din “Mama”, de PS Ioan Suciu
Am văzut câmpiile bătute de arşiţă, porumbul cu foaia răsucită, pitic şi fără nici o făgăduinţă.
Am văzut ogoare inundate de ape şi paiul grâului mic şi îngălbenit.
Am văzut ogoare scormonite de şoareci cu spicele grâului trase sub pământ.
Am văzut ogoare cu chip de pustie nisipoasă, cu sămânţa rămasă stearpă, cine ştie unde a mai putrezit…
Şi nu m-a mirat, căci firea îl urmează pe om.
Spinii şi pălămida au răsărit în calea omului imediat după păcat, ca să-l întoarcă spre inima lui.
Pustiul ogoarelor va răsări în viaţa noastră ca să întoarcă gândurile spre ogorul pustiu al sânului mamei.
Pustiul începe în sânul mamelor. Sânii ei ca două fântâni nu vor să astâmpere foamea micuţului pe care ar trebui să-l aibă pe pământ şi să-l hrănească. Nici fântânile la care oamenii îşi adapă pe pământ setea nu-şi vor da apa lor, şi vezi oraşe, care mai până ieri aveau cişmeaua în casă cu omul, că rămân zile în şir fără de apă. Fântânile nu se îmbie acolo unde focul mistuie.
Ce am spune noi de sluga trimisă la semănat, de sluga legată de noi cu sâmbrie grea, că aruncă sămânţa alături nu pe ogor, ci pe cale, sau o dă pasărilor trecătoare, sau o varsă între spini şi o aşează pe pietre, nu cumva să aducă rod? Că-i va veni greu seceratul, legatul snopilor, îmblătitul şi treieratul, că-i va da nopţi nedormite aşteptatul prelung la moară şi în urmă câtă sudoare la frământat şi câtă oboseală la coptul aluatului în cuptor!
Nu, el nu vrea ca ogorul să rodească, nici sămânţa să apuce sub glie… Ce ai zice de sluga aceasta rea şi vicleană, leneşă şi cu suflet de tâlhar? Iar dacă ogorul s-ar însufleţi şi ar refuza sămânţa soră, ce am spune noi, oamenii, în faţa neputinţei de a-i impune voinţa noastră?
Sânul femeii este faţă de „sămânţa bărbătească” cum sunt ogoarele cu glia întoarsă faţă de seminţele cerealelor.
Dacă într-un singur an ogoarele de pe întreg pământul s-ar răzvrăti şi nu ar voi să primească sămânţa semănătorului, sau, dacă ar primi-o, să-i nimicească puterea de viaţă, ce s-ar alege cu viaţa de pe pământ?
Dumnezeu a legat de munca ta o glie care nu se refuză şi nu se răzvrăteşte decât la îngăduinţa Lui, o glie în care să-ţi aşterni şi visurile de viitor şi nădejdea de viaţă şi puterea de muncă.
Dar Dumnezeu a legat de puterea lui creatoare făptura ta care este liberă.
Te vrea colaboratoare conştientă, şi aceasta îţi dă putinţa să te poţi refuza puterii creatoare de oameni, ca în veac din tine om să nu răsară.
Întoarce-te la Dumnezeu cu ceea ce eşti, de teamă să nu-ţi înlăture ceea ce ţi-a dăruit.
Primeşte să fii ogor binecuvântat, şi nu pustii sămânţa vieţii ce cade după rânduielile Domnului asupra ta.
Taina Căsătoriei 