Sexualitatea: corect şi greşit orientată

d432.jpg

Din „Fundamentele bioeticii crestine – perspectiva ortodoxa
Engelhardt, Tristram H., jr.
Editura Deisis

Biserica primului mileniu pune un accent major pe legătura dintre sexualitate şi reproducere fără a plasa însă sexualitatea maritală într-o înţelegere de tipul unei legi naturale întemeiată pe o descriere filozofică a înclinaţiilor naturale sau a finalităţilor biologice. A înţelege obligaţiile sexuale umane în asemenea termeni ar însemna întemeierea comportamentului moral uman pe natura căzută. Dacă încercăm să citim morala sexuală umană plecând de la descoperirile unei descrieri socio-biologice aristotelice, scolastice sau chiar post-darwiniste a sexualităţii umane, atunci vom încerca în chip ironic o descriere a modului de apropiere de Dumnezeu în termenii naturii după cădere, în termenii consecinţelor păcatului lui Adam, în cei ai înclinaţiilor caracteristice pentru natura umană decăzută, mai degrabă decât în termenii scopului tuturor scopurilor: împărăţia lui Dumnezeu.
Bioetica creştină a sexualităţii situează unirea trupească în interiorul Tainei Nunţii, care e o cale spre sfinţenie. Accentul e pus pe o relaţie întemeiată în rai şi care va fi restabilită pentru rai. O descriere pur biologică ar umbri finalitatea centrală: Dumnezeu.Abordarea tradiţională creştină a căsătoriei ia în serios caracterul întrupat al existenţei umane, fără a reduce comportamentul sexual conjugal corespunzător la termeni pur biologici. De exemplu, Sfântul Pavel avertizează: „Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un trup cu ea? Pentru că — zice Scriptura — cei doi vor fi un trup” (1 Co 6, 16). O unire sexuală ilicită nu este rea doar fiindcă promiscuitatea împrăştie intimitatea şi ignoră responsabilitatea. Mai există o apreciere a semnificaţiei devenirii un singur trup şi o recunoaştere a faptului că adevărata unire trupească potrivită este cea conjugală.

Unirea trupească a soţului şi soţiei e afirmată fără a dezvolta însă o descriere biologică a actelor naturale şi nenaturale. Există o recunoaştere a importanţei unirii trupeşti întrucât realizarea falsă a acestei uniri îi afectează în grade diferite pe cei implicaţi. Unirile trupeşti au semnificaţie ontologică. „Fugiţi de desfrânare. Orice păcat pe care-l va face omul este în afară de trup; dar cel ce se desfrânează, păcătuieşte în trupul său” (1 Co 6, 18). Unirile trupeşti greşit direcţionate (porneia; desfrânare, curvie) handicapează moral şi metafizic, îndepărtându-se de căutarea sfinţeniei şi a unirii cu Dumnezeu. întrucât de Dumnezeu ne apropiem în integralitatea condiţiei noastre întrupate, modul în care acţionăm cu trupurile noastre ne afectează duhovniceşte.

La urma urmei, legea naturală e scânteia iubirii lui Dumnezeu în natura noastră, nu starea de lucruri biologică pe care o găsim în natura căzută. Legea naturală nu e o constrângere externă obiectivă, ci voinţa Dumnezeului Celui Viu experimentată în conştiinţa noastră. Această lege naturală, legea lui Dumnezeu în natura noastră, cheamă la împlinirea sexualităţii trupeşti doar în cadrul căsătoriei.

Desfrâul, adulterul, masturbarea, zoofilia şi actele homosexuale sunt condamnate ca nenaturale faţă de unirea soţului şi soţiei, fără ca asemenea comportamente să fie situate în cadrul unei justificări filozofice discursive pentru aprecierea anumitor acte drept naturale sau nenaturale. O asemenea abordare discursivă nu poate pătrunde realităţile duhovniceşti centrale ale acestei chestiuni.

Actele sexuale nenaturale sunt cele ce în diverse grade merg împotriva unirii normative a lui Adam şi a Evei.

Prin referire la afirmarea căsătoriei experiate şi celebrate în Tradiţie, creştinismul are o bază canonică pentru a eticheta anumite dorinţe, porniri, acte şi uniri sexuale ca fiind nenaturale, deviante şi perverse. Acestea nu sunt judecăţi asupra nefirescului, perversităţii sau devianţei unor acte în sensul medical sau biologic secular al acelor comportamente ce constituie adaptări nereuşite cu referire fie la o adaptare inclusivă, fie la o împlinire personală. Punctul de referinţă moral-teologic creştin pentru caracterul adecvat al unui comportament sexual este crearea oamenilor ca bărbaţi şi femei şi restaurarea unirii lui Adam şi a Evei în Taina Nunţii.

Această recunoaştere că prin natura creaţiei noastre relaţiile sexuale trebuie să aibă loc doar între soţ şi soţie nu trebuie să umbrească, şi cu atât mai puţin să nege, recunoaşterea specială a faptului că, potrivit Sfântului Apostol Pavel, anumite activităţi sexuale, cum ar fi relaţiile homosexuale, sunt profund nefireşti.

„De aceea Dumnezeu i-a predat unor patimi de necinste; că şi femeile lor au preschimbat legăturile fireşti cu acelea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, părăsind fireasca legătură cu femeia, în pofta lor s-au aprins unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi săvârşind ruşinea şi primind în ei înşişi răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rm 1, 26-27).

Nici nu se vrea o negare a faptului că unirea sexuală cu un animal este de două ori nefirească prin aceea că rupe deplin sexualitatea de unirea bărbatului cu femeia şi nu doar de patul conjugal. Legea lui Dumnezeu înscrisă în firea noastră şi arătată în cartea Facerii şi în Evanghelii e găsită doar în unirea soţului şi soţiei. În aceşti termeni, desfrânarea şi adulterul sunt nenaturale şi ele.

Actele sexuale sunt condamnate cu referire la crearea oamenilor ca bărbaţi şi femei, cu referire la o revelaţie care descoperă Taina Nunţii ce binecuvântează unirea trupească a soţului şi soţiei.

Lumea în care ne aflăm datorită căderii este stricată în însăşi rădăcinile ei, aşa încât istoria evoluţiei sexualităţii umane e ea însăşi radical nenaturală, deviantă şi perversă (istoria omenirii are un caracter determinat de păcat), astfel încât desfrânarea, adulterul şi actele homosexuale pot, în anumite circumstanţe, să maximizeze adaptarea inclusivă. În termeni medicali seculari poate să nu existe nici o bază pentru a susţine că homosexualitatea este o formă de boală ori infirmitate, sau pentru a considera homosexualitatea ca deviantă şi perversă biologic. În contextul acestei lumi homosexualitatea, adulterul şi desfrânarea pot fi biologic normale şi sănătoase, în sensul că sunt adaptative. Cu alte cuvinte, pot părea comportamente de aşteptat sau chiar potrivite, dat fiind un orizont imanent de preocupări şi o înţelegere seculară a istoriei evoluţiei umane.

Focalizarea creştină nu este asupra sănătăţii sau bolii în sensul biologic sau medical secular a ceea ce în termenii unor presupoziţii seculare poate fi recunoscut ca necesitând tratament (deşi aceasta nu împiedică susţinerea unor tratamente psihologice sau medicale pentru depăşirea pornirilor deviante). Conceptele seculare de boală şi de sănătate sunt situate în cadrul angajamentelor morale şi valorice cosmopolite liberale în vederea adaptării umane, ce merg în sens opus celor ale creştinismului tradiţional. Aceste scopuri de adaptare cu succes în termeni deplin imanenţi definesc înţelegerea seculară a sănătăţii şi bolii. Boala şi sănătatea sunt definite cu referire la un anumit mediu şi la scopurile adaptării. Creştinii tradiţionali recunosc drept mediu de referinţă pentru oameni Edenul, şi ca scop al întregii adaptări căutarea sfinţeniei.

În particular, focarul pentru o sexualitate potrivită e oferită de afirmaţia lui Hristos referitoare la crearea oamenilor ca bărbat şi femeie (Mt 19, 4-6) şi de recunoaşterea de către Biserică a unirii lor ca sfântă (Ef 5, 22-32).

Din acest motiv, aşa cum s-a arătat deja, dorinţele trupeşti, altele decât cele între soţ şi soţie, sunt nenaturale, întrucât sunt dezordonate şi ţintesc îndepărtarea de mântuire. Dorinţele, unirile şi actele homosexuale sunt şi mai deviante întrucât îndepărtează radical sexualitatea de la unica ei expresie potrivită: unirea soţului cu soţia. Pentru creştinismul tradiţional, termenii de „deviant” şi „pervers” au un sens profund, dată fiind recunoaşterea scopului vieţii omeneşti; ei înseamnă recunoaşterea faptului că anumite acţiuni îndepărtează de sfinţenie. Dorinţele, unirile şi actele sunt perverse atunci când direcţionează greşit afecţiunea, energiile şi interesele sexuale în moduri recunoscute de Biserică drept moduri care îndepărtează de unirea cu Dumnezeu.

Masturbarea a fost şi ea recunoscută ca sexualitate greşit direcţionată, şi deci nefirească, dar care cel puţin nu implică a unire trupească greşit direcţionată. Unirea trupească din actul sexual trupesc are o greutate metafizică: „şi cei doi vor fi un trup” (Mc 10, 8). Deşi e un act rău care direcţionează greşit sexualitatea, masturbarea nu realizează o unire greşită. E aşadar de înţeles de ce cu privire la masturbare canonul Sfântului Ioan Postitorul prescrie doar o excomunicare de 40 de zile: „Cel ce a făcut malahie [masturbare], 40 de zile se pedepseşte, cu mâncare uscată hrănindu-se, în fiecare zi făcând 100 de metanii”.

Într-adevăr, întrucât nu implică o unire nelegiuită, chiar şi masturbarea reciprocă cere o pocăinţă timp de 80 de zile: „Iar amestecare cu alţii, ca una ce face malahia îndoită, primeşte epitimia arătată până la 80 de zile”. Canonul recunoaşte că, deşi masturbarea este o formă de sexualitate greşit direcţionată, nu implică un act încă şi mai rău, o unire în trup direcţionată greşit. Această viziune este implicită şi în canonul care specifică: „Va primi epitimia însă pentru malahie şi între femei aceea care s-a sărutat şi s-a pipăit cu un bărbat, dar nu a fost stricată”. Sexualitatea în afara căsătoriei fără unire trupească, deşi implică angajarea nenaturală în sexualitate, în afara patului conjugal, şi deşi este foarte serioasă şi gravă, evită totuşi o unire greşită.

Rezumând, desfrânarea implică un act împotriva naturii prin alegerea unui partener care nu e cel al nostru, pe când adulterul însumează nedreptatea luării partenerului altuia şi răul stricării curăţiei unei uniri binecuvântate de Dumnezeu. O unire cu o persoană de acelaşi sex sau cu un animal implică o unire trupească deplin rău direcţionată nu doar de la unirea soţului cu soţia, dar şi de la cea a bărbatului cu femeia. Canoanele Bisericii reflectă o apreciere a caracterului întrupat al condiţiei umane, fără a face apel la o lege naturală care înrădăcinează legea naturală în caracterul biologiei noastre căzute.

Concentrarea este în schimb pe un adevăr biblic: sexualitatea este direcţionată spre unirea soţului cu soţia într-un singur trup în scopul zămislirii de prunci şi al însoţirii într-o relaţie reciprocă menită să ducă în cele din urmă dincolo de patimă. Această complexă apreciere a sexualităţii e articulată fără invocarea unor finalităţi biologice. Temeiul ei ultim e în căsătorie ca icoană a unirii unice a lui Hristos cu Biserica, astfel încât desfrânarea, adulterul şi sodomia au un caracter de idolatrie.

Contactul sexual anal poate părea un contraexemplu în favoarea unei descrieri biologic orientate a actelor nenaturale. Canonul 30 al Sfântului Ioan Postitorul specifică: „Copilul, de se va pângării de cineva, să nu intre în preoţie. Căci deşi acela, din cauza nevârstniciei, nu a păcătuit, dar vasul s-a sfărâmat şi netrebnic s-a făcut pentru sfânta slujbă. Iar dacă pe coapse a primit scurgerea, canonisindu-se potrivit, nu se va opri să se aducă la preoţie”.

Mai degrabă decât să invite la o descriere filozofică a unui comportament nenatural în mod biologic (ambele acţiuni trebuie interpretate ca nenaturale), canonul invită la o apreciere a întinării, a vătămării care poate avea un impact în inimă. Implică la fel de bine o apreciere asupra modului în care cei ce se apropie cel mai mult de ce este sfânt (adică preoţii) se pot expune riscului din partea nesfinţeniei. E o recunoaştere a unor daune care nu pot fi deplin vindecate în lumea aceasta. În joc e o apreciere a sensului penetrării pentru unirea trupească, precum şi recunoaşterea contrastului dintre penetrarea şi primirea vaginală şi penetrarea şi primirea anală, prima împlinind unirea trupească a soţului cu soţia chiar atunci când reproducerea nu este posibilă, cea de-a doua realizând la o antiicoană necurată şi spurcată a unirii maritale, limpede condamnată în Tradiţie.

Unele canoane adăugate de Sfinţii Agapie (t 1812) şi Nicodim (1749-l809) la cele ale Sfântului Ioan Postitorul (acelaşi Ioan IV, patriarhul Constantinopolului, f 595) oferă o apreciere ulterioară a implicării trupului în acte sexuale rău direcţionate prin contrastul între pedepsirea relaţiilor sexuale ilicite care ar putea fi săvârşite fără folosirea unui penis sau cel puţin a unui penis erectibil (depinzând de vârsta la care persoana a fost castrată sau de gradul în care castrarea a fost radicală, implicând îndepărtarea ambelor testicule şi a penisului) şi condamnarea contactului sexual anal chiar în cadrul căsătoriei.

„Dacă o femeie ar păcătui cu un famen se pedepseşte cu trei ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi şi făcând în fiecare zi 300 de metanii. Dacă va face cineva sodomie cu soţia sa, se pedepseşte pe opt ani, mâncând uscat după al nouălea ceas din zi, şi făcând în fiecare zi 200 de metanii”. Relaţia ilicită a unei femei cu un eunuc pare a fi tratată ca un fel de desfrânare simplă, în ciuda asemănării trăsăturilor multor asemenea uniri trupeşti de acest fel.

O activitate sexuală greşit direcţionată vatămă duhovniceşte, chiar dacă oarecum involuntar, întrucât patima are o forţă constrângătoare. Din acest motiv, după cum vom vedea în capitolul 6, creştinilor li s-a îngăduit în chip tradiţional să se arunce mai degrabă în moarte decât să fie violaţi sexual. Creştinismul tradiţional recunoaşte păcate „fără de voie” şi „cu neştiinţa”. Chiar dacă ar exista comportamente sexuale ilicite care sunt „determinate genetic”, astfel încât cei implicaţi în ele „nu-şi aleg stilul lor de viaţă” (de exemplu, stiluri de viaţă modelate de impulsul de a comite adulter sau al implicării în acte homosexuale), totuşi acele comportamente şi stiluri de viaţă rămân păcătoase: ele abat de la căutarea sfinţeniei.

Vor fi păcate, deşi fără de voie. Asemenea comportamente cer pocăinţă chiar atunci când nu pot fi controlate. Cel puţin ca voinţă secundară, trebuie să ne căim din toată inima pentru un astfel de comportament: „Ştiu că nu mă pot controla, dar plâng şi mă căiesc de slăbiciunea mea, cerând iertarea şi ajutorul lui Dumnezeu să scap de cele ce n-am puterea necesară ca să le evit”.

Dacă ne lipseşte autocontrolul, trebuie să căutăm situaţiile în care o asemenea lipsă de control va cauza cât mai puţin rău cu putinţă. Am putea fi obligaţi chiar să ne retragem în pustie sau într-o mănăstire pentru a limita ocaziile de a acţiona potrivit unor asemenea dorinţe sexuale. Căutarea adeseori dominată de disperare şi fără speranţă a satisfacţiei, mângâierii şi iubirii ce caracterizează în mare parte căutarea intimităţii, trebuie resituată în termenii căutării împărăţiei lui Dumnezeu.

Morala sexuală creştină tradiţională arată că întoarcerea spre vindecare şi mântuire a celor ce se implică în sexualitatea trupească stă doar în căsătoria între un bărbat şi o femeie, în unirea lui Adam şi a Evei, şi în pocăinţă din toată inima şi respingerea tuturor pornirilor şi expresiilor sexuale ce deviază de la această normă. Demnitatea celor ce se găsesc în stiluri de viaţă deviate de la această normă se exprimă în posibilitatea lor de a se pocăi din toată inima întrucât focalizarea trebuie să fie pe orientarea energiilor spre Dumnezeu, atitudinea faţă de păcătoşi trebuie să fie una iubitoare, deşi trebuie să condamnăm păcatul lor.

Cu alte cuvinte, creştinul nu trebuie niciodată să-l judece pe păcătos în sensul de a avea o viziune clară dacă un anume păcătos se va mântui sau osândi. Porunca iubirii celorlalţi ca pe noi înşine (Mt 19, 19) ne cere să-i iubim şi pe cei ce păcătuiesc, căci şi noi suntem păcătoşi care avem trebuinţă de milă. Trebuie să răspundem păcătoşilor doar cu o iubire deplină şi plină de com-pasiune. Un orice alt răspuns ar însemna o mustrare a păcatului altuia cu păcatele propriei noastre arogante, mândrii şi judecăţi. Tot însă din dragoste pentru alţii, suntem datori să le spunem adevărul: că păcatul este real şi poate fi depăşit doar prin căinţă, luptă ascetică şi harul lui Dumnezeu. Întrucât concentrarea este mai degrabă pe faptă decât pe făptaş, pe păcat mai degrabă decât pe păcătos, sunt multe de spus în multe situaţii în favoarea evitării obiectualizării unor termeni, cum ar fi: desfrânare, adulter sau homosexual.

Cât priveşte ultimul termen, trebuie recunoscut că, pentru mulţi, actele homosexuale sunt adeseori doar câteva dintre multele păcate sexuale din vârtejul patimilor care abat de la expresia potrivită a sexualităţii umane. În experienţa dezordonată a sexualităţii umane de după cădere, actele păcătoase heterosexuale şi homosexuale sunt adeseori împletite cu lupta pătimaşă de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe ceilalţi aşa cum se cuvine. Obiectualizările (de exemplu, referirea la păcătoşi ca adulteri, desfrânaţi etc, adică în termenii stilului de viaţă păcătos care caracterizează identitatea lor) pot izvorî dintr-o judecare neiubitoare a păcătoşilor (de exemplu, caracterizările lipsite de iubire ale păcătoşilor cu numele păcatelor lor). Şi totuşi, atunci când sunt folosite cu dragoste smerită, asemenea obiectualizări pot uneori să atragă atenţia asupra unor păcate care distorsionează radical vieţile noastre.

În sfârşit, astfel de obiectualizări pot fi întemeiate de căutarea anumitor păcătoşi de a-şi afirma modul lor de a păcătui ca parte integrantă a propriei lor identităţii. Pe de o parte, ca formă de căinţă şi de cerere a rugăciunilor celorlalţi poate fi un lucru potrivit şi plin de curaj ca cei implicaţi în desfrânare, adulter, zoofilie sau acte homosexuale să se identifice ca prizonieri ai unui păcat anume. Pe de altă parte, ar fi pervers moral a cere cuiva să-şi afirme propriile acte şi dispoziţii imorale.

A-i numi pe alţii după stilurile lor de viaţă ca adulteri, desfrânaţi sau homosexuali etc, ar însemna de fapt să afirmăm stiluri de viaţă păcătoase, iar aceasta ar fi rău . Mai degrabă, trebuie să-i afirmăm cu iubire pe toţi în lupta lor pentru mântuire.

Rezumând, creştinismul tradiţional recunoaşte că centrarea potrivită a întregii sexualităţi este pe unirea trupească a soţului şi soţiei — orice altceva ratând ţinta, întrucât e atât nenatural, cât şi păcătos, implicând o abatere de la căutarea sfinţeniei. Asemenea acte sunt condamnate întrucât sunt în afara sau merg împotriva căsătoriei ca Taină a Bisericii care aduce unirea cu Dumnezeu.

Examinând chestiuni de bioetică legate de sexualitatea umană, descoperim sexualitatea situată deplin în interiorul (1) căsătoriei (2) unui bărbat cu o femeie (3) realizată cu adevărat doar în cadrul Tainei Bisericii, care (4) afirmă sexualitatea conjugală (5) plasând-o într-o însoţire plină de bucurie în lupta pentru mântuire, astfel încât (6) întreaga sexualitate înfloreşte doar în cadrul unei uniri monogame între un bărbat şi o femeie (7) care-şi are deplina expresie fizică în reproducere, dar care (8) îşi poate totuşi realiza sensul în relaţia şi însoţirea reciprocă în lupta pentru mântuire chiar în lipsa zămislirii de prunci.

Acest articol a fost publicat în Adulter, Păcat, Sexualitate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Sexualitatea: corect şi greşit orientată

  1. crisa L zice:

    A fi tolerant = a accepta chiar daca nu intelegi si nu esti de acord….Homosexualitatea nu exista in DSM manualul de statistica a tulb mentale. Cred ca ar fi mai bine sa aflam cauzele pt care o pers devine asa si poate sa ii intelegem trecutul….(educatia). 2 carti revelatoare, care distrug multe prejudecati despre barbati si femei sint : Cartea dorintelor – dr Gerard Leleu, Daca barbatii ai vorbi – Alon Gratch – ed Trei. Precizez – autorii sint barbati (psihiatru si psiholog clinician). Interesant e ca cei care blameaza homo au tendinte inconstiente refulate homo (nu inseamna ca devin ci ca audoar tend sau fantezii).Alon Gratgh (psiholog clinician): Este un paradox al societatii noastre faptul ca desi majoritatea comportamentelor “deviante” apar la sexul masculin, barbatii sint mai putin toleranti decit femeile cu devierea de la norma.Oamenii sint mai degraba asemanatori decit diferiti. Principala diferenta ditre individul “normal” si cel “nevrotic” este ca al doilea are curajul de a analiza motivele pentru care este nefericit. Frica si ura noastra fata de grupurile minoritare – imigranti, musulmani, homosexuali, se bazeaza pe nevoia noastra de a reprima sentimentele de “minoritari” Sintem obsedati de coomportamentul gresit al presedintelui american, dai in acelasi timp il iertam pt ca el nu face decit sa reflecte imperfectiunile noastre potentiale…
    Personal cred ca educatia, modul de trai (cu mama sau fara, cu tata sau fara, cu violente, abuzuri fizice, psihice, psihologice, cu cine s-a identifficat copilul la virste fragede) si primele experiente sexuale insotite de incredere in sine sau nu – acestea ar fi cauze mult mai viabile pt a deveni hetero sau homo…Nu cred in cauzele genetice decit f putin. Important e ca cei care se declara homo – si au peste 30 ani (atunci poti fi considerat matur dpdv emotional):) e necesar sa fie acceptati. Cei care blameaza homo = posibil homo latenti si se tem de asta.
    Nu cunosc autorul: Articol aparut pe siteul ed For You : Lucrurile care ne deranjeaza la altii: “Am stat sa ma gandesc ca lucrurile care ma deranjeaza cel mai mult la altcineva, sunt, probabil, propriile mele defecte de caracter. Cei care-ti provoaca iritarea si resentimentele cele mai puternice, sunt adesea cei care te reprezinta cel mai bine pe tine – ei intrupeaza chiar acea trasatura de caracter pe care o ai, pe care ti se cere s-o observi, la care ti se cere sa reflectezi, pe care trebuie, prin urmare, s-o vindeci. Toate sufletele de pretutindeni au organizat lucrurile astfel. Acei “altii” pe care ii judeci si ii respingi cat se poate de zgomotos, iti zgandaresc cel mai mult propria rana dureroasa, recunoasterea ta defensiva ca privesti la parti din tine insati, despre care iti dai seama, la un anumit nivel, sa au foarte mare nevoie de ajustari. Cand acele caracteristici isi fac aparitia in alta persoana, si declanseaza in tine aceasta reactie, multumeste-i acelei persoane, pentru ca iti ofera darul auto-examinarii. Cum altfel s-ar putea trezi o persoana adormita, decat daca primeste un ghiont ca sa se trezeasca din atipeala – ghiontul fiind lucrurile pe care le resimtiti ca iritare, prejudecata, critica si fatarnicie? Desigur, in mare parte a timpului, nu esti constienta de darul pe care ti-l aduce altcineva si, in schimb, incerci sa-i eviti pe cei despre care spui ca-ti displac.
    Atunci cum sa rezolvam acest paradox – faptul ca ii evitam pe cei pe care ii atrag sufletele noastre?
    Mai intai, sufletul atrage spre tine, prin intermediul altcuiva, ceea ce iti seamana – iar apoi, mintea supervizeaza respingerea, pentru ca sufletul nu are dusmani, in schimb intelectul, da. Intelectul este cel care tine pe raboj socoteala celor despre care crezi ca te-au nedreptatit, in timp ce latura ta superioara nu are nici o obiectiune fata de nimeni. Asa ca mintea judeca, apoi condamna, descopera prostia, gaseste defecte si se opune, respinge, se fereste, dispretuieste – si face toate astea, in timp ce sufletul asteapta cu rabdare si cheama spre sine inca o persoana, din alt loc, la alt moment, pentru a te imboldi din nou, pana ce ajungi sa observi celalalt eu din fiinta ta. Astfel te indrepti spre acele laturi ale tale pe care nu le recunosti, pentru care esti pregatita.

    Cu siguranta, insa, ca nu toate trasaturile de caracter pe care le consideram neplacute la altii, reflecta ori oglindesc acelasi lucru in propria noastra persoana? Sa luam, de exemplu, trasaturile unui alcoolic, casatorit cu o femeie care se opune obiceiului sau de a bea. Daca ea nu bea de loc, cum sa se reflecte asta asupra ei?

    Pentru ca, in viata cuiva, sa-si faca aparitia unele trasaturi de caracter “enervante”, care sa declanseze astfel o reactie de judecata, critica, resentiment, ori automultumire, inseamna ca se intampla ceva cu planurile sufletului. Trebuie sa recunoastem ca aceste idei nu sunt pentru cei prea sensibili, dar daca viata ta functioneaza cum trebuie si crezi ca esti pregatit pentru marea liga spirituala, gandeste-te ca maestrul nu se enerveaza pe nimeni, in nici un fel de conditii si de aceea poate chema la el orice experienta, fara prejudecati ori sentimente de superioritate.

    Prin intermediul prietenilor, al colegilor, chiriasilor, patronilor, copiilor si vecinilor, sufletul atrage adesea catre el trasaturi si caracteristici comune – dar care par a fi disimulate in altcineva. S-ar putea ca particularitatile modului in care sunt impartasite aceste caracteristici si trasaturi sa nu fie identice. Femeia din exemplul tau se poate intreba unde manifesta si ea comportamente specifice unei dependente, pierderea stapanirii de sine, sau manifestarea unei anumite slabiciuni. Cercetand prin introspectie, va vedea in ce mod da dovada de dependenta fata de vreo substanta, de alimente sau sex, ori poate are obiceiul prost de a-i teroriza emotional pe altii, sau de a-i judeca pe ceilalti. Prin acest mesaj, incercam o actiune foarte personala, asa ca fii atenta la el. In exemplul tau, sufletul intreaba de ce ar trebui cineva sa-l judece atat de aspru pe un alcoolic, atunci cand ai si tu aceeasi caracteristica in comun cu el, doar cu detalii diferite. Invers, adesea intruchipezi chiar tu, macar intr-o anume masura, acele trasaturi pe care te simti indemnata sa le indragesti si sa le admiri la ceilalti. Vezi, iti ajunge sa privesti in jur ca sa vezi de cine esti inconjurata – iar dintre acestia, cine iti starneste vreo reactie – si vei descoperi zone ale propriei tale dezvoltari spirituale, care solicita sa fie abordate si vindecate.
    Ce spui, insa, de un om de afaceri posomorat, prost-dispus, care este enervat si deranjat de giumbuslucurile adolescentilor zgomotosi din apropiere? Vrei sa spui ca acesti adolescenti au caracteristici comune cu ale omului de afaceri?

    Cand altcineva iti declanseaza o reactie de furie sau iritare, de enervare, de judecata sau gelozie, este posibil sa detii si tu, in personalitatea ta, caracteristici similare, care trebuie vindecate – sau poate ca ai atras spre tine trasaturi pe care eul tau superior iti cere sa le dezvolti, trasaturi pe care nu le arati de obicei. In cazul omului de afaceri, sufletul lui poate ca-i cere sa “se lumineze”, sa regaseasca bucuria, rasul si umorul, asa cum sunt intrupate de tinerii din jurul lui. Cu cat este mai rigid, cu atat va constata ca este mai mult inconjurat de cei care reprezinta veselie si jovialitate. In cazul lui, caracteristicile din celalalt pot parea chiar ca au aspectul de iresponsabilitate, pentru ca sufletul ii cere ca tendintele sale rigide sa se destinda si sa fie echilibrate prin veselie. De aceea, cei care sunt de obicei punctuali, ajung pana la urma sa se casatoreasca cu cineva care este permanent in intarziere. Contrariile se atrag, dintr-o ratiune minunata, plina de suflet.”Iubeste/ti umbra – Tradus si adaptat dupa Arielle Essex
    damaideparte.ro
    “Acolo unde exista multa lumina, umbra este adanca.” Goethe
    Cum se face ca oamenii spun una si fac alta? Atunci cand sunt condusi de conflicte si contradictii, care este cauza? Atunci cand valorizeaza principiul binelui, cum se face ca uneori se comporta exact pe dos?

    NLP recunoaste faptul ca in mintile noastre exista diferite parti. Fiecare parte poate avea propriile valori, nevoi, dorinte si comportamente. Pentru ca unele parti isi au originile in traumele copilariei, adesea ele scot la iveala rationamente si emotii specifice unui copil. Aceasta explica de ce un om ajunge sa se comporta ca un copil ranit atunci cand punctul sensibil i-a fost atins. In loc sa se comporte responsabil si matur, ajunge la comportamente stranii si irationale.

    Comportamentele disfunctionale si ciudate sunt un indiciu ca undeva mocneste un conflict intre diferite parti ale mintii.

    NLP ofera multe tehnici pentru comunicarea cu aceste parti, pentru a afla ce doresc si care este scopul lor. Daca intentia unei parti este acceptabila din mai multe puncte de vedere, atunci integrarea si schimbarea devin posibile. Cu toate acestea, cele mai dificile si problematice parti sunt si cel mai greu de observat pentru ca reusesc sa se ascunda sub diferite forme.

    Exista parti care se ascund, sunt nemultumite si fumega adanc in cel mai ascuns colt al mintii. Aceaste parti intunecate rareori vad lumina zilei. Niciodata nu le este permis sa iasa la suprafata pentru ca ele reprezinta ceea ce uram cel mai tare.

    Astfel, existenta lor este negata si apoi proiectata in lume ca ceva care ne va aparea separat, distant si indepartat. Din nefericire, aceasta umbra nu sta fara sa faca nimic.

    De unde stii ca ai o umbra ascunsa in mintea ta? Daca te gandesti ca nu ai asa ceva, atunci probabil ca deja ai scos-o la lumina. Prin urmare nu ai nevoie sa citesti mai departe. Cu toate acestea, cei mai multi dintre noi au multe de castigat daca sunt capabili sa identifice aceasta parte ascunsa, dar puternica, a mintii noastre. Atunci cind te gandesti la cele mai inalte valori ale tale, fii atent la cele de care de indepartezi cel mai mult.

    Modalitati pentru a recunoaste umbra

    1. Ce anume judeci cu cea mai mare asprime?
    2. Ce comportamente negative urasti cel mai mult?
    3. Ce valori nu vei adopta niciodata?
    4. Ce este total inacceptabil in cartile pe care le-ai cititi ori despre care ai auzit?
    5. Ce situatii iti provoaca greata?
    6. De cine iti place cel mai putin?
    7. Ce nu ai face niciodata?
    8. Ce urasti sau condamni cel mai mult?
    9. Pentru ce anume merita cineva sa fie pedepsit?
    10. Ce anume indreptateste razbunarea si represaliile?

    Exista o lege spirituala care spune ca nu reusim sa vedem in lume decat acele lucruri care exista si in mintea noastra. Cu cat mai mult te indepartezi ori nu vrei sa-ti recunosti umbra, cu atat mai frica iti este de faptul ca asa ceva ai putea fi chiar tu. Uneori, cu toate ca nici nu te-ai gandit vreodata sa ranesti pe cineva, in mod neintentionat si inconstient provoci durere si suferinta unei parti din tine si adesea chiar corpului tau.

    O femeie foarte frumoasa cunoscuta ca plina de bunatate, prietenoasa si cu un comporament frumos a venit sa-mi ceara ajutorul in legatura cu o forma ciudata de timiditate. Desi isi dorea cu nerabdare sa aiba o relatie de cuplu adevarata, incercarile ei au dat gres din variate motive. Pentru ca in mod invariabil ea nu reusea sa aiba o relatie adevarata a aparut intrebarea: din ce motiv ori cu ce scop o parte din ea evita intimitatea si adevarata apropiere?

    Au fost usor de identificat rani mai vechi din copilarie. Un trecut cu abuzuri emotionale si fizice au convins partea intunecata din mintea ei ca intimitatea inseamna o posibila tortura. In mod straniu, am descoperit ca acest model de gandire o putea conduce la situatii in care sa sufere din nou sau, mai rau, sa provoace suferinta altora. Exista si studii care au aratat ca victimele abuzurilor adesea devin “calai” abuzandu-i la randul lor pe altii.

    Pentru ca cea mai mare parte a mintii ei pretuia bunatatea – ea insasi fiind supusa unui tratament generator de suferinta, orice fel de situatie abuziva pentru ea era dezgustatoare. Prin urmare umbra ei a decis sa o protejeze de orice astfel de situatie, impiedicand orice potentiala apropiere – cu toate ca isi dorea foarte mult o relatie adevarata.

    Aprecierea intentiei umbrei este primul pas catre vindecare. Ca si presupozitia din NLP “Orice comportament are la baza o intentie pozitiva”. Chiar si atunci cand rezultatul final cauzeaza suferinta, este important de inteles ca aceasta parte a mintii actioneaza urmarind ceva benefic.

    Doar rationamentul si logica nu ne pot ajuta prea mult in astfel de situatii. In mod ironic, cu cat rezisti mai mult umbrei, cu atat ii oferi mai multa energie si putere. Atunci vor aparea contradictiile ciudate dintre intentia si comportamentul tau.

    Pentru ca nu este posibil sa indepartezi chirurgical aceasta parte a mintii tale, cel mai bun mod de a o vindeca este acceptarea. Imbratiseaz-o intr-un spatiu plin de iubire, inceteaza sa o mai judeci, sa o blamezi ori sa-i opui rezistenta. Imbratiseaza-ti umbra.

    Stephen Gilligan, autorul cartii “Curajul de a iubi” spunea: “Priveste in oglinda la strainul care esti tu. Cand vei putea sa te iubesti si sa te accepti ca pe un nonconformist incurabil, vei avea mai multa libertate sa alegi comportamente mai congruente cu valorile tale.”
    Tot ceea ce avem este rezultatul a ceea ce gandim.
    Daca un om vorbeste ori se poarta rau,
    durerea il urmeaza.
    Daca un om vorbeste ori se poarta plin de puritate,
    fericirea il urmeaza
    ca o umbra care nu-l paraseste niciodata.
    Buddha

    Imbatisandu-ti umbra

    1. Identifica situatiile in care comportamentul tau nu a fost conform valorilor tale: actiuni de care nu esti mandru/a, de care iti este rusine sau comportamente care in mod constant s-au intors impotriva dorintelor tale.

    2. Pentru inceput observa ca aceasta contradictie poate exista numai in conditiile in care tu ai valori pozitive. Reincredinteaza-te ca dai ce-i mai bun din tine pentru a-ti apara aceste valori, pentru a trai in acord cu ele si pentru a le demonstra prin comportamentul tau. Oamenilor le este permis sa faca greseli. Totul este sa inveti din ele si sa mergi mai departe.

    3. Folosind lista cu cele 10 intrebari de mai sus, identifica opusul care se ascunde in spatele valorilor tale pozitive. De exemplu daca pretuiesti bunatatea, urasti cruzimea. Daca pui mare pret pe comunicare, vei uri situatiile in care oamenii nu vor sau nu pot sa se exprime pe ei insisi.

    4. Fa o scurta cercetare in propriul trecut pentru a observa daca gasesi incidente in care ai experimentat aceste calitati negative – fie ca le-ai manifestat, fie ca ai fost victima lor. Uneori originile lor se afla inainte de perioadele pe care ti le poti aminti. Faptul ca tu ai o anumita valoare poate fi dovada ca un astfel de incident a avut loc ori poate ca nu ai reusit sa percepi acel incident intr-o lumina clara.

    5. In eliberarea de emotii negative si convingeri limitatoare, te poate ajuta sa-ti clarifici evenimentele din trecut utilizarea tehnicilor NLP ca re-intiparirea evenimentului si revelarea unor perceptii pozitive si mai precise despre ce anume a avut loc.

    6. Cateodata viata doare. Oamenii buni au parte si de lucruri rele. Aceasta pare adevarat daca ne limitam la a privi numai pe termen scurt ori numai la pierderile suferite in prezent. Extinde-ti perspectiva pentru a aprecia efectul global asupra intregii tale vieti, asupra a ceea ce se numeste “calatoria sufletului” si asupra a ceea ai avut de invatat. Cum te-au ajutat aceste lucruri sa evoluezi ori sa cresti? Chiar si atunci cand nu este posibil sa stii exact raspunsul la aceasta intrebare, luand si aceasta ca pe o posibilitate, umbra devine mai usor de acceptat.

    7. Umbra ta reflecta o rana veche, adesea un model de comportament cunoscut de la inceputurile timpului. Recunoaste acest model ca pe un arhetip uman si gandeste-te la cat de importante ar putea fi invataturile. Ce intelepciune ar putea gasi aici sufletul tau?

    8. E nevoie de smerenie pentru a-ti accepta imperfectiunile, a-ti recunoaste “nonconformistul incurabil” din interiorul tau, a-ti imbratisa umbra si greselile pe care, poate, le-ai facut.
    Te poti iubi pe tine insuti/insati indeajuns pentru a face aceasta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s