copacul

Copacul

copacul

M-am oprit și am strâns copacul în brațe,

la îmbrățișare poate aș fi trăit, poate aș fi murit,

bine că nu m-a strâns el…

Aș fi vrut să o facă, dar i-a fost frică,

să-și scoată rădăcinile din pământ,

și a început să plângă de durere. ..

M-am lăsat îmbrățișat de plânsul lui,

era atât de cald și rece,

secetos și inundat,

fricos și acuzator,

obosit, dar prefăcându-se că e bine,

de dragul meu, de dragul lui…

Mi-a spus că pot îmbrățișa

oricând, oriunde, oricât, orice alt copac,

în rugul tăcerii…

Dar mie îmi mângâie inima,

frunza și uscăciunea lui,

rădăcina și coaja bătrână…

Hrisostom Filipescu

Acest articol a fost publicat în Căsătorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s