe care împărţirea le micşorează, sunt care nu pot da din ele altora, fără să sufere micşorarea, cu cât mai tare va fi pentru Fiinţa netrupească şi nestricăcioasă? Căci dacă nu este în mod necesar împărţire când lucrul comunicat este o substanţă trupească, atunci când se vorbeşte despre o putere, şi despre o putere provenind dintr-o substanţă netrupească, nu este mai vizibil că ea nu trebuie să sufere nici o  împărţire? Iată pentru ce zice Sfântul Ioan: Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi adaugă mărturia sa la cea a lui Ioan Botezătorul.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XIV, 1, p. 66)

EUHARISTIA (primirea ei)

„Câţi oameni nu spun azi: Aş fi voit să-I văd chipul Lui, statura Lui, încălţămintea Lui! Iată îl vezi, te atingi de El, îl mănânci! Doreşti să-I vezi hainele Lui? Dar El Se dă pe El însuşi ţie nu numai să-L vezi, ci chiar să te atingi de El, să-L mănânci, să-L primeşti înăuntrul tău”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, IV, în col. PSB, vol. 23, p. 934)

EUHARISTIA (primirea Sfintei Euharistii numai după ce ne-am spovedit păcatele)

„Este timp de pocăinţă şi pentru catehumeni şi pentru cei botezaţi; unii, pocăindu-se, să aibă parte de sfânta taină a Botezului, iar ceilalţi, spălându-şi prin mărturisire păcatele săvârşite după botez, să se apropie cu conştiinţa curată de Sfânta Masă.” (Omilii la Matei, omilia X, V, în col. PSB, vol. 23, p. 127)

,,Cunoscând, dar, mijloacele de vindecare a rănilor noastre, (căile pocăinţei), să le întrebuinţăm necontenit ca, făcându-ne cu adevărat sănătoşi, să ne împărtăşim cu îndrăznire cu Sfintele Taine, să întâmpinăm cu multă slavă pe Împăratul slavei, Hristos.” (Despre mărginita putere a diavolului, omilia a II-a, 5, în vol. Despre mărginita putere a diavolului. Despre căinţă…, p. 38)

,,Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7, 6). Hristos ne-a dat aceste învăţături tot ca nişte porunci; noi însă, din pricina slavei deşarte, a umblatului după lauda lumii şi a ambiţiei necugetate, am călcat în picioare şi această poruncă, îngăduind, fără nici o socoteală şi fără o cercetare amănunţită, să ia parte la Sfintele Taine oameni desfrânaţi, necredincioşi şi plini de nenumărate păcate; înainte de a cerceta temeinic sufletul lor, le descoperim toată învăţătura credinţei noastre şi îi conducem dintr-o dată în sfânta sfintelor, fără să le mai dăm putinţa să vadă şi cele ce sunt înainte de sfânta sfintelor. Din această cauză unii dintre cei care au fost iniţiaţi în Sfintele Taine cu atâta grabă, au fugit îndată şi au săvârşit nenumărate rele. Şi nu numai când e vorba despre alţi oameni, dar chiar când e vorba de noi înşine, trebuie să mărturisim că nesocotim această prea înfricoşătoare poruncă, atunci când ne împărtăşim cu nemuritoarele Taine, făcând aceasta plini de necurăţie şi cu nesocotinţă.” (Despre căinţă (I),  6, în vol. Despre mărginita putere a diavolului. Despre căinţă…, p. 72)

EUHARISTIA (este necesar a se ţine post înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii)

,,Mai înainte de a te împărtăşi, posteşti, ca să te arăţi oarecum vrednic de împărtăşire.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, p. 289)

EUHARISTIA (primirea ei ,,spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”)

,,Tuturor deci a dat acest trup spre împărtăşire, ca astfel hrănindu-ne cu dânsul şi lepădând de la noi moartea cea dinainte, să ne amestecăm cu dânsul prin această masă sfântă şi să intrăm în viaţa veşnică şi nemuritoare.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, p. 251)

EUHARISTIA (primirea ei înaintea morţii)

„Un altul mi-a spus – n-o aflase de la altul, ci el însuşi fusese învrednicit să vadă şi să audă – că dacă cei care pleacă de pe lumea aceasta s-au împărtăşit cu Sfintele Taine cu conştiinţa curată, când îşi dau sufletul, sunt însoţiţi de aici de îngeri, din pricina sfintei Împărtăşanii pe care au luat-o.” (Tratatul despre preoţie, cartea a şasea, cap. 4, în vol. Despre preoţie, p. 138)

EUHARISTIA (deasa ori rara împărtăşire?)

„Mulţi dintre voi se împărtăşesc din jertfa aceasta o singură dată în cursul anului, alţii de două, iar alţii mai de multe ori. Deci, cuvântul nostru este îndreptat către toţi, nu numai către cei de faţă, ci şi către cei ce stau prin pustii, căci aceia mai cu seamă o singură dată în an se împărtăşesc, de multe ori şi la doi ani. Deci ce? Pe care oare vom aproba noi? Pe cei ce se împărtăşesc o dată, sau pe cei de mai multe ori, ori pe cei de mai puţine ori? Nici pe cei de o dată, nici pe cei de multe ori, nici pe cei de puţine ori, ci pe cei cu cuget curat, pe cei cu inima curată, pe cei cu viaţa fără de prihană. Unii ca aceştia, apropie-se pururea, iar de nu sunt aşa, să nu se apropie niciodată. De ce? Fiindcă îşi iau cu sine judecată, şi osândă, şi pedeapsă nespusă. (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XVII, p. 231)

„Nu sărbătoarea şi prăznuirea este pricină de împărtăşire, ci conştiinţa curată şi viaţa lipsită de păcate. După cum cel care nu se ştie cu nici un păcat pe cuget trebuie să se împărtăşească în fiecare zi cu Sfintele Taine, tot astfel cel încurcat în păcate şi nepocăit nu trebuie să se apropie de Sfânta Împărtăşanie nici la sărbătoare”. (Cuvântări împotriva anomeilor, cuv. VI, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, p. 103)

„Apropierea cea mai bună de Sfintele Taine nu se judecă prin ţinerea timpurilor sărbătorilor, ci prin conştiinţa curată”. (Către iudei, cuv. III, 5, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, p. 282)

„Există însă şi o altă chestiune: mulţi se împărtăşesc, o dată pe an, alţii de două ori, alţii de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtăşesc o dată, pe cei care se împărtăşesc de câteva ori sau pe cei care se împărtăşesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alţii, ci pe cei care se apropie de sfântul, potir cu conştiinţa curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproşuri. Aceştia se pot împărtăşi mereu. Ceilalţi însă, păcătoşii nepocăiţi, să stea departe de Preacuratele Taine, căci altfel îşi pregătesc lor răutate şi osândă.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 170)

„Mulţi oameni se împărtăşesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos într-un an o dată, alţii de multe ori într-un an. Oare pe care din aceştia îi vom lăuda sau îi vom ferici? Pe cei ce se împărtăşesc o dată, sau pe cei ce se împărtăşesc de multe ori, sau pe cei ce de puţine ori? Eu zic că nici pe cei ce se împărtăşesc din an în an, nici pe cei ce se împărtăşesc de multe ori, nici de puţine ori, ci numai pe cei ce se împărtăşesc cu gând curat şi cu inimă curată, pe cei ce au viaţă nehulită, pe cei ce sunt nepomenitori de rele şi nepizmuitori şi care poftesc pacea. Unii ca aceştia la toate praznicile domneşti să se împărtăşească. Iar cei ce sunt necunoscători şi necuraţi de tot felul de păcate, nici o dată în an să nu fie vrednici a se împărtăşi. Că mulţi bolnavi şi slabi mor împărtăşindu-se cu nevrednicie şi merg la iad.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 13)

„Vremea Cuminecăturii este nu sărbătoarea şi praznicul, ci curăţia conştiinţei şi viaţa cea nevinovată. Că în ce fel cel ce n-are la el nici o împiedicare de păcate poate să se cuminece în toate zilele, aşa şi cel ce cade în păcat şi nu se pocăieşte, nici într-o sărbătoare nu poate să se cuminece, că nu ne uşurează pe noi aceasta de păcate de ne vom cumineca o dată în an ci, mai mult, aceasta ne osândeşte mai rău, că numai o dată ne cuminecăm şi nici atunci curat.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, pp. 251-252)

EUHARISTIA (primirea ei – condiţii)

„A ne apropia cu credinţă nu înseamnă numai a primi sfintele Taine ce stau înaintea noastră, ci şi a le şi atinge cu inimă curată şi a fi însufleţiţi de aceleaşi gânduri şi simţăminte ca şi cum ne-am apropia de însuşi Hristos. Ce dacă nu-I auzi glasul? Dar îl vezi aşezat pe Sfânta Masă! Dar, mai bine spus, îi auzi şi glasul! Îţi grăieşte prin evanghelişti”. (Omilii la Matei, omilia L, II, în col. PSB, vol. 23, p. 582)

 „Taina aceasta a sfintei Împărtăşanii ne porunceşte să fim totdeauna curaţi nu numai de jaf şi de răpire, dar chiar de cea mai mică duşmănie”. (Omilii la Matei, omilia L, III, în col. PSB, vol. 23, p. 583)

„Nici un Iuda să nu se apropie de această masă, nici un Simon Magul! Că şi unul şi altul au pierit din pricina iubirii de argint! Să fugim de această prăpastie; nici să socotim că ne este de ajuns spre mântuire dacă facem dar acestei sfinte mese un potir de aur bătut în pietre scumpe dezbrăcând pe văduvă şi orfani. Dacă vrei să cinsteşti jertfa adu-I sufletul pentru care Hristos S-a jertfit. Sufletul fă-ţi-l de aur. Care ţi-i câştigul dacă sufletul ţi-i mai rău decât plumbul şi lutul, iar potirul dăruit, de aur?”. (Omilii la Matei, omilia L, III, în col. PSB, vol. 23, p. 583)

 „Nimeni să nu se apropie cu scârbă, nimeni să nu se apropie cu paşi şovăitori. Toţi să fim înflăcăraţi, toţi să fim cu sufletele clocotitoare, toţi să fim cu minţile treze. Dacă iudeii  mâncau cu zel paştele stând în picioare, cu încălţămintea în picioare şi cu toiegele în mâini, cu mult mai mult noi trebuie să fim veghetori. Ei trebuiau să meargă în Palestina; tu însă trebuie să mergi în cer.

De aceea trebuie să fim totdeauna veghetori. Nu e mică pedeapsa pentru cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Adu-ţi aminte cât te-ai revoltat împotriva vânzătorului, împotriva răstignitorilor. Caută, dar, să nu te faci şi tu vinovat de trupul şi sângele lui Hristos! Iudeii au junghiat prea sfântul trup, dar tu îl primeşti într-un suflet murdar, după ce ai primit atâtea binefaceri. Domnul nu S-a mulţumit numai să Se facă om, să fie pălmuit şi junghiat, ci să Se şi unească cu noi; ne-a făcut trup al Lui nu numai prin credinţă, ci chiar în realitate. Decât cine trebuie să fie mai curat cel ce se împărtăşeşte cu această jertfă? Nu trebuie să fie, oare, mai curată decât raza soarelui mâna celui care taie acest trup, gura care se umple de focul cel duhovnicesc, limba care se înroşeşte cu sângele cel prea înfricoşător? Gândeşte-te la cinstea cu care ai fost cinstit! Gândeşte-te la ce fel de masă iei parte! Ne hrănim şi ne unim cu Acela de Care îngerii se cutremură văzîndu-L, pe Care nici nu îndrăznesc să-L privească fără frică din pricina străfulgerării Lui; ajungem trup şi sânge al lui Hristos. Cine va grăi puterile Domnului? Cine va face auzite toate laudele Lui?”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, IV, în col. PSB, vol. 23, pp. 934-935)

„Aşadar să nu ne trândăvim de vreme ce suntem învredniciţi de o atât de mare dragoste şi cinste. Nu vedeţi pe copii cu câtă grabă se îndreaptă spre sânul mamei lor, cu câtă râvnă îşi înfig buzele în sân? Tot cu atâta grabă să ne apropiem şi noi de masa aceasta, de sânul potirului cel duhovnicesc; dar, mai bine spus, să sugem harul Duhului cu mai multă râvnă decât copiii de lapte. O singură durere să simţim, aceea de a nu ne împărtăşi cu această hrană”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, V, în col. PSB, vol. 23, p. 935)

„Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint! Dacă nu eşti ucenic pleacă! Masa aceasta nu-i primeşte pe unii ca aceştia. Cu ucenicii Mei vreau să fac Paştele! (Matei 26, 18), a spus Domnul. Masa aceasta este masa aceea de la Cina cea de Taină, întru nimic mai prejos. N-a făcut-o pe aceea Hristos, iar pe aceasta un om. Nu, ci şi pe aceasta tot El. Acesta este foişorul acela unde era El cu ucenicii Lui atunci (Luca 22, 12). De acolo a plecat la Muntele Măslinilor (Matei 26, 30). Să plecăm şi noi de aici spre mâinile săracilor. Munte al Măslinilor este locul unde sunt săracii. (…) Nici un om cu inimă de piatră să nu se apropie de sfintele Taine, nici unul care-i crud şi nemilos, nici unul care-i cu totul necurat.

Cuvintele acestea vi le spun şi vouă care vă împărtăşiţi şi vouă celor ce împărtăşiţi. Este de neapărată trebuinţă să vi se spună şi vouă, ca să împărţiţi aceste daruri cu multă băgare de seamă. Nu mică vă va fi osânda dacă îngăduiţi să se împărtăşească de la această masă cineva pe care-l ştiţi cu vreun păcat. Sângele lui Hristos din mâinile voastre se va cere. De-ar fi general, de-ar fi mare dregător, de-ar fi chiar cel cu diadema pe cap, opreşte-l dacă se apropie cu nevrednicie! Tu ai mai multă putere decât el. Dacă ţi s-ar fi încredinţat să ai grijă de curăţenia apei unui izvor din care bea o turmă şi ai vedea că vine la apă o oaie plină toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se aplece să bea, ca să nu tulbure izvorul; aici însă nu ţi s-a încredinţat izvorul unei ape, ci izvorul sângelui şi al Duhului”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, V, în col. PSB, vol. 23, pp. 935-936)

„Când îi vezi pe unii că se apropie, deşi au păcate mai murdare decât pământul şi noroiul, nu te revolţi şi nu-i opreşti? Ce iertare mai poţi avea? Pentru aceasta v-a cinstit Dumnezeu pe voi, preoţilor, cu această cinste, ca să-i deosebiţi pe unii de alţii. Aceasta e vrednicia voastră; aceasta-i trăinicia voastră, aceasta-i toată cununa voastră, nu ca să umblaţi într-o haină albă şi strălucitoare.

–   Dar de unde ştiu eu pe cutare şi pe cutare?

–   Nu vorbesc de cei pe care nu-i cunoşti, ci de cei pe care-i cunoşti. Vrei să-ţi spun ceva mai înfricoşător? Nu e atât de mare grozăvia să spunem că au călcat în picioare pe Hristos, că au socotit ceva de rând sângele Testamentului şi au batjocorit harul Duhului (Evr., 10, 29). Cel care păcătuieşte şi se apropie de sfintele Taine este mai rău decât un îndrăcit: îndrăciţii, pentru că sunt stăpâniţi de demoni, nu sunt pedepsiţi; aceştia însă pentru că se apropie cu nevrednicie sunt daţi osândei veşnice. Aşadar nu numai pe aceştia să-i alungăm, ci pe toţi pe care-i vedem că se apropie cu nevrednicie. Nimeni să nu se împărtăşească, dacă nu-i ucenic! Nici un Iuda să nu se împărtăşească, ca să nu păţească ce-a păţit Iuda. Trup al lui Hristos este şi mulţimea aceasta. Vezi, dar, ca tu, care împărtăşeşti cu sfintele Taine, să nu mânii pe Stăpân dacă nu cureţi trupul acesta! Vezi să nu-i dai sabie în loc de hrană! Dacă un om nevrednic vine din neştiinţă să se împărtăşească, opreşte-l, nu te teme! Teme-te de Dumnezeu, nu de om! Dacă te temi de om, vei fi dispreţuit de om. Dar dacă te temi de Dumnezeu, vei fi respectat şi de om. Dacă nu îndrăzneşti să opreşti de la sfânta Împărtăşanie pe unul nevrednic, adu-l la mine. Nu-i voi îngădui o astfel de îndrăzneală. Mai degrabă mă voi despărţi de suflet decât să împărtăşesc cu sângele Stăpânului pe un nevrednic; mai degrabă îmi voi răspândi sângele meu decât să împărtăşesc cu sângele acesta atât de înfricoşător pe unul care nu merită. Nu ai nici o vină dacă nu cunoşti pe cel nevrednic, deşi l-ai cercetat cu de-amănuntul. Cele ce ţi le-am spus, le-am spus de cei pe care-i cunoşti. Dacă vom îndrepta pe cei pe care-i cunoaştem, Dumnezeu ni-i va face cunoscuţi repede şi pe cei pe care nu-i cunoaştem. Dar dacă îngădui să se împărtăşească cei pe care-i cunoaştem că sunt păcătoşi, pentru ce să ne mai facă Dumnezeu cunoscuţi pe cei pe care nu-i cunoaştem? Nu spun cuvintele acestea ca să oprim de la împărtăşire pe oameni, nici să-i alungăm din biserică, ci ca să-i aducem la Sfânta împărtăşire după ce s-au îndreptat, ca să ne dăm silinţa să-i îndreptăm. Aşa vom face îndurător şi pe Dumnezeu. Vom găsi mulţi oameni care să se împărtăşească cu vrednicie şi vom primi şi mare răsplată şi pentru râvna noastră şi pentru grija ce o purtăm de alţii”. (Omilii la Matei, omilia LXXXII, VI, în col. PSB, vol. 23, pp. 936-937)

„Care dintre voi n-ar vrea (…) să cuprindă picioarele lui Iisus? Puteţi şi acum, toţi câţi vreţi! Puteţi să-I cuprindeţi nu numai picioarele, ci şi mâinile, şi capul acela sfânt, împărtăşindu-vă, cu cuget curat, cu înfricoşătoarele taine”. (Omilii la Matei, omilia LXXXIX, III, în col. PSB, vol. 23, p. 995)

„Este timp de pocăinţă şi pentru catehumeni şi pentru cei botezaţi; unii, pocăindu-se, să aibă parte de sfânta taină a botezului, iar ceilalţi, spălându-şi prin mărturisire păcatele săvârşite după botez, să se apropie cu conştiinţa curată de Sfânta Masă.” (Omilii la Matei, omilia X, V, în col. PSB, vol. 23, p. 127)

,,Iubiţilor, să ne îngrijim de fraţi şi să păstrăm unirea cea către dânşii. Fiindcă spre aceasta ne îndeamnă jertfa cea înfricoşată. Poruncindu-ne a ne apropia de dânsa mai cu seamă cu dragoste fierbinte şi cu bună-înţelegere, ca astfel făcându-ne vulturi, să putem zbura de-a dreptul la cer, ba încă şi mai presus de ceruri. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii (Mt. 24, 28), zice, numind aici stârv trupul Domnului, pentru moartea ce a suferit. Dacă el nu ar fi căzut, noi nu ne-am fi ridicat. Numeşte vulturi pe cei ce se apropie de dânsul, arătând prin aceasta că cel ce se apropie de acest trup trebuie a sta sus şi a nu avea nimic de obşte cu pământul şi nici a se târî jos pe pământ, ci a zbura întruna în sus, a avea privirea aţintită numai spre Soarele Dreptăţii şi a avea totodată şi ochiul cugetului ager ca al vulturului, căci masa aceasta este masa vulturilor, iar nicidecum a coţofenelor.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, pp. 253-254)

,,Curăţă-ţi bine sufletul, pregăteşte-ţi cugetul pentru primirea acestor Taine, fiindcă dacă ţi s-ar încredinţa de a purta cu sineţi un copil împărătesc împreună cu podoabele sale, cu porfira şi diadema împărătească, negreşit că ai arunca de la sineţi orice ai avea pământesc. Acum tu primind cu tine nu un copil de împărat pământesc, ci pe unul-născut Fiul lui Dumnezeu, nu te înfricoşezi, spune-mi, nu arunci de la tine orice dragoste de cele lumeşti, şi nu te împodobeşti numai cu podoaba acea cuvenită, ci încă te uiţi la pământ, încă iubeşti banii şi te sperii de aur? Şi ce iertare ai putea avea? Ce îndreptăţire? Nu ştii că Stăpânul nostru îţi leapădă orice lux pământesc? Oare nu pentru aceea a primit el a se naşte în peşteră şi a avea mumă săracă? Nu pentru aceea oare zicea către cel ce se gândea la precupeţie: Iar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul (Mt. 8, 20)? Dar ucenicii lui? Oare nu şi ei au păzit aceeaşi lege, ducându-se în casele celor săraci, şi unul cerea adăpost la un dubălar, altul la un făcător de corturi, iar altul la o vânzătoare de porfiră? – Fiindcă şi dânşii nu căutau însemnătatea caselor în care intrau, ci virtuţile sufleteşti ale celor ce locuiau în ele. Deci pe aceştia să-i urmăm şi noi, iubiţilor! Frumuseţea stâlpilor şi a marmurilor să le trecem cu vederea şi să căutăm numai la sălaşurile cele de sus, să călcăm în picioare orice trufie, împreună cu pofta de bani, şi să avem cugetul către cele de sus. Dacă noi suntem cu băgare de seamă, apoi chiar nici lumea întreagă nu este vrednică de noi, darămite stâlpii sau grădinile caselor. Pentru aceea vă rog ca să împodobim sufletul nostru; această casă să o pregătim precum trebuie.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXIV, pp. 256-257)

,,… căci cum să nu fie cu nevrednicie, când cineva trece cu vederea pe cel sărac? Cel ce nu dă săracului, apoi îl mai şi ruşinează, cum să nu fie nevrednic? Că dacă a nu da săracilor scoate pe cineva din Împărăţia Cerurilor, chiar de ar fi cineva şi întru feciorie, apoi cu atât mai mult când nu dă cu îmbelşugare – fiindcă şi fecioarele acelea aveau untdelemn, însă nu aveau din belşug – dar încă cel ce face atâtea necuviinţe, poţi cugeta singur cât de vinovat este. Dar, zici tu, care necuviinţe? Ce spui, care necuviinţe? Te împărtăşeşti dintr-o astfel de masă, şi eşti dator a fi mai blând decât toţi oamenii, şi deopotrivă cu îngerii, şi cu toate acestea te-ai făcut cel mai crud dintre toţi; te-ai împărtăşit din sângele Stăpânului, şi pe fratele tău nici măcar aşa nu-l cunoşti; şi atunci de care iertare vei fi vrednic? Deşi poate că nu l-ai ştiut mai înainte de acestea, totuşi trebuia să-l ştii de la acea masă, dar acum tu necinsteşti chiar şi acea masă şi pe cel ce te-a învrednicit a fi părtaş îl găseşti că nu este vrednic de mâncărurile tale. Nu ai auzit ce a pătimit cel ce a cerut cei o sută de dinari? Nu te gândeşti ce ai fost şi ce ai ajuns? Nu-ţi aduci aminte că erai cu mult mai sărac în săvârşiri bune decât este acest sărac în bogăţii – fiind plin de păcate? Şi cu toate acestea, Dumnezeu te-a izbăvit de toate cele rele şi te-a învrednicit unei astfel de mese, dar tu nici aşa nu te-ai făcut mai iubitor de oameni. Aşadar, nimic nu-ţi mai lipseşte, fără numai a te da muncitorilor.

Aceste graiuri, iubiţilor, să le auzim şi noi cu toţii, câţi ne apropiem aici împreună cu cei săraci la această sfântă masă.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, p. 288)

,,… nici nu s-a mai mulţumit cu cele spuse mai înainte, ci a mai adăogat şi acestea, zicând: Ci să se ispitească omul pre sine, ceea ce spune şi în a doua Epistolă: Pre voi înşivă vă ispitiţi…pre voi înşivă vă cercaţi (2 Cor. 13, 5), şi nu după cum facem noi acum, când ne apropiem mai ales în anumite vremi, adică avem în vedere mai mult vremea decât cugetul curat. Fiindcă nu ne gândim ca să ne apropiem de aceste Taine pregătiţi şi curăţiţi de relele noastre, în acelaşi timp şi plini de umilinţă, ci să ne apropiem în sărbători, şi încă atunci când ar fi toţi de faţă.

Nu însă aşa a poruncit Pavel, ci un singur timp ştia el pentru apropiere şi împărtăşire, adică curăţenia conştiinţei. Că dacă noi nu ne-am împărtăşi niciodată dintr-o masă lumească fiind bolnavi de friguri şi plini de venin şi de sucuri rele şi vătămătoare, ca să nu ne prăpădim, apoi cu atât mai mult nu ne este iertat a ne atinge de aceste taine având cu noi pofte necuviincioase, care sunt cu mult mai rele decât frigurile. Când eu zic pofte necuviincioase, înţeleg şi poftele trupului, şi ale averilor, şi ale mâniei, şi ale pizmei, şi îndeobşte toate necuviinţele omeneşti. Pentru aceea trebuie ca cel ce se apropie de sfintele Taine să scoată din sine toate acestea şi astfel a se atinge de acea jertfă curată cu cugetul împăcat. Şi nici să stea de faţă cu lene, nepăsare şi obrăznicie – fiind silit a se apropia din pricina sărbătorii – şi nici iarăşi dacă el este pregătit mai dinainte şi pătruns de umilinţă, să fie împiedicat a se apropia pentru că nu este sărbătoare.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVIII, pp. 291-292)

,,Să se ispitească omul pre sine, şi numai după aceea să se apropie. Şi nu porunceşte altuia  de a ispiti pe altul, ci fiecare pe sine însuşi, făcând judecata în taină, iar nu între alţii, şi certarea fără martor.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVIII, p. 292)

,,Deci, dar, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, unul pre altul să aşteptaţi (1 Cor. 11, 33) (…) voieşte iarăşi a aduce vorba şi îndemnarea pentru cei săraci, pentru care a şi spus toate cele de mai înainte, arătând că dacă ei nu fac aceasta, apoi cu nevrednicie se vor împărtăşi. Dacă a nu împărtăşi pe săraci din averile sale îl depărtează pe cineva de masa aceea, apoi cu atât mai mult când el răpeşte avutul altora. Şi nu a zis: când vă adunaţi, daţi celor ce au trebuinţă, ci ceea ce este mai însemnat: unul pre altul să aşteptaţi, căci prin aceste cuvinte el mrejeşte şi lasă a se înţelege şi aceea, şi totodată aduce sfatul sub o formă potrivită. După aceea, la urmă el vorbeşte cu un ton înţepător, zicând: Iar de flămânzeşte cineva, acasă să mănânce (1 Cor. 11, 34). Aşadar, pe unul ca acesta el îl scoate din biserică şi îl trimite acasă, atingându-se prin aceasta cu putere de dânşii şi luându-i în bătaie de joc, ca pe nişte robi ai pântecelui, cari nu se pot stăpâni. Nici nu a zis: Dacă cineva trece cu vederea pe cei săraci, ci dacă flămânzeşte cineva, vorbind parcă cu nişte copii bosumflaţi, cu nişte necuvântătoare care slujesc pântecelui. Căci în adevăr, mare era dispreţul dacă, flămânzind, trebuia să mănânce acasă. Dar nici nu s-a mulţămit numai cu atâta, ci a mai adăogat şi altceva mai înfricoşător, zicând: ca să nu vă adunaţi spre osândă, adică ca nu cumva să vă adunaţi spre pedeapsă, batjocorind biserica şi ruşinând pe frate, fiindcă voi vă adunaţi pentru aceasta, zice, ca să vă îngăduiţi, ca să vă iubiţi unul pe altul, ca să vă folosiţi şi ca să folosiţi; iar dacă se întâmplă cu totul dimpotrivă, apoi atunci mai bine este ca să mâncaţi acasă. Acestea le zicea ca mai mult să-i tragă. Pentru aceea a arătat şi vătămarea ce vine de aici, şi judecata ce-şi atrăgea, nu mică, şi în sfârşit, i-a înfricoşat din toate părţile de la Tainele cele sfinte, de la cei slabi, de la cei adormiţi şi de la toate cele spuse mai înainte.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXVIII, pp. 293-294)

„Văd pe mulţi împărtăşindu-se cu trupul lui Hristos cum s-ar întâmpla, mai mult ca obicei şi ca lege, decât ca impus de cuget. Când va sosi, zice, timpul Sfântului Mare Post, sau când va sosi ziua Arătării Domnului (Epifania) mă voi împărtăşi cu Sfintele Taine, deşi timpul de câştig nu este epifania, nici postul mare, ci sinceritatea şi curăţenia sufletului. Cu acestea apropie-te, fără acestea însă niciodată.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Efeseni, omilia III, p. 30)

„Înţelegi, cum cei ce sacrificau în Legea veche se purtau cu atâta sfială în timpul sacrificiului, căci ce nu făceau ei pentru curăţirea lor? Necontenit se curăţeau; iar tu, apropiindu-te de jertfă, de care se înfricoşează şi îngerii, hotărăşti perioade de timpuri pentru aceasta? Şi cum te vei prezenta înaintea tronului lui Hristos cu mâinile murdare, şi cu buze necurate? Vei îndrăzni oare a te atinge de corpul Lui? Tu nu ai îndrăzni câtuşi de puţin de a săruta pe Rege cu gura împuţită; iar pe Împăratul cerului îndrăzneşti a-L săruta cu sufletul fiind împuţit? Dar aceasta e o mare insultă. Spune-mi, oare ai prefera să nu te atingi de jertfă cu mâinile nespălate? Eu nu cred, şi chiar sunt sigur că nici ai primi a te apropia, decât să te atingi cu mâinele murdare. Deci dacă eşti evlavios la asemenea fapte mici, având sufletul murdar te apropii, şi îndrăzneşti a te atinge? Deşi Sfintele Taine pentru puţin timp le ai în mâni, pe când în suflet ele se descompun în totalitatea lor. Dar ce? Nu vezi sfintele vase acoperite asfeli, şi strălucind asffel? Apoi sufletele noastre trebuie a fi mai curate şi mai strălucite decât acestea, mai sfinte decât acestea. Pentru ce oare? Pentru că acestea sunt făcute pentru noi, şi ele nu se împărtăşesc cu Cel ce este, nu simţesc, pe când noi da, simţim că ne împărtăşim cu Sfintele Taine dintr-însele. Acum, tu nu ai primi a te apropia cu haina murdară, iar cu sufletul necurat te apropii? Văd aici o mare anomalie. În alte timpuri chiar de sunteţi curaţi, nu vă apropiaţi, iar în ziua de Paşti, ca şi cum ar fi îngăduit vouă, vă apropiaţi. O, ce obicei! O, ce prejudiciu!” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Efeseni, omilia III, pp. 30-31)

„Şi apoi, când tu te apropii de hrana aceasta preţioasă, îţi speli gura; şi când voieşti a te apopia de hrana cea duhovnicească nu-ţi speli sufletul, ci te apropii plin de necurăţie?” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a V-a, p. 66)

„El (preotul – n.n.) zice: Sfintele Sfinţilor!, aceasta spune, adică dacă cineva nu este sfânt, să nu se apropie. Şi nu cum s-ar întâmpla zice ca să fie curat de păcate, ci sfânt, căci pe sfânt îl face nu numai izbăvirea de păcate, ci şi prezenţa Duhului şi bogăţia faptelor bune. Voiesc, zice, nu nu­mai ca să vă spălaţi de murdărie, ci încă să deveniţi chiar albi şi frumoşi. Că dacă împăratul Babilonului alegând, după luarea în robie, pe tinerii cei mai frumoşi la faţă şi mai bine făcuţi, cu atât mai mult noi cei ce stăm de faţă la masa împărătească trebuie a fi frumoşi la faţă, bine formaţi, având podoabe aurite, îmbrăcăminte curată, încălţăminte împărătească, faţa sufletului frumoasă, înfăşurându-l în podoabe de aur, şi încingându-l cu cureaua adevărului. Unul ca acesta, deci, apropie-se, şi atingă-se de paharul împărătesc.” (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XVII, p. 233)

„Nu ştiţi că masa acesta este plină de foc duhovnicesc şi, după cum izvoarele izvorăsc apă, tot astfel şi masa aceasta are o flacără ce nu poate fi spusă în cuvinte?

Nu te apropia, dar, având trestie, nici lemne, nici iarbă, ca să faci vâlvătaia mai mare şi să arzi sufletul care se împărtăşeşte! Ci apropie-te având pietre scumpe, aur, argint, ca să faci mai curată materia, ca să pleci cu mult câştig. De ai ceva pe cuget, izgoneşte-l, alungă-l din sufletul tău! Ai vreun duşman care ţi-a făcut mari rele? Pune capăt duşmăniei, potoleşte-ţi inima răvăşită, umflată, ca să nu mai fie nici o tulburare, nici o nelinişte. Ai să-L primeşti pe Împărat prin Împărtăşanie, dar când Împăratul păşeşte în sufletul  tău, trebuie să fie multă seninătate, multă linişte şi pace adâncă a gândurilor”. (Cuvântări împotriva anomeilor, cuv. VI, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, p. 104)

„De aceea am postit postul de patruzeci de zile, şi ne-am adunat de atâtea ori aici ascul­tând rugăciunile şi predica, pentru ca, prin acea­stă râvnă, ştergând păcatele ce s-au lipit de noi în orice chip anul acesta, cu duhovnicească încredere să ne împărtăşim în chip evlavios din acea jertfă fără sânge; dacă nu va fi aşa, zadarnic şi fără nici un folos ne-am necăjit cu acest post. De aceea fiecare să se socotească, ce păcat şi-a îndreptat, ce virtute a dobândit, de ce nărav s-a scăpat, ce pată de pe el şi-a spălat-o, şi întru ce s-a făcut mai bun. Şi dacă va descoperi că de pe urma pos­tului s-a ales cu acest frumos câştig şi e în­credinţat că şi-a îngrijit rănile cu cea mai mare luare aminte, să se apropie. Dacă, nesocotind acestea, nu se va putea lăuda decât cu postul, şi nu va putea dovedi că în alte privinţe s-a făcut mai bun, să rămână afară şi să intre numai atunci când se va fi curăţat de toate păcatele. Să nu se bizuie numai pe post acela care a stăruit în rele fără să se îndrepte.” (Predicile despre statui, Partea a II-a, predica a XX-a, pp. 176-177)

„Căci precum cel care curveşte şi hu­leşte nu se poate împărtăşi din Sfânta Masă, tot aşa cel care are un duşman şi-i păstrează mânie neîncetat, nu poate primi Sfânta Îm­părtăşanie.” (Predicile despre statui, Partea a II-a, predica a XX-a, p. 178)

„Iată vă spun şi vă iau ca mărturie şi strig cu glas mare: Cine are vreun duşman să nu se apropie de Sfânta Masă spre a primi trupul Domnului. Nimeni din cei care se apropie să nu aibă vreun vrăjmaş. Ai un duşman? Nu te apropia. Vrei să te apropii? Împacă-te şi apoi vino şi atinge jertfa sfântă.” (Predicile despre statui, Partea a II-a, predica a XX-a, p. 190)

„Spune Pavel: Fiecare să se cerceteze pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Nu-ţi spune să descoperi tuturor rana, nu te pune să te învinuieşti în sobor de oameni, nu-ţi cere să chemi în jur martori ai păcatelor tale, ci înăuntru, în conştiinţa ta, fără să fie nimeni de faţă, afară de Dumnezeu, care le vede pe toate, judecă-te, cercetează-ţi păcatele, treci prin faţa minţii toată viaţa ta şi du-ţi păcatele în faţa Scaunului de Judecată. Depărtează-ţi greşelile, şi aşa, cu conştiinţa curată, apropie-te de Sfânta Masă şi împărtăşeşte-te cu Sfânta Jertfă.

Având acestea în cuget, să ne aducem aminte de cele spuse despre neînfrânare, să ne aducem aminte de pedeapsa mare ce stă înaintea celor ce se uită din curiozitate şi cu poftă la chipurile femeilor, să avem înaintea ochilor, înainte de gheenă, frică şi dragoste de Dumnezeu, să ne curăţim în toate privinţele şi aşa să ne apropiem de Sfintele Taine, ca să ne împărtăşim cu aceste mântuitoare Taine nu spre judecată şi osândă, ci spre mântuirea şi sănătatea sufletului şi spre îndrăznire neîntreruptă în Hristos Iisus Domnul nostru.” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a şasea, pp. 118-119)

„Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni, oare, să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc dacă ţi-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum!” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a noua, p. 178)

„Când aveţi să vă apropiaţi de această înfricoşătoare şi dumnezeiască masă şi de Sfânta Împărtăşanie, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune. Nu faceţi zgomot, nu tropăiţi din picioare, nu împingeţi pe cei de lângă voi. Căci  e cea mai mare nebunie şi dispreţ, nu din acela de neluat în seamă.”  (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 21)

„Ştiut că mulţi dintre noi ne apropiem acum de această Sfântă Masă, pentru că este obiceiul ca la această sărbătoare să ne împărtăşim. Ar trebui însă, aşa precum v-am spus de multe ori şi mai înainte, să nu ţinem seama de sărbătoare când avem să ne împărtăşim, ci să ne curăţim cugetul, şi atunci să ne apropiem de Sfânta Jertfă. Cel pângărit şi necurat nici în sărbători nu are dreptul să se împărtăşească cu acest Trup sfânt şi înfricoşător; cel curat însă, cel care şi-a şters bine, prin pocăinţă, păcatele, acela are dreptul, şi în sărbători, şi oricând, să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine, acela merită să se bucure de darurile lui Dumnezeu. Dar nu ştiu cum se face că unii nu ţin seama de lucrul acesta, şi mulţi creştini, plini de mii şi mii de păcate, când văd că vine sărbătoarea, ca şi cum ar fi împinşi chiar de sărbătoare, se apropie de Sfintele Taine pe care nişte oameni ca aceştia nici n-au dreptul să le vadă; pe cei care-i cunoaştem îi oprim, iar pe cei pe care nu-i cunoaştem îi lăsăm în seama lui Dumnezeu, Cel ce ştie ascunzişurile inimii fiecăruia.” (Cuvânt la Botezul Domnului, IV, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 42-43)

„Când un împărat vă cheamă la ospăţ, cu frică vă aşezaţi la masă şi mâncaţi din bucatele puse înainte cu sfială şi cu linişte, dar când Dumnezeu vă cheamă la masa Lui, când Îl pune înaintea voastră pe Fiul Lui, când stau de faţă cu frică şi cu cutremur puterile îngereşti, când Heruvimii îşi acoperă feţele, iar Serafimii strigă cu cutremur: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul!, tu spune-mi te rog, tu strigi şi faci zgomot la ospăţul duhovnicesc? Nu ştii, oare, că sufletul trebuie să fie plin de linişte în acel timp? De linişte multă şi de pace e nevoie atunci, nu de zgomot, de mânie şi de tulburare. Acestea fac necurat sufletul care se apropie de Sfintele Taine. Ce iertare mai putem avea noi dacă după atâtea păcate nu ne curăţim de aceste patimi nici când ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie? Este oare ceva mai de preţ decât Sfintele Taine care ne stau în faţă? Atunci ce ne tulbură ca să ne grăbim? Ce ne tulbură ca să părăsim pe cele duhovniceşti şi să alergăm la cele trupeşti?” (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 21)

„Nimeni, dar, să nu aibă înlăuntru gânduri rele. Să ne curăţim sufletul şi mintea, căci ne apropiem de o jertfă curată. Să ne facem sfânt sufletul. Putem să facem asta chiar într-o singură zi.

– Cum, în ce chip?

– Ai ceva împotriva duşmanului tău? Smulge din suflet ura şi mânia. Tămăduieşte-ţi rana, pune capăt duşmăniei, ca să te tămăduiască Masa. Gândeşte-te! Te apropii de o jertfă înfricoşătoare, de o jertfă sfântă. Înfricoşează-te de Cel Ce-ţi stă înainte. Înaintea ta stă Hristos jertfit.” (Omilia I la Vânzarea lui Iuda, VI,  În vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 56-57)

„Mulţi dintre ascultători, neputând îndura povara spuselor mele, după terminarea slujbei au venit la mine şi mi s-au plâns revoltaţi: Ne-ai îndepărtat, spuneau ei, de Sfânta Masă! Ne alungi de la Sfânta Împărtăşanie!. Am fost silit să vă spun asta, ca să vedeţi că nu vă îndepărtez de Sfânta Masă, ci mai mult vă apropii. Nu vă alung, nici nu vă opresc prin mustrările mele, ci mai mult vă atrag. Frica de pedeapsă de care vorbeam stă ca focul pe ceară. După cum focul topeşte ceara, tot aşa şi frica de această pe­deapsă, când cade pe conştiinţa noastră, a păcătoşilor, topeşte şi pierde păcatele; când stăruie în conştiinţa noastră, frica aceasta ne face sufletul curat şi strălucitor şi ne dă mai multă îndrăznire; iar îndrăznirea aceasta ne face să avem mai multă râvnă de a ne împărtăşi des cu negrăitele şi înfricoşătoarele Taine. Şi după cum doctorul care dă doctorii amare bolnavilor, care şi-au pierdut pofta de mâncare, elimină cu ele din stomac sucurile rele şi deş­teaptă pofta de mâncare, iar prin asta îi face pe bolnavi să se apropie cu mai mult drag de mâncărurile obişnuite, tot aşa şi predicatorul care rosteşte cuvinte amare, curăteşte cu ele sufle­tul de gânduri rele şi-l scapă de povara grea a păcatelor, iar prin asta linişteşte conştiinţa şi o face să guste cu multă plăcere Trupul Stăpânului. Nu trebuie, dar, să vă necăjiţi de cele ce am spus! Dimpotrivă, să le primiţi şi să le lăudaţi.” (E primejdios lucru şi pentru predicator, şi pentru ascultători ca predicatorul să predice pe placul ascultătorilor. Folositor lucru şi semn de foarte mare dreptate e osândirea propriilor păcate, II, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 461-462)

,,Noi avem de gând a ne apropia de masa cea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 137)

,,… să curăţim sufletele noastre, şi să facem aceasta curând. Cum şi în ce chip? – întrebi tu. Iată cum: dacă tu ai ceva împotriva vrăjmaşului tău, stârpeşte mânia şi curmă duşmănia, pentru ca la această masă să dobândeşti iertarea păcatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfântă, cea înaltă. Hristos este aici Cel jertfit. Socoteşte, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfă? El a primit de bună voie, pentru ca să surpe zidul ce era între Dumnezeu şi oameni, să împace cerul şi pământul, iar pe tine, din vrăjmaş lui Dumnezeu, să te facă iarăşi soţ al Îngerilor. Hristos a dat viaţa Sa pentru tine, iară tu nu voieşti să curmi vrăjmăşia contra aproapelui tău? Cum poţi tu aşa să te apropii de masa păcii? Domnul nu a pregetat pentru tine a răbda toate patimile, iar tu pregeţi a te lepăda de mânia ta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, pp. 138-139)

,,Ascultă, numai, ce zice Domnul: Când aduci darul tău la altar, şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului şi mergi de te împacă mai întâi cu fratele tău; apoi, venind, adu darul tău (Mt. 5, 23-24). Ce zici? Trebuie oare eu să las darul şi jertfa? Desigur, aceasta este jertfa păcii, iar dacă tu nu năzuieşti la pace, părtăşia ta la jertfă nu-ţi aduce nici un folos. Aşadar, dobândeşte mai întâi pacea, apoi vei putea să tragi şi folosul de la jertfă. Pentru pace este întemeiată această jertfă, căci pentru aceasta a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, pentru ca iarăşi să împace neamul omenesc cu Tatăl, precum zice Pavel: Acum El a împăcat toate şi a nimicit vrajba pe cruce (Col. 1. 22; Efes. 2, 16). Şi El însuşi nu numai că a venit să întemeieze pacea, ci ne şi fericeşte pe noi, dacă vom face şi noi la fel, când zice: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Mt. 5, 9).” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 140)

,,… să ne împărtăşim de înfricoşatele taine ale Sfintei Cine cu blândeţe şi cu bunătate, să ne apropiem de masa cea sfântă cu umilinţă, cu smerenie, cu frică şi cu lacrimi pentru păcatele noastre, pentru ca înduratul Dumnezeu, privind din cer simţămintele noastre cele paşnice, dragostea noastră cea nefăţarnică şi conglăsuirea noastră cea frăţească, să ne facă părtaşi tuturor bunătăţilor cele făgăduite.” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, pp. 142-143)

,,Gura ta primeşte acum trupul Domnului. De aceea păstrează limba ta curată de vorbele cele de ruşine şi semeţe, de batjocură şi de hulire; căci este foarte pierzător de a întrebuinţa la ocară şi batjocură şi la vorba nebuneşti limba care a fost părtaşă acestor prea Sfinte Taine. Nu pângări cinstea pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Cina cea Sfântă, ca ea să nu se facă pentru tine o mai mare răspundere şi păcat. Dar tu primeşti Taina cea Sfântă nu numai cu gura, ci şi cu inima; de aceea, să nu gândeşti rele şi viclenie asupra aproapelui tău, ci ţine sufletul tău curat de toată răutatea.” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 141)

„Şi când va veni vremea Sfintei Împărtăşanii gândeşte-te, ce greşeală ai îndreptat, ce virtute ai izbutit, ce păcat ai şters prin spovedanie, în ce ai devenit mai bun? Dacă conştiinţa te înştiinţează că te-ai străduit îndeajuns pentru vindecarea rănilor tale sufleteşti, dacă ai făcut ceva mai mult decât postul, împărtăşeşte-te cu frică de Dumnezeu. Altfel, stai departe de Preacuratele Taine. Şi când te vei curăţa de toate păcatele tale, atunci să te apropii.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 168)

„Precum sfârşitul luptelor olimpice, este cununa, aşa şi sfârşitul postului este împărtăşirea cea curată. De aceea de nu vom săvârşi aceasta, în zadar ne-am chinuit, căci atât neîncununaţi cât şi fără de nici un dar ne ducem de la nevoinţa postului. Pentru aceasta părinţii au întins vremea cea de nevoinţă a postului, dându-ne timp de pocăinţă, ca spălându-ne şi curăţindu-ne, curaţi să ne apropiem de Împărtăşanie. Şi eu, iată, de acum strig cu glas luminat şi mărturisesc, rog şi poftesc, ca să nu vă apropiaţi la aceasta Sfântă Masă cu întinăciune sau cu conştiinţa încărcată. Că astfel de apropiere nu poate fi împărtăşire, cu toate că de nenumărate ori ne vom atinge de acest Sfânt Trup, ci osândă şi chin şi adăugire de pedeapsă. Nimeni fiind păcătos să nu se apropie. Dar n-am zis bine nimeni păcătos, căci şi pe mine întâi mă opresc de la dumnezeiasca Masă, ci nimeni rămânând păcătos să nu se apropie.” (Cuvânt la Serafim, în vol. Din ospăţul stăpânului, p. 43)

„Deci când vrei să te apropii de Sfânta Masă, vezi că este acolo de faţă împăratul tuturor. Şi este de faţă cu adevărat şi cunoaşte mintea fiecăruia, văzând cine se apropie cu sfinţenia cuvenită şi cine cu conştiinţa rea, cu gânduri necurate şi întinate şi cu fapte spurcate. Şi de va afla pe vreunul în acest fel, mai întâi îl dă la judecata conştiinţei lui, care îl bate cu gândurile, şi de-l va îndrepta, îl primeşte iarăşi. Iar de va rămânea neîndreptat, atunci va cădea în mâinile Lui, ca un nemulţumitor şi necunoscător. Ce înseamnă aceasta, ascultă pe Pavel, care zice: înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei, 10, 31).” (Cuvânt la Serafim, în vol. Din ospăţul stăpânului, pp. 45-46)

„Dacă în lada în care păstrezi hainele cele scumpe şi cu fir o slugă de a ta va pune o haină plină de întinăciune şi cu mulţi păduchi, oare vei suferi această ocară cu blândeţe? Spune-mi! Sau dacă într-un vas de aur în care de obicei păstrezi miruri, ar fi turnat cineva noroi, oare nu l-ai fi bătut pe cel ce a făcut aceasta? Şi în cel ce s-a turnat mirul cel dumnezeiesc (adică în om – n.n.), cum vom putea oare pune întinăciuni diavoleşti, cuvinte sataniceşti si cântece pline de desfrânare? Cum va suferi Dumnezeu acestea, spune-mi? Mai ales că deosebirea între darul cel duhovnicesc şi între această lucrare rea este mai mare ca cea dintre hainele cele de fir şi între cele întinate şi decât cea dintre mir şi noroi.” (Cuvânt cum că este primejdios a merge la teatre imorale care provoacă la desfrânări; cum că David, în cele ce a făcut lui Saul, a covârşit întru totul virtutea iertării; şi cum că a suferit cu blândeţe nedreptatea este la fel cu a da milostenie, în vol. Din ospăţul stăpânului, p. 121)

„Pentru aceea, se cade ca fiecare să chibzuiască cu gândul său, oare care greşeală şi păcătuire a îmblânzit-o şi care bunătate a câştigat-o din îndreptare, care păcat a lăsat sau la măsură de bunătate a ajuns şi de s-a făcut mai bun de cum era (…) de s-a făcut leneş la celelalte bunătăţi şi are numai postirea singură s-o arate, iar din celelalte bunătăţi nici una nu a făcut, afară să rămână. Iar după ce toate păcatele şi le va fi curăţit cum se cuvine, atunci să vină înăuntru şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine ale lui Hristos.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 11)

„Că nu se cade să păzească numai sărbătorile când vor să se împărtăşească, ci să-şi curăţească conştiinţa cea dinăuntru şi atunci să se apropie de această Sfântă Masă, de vreme ce cel ce este spurcat şi cu inima necurată nu numai în cealaltă vreme, ci nici în ziua praznicului nu este vrednic să dobândească Sfântul şi înfricoşătorul Trup al Domnului. La fel şi cel curat care desăvârşit şi-a spălat păcatele lui prin pocăinţa cea adevărată, nu numai acum ci pururea şi în toată vremea este vrednic să dobândească aceste dumnezeieşti şi de Dumnezeu dăruite Taine. Însă pentru acest lucru nu ştiu ce voi să zic şi cum se vor păzi cei mai mulţi care sunt plini de răutăţi, adică ei dacă văd ziua sărbătorii că vine, ei aleargă toţi ca şi cum i-ar îndemna cineva şi se împărtăşesc cu Preacuratele Taine, pe care nici cu ochii lor nu sunt vrednici să le vadă; pentru care şi noi pe câţi îi cunoaştem dintre cei nevrednici îi vom opri ca să nu se împărtăşească, fiind nevrednici iar pe câţi nu-i vom cunoaşte îi vom lăsa la mila lui Dumnezeu, care cunoaşte cele ascunse ale gândurilor tuturor oamenilor.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 85)

„Vă rog pe toţi să nu veniţi la dumnezeieştile Taine pentru motivul sărbătorii, ci cînd veţi vrea să vă cuminecaţi, se cade să vă curăţiţi cu multe zile mai înainte prin pocăinţă şi rugăciune şi prin milostenie şi osteneală pentru cele sufleteşti, şi să nu vă întoarceţi iar la cele dintâi ca şi câinele la borâtură, că Masa aceasta a Domnului este plină de foc sufletesc şi precum fântânile fireşte izvorăsc apa, aşa şi aceasta are o pară oarecare, negrăită. Deci de vei ţine trestie, lemne, iarbă, nu te apropia ca să nu aprinzi mai rău şi să nu ardă pe sufletul care se cuminecă.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 252)

EUHARISTIA (cum să ne apropiem de Sfânta şi înfricoşata Masă)

,,… să ne apropiem de el cu frică şi cu toată curăţenia. Şi când îl vezi stând în faţă, zi în sineţi: Pentru trupul acesta eu nu mai sunt ţărână şi cenuşă, nu mai sunt rob, ci slobod; pentru acest trup eu nădăjduiesc la ceruri şi la căpătarea bunătăţilor de acolo, viaţa veşnică, soarta îngerilor, petrecerea împreună cu Hristos; trupul acesta fiind pironit şi batjocorit, moartea nu l-a putut lua în a sa stăpânire; pe acest trup văzându-l soarele răstignit pe cruce, şi-a întors razele sale; pentru aceea şi catapeteasma Bisericii s-a rumpt în două atunci, şi pietrele s-au despicat, şi întregul pământ s-a cutremurat. Acest trup este cel plin de sânge, cel împuns cu suliţa, cel a izvorât din el izvoare de mântuire, izvorul sângelui şi al apei în lumea întreagă.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, p. 254)

,,… să ne apropiem de Dânsul cu căldură şi cu dragoste aprinsă, ca astfel să nu suferim o pedeapsă mai grozavă, fiindcă cu cât am primit mai mari binefaceri, cu atâta ne vom pedepsi mai mult când ne vom arăta nevrednici de acele binefaceri. Acest trup a fost cinstit şi de Magi, pe când încă se găsea în iesle, şi bărbaţi varvari şi fără bună cinstire, părăsindu-şi patria şi casa lor, au făcut cale îndelungată, şi după ce au sosit, s-au închinat lui cu frică şi tremur.

Să urmăm deci şi noi măcar pe aceşti varvari, noi, zic, cari suntem cetăţeni ai cerului. Aceia văzându-l în iesle şi în peştera dobitoacelor, şi nevăzând nimic din cele ce ai văzut tu acum, s-au apropiat totuşi cu multă frică, pe când tu nu-l vezi în iesle, ci în jertfelnic, nu femeie care îl ţine în braţe, ci preot şezând de faţă, şi Duhul Sfânt zburând deasupra celor puse înainte. Nu cum s-ar întâmpla vezi acest trup, după cum aceia, ci ştii puterea lui şi întreaga iconomie, şi nimic nu-ţi este necunoscut din cele ce se săvârşesc, de vreme ce ai fost catehizat în toate acestea. Deci să ne deşteptăm şi să ne înfricoşăm, iubiţilor, şi să arătăm mai multă evlavie decât acei varvari, ca nu cumva apropiindu-ne de el cum s-ar întâmpla, să grămădim foc asupra capului nostru.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXIV, pp. 255-256)

,,Gândeşte-te la vremea în care te apropii de sfintele Taine şi întinzând o masă văzută, îndreaptă-ţi cugetul spre acea masă, voi să zic spre Cina Domnului, spre privegherea Ucenicilor din acea noapte sfântă. Şi mai drept vorbind, dacă ar cerceta cineva cu de-amănuntul, ar vedea că toate cele de aici sunt noapte, şi încă noapte adâncă.

Deci să priveghem împreună cu Stăpânul şi să ne umilim împreună cu ucenicii. Vremea de faţă este pentru rugăciuni.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, pp. 289-290)

„Când vă apropiaţi de această înfricoşată şi Sfântă masă, de Sfintele Taine, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune. Socoteşte o omule ce jertfă ai să primeşti, de ce masă te apropii! Gândeşte că tu cel ce eşti praf şi cenuşă ai să primeşti Trupul şi Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la masa sa, voi staţi acolo cu respect şi luaţi cu înfrânare din bucatele cele puse pe masă. Aici însă Dumnezeu vă invită la masa sa, şi v-a dat pe propriul său Fiu, şi îngerii stau împrejur cu frică şi cu cutremur, şi heruvimii îşi acoperă feţele şi serafimii strigă cuprinşi de spaimă: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul. Ceea ce ni se dă la această masă este vindecarea rănilor sufletului nostru, o visterie neîmpuţinată, care ne agoniseşte împărăţia Cerurilor. Aşa dar să ne apropiem plini de o spaimă sfântă şi plini de mulţumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciunea către Dumnezeu, aşa curăţindu-ne să ne apropiem cu toată liniştea şi rânduiala către împăratul cerului. Ca o sărutare duhovnicească să primim, jertfa cea curată şi sfântă, să ne aţintim ochii noştri cu râvnă spre dânsa şi să ne înflăcărăm inimile noastre ca să nu ne adunăm aici spre osândire, ci spre împăcarea cu Dumnezeu, spre o pace adâncă, spre câştigarea nenumăratelor bunătăţi, pentru ca noi înşine să ne sfinţim şi să zidim pe aproapele nostru.” (Cuvânt la Naşterea Domnului, 25 decembrie, în vol. Predici la duminici şi sărbători…, p. 222)

„Când ne apropiem să ne împărtăşim, să nu socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din cleştele de foc al Serafimilor, pe care l-a văzut Isaia (Is., 6, 6-7); iar cu dumnezeiescul Sânge aşa să ne împărtăşim, ca şi cum am atinge cu buzele dumnezeiasca şi preacurata coastă a lui Hristos.” (Omiliile despre pocăinţă, omilia a noua, pp. 178-179)

„Să ne cutremurăm când ne apropiem, să mulţumim, să cădem cu faţa la pământ, mărturisindu-ne păcatele noastre, să vărsăm lacrimi, bocind răutăţile noastre, să ridicăm lui Dumnezeu rugăciuni stăruitoare. Şi aşa, curăţaţi, să ne apropiem în linişte şi cu rânduiala cuvenită, ca unii ce ne apropiem de Împăratul cerurilor. Iar când primim Jertfa cea fără de prihană şi sfântă, să o sărutăm cu ochii, să o îmbrăţişăm, să ne împărţim sufletul nostru, ca să nu venim la judecată sau spre osândă, spre împăcarea cu Dumnezeu, spre pacea trainică, spre pricina a nenumărate bunătăţi, ca să ne sfinţim şi pe noi înşine şi să zidim şi pe aproapele.” (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 22)

„… arătând toată silinţa, toată podoaba şi netulburarea sufletului, să ne apropiem de Sfintele Taine cu rugăciune şi cu inimă zdrobită, ca şi prin acestea, îmblânzind pe Stăpânul nostru Iisus Hristos, să putem avea parte de bunătăţile făgăduite nouă.” (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 22)

„Sfânta Jertfă se numeşte Taină şi este taină. Iar acolo unde este taină, trebuie multă tăcere. Aşadar, cu multă tăcere, cu multă ordine, cu evlavie cuvenită să ne apropiem de această sfinţită Jertfă, ca să atragem mai mult bunăvoinţa lui Dumnezeu, ca să ne curăţim sufletul şi să avem parte de bunătăţile cele veşnice.” (Cuvânt la Botezul Domnului, IV, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 44)

„Când ne apropiem să ne împărtăşim, să nu socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din cleştele de foc al serafimilor, pe care l-a văzut Isaia (Isaia VI, 6-7); iar cu dumnezeiescul sânge aşa să ne împărtăşim ca şi cum am atinge cu buzele dumnezeiasca şi preacurata coastă a lui Hristos.” (Omilie despre pocăinţă şi despre cei ce pleacă de la Sfânta Liturghie…, în vol. Din ospăţul stăpânului, p. 187)

„Adică să gândim în acel ceas, când mergem la Sfânta Împărtăşanie, că suntem pe pământ şi să nu ne gândim că în acel ceas suntem în dans cu îngerii?” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 86)

„Când te apropii, să nu te gândeşti că te împărtăşeşti de la om, ci de la singuri Serafimi, cu lingura cea de foc pe care a văzut-o Isaia. Cugetă că te împărtăşeşti cu Dumnezeiescul Trup şi în ce fel atingi buzele tale de Precurata Coastă, aşa să te împărtăşeşti şi cu Dumnezeiescul Sânge.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 106)

„Noi trebuie să ne apropiem de altar, de Masa Sfânta, cu credinţă, cu frică, cu curăţie, cu respect, cu iubire.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 199)

EUHARISTIA (necesitatea primirii Sfintei Euharistii)

,,Căci după cum a se apropia cineva cum s-ar întâmpla este primejdios, tot aşa şi a nu se împărtăşi din cina cea de taină este primejdios, este foame, este moarte veşnică.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXIV, p. 256)

EUHARISTIA (primirea ei – folosul)

„Să ne atingem şi noi de poalele hainei Lui! Dar, mai bine spus, dacă vrem putem să-L avem pe Hristos în întregime. Şi acum trupul Lui stă în faţa noastră; nu numai haina Lui, ci şi trupul Lui. Nu numai ca să ne atingem de El, ci să-L şi mâncăm şi să ne şi săturăm. Să ne apropiem deci de El, cu credinţă, fiecare cu boala lui! Dacă ei care s-au atins de poalele hainei Lui au atras o atât de mare putere, cu mult mai mult noi, care-L ţinem în întregime!”. (Omilii la Matei, omilia L, II, în col. PSB, vol. 23, p. 582)

„Să ieşim deci de la această masă, fraţii mei, ca nişte lei umpluţi de căldură şi de foc, grozavi pentru demoni, plini de amintirea Capului nostru, şi de această iubire fierbinte despre care El ne-a dat semne aşa de vizibile. Adesea părinţii îşi încredinţează părinţii la o doică; Eu, dimpotrivă îi hrănesc cu trupul Meu, Mă dau Eu Însumi spre mâncare. Eu vreau ca pe toţi să vă înnobilez şi să vă dau la toţi o nădejde mai bună pentru bunurile viitoare. Cel ce s-a dat pentru voi în lumea aceasta vă va face în cealaltă mult mai bine. Eu am vrut să fiu fratele vostru din iubire faţă de voi, Eu am luat trupul şi sângele vostru ca şi unul şi altul să fie comun între noi: Eu vă dau acest trup şi acest sânge, prin care Eu am devenit de aceeaşi natură cu voi. Acest sânge formează în voi o imagine strălucită şi regească, el produce o frumuseţe necrezută, el nu lasă să se strice nobleţea sufletului, atunci când este udat adesea şi hrănit. Alimentele nu se transformă mai întâi în sânge, ci înainte se transformă în alt lucru. Dar acest sânge se răspândeşte în suflet imediat ce este băut, el îl adapă şi îl hrăneşte. Acest sânge când este primit cu vrednicie, îi pune pe fugă pe diavoli, îi face şi-i cheamă să vină la noi pe îngeri, şi chiar pe Domnul îngerilor Îl face să vină la noi. Căci imediat ce văd diavolii sângele Domnului, ei fug, dar îngerii vin. Acest sânge, prin vărsarea lui a spălat şi a curăţit lumea întreagă.

Sfântul Pavel, în Epistola către Evrei, zice despre acest sânge lucruri care sunt pline de o minunată înţelepciune. Acest sânge a curăţit interiorul templului şi Sfânta Sfintelor (Evr., 9). Căci dacă simbolul acestui sânge, şi în templul evreilor, şi în capitala Egiptului, numai aruncat prin stropire pe uşorii de la uşi, a avut atâta putere şi atâta virtute, cel adevărat are cu mult mai mare şi mai eficace. Acest sânge a sfinţit altarul de aur: arhiereul nu îndrăznea să intre în jertfelnic până nu-l stropea înainte şi se curăţea. Cu acest sânge se făcea sfinţirea preoţilor; acest sânge preînchipuit spăla păcatele; dacă deci închipuirea a avut atâta putere şi virtute, dacă moartea se temea aşa de mult de umbră, cu atât mai mult se va teme ea de adevăr? Acest sânge este sfinţirea şi mântuirea sufletului. Acesta îl spală, îl curăţă, îl împodobeşte, îl lărgeşte; el face inteligenţa noastră mai strălucită decât focul, sufletul nostru mai strălucit decât aurul. Acest sânge fiind vărsat a deschis cerul.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVI, 3, pp. 222-223)

„Cei ce iau parte la acest sânge trăiesc cu îngerii, cu arhanghelii şi cu aceste puteri cereşti; ei sunt îmbrăcaţi cu haina regească a lui Iisus Hristos şi echipaţi cu arme duhovniceşti. Dar este prea puţin spus; ei sunt îmbrăcaţi chiar cu Regele Însuşi.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVI, 4, p. 223)

„Ascultaţi ceea ce zice Iisus Hristos: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Mai înainte evreii au zis că aceea era imposibil; divinul Mântuitor le arată că nu numai aceea nu este imposibil, ci şi că este foarte necesar. Pentru aceasta adaugă: Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Cum zicea: Dacă cineva mănâncă din pâinea aceasta nu va muri în veac şi că era vizibil că ei s-au smintit la fel ca mai înainte atunci când a făcut să se arate sminteala lor prin aceste cuvinte. Avraam a murit de asemenea şi proorocii şi Tu zici: nu va gusta moartea niciodată (Ioan 8, 52). El le prezintă învierea, prin care rezolvă dificultatea şi îi face să vadă că cel ce mănâncă din această pâine nu va muri niciodată.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVII, 1, p. 225)

,,Te-ai împreunat cu Hristos, şi care este sfârşitul? Mare şi minunat: învierea viitoare, întrutot-slăvită şi care covârşeşte orice cuvânt.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XVII, p. 174)

,,Voieşti poate ca şi din altă parte să afli de puterea trupului său? Întreabă pe femeia ce era în scurgerea sângelui, care nu de dânsul, ci de-abia de haina lui s-a atins, şi încă nici de haina lui întreagă, ci de marginea hainei. Întreabă pe însuşi diavolul şi zi-i: De unde ai primit rana cea nevindecată? Cum de nu mai ai nici o putere? Cum de ai fost înfrânt? De cine ai fost prins, fugind? – Şi toate acestea nimeni altul nu ţi le va spune, fără numai trupul cel răstignit. Printr-însul boldul tiranului s-a frânt. Printr-însul capul lui s-a sfărâmat. Printr-însul stăpâniile şi puterile întunericului s-au vădit: Dezbrăcând, zice, începătoriile şi domniile, le-a vădit, de faţă arătându-le, biruind pre dânsele întru ea (Col. 2, 15). Întreabă şi pe moarte şi spune-i: Cum de ţi s-a sfărâmat boldul? Cum de ţi s-a doborât biruinţa? Cum de ţi s-a tăiat puterea? Cum de ai ajuns acum de râsul copiilor, tu care mai înainte de aceasta erai înfricoşată tuturor tiranilor şi drepţilor? – Şi la toate acestea va arăta ca pricină pe acest trup. Căci când acest trup s-a răstignit, morţii au înviat; atunci acea temniţă s-a spart şi porţile cele de aramă s-au sfărâmat, morţii s-au aruncat afară şi portarii iadului toţi au rămas înmărmuriţi de frică. Dacă acest trup ar fi fost unul din cele multe, trebuia a se petrece cu totul dimpotrivă, moartea fiind mai puternică. Însă nu s-a petrecut aşa, fiindcă nici el nu a fost unul din cei mulţi. Pentru aceea moartea a fost moleşită şi slăbănogită cu desăvârşire. Şi după cum cei ce primesc o hrană pe care nu sunt în stare a o mistui, varsă chiar şi ceea ce aveau mai înainte în stomac, tot aşa s-a întâmplat şi cu moartea, căci primind într-însa trupul acesta pe care nu a fost în stare să-l mistuiască, a vărsat din ea chiar şi ceea ce avea mai înainte. Căci durerile facerii o cuprinseseră şi s-a zbuciumat mult până ce l-a vărsat afară. Pentru aceea şi zice apostolul: Pre care Dumnezeu l-a înviat, stricând durerile morţii (Fap. 2, 24). Nici o femeie nu a avut aşa dureri când a născut copilul, precum a avut moartea, care, având într-însa trupul Stăpânului, s-a spintecat zbuciumându-se. Şi ceea ce s-a întâmplat cu dragonul din Vavilon, că primind mâncare a crăpat în două, aceasta s-a întâmplat şi cu moartea. Căci Hristos nu a mai ieşit prin gura morţii, ci spintecând pântecele dragonului şi spărgându-l, a ieşit din ea cu cea mai mare strălucire şi slobozind raze nu numai până la cerul ce-l vedem, ci chiar până la scaunul cel de sus, căci acolo s-a şi suit.

Acest trup ne-a dat nouă putere de a-l stăpâni şi a-l şi mânca, ceea ce izvorăşte din dragostea lui cea nemărginită, fiindcă şi noi de multe ori muşcăm pe cei ce iubim. Pentru aceea şi Iov, arătând dragostea pe care i-o purtau slugile sale, zicea: Cine ne-ar da nouă din cărnurile lui să ne săturăm? (Iov 31, 31). Tot aşa şi Hristos şi-a dat cărnurile sale spre saţ nouă, trăgându-ne prin aceasta la o dragoste mai mare.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, pp. 254-255)

,,Această masă sfântă este puterea noastră, este legătura cugetului, pricină de încurajare, nădejdea, mântuirea, lumina şi viaţa noastră. Împreună cu această jertfă ducându-ne acolo, vom călca pragurile acelea sfinte în cea mai mare curăţenie şi îndrăzneală, fiind îngrădiţi din toate părţile ca şi cu nişte arme aurite. Dar ce zic eu de cele viitoare? Chiar aici aceste Taine au puterea de a preface pământul în cer. Deci deschide porţile cerului şi pleacă-te spre a vedea bine, sau mai bine zis, nu ale cerului, ci ale cerului cerurilor, şi atunci vei vedea cele spuse, căci ceea ce este acolo mai de preţ, aceea îţi voi arăta că se găseşte pe pământ. După cum în palatele împărăteşti ceea ce este mai de preţ nu sunt pereţii, şi nici tavanul cel aurit, ci trupul împărătesc ce şade pe scaun, tot asemenea şi trupul împăratului în ceruri. Dar aceasta îţi este slobod a vedea aici pe pământ, căci nu-ţi voi arăta îngeri, nici arhangheli, nici ceruri şi cerurile cerurilor, ci chiar pe însuşi Stăpânul acestora.

Ai priceput cum tu vezi aici pe pământ ceea ce este mai de preţ decât orice? Şi nu numai că vezi, ci şi pipăi, şi nu numai că pipăi, ci şi mănânci, şi luându-l cu tine pleci acasă.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXIV, p. 256)

,,… de-a pururea să vă aduce-ţi aminte de această sfântă unire, pe care o săvârşim noi acum, la masa Domnului ! Aici sufletele noastre se curăţesc şi toţi ne facem mădulare ale lui Hristos; căci aici este un trup căruia toţi ne facem părtaşi. Aşa, prin aceasta, noi ne facem un trup, ca sfânta dragoste cea întru Hristos să lege toate sufletele noastre. Dacă vom face aceasta, atunci putem să gustăm hrana cea sfântă cu o siguranţă îmbucurătoare şi ne vom face locaşuri ale păcii celei agonisite de Hristos.” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, pp. 141-142)

,,Vrei să vezi tăria acestui sânge? Să ne întoarcem la preînchipuirea lui, la vechile întâmplări din Egipt. Dumnezeu se pregătea să aducă peste egipteni a zecea plagă. Căci vroia să-i piardă pe cei întâi-născuţi ai lor, fiindcă nu dădeau drumul poporului Său întâi-născut. Aşadar, ce a făcut ca să nu-i amestece pe iudei cu egiptenii, căci erau în acelaşi loc? Ia aminte la puterea preînchipuirii, ca să cunoşti şi tăria adevărului! Bătaie trimisă de Dumnezeu urma să vină de sus şi îngerul nimicitor târcolea în jurul caselor.

Ce a făcut Moise? Jertfiţi un miel neprihănit şi ungeţi cu sângele lui uşile! Ce zici!? Ai văzut tu sânge de necuvântător să mântuie oameni cuvântători? Da! – zice; nu fiindcă este sânge, ci fiindcă este preînchipuirea sângelui Stăpânului[3]. Căci precum statuile împăraţilor fiind neînsufleţite şi nesimţitoare, îi scapă pe oamenii simţitori şi însufleţiţi ce fug sub protecţia lor, nu fiindcă sunt de aramă, ci fiindcă sunt chipuri ale împăratului, aşa şi acel sânge, nesimţitor şi neînsufleţit, a mântuit pe oamenii ce aveau suflet, nu fiindcă era sânge, ci fiindcă era preînchipuirea acestui sânge[4].

Atunci îngerul nimicitor a văzut sângele cu care s-au uns uşile şi nu a îndrăznit să intre. Acum diavolul vede nu sângele preînchipuirii întins pe uşi, ci gura credincioşilor unsă cu sângele Adevărului – uşă a bisericii[5] purtătorului de Hristos. Oare nu cu mult mai mult îl va opri acest sânge? Căci dacă îngerul, văzând preînchipuirea, s-a înfricoşat, nu cu mult mai mult diavolul, văzând adevărul, va fugi?

Vrei să afli şi din altă parte tăria acestui sânge? Uită-te de unde curge dintru început şi de unde îşi are izvorul? De sus, de pe cruce, din coasta Stăpânului. Căci murind Hristos şi fiind încă pe cruce, soldatul s-a apropiat şi a împuns coasta cu suliţa şi a ieşit apă şi sânge[6] (In., 19, 33-34). Acest fapt era şi simbol al botezului şi al Sfintelor Taine[7].” (Omilia a III-a a aceluiaşi rostită către neofiţi, în vol. Cateheze baptismale, pp. 62-63)

„Şi cine ne va spune puterea dumnezeieştii Taine şi efectele
minunate pe care le produce ea asupra noastră, asupra
diavolului, asupra lumii, asupra tuturor duşmanilor? Ce nu va
lucra Trupul lui Hristos? Ce putere nu va ieşi din El? Ce
minune nu va ieşi din simpla atingere de ele? La cruce acest
trup zdrobit nu răsturna pietrele şi natura întreagă?
Demonii nu fugeau ei înspăimântaţi? Moartea însăşi nu era ea
în groază?” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 199)

„Sunteţi voi încă pe pământ? Oare nu-i aşa că Euharistia vă plasează cu totul dimpotrivă în cer?” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 201)

EUHARISTIA (atitudinea bunului creştin după primirea Sfintei Euharistii)

,,Când tu mănânci ceva bun şi plăcut, te păzeşti pe sineţi, ca nu cumva prin vreo altă mâncare să vatămi pe cea dinainte, iar când te împărtăşeşti cu Duhul Sfânt, tu aduci dezmierdări sataniceşti. Gândeşte-te, ce făceau apostolii când se împărtăşeau din acele cine sfinte? Oare nu stăruiau în rugăciuni şi cântări? Oare nu în privegheri sfinte? Oare nu în acea învăţătură lungă şi plină de multă filosofie? Fiindcă în adevăr faptele acele mari şi preaslăvite atunci le-a povestit lor Iisus şi le-a poruncit, când Iuda ieşise spre a chema pe cei ce urmau a-l răstigni. Nu ai auzit că şi acei trei mii din început, după ce se bucurau de sfânta împărtăşire, stăruiau întruna în rugăciuni şi în învăţătură, iar nu în beţii şi petreceri?” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, p. 289)

,,… după ce te împărtăşeşti, în loc să întinzi mai departe întreaga cugetare, tu toate le dezlegi. Deşi nu este totuna a fi treaz înainte de împărtăşire, cu a fi treaz după împărtăşire: în adevăr, iubiţilor, că trebuie a fi cineva cu întreagă cugetare în amândouă – dar mai vârtos după ce a primit pe mire – mai înainte de împărtăşire, pentru ca să fie vrednic de a-l primi, iar după împărtăşire, pentru ca să nu se arate nevrednic de sfintele ce a primit. Dar ce? Oare trebuie a posti după împărtăşire? Eu nu spun aceasta şi nici nu silesc pe nimeni. Este bine a face şi aceasta, însă eu nu silesc pe nimeni, ci sfătuiesc a nu se dezmierda cineva cu îmbuibările. Cum că niciodată nu trebuie cineva a se desfăta, a arătat-o şi Pavel, zicând că: Ceea ce petrece întru desfătare, de vie este moartă (1 Tim. 5, 6). Apoi cu atât mai mult atunci va muri. Că dacă desfătarea este moarte pentru femeie, cu atât mai vârtos pentru bărbat, şi dacă aceasta făcându-se în orice vreme îl pierde pe cineva, apoi cu atât mai vârtos după împărtăşirea cu sfintele taine. Tu primind pâinea vieţii, faci lucrul morţii, şi nu te înfricoşezi? Nu ştii câte rele vin omului prin desfătare? Râs nelalocul lui, grăiri fără rânduială, glume pline de pierzare, bârfeală zadarnică şi celelalte multe, pe care nici a le spune nu este bine. Şi acestea le faci bucurându-te de cina lui Hristos şi în acea zi când te-ai învrednicit a te atinge cu limba de trupul lui! Dar, zici tu, ce să fac pentru ca să nu se întâmple acestea? Cercetează-ţi cu luare aminte mâna dreaptă, limba, buzele care s-au făcut porţi de intrare ale lui Hristos.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, p. 289)

,,Pentru aceea, ca nu cumva spre judecată şi osândă să facem aceasta, rogu-vă să-l hrănim pe Hristos, să-l adăpăm şi să-l îmbrăcăm. Acestea sunt vrednice de această masă sfântă. Ai auzit cântări sfinte? Ai văzut nuntă duhovnicească? Te-ai îndulcit de masă împărătească? Te-ai umplut de Duh Sfânt? Ai dănţuit împreună cu Serafimii? Te-ai făcut părtaş Puterilor celor de sus? Apoi atunci nu lepăda o bucurie ca aceasta, nu vărsa comoara.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXVII, p. 290)

,,… beat fiind, nu ai dori ca să te afli împreună cu un prieten al tău; iar pe Hristos avându-l înlăuntrul tău, îndrăzneşti, spune-mi, a-l înăbuşi cu atâta beţie? Dar poate că iubeşti desfătarea? Apoi pentru aceasta conteneşte cu beţia, fiindcă eu voiesc a te desfăta cu adevărata desfătare, care niciodată se veştejeşte. Deci care este adevărata desfătare care într-una înfloreşte? Cheamă la ospăţul tău pe Hristos, dă-i lui cele ale tale, sau mai drept vorbind, cele ale lui; aceasta are cu sine plăcerea cea nemărginită şi care înfloreşte într-una. Nu tot aşa însă sunt şi cele pământeşti, ci abia de se arată, că şi pier, iar cel ce se desfătează nu se găseşte mai bine decât cel ce nu se desfătează, sau mai drept vorbind, chiar mai rău. Unul se găseşte ca într-un liman, iar celălalt ca într-un puhoi şi fiind împresurat de boli. Deci ca nu cumva să nu se întâmple una ca aceasta, să vânăm cumpănirea, căci numai aşa vom fi bine şi cu trupul, în sufletul îl vom avea în neprimejduire, şi ne vom izbăvi de relele cele de acum ca şi de cele viitoare.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXVII, p. 290)

EUHARISTIA (primirea ei cu nevrednicie – gravitatea)

„Vezi să nu fii ca Irod şi să spui: Că venind, să mă închin Lui şi venind să vrei să-L ucizi! Că lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine! Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului! (I Cor. 11, 27), pentru că au ei înşişi pe mamona, pe tiranul pe care-l supără împărăţia lui Hristos, tiranul mai nelegiuit decât Irod. Mamona vrea să stăpânească şi trimite pe cei ai lui să se închine lui Hristos numai de formă, dar Îl junghie când I se închină. Să ne temem, dar, ca nu cumva să avem chip de rugători şi de închinători, dar cu fapta să facem cele potrivnice.” (Omilii la Matei, omilia VII, V, în col. PSB, vol. 23, p. 97)

„Ori, precum este acolo ceva lucru mare şi minunat, dacă vă apropiaţi de această masă cu adevărată curăţie a inimii, vă apropiaţi de mântuire; dar dacă conştiinţa voastră este necurată, voi vă aruncaţi la chinuri şi aţi atras asupra voastră răzbunarea Domnului; căci, zice Sfântul Pavel: Cel care mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Cor., 11, 29). Dacă este adevărat că cei ce întină purpura regală sunt pedepsiţi ca şi cum ar fi rupt-o, trebuie să ne mirăm că cei care primesc trupul Domnului Iisus Hristos cu un suflet necurat, sunt condamnaţi la aceleaşi chinuri ca şi cei ce L-au străpuns cu cuie? Vedeţi cât este de grozavă pedeapsa pe care o pune Apostolul înaintea ochilor noştri?  Cine a călcat Legea lui Moise, este ucis fără milă, zice el, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiţi-vă cu cât este mai aspră pedeapsa celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfinţit, şi a făcut de ocară Duhul harului (Evr., 10, 28-29).” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVI, 4, pp. 223-224)

„Şi atunci când luăm parte cu nevrednicie la Sfintele Taine cădem în acelaşi adânc, în care s-au aruncat cei ce L-au omorât pe Iisus Hristos.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVII, 4, p. 231)

,,Cei ce se împărtăşesc acum cu vrednicie din trupul lui, precum şi cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie vor suferi muncile cele mai de pe urmă. Dacă cineva nu l-ar primi nici pe împăratul pământesc oricum s-ar întâmpla – şi ce spun eu de împăratul, că nici de haina împărătească nu s-ar putea atinge cum s-ar întâmpla, sau cu mâinile nespălate, chiar de ar fi în pustie, sau singur, şi nu ar mai fi nimeni de faţă (deşi acea haină nu este nimic alta decât tort şi pânză pentru hrana viermilor şi a moliilor, dar dacă poate îi admiri boiaua sau coloarea acelei haine, apoi şi aceasta este din sângele peştelui omorât), şi cu toate acestea nu ar îndrăzni, zic, a se atinge de ea cu mâinile murdare: Deci dacă nu ar cuteza cineva a se atinge cum s-ar întâmpla de o haină omenească, apoi cum atunci vom cuteza a ne atinge de trupul Dumnezeului a toate, care este fără de prihană şi curat, care s-a împreunat cu acea fire dumnezeiască, prin care suntem şi viem, prin care porţile morţii s-au rumpt şi bolţile cerului ni s-au deschis – cum vom cuteza, zic, a ne atinge de acest trup şi a-l primi cu atâta nepăsare şi batjocură?

Nu, rogu-vă, să nu ne sfâşiem cu asemenea neruşinare.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, p. 254)

,,Drept aceea, oricine va mânca pâinea aceasta, sau va bea păharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi trupului şi sângelui Domnului (1 Cor. 11, 27). De ce? Pentru că a vărsat acel sânge şi a preschimbat faptul în omor, iar nu în jertfă. Că după cum şi atunci cei ce l-au împuns în coastă, nu ca să-i bea sângele l-au împuns, ci ca să-l verse, tot aşa şi cel ce cu nevrednicie se împărtăşeşte, fiindcă cu nimic nu se foloseşte de aici. Ai văzut cât de înfricoşată a făcut aici vorba şi cu câtă putere s-a atins de dânşii, arătând că dacă vor bea astfel sângele Lui, apoi cu nevrednicie se împărtăşesc din aceste Taine sfinte?” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,  omilia XXVII, p. 288)

,,Că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată lui îşi mănâncă şi bea (1 Cor. 11, 29). Ce spui fericite Pavel? Că dacă cina aceasta este pricina bunătăţilor şi izvorul vieţii, apoi atunci cum se face judecată? Nu prin firea sa, zice, ci prin voia celui ce s-a apropiat. După cum venirea lui printre noi – care ne-a adus acele bunătăţi mari şi negrăite – pe cei ce nu au primit-o încă mai mult i-a judecat, tot aşa şi Tainele se fac hrană de pedeapsă mai mare pentru cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Şi pentru ce oare judecată lui îşi mănâncă şi bea? Nesocotind, zice, trupul Domnului, adică, necercetând, neînţelegând precum trebuie măreţia acestor taine, nesocotind mărimea darului dat. Că dacă tu ai afla cu de-amănuntul cine este cel ce îţi stă de faţă, şi cine fiind, pentru cine s-a dat pe sine, apoi nu ai mai avea nevoie de nici un cuvânt, ci îţi va ajunge numai aceasta spre trezvirea ta, de nu cumva vei fi căzut cu desăvârşire.

Pentru aceasta între voi mulţi sunt neputincioşi şi bolnavi, şi adorm mulţi (1 Cor. 11, 30). Aici el nu mai aduce pildele de la alţii, după cum a făcut cu jertfele idoleşti, povestind de istorii vechi şi de ranele din pustie, ci le ia chiar de la înşişi corintenii aceştia, ceea ce face cuvântul încă şi mai atingător. Fiindcă a spus că: Judecată lui îşi mănâncă şi bea şi că vinovat este, apoi ca să nu se pară că el spune numai vorbe, arată şi fapte, şi-i ia de martori chiar pe dânşii, ceea ce mai cu seamă ajunge a-i speria şi a le arăta că ameninţarea s-a făcut faptă. Şi nu s-a mulţumit numai cu acestea, ci de aici a adus şi a adeverit vorba despre gheena, înfricoşându-i din amândouă părţile şi dezlegând o pricină dezbătută de toţi. Fiindcă mulţi se întrebau în sine: De unde şi cum vin morţile cele de năprasnă? De unde bolile cele lungi şi grele? – Iată că el răspunde că multe din aceste nenorociri neaşteptate îşi au, sau mai bine zic îşi trag pricina din păcatele făcute. Dar ce, zici tu, oare cei ce sunt sănătoşi întruna şi ajung la bătrâneţe unse nu păcătuiesc? Şi cine ar putea spune aceasta? Apoi atunci pentru ce nu sunt pedepsiţi? Fiindcă vor fi pedepsiţi acolo mai grozav. Noi însă, dacă am voi, nu am fi pedepsiţi nici aici, şi nici acolo.” (Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVIII, p. 292)

„Precum mâncarea ce prin natura sa este hrănitoare, cade într-un stomac bolnav şi bicisnic, şi vatămă totul şi strică, devenind cauza bolilor, întocmai aşa se petrece şi cu împărtăşirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor Taine. (Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XVII, p. 231)

„Desigur este cea mai mare dispreţuire de Dumnezeu, când cineva se apropie aici fiind întinat de păcat. Ascultă ce zice despre aceasta Apostolul: De va pângări cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe el Dumnezeu.” (Cuvânt la Naşterea Domnului, 25 decembrie, în vol. Predici la duminici şi sărbători…, pp. 222-223)

„Iar apropierea de Dumnezeu (a omului – n.n.) plin fiind de întinăciune, este cel mai groaznic dispreţ.” (Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care era necunoscută atunci, dar a fost făcută cunoscută cu puţini ani înainte, de către unii care au venit din Apus şi au vestit-o, VII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 22)

„Nimeni, dar, să nu fie prefăcut, nimeni să nu fie plin de răutate, nimeni să nu aibă venin în cuget, ca să nu se împărtăşească spre osândă. Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă. Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşez, ci ca să vă întăresc.

Nimeni, dar, să nu fie Iuda, nimeni când vine să se împărtăşească să nu aibă venin de răutate. Sfânta Jertfă este o hrană duhovnicească. Şi după cum atunci când hrana cea trupească ajunge într-un stomac bolnav, care are sucuri rele, hrana măreşte şi mai mult boala, nu din pricina ei, ci din pricina bolii stomacului, tot astfel se întâmplă şi cu Tainele cele duhovniceşti: şi ele, când intră într-un suflet plin de răutăţi, îl strică şi mai mult îl pierd, nu din pricina lor, ci din pricina bolii sufletului care a primit Tainele.” (Omilia I la Vânzarea lui Iuda, VI, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 56)

„Celor care se împărtăşeau cu nevrednicie cu Sfintele Taine le grăia aşa: Cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului (I Cor., 11, 27). Cu alte cuvinte, spune aşa: Vor fi pedepsiţi la fel şi cei care se împărtăşesc cu nevred­nicie cu Sfintele Taine, ca şi cei care L-au răstignit. Să nu osân­dească nimeni asprimea cuvântului meu. Sângele Stăpânului este o haină împărătească. Aduce ocară împăratului şi cel care rupe haina lui de purpură, ca şi cel care o murdăreşte cu mâinile necurate. De aceea sunt pedepsiţi la fel. Aşa se întâmplă şi cu Trupul lui Hristos. Iudeii L-au sfâşiat cu piroanele pe cruce. Tu, trăieşti în păcate, Îi sfâşii trupul cu limba ta cea necurată şi mintea ta cea necurată. De aceea şi Pavel a atârnat aceeaşi pedeapsă deasupra capului tău şi a adăugat: Pentru aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mor destui (I Cor., 11, 30).” (Cuvânt la Sfinţii Mucenici, III, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 453-454)

„Va fi vinovat de Trupul şi Sângele Domnului; adică vor primi aceeaşi pedeapsă pe care o vor primi şi răstignitorii lui Hristos. După cum ucigaşii aceia, vă spuneam eu, au fost vinovaţi de Sângele lui Hristos, tot aşa şi cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine; că asta înseamnă: Va fi vinovat de Trupul şi Sângele Domnului. S-a părut însă multora că spusele acestea ale mele sunt o exagerare şi că ameninţarea e cumplită. V-am dat atunci şi o explicaţie a celor spuse, servindu-mă de un exemplu foarte potrivit; iată exemplul: După cum cineva aduce ocară împăratului dacă sfâşie porfira împăratului sau dacă o murdăreşte de noroi, tot aşa şi aici, necinstesc la fel haina cea împărătească a lui Hristos şi cei care au ucis Trupul Domnului, ca şi cei care îl primesc cu suflet necurat. Iudeii l-au sfâşiat Trupul pe cruce; cei care îl primesc cu suflet necurat îl murdăresc; deci ocara e aceeaşi, deşi nelegiuirea e deosebită.” (E primejdios lucru şi pentru predicator, şi pentru ascultători ca predicatorul să predice pe placul ascultătorilor. Folositor lucru şi semn de foarte mare dreptate e osândirea propriilor păcate, I, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, pp. 459-460)

,,… să nu fie părtaş la această sfântă masă nici un făţarnic, nici un înrăutăţit, nici un răpitor, nici un hulitor, nici un învrăjbit, nici un zgârcit, nici un beţiv, nici un lacom de avere, nici un desfrânat, nici un pizmăreţ, nici un fur, nici unul cu răutatea ascunsă în inimă, ca nu cumva el însuşi să-şi atragă judecata, adică hotărârea osândirii. Iată, Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie din Cina cea tainică, şi apoi de acolo s-a dus şi a vândut pe Domnul. De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte. Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138)

,,Numai cel ce are conştiinţa curată să se împărtăşească din Cina cea Sfântă; nici un Iuda necredincios, nici un înrăutăţit, nici unul care are otravă în inima sa, să nu cuteze a se apropia de masa cea sfântă; căci Apostolul Pavel zice: Oricare va mânca pâinea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi trupului şi sângelui Domnului! (I Cor. 11, 27), de care grea vinovăţie să ne păzească harul lui Dumnezeu totdeauna ! Amin.” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 171)

„Sfântul Apostol spune: Oricine va mânca pâinea sau va bea. paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi faţă de Trupul şi de Sângele Domnului (…) şi osândă îşi mănâncă şi bea” (I Corinteni 11; 27, 29), Adică va fi pedepsit la fel de aspru ca şi cei ce L-au răstignit pe Hristos, căci şi ei s-au făcut vinovaţi faţă de Trupul Său.” (Din vol. Problemele vieţii, pp. 170-171)

………………………………………………………………………………………………….

„Pentru că zice dumnezeiescul Apostol: cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, vinovat este Trupului şi Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos, adică, câtă muncă vor lua evreii ce au răstignit pe Iisus Hristos, atâta va lua şi acela. Că precum acei ucigaşi sunt vinovaţi sângelui, aşa şi cei ce nevrednici se împărtăşesc cu Sângele şi Tainele lui Hristos. Ca şi cum cineva ar sparge sau ar întina haina împăratului, pe împăratul batjocoreşte; aşa şi la Sfintele Taine, este ca şi când ar omorî Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, cei ce-L primesc cu suflet şi cu gând necurat, încât atâta sunt  de multe cele ale nelegiuirii, pe cât sunt cele ale batjocoririi.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 14)

„Dacă noi cinstim trupul Mântuitorului împărtăşindu-ne în mod demn, noi îi facem cea mai înspăimântătoare injurie împărtăşindu-ne în stare de păcat de moarte. Ce! Noi nu vom asista la nici un banchet cu mâinile întinate de noroi, şi cu un suflet întinat de noroi vom asista la banchetul marelui Rege? Câtă grijă nu se pune pentru vasele sfinte care sunt în proprietate? Însă adevăratul vas sfinţit nu este sufletul celui ce se împărtăşeşte? Voi sunteţi nevrednici de a vă împărtăşi? Luaţi seama ca în acelaşi timp să nu fiţi nevrednici de a intra chiar în Biserică.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 58)

„Ce profanare şi ce crimă de a îndrăzni să atingi trupul sfânt al Fiului lui Dumnezeu când păcatul te face urât şi dispreţuit! Ce îndrăzneţ va încerca să atingă cu mâinile întinate haina regală? Însă ce este haina unui prinţ al pământului faţă de preţul cărnii înviate şi slăvite a lui Iisus Hristos? Ce urâtă profanare au comis călăii acoperind cu pământ, cu blasfemii şi lovituri şi cu sânge această carne divină! Oare va fi mai mică aceasta de a atinge cu necurăţie aceeaşi carne, atunci când ea este îmbrăcată cu slavă?” (Din vol. Bogăţiile oratorice, pp. 200-201)

EUHARISTIA (să-i oprim pe cei ce vor să se împărtăşească, nevrednici fiind)

„De vei vedea pe cineva curvind şi va vrea să se împărtăşească aşa nevrednic, spune preotului în taină că cutare om este nevrednic şi vrea să se împărtăşească şi opreşte pe necuratul. Iar de vei acoperi, eşti părtaş la păcatul acela.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 14)

EUHARISTIA (cuvânt împotriva celor ce se apropie foarte rar de Sfintele Taine)

„Fiindcă preoţii nu ştiu pe cei păcătoşi şi nevrednici de a se împărtăşi de sfintele Taine, Dumnezeu face aceasta de multe ori, căci îi predă pe aceia Satanei. Când se întâmplă boli, sau curse, sau alte nenorociri de felul acestora, pentru aceasta se întâmplă. Aceasta o şi spune Pavel, zicând: De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi, şi mulţi au murit (I Corinteni, 11, 30). Şi cum se întâmplă aceasta, zici tu, dacă noi ne apropiem de Sfintele Taine o singură dată în cursul anului? Apoi acesta este răul cel mare, că tu hotărăşti vrednicia apropierii de Sfintele Taine, nu după curăţia cugetului, ci după intervalul de timp, şi crezi că aceasta este evlavie, de a nu te apropia de multe ori în cursul anului de Sfânta Împărtăşire, neştiind că, dacă te apropii cu nevrednicie, fie chiar numai o dată, aceasta îţi pătează şi înfierează sufletul; iar dacă te-ai apropiat cu vrednicie, fie chiar şi numai o dată, ţi l-ai mântuit………

Îndrăzneală nu este a te apropia de multe ori în cursul anului, ci a te apropia cu nevrednicie chiar şi o singură dată în timpul anului.” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a V-a, pp. 64-65)

„Timp de apropiere să ne fie nouă curăţia cugetului.” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a V-a, p. 65)

---

[1] Tâlcuirea Arhim. Theodosie Athanasiu: Επ΄ αυ̉της κείμενοι τη^ς στιβάδος, stând pe acelaşi aşternut. Obiceiul Evreilor era de a sta la masă culcaţi jos pe pământ, sau chiar şi pe pat, când negreşit că aveau sub dânşii un aşternut, fie pentru a nu-şi murdări hainele, fie pentru a sta pe ceva moale. Deci expresia de aici pe acelaşi aşternut în acest înţeles este pusă. (n.s. 1, p. 287)

 

[2] Matei 26, 26.

[3] Tâlcuirea Pr. Marcel Hancheş: Puterea simbolului vine din puterea celui pe care îl reprezintă. El vehiculează puterea acestuia din urmă. (n.s. 10, p. 62)

[4] Tâlcuirea Pr. Marcel Hancheş: Puterea vechilor preînchipuiri vine din realitatea întrupării lui Hristos. (n.s. 11, p. 62)

[5] Tâlcuirea Pr. Marcel Hancheş: Trupul nostru este biserica lui Hristos, iar gura, uşa ei. (n.s. 12, p. 62)

[6] Tâlcuirea Pr. Marcel Hancheş: În manuscrisul utilizat de Sfântul Ioan ordinea e probabil cea spusă de el. Ediţia greacă-latină a lui Nestle-Aland, dimpotrivă, nu oferă nici o variantă de manuscris care să respecte această ordine, ci sângele mai întâi şi apoi apa. Prin aceasta se arată că în Biserică criteriul principal de interpretare al Scripturii nu este probitatea lingvistică, ştiinţifică, istorico-arheologică etc. (deşi acestea folosite duhovniceşte pot fi extrem de utile), ci ceea ce poate să-l înalţe pe om spre dumnezeire. (n.s. 13, p. 63)

[7] Tâlcuirea Pr. Marcel Hancheş: Termenul desemnează Euharistia. (n.s. 14, p. 63)