PRINCIPII SPIRITUALE PENTRU VIAŢA SEXUALĂ ÎN CĂSNICIE

din “UN SINGUR TRUP – Aventura mistică a cuplului”
MICHEL PHILIPPE LAROCHE
EDITURA „AMARCORD”
Timişoara, 1995

CAPITOLUL 10
PRINCIPII SPIRITUALE PENTRU
VIAŢA SEXUALĂ ÎN CĂSNICIE

Nu e lipsit de dificultate să abordăm în mod direct şi pozitiv un subiect cum e acela al relaţiilor intime din cadrul vieţii conjugale, fără a-l şterge mai întâi de praful prejudecăţilor şi tabuurilor care îl opacizează. Conform Tradiţiei Bisericii Ortodoxe, unirea trupească dintre bărbat şi femeie reprezintă unul dintre semnele vizibile ale stării comuniunii sufleteşti. În cadrul căsniciei, dorinţa trupească îşi pierde pseudo-autonomia instinctiv legată de cădere, sublimându-se prin fidelitatea faţă de cel iubit.

Marea deosebire dintre cuplul căsătorit şi cei care trăiesc o viaţă aparent liberă este aceea că, între cei căsătoriţi, sufletul este cel care comandă dorinţa trupească. „Vreau să mă unesc cu acela (aceea) pe care îl (o) iubesc”. În al doilea caz, dorinţa e cea care comandă sufletului. „Îmi place acest bărbat sau această femeie. Mi-l (o) doresc”. Aici nu e vorba de nici o comuniune spirituală profundă, în care fiinţa să se implice pe de-a întregul.

Termenul modern de „aventură” defineşte cum nu se poate mai bine o asemenea relaţie, precum şi caracterul ei  pasager, întâmplător. Deci, pentru a aborda cu bună chibzuinţă problema relaţiilor sexuale din cadrul mariajului, e deosebit de important să ne aşezăm în contextul gândirii patristice, pentru a înlătura o primă ambiguitate: să fie oare lăsată împreunarea intimă din căsnicie, în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, în vederea procreării?

Dacă răspunsul se vădeşte a fi pozitiv, atunci întreaga viaţă intimă a cuplului, în cel mai fericit caz, ia forma unui pogorământ, a unei dispense, iar în cel mai rău caz, intră direct sub imperiul păcatului. Astfel, viaţa intimă a cuplului se transformă într-o „mecanică” procreativă, în care spontaneitatea e interzisă, iar orice act de tandreţe rămâne ilicit!

În Biserica  Ortodoxă,   împreunarea  trupească dintre bărbat şi femeie e, cu totul, parte integrantă a Tainei Căsătoriei: ,,Dă-le lor […] bună înţelegere sufletească şi trupească” — se roagă lui Dumnezeu, în fond şi la urma  urmei,   însuşi  preotul, chiar în timpul săvârşirii Sfintei Taine. Unirea trupească o pecetluieşte pe cea sufletească pentru care, cel mai adesea, e ca o oglindă vorbitoare.

Acelaşi lucru îl lasă Apostolul să se înţeleagă şi atunci când scrie: „cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu”1. Cuvintele Apostolului subliniază sfinţenia absolută a căsătoriei, în care afirmă că patul — în termeni simbolici fiind chiar unirea trupească — e nespurcat, fără pată şi cast, în sine. După învăţătura Bisericii Ortodoxe, unirea trupească dintre bărbat şi femeie face parte în mod firesc din Taina Sfântă.

Nici pe departe nu este, aşa cum unii în mod ipocrit au putut să gândească, partea ruşinoasă a căsătoriei! Şi trebuie să o afirmăm cu tărie: nici vorbă să fie restrânsă exclusiv la „reproducere”! Această concepţie, conform căreia bărbatul şi femeia n-ar fi, atunci când se cunosc trupeşte, decât nişte „re-producători”, e o imensă erezie! O erezie, pentru că nesocoteşte comuniunea dintre suflet şi trup, care stă deasupra acestui mister.

Actul iubirii conjugale e icoana unei taine incomensurabile. De aceea spune Apostolul că nunta e cinstită, iar patul nespurcat. Iar Părinţii Bisericii, la rândul lor, arată în atâtea locuri că nu doar pentru perpetuarea speciei umane a fost introdusă căsătoria; ci tocmai pentru ca bărbatul şi femeia să-şi conducă dorinţa trupească unul spre celălalt2. Apostolul Pavel atestă el însuşi acest lucru, spunînd că „din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său”3.

Părinţii arată că, recomandând credincioşilor căsătoria, Apostolul Pavel nu o face îndemnându-i în acelaşi timp să aibă şi mulţi copii, ci să ducă o viaţă conjugală castă4. Ceea ce Apostolul — şi, pe urmele lui, Părinţii numeşte desfrânare sau fornicaţie în alte locuri, e actul trupesc dezordonat, săvârşit în afara căsniciei. Sfinţenia căsătoriei e fundamental opusă fornicaţiei. Căsnicia nu e o şcoală a neruşinării, ci e chiar căminul adevăratei feciorii5. Aceasta e semnificaţia cuvintelor Apostolului Pavel, care spune că „din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său”6.

Învăţătura Părinţilor arată că, după cădere, cele două motive pentru care a fost instituită căsătoria sunt curăţia moravurilor şi perpetuarea speciei7. Dar în primul rând e vorba de curăţie, de vreme ce oamenii populaseră deja pământul din plin8. Astfel, fără false pudori, Părinţii Bisericii comentează un alt cuvânt de-al Apostolului: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ei femeia”9.

Prin acest cuvânt, Apostolul îi sfătuieşte pe cei căsătoriţi să nu-şi refuze unul altuia, nici bărbatul femeii, nici femeia bărbatului, bucurii şi plăceri care, departe de a viza reproducerea, nu au alt scop decât satisfacerea dorinţei de celălalt10, o dorinţă firească şi legitimă. Iar legătura care o satisface e chiar dovada fidelităţii dintre cei doi11. Cât de departe suntem, cu gândirea Părinţilor, de limbajul ipocrit! … Iată că Părinţii Bisericii vorbesc despre legitimitatea plăcerii în actul de iubire, în care cei doi caută „să-şi satisfacă dorinţa de celălalt”.

În fond, egoismul se poate strecura, sub masca puritanismului, şi în misterul vieţii intime. Şi cel mai adesea în detrimentul femeii. Termenul empiric de „pat nupţial” sau de „pat al nunţii”, care denumeşte în tradiţia ortodoxă plenitudinea sfinţeniei actului de iubire şi despre care peste tot se spune clar că e nespurcat, acoperă, deci, ceea ce ţine de erotismul conjugal.

Egoismul apare atunci când cauţi să-ţi satisfaci doar propriile dorinţe, trecând cu vederea dorinţele celuilalt. Bărbatul, de exemplu, îşi poate satisface dorinţele fără a mai căuta să-şi facă femeia fericită. Şi e un exemplu, din nenorocire, foarte des întâlnit. Iar în scrierile Părinţilor putem găsi incontestabile chemări la alungarea unui asemenea egoism din raporturile intime. „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” — limbajul e lipsit de orice ambiguităţi, simplu şi foarte clar.

Actul de iubire trebuie trăit şi pentru celălalt. Recunoaşterea celuilalt, căutarea plăcerii lui şi nu a unei satisfacţii egocentrice duce la împlinirea şi înflorirea amândurora. Dar, vedem bine, aici nu mai e o problemă care să ţină de trup, ci e vorba de o problemă care ţine de suflet — căci atenţia acordată celuilalt izvorăşte dintr-o privire totală şi nu parţială, în ceea ce-l priveşte.

Chiar dacă nu ţine de subiectul acestei cărţi, e firesc ca, discutând despre asemenea lucruri, să ne punem şi problema contracepţiei. Părerea noastră în acest sens corespunde întru totul cu cele scrise de Paul Evdokimov în Taina iubirii, pe care o şi recomandăm celor interesaţi, spre lectură. Iată aici doar un fragment: „trebuie spus că Biserica Ortodoxă are o poziţie destul de pudică în privinţa vieţii intime a cuplului, dar, în acelaşi timp, plină de încredere în sentimentul de responsabilitate al soţilor.

Iată ce scrie într-un articol Despre păcat în teologia ortodoxă, pr. V. Palaşkovsky, cu privire la mijloacele anticoncepţionale: «în practica obişnuită a Bisericii ruse, preoţii, din discreţie, evită să pună întrebări în acest sens… întreg domeniul relaţiilor dintre soţ şi soţie e prea intim, după părerea duhovnicilor, pentru a fi transformat în câmp de investigaţii… Astfel că, la ora actuală cel puţin, problema anticoncepţionalelor nici nu se pune, domeniul nefăcând parte din obiectul întrebărilor duhovnicului, care nu-şi doreşte să intre în intimitatea unde se realizează comuniunea dintre cei doi în trup şi unde prezenţa unui al treilea ca martor, chiar îmbrăcat în veşminte sacerdotale, şi chiar numai pentru a pune întrebări, e superfluă».

Opinia citată exprimă foarte clar şi concret atitudinea ortodoxiei. Fapt esenţial, aici, este că Episcopatul ia foarte în serios şi înţelege foarte adânc noţiunea de Preoţie împărătească a credincioşilor şi încununarea soţilor, care îi sfinţeşte întru o Preoţie conjugală. Omul e cu adevărat sfinţit împărat, preot şi profet. E o demnitate care nu poate rămâne un simplu joc sau doar un titlu de teologie abstractă. E vorba de o chemare, de o vocaţie foarte precisă care face apel la deplina maturitate a fiecăruia, pentru ca astfel să-şi găsească propriile soluţii şi să-şi ia propriile decizii ca urmare a liberei opţiuni a fiinţei adulte.

Persoana îşi trăieşte pe de-a întregul destinul veşnic între propria sa conştiinţă şi privirea lui Dumnezeu. Nici un terţ nu poate interveni. Iubirea conjugală nu e mijloc, ci e un scop suprem, e izvor de sfinţenie. Aici orice relaţie de maestru şi învăţăcel e exclusă. «Această taină mare este» — cuvântul Sfântului Pavel ridică la un stadiu major, adult, atât pe cei doi soţi, cât şi iubirea dintre ei”. (Paul Evdokimov, Sacrement de l’amour, DDB).

Dacă fiecare dintre soţi are această atenţie, în toate privinţele, asupra celuilalt, o va avea cu siguranţă şi în relaţiile intime. Iar dacă sunt egoişti în viaţa de zi cu zi, cum se vor putea dărui pe sine în actul iubirii? Viaţa intimă este oglinda exactă a vieţii reale a cuplului. Raporturile intime durabile şi fericite sunt atât pecetea, cât şi semnul unei comuniuni profunde a sufletelor. Şi e cu totul legitim ca fiecare să-şi dorească, în această dorinţă de a fi împreunat cu celălalt, să-l facă fericit cunoscându-i trupul.

,,Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia”. Apostolul vorbeşte simplu şi clar. Iar aici nu putem să nu amintim că această „dăruire de sine” în relaţiile intime e strâns legată de însuşi harul căsniciei şi de chiar spiritualitatea cuplului. Aici e vorba de spontaneitatea unei relaţii trăite în iubirea harismatică a comuniunii căsniciei şi nu de vreo analiză teoretică a raporturilor intime din  cadrul  cuplului.

Părinţii  Bisericii  ne I   amintesc în multe locuri despre cum ar trebui să fie, dar îşi aşează sfaturile în contextul vieţii globale a familiei, centrată nu pe sine însăşi, ci pe Iisus Hristos. Pe de altă parte, nici nu se pune problema aici ca   Biserica Ortodoxă să se amestece în viaţa intimă a celor doi. Biserica doar aminteşte, arată ceea ce Tradiţia a învăţat dintotdeauna. În cele din urmă, cuplului îi revine să-şi rezolve problemele înaintea lui Dumnezeu.

Deci atunci când Apostolul spune că femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul, şi nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia — la care adaugă că nu e bine să se lipsească unul de altul sub pretextul pietăţii, fără bună învoială din partea amândurora — el dezvăluie pericolul angelizării cuplului.

În fond, tradiţia ortodoxă spune că, dacă doar unul dintre cei doi nu mai voieşte să se împreune cu celălalt, nu are dreptul să o facă fără consimţământul acestuia. Dacă totuşi o face, riscă să sfărâme comuniunea, unitatea căsniciei, şi să-l arunce nu doar pe cel care nu consimte, ci şi pe sine însuşi, ca „soţ angelic”, în egală măsură, în adulter. Nu de puţine ori realitatea arată că acela care vrea să se abţină de unul singur de la împreunarea trupească, în scurt timp, e atras într-o „iubire” fals spirituală, spre altcineva.

O asemenea „înălţare” a trăirii, însoţită uneori chiar de exaltări mistice, este deja adulter. Şi e tocmai pericolul faţă de care Apostolul ne pune în gardă. De altfel, şi canoanele Bisericii Ortodoxe merg în acest   sens,  stipulând  că „dacă vreun episcop  sau prezbiter sau diacon sau oricine din cinul preoţesc, se ţine departe (s-ar abţine) de nuntă şi de cărnuri şi de vin, nu pentru înfrânare, ci din scârbă, trecând cu vederea (uitând) că toate sunt foarte bune şi că bărbat şi femeie 1-a făcut Dumnezeu pe om, ci hulind ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească şi să se îndepărteze din Biserică (să se afurisească). Asemenea şi laicul”12.

Iată ce stipulează un alt canon: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul să nu alunge soţia pe motiv (pretext) de evlavie. Iar dacă ar alunga-o, să se afurisească; şi stăruind (rămânând neînduplecat), să se caterisească”13. Biserica primară se arăta foarte neîncrezătoare faţă de angelismul precoce din căsnicie.

La primul Sinod ecumenic din Niceea, un călugăr, mărturisitor al dreptei credinţe, s-a opus din răsputeri gândului unora dintre Părinţi de a impune celibatul preoţesc şi ca de aci înainte episcopii, preoţii şi diaconii căsătoriţi să se abţină de la legături trupeşti cu soţiile lor.

Pafnutie şi-a ridicat glasul în mijlocul adunării şi a spus: „Nu puteţi impune un asemenea jug intolerabil cinului preoţesc!  Cinstită fie nunta întru toate şi patul nespurcat! Prea multa voastră asprime va aduce mai mult rău Bisericii, decât bine; căci nu toţi se vor putea ţine de aceste legi, care cer o înfrânare absolută, şi mulţi vor ajunge să-şi pângărească fecioria lor şi a femeilor lor. Prin Taina Cununiei, legăturile trupeşti dintre bărbat şi femeie rămân feciorelnice. Ajunge deci dacă doar cei care sunt înălţaţi în cinul preoţesc fără a se fi căsătorit, să nu se mai căsătorească după hirotonie; dar nici un preot nu trebuie despărţit de femeia cu care s-a căsătorit legitim, pe când era încă laic”14.

Părinţii au aprobat în unanimitate cuvintele pline de înţelepciune ale lui Pafnutie. Întotdeauna, Părinţii Bisericii s-au arătat foarte neîncrezători faţă de orice exces. Pe de altă parte, aceste canoane arată clar că cele pe care Dumnezeu le-a creat sunt bune şi că a te ţine departe de ele din scârbă sau chiar din evlavie e complet fals din punct de vedere spiritual.

Învăţătura Părinţilor arată foarte clar: căutarea plăcerii prin împreunare trupească este legitimă în sine şi nu e un păcat. în acelaşi timp însă, cum Apostolul scrie că: „femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” — ni se arată două lucruri: mai întâi că soţii nu se pot refuza unul pe altul, atunci când unul dintre ei îşi exprimă dorinţa de celălalt. Dar în al doilea rând fapt ce vine ca o echilibrare a celui de mai înainte — că fiecare trebuie să fie foarte atent cu ce-lălalt şi că, de fapt, dacă despre refuz nu poate fi vorba la modul absolut, soţii neaparţinându-şi sieşi, ci unul altuia, au totuşi obligaţia de a căuta şi stabili împreună momentul respectiv, în aşa fel încât să corespundă disponibilităţii interioare a fiecăruia.

Aici e unul dintre punctele esenţiale ale sărbătorii celei mai intime din viaţa cuplului, pe care cei doi o pot umple, dar şi goli de frumuseţe şi de har dumnezeiesc. Pentru că foarte uşor se poate cădea într-o adevărată tiranie sexuală, absolut intolerabilă. Sfatul Apostolului nu e exprimat în afara celor ce ţin de Taina căsătoriei. Or, tirania sexuală, prin care unul dintre cei doi îşi impune voia sa celuilalt, fără consimţământul adânc al acestuia, e cu totul în afara Tainei.

Tirania sexuală apare deci din momentul în care unul dintre cei doi îşi satisface propriile dorinţe şi, uitând de existenţa celuilalt, nu mai caută şi împlinirea dorinţelor acestuia. Căsnicia, în modul ei de exprimare erotic, este feciorelnică atâta timp cât se manifestă în iubirea harică a dăruirii de sine şi a setei de celălalt. Dar tot în sânul căsniciei pot răbufni, sub aparenţa aceloraşi acte, por-niri pornografice, ipocrite, venale.

Actul trupesc, dacă e trăit ca o distracţie şi nu ca expresie intimă şi erotică a iubirii profunde, cade în păcatul pornografiei. De altfel, o asemenea ,,unire” chiar îi desparte pe cei doi, care vor căuta curând prin alte părţi, aiurea, alte şi alte „distracţii” sau tocmai iubirea dispărută dintre ei. Ipocrizia apare atunci când unul dintre cei doi se refuză sistematic celuilalt şi, chiar fără vreun act trupesc, ajunge să trăiască de unul singur tot soiul de fantasme erotice.

Nu e vorba decât de o falsă curăţie în acest caz, foarte periculoasă, pentru că în cele din urmă nu rodeşte în afara păcatului. Desigur, fantasmele de care am amintit nu sunt neapărat evident sexuale, carnale, ci se pot manifesta şi sub forma unei atracţii fals spirituale resimţită pentru altcineva. E o formă de angelism care ascunde patimi deosebit de periculoase.

Problema e foarte complexă pentru că, de cele mai multe ori, doar unul dintre cei doi soţi — şi cel mai frecvent e cazul bărbatului, dar nu în mod exclusiv — îl doreşte mai des, şi legitim, pe celălalt. Dar aici lucrurile trebuie să fie clar înţelese: nu înseamnă că acela care trăieşte dorinţe mai puţin intense sau mai rare ar fi mai curat, mai pur decât celălalt!

În aceste cazuri, aproape întotdeauna e vorba exclusiv de chestiuni ce ţin de firesc, de ordinea naturii. Dar se poate întâmpla şi ca unul dintre cei doi să fi trecut deja pe o treaptă mult mai înaltă spiritual decât celălalt — cazul e însă deosebit de rar. Numai că acest caz, chiar dacă e excepţional, ridică în fapt cele mai puţine probleme, pentru că soţul care deja ,,nu mai trăieşte în lume” are pentru celalalt adevărata iubire şi va fi întotdeauna inspirat de Duhul Sfânt, pentru a se uni cu soţul sau cu soţia în mod real, fără false reţineri, suspine sau judecăţi.

Nu trebuie să uităm că demonii trăiesc în abstinenţă, fără a cunoaşte ispitele cărnii, şi că o falsă feciorie, însoţită de judecăţi la adresa „mediocrităţii spirituale” a celuilalt, sunt cel mai adesea alibiul unei iubiri care se stinge. în realitate, de cele mai multe ori e vorba, în astfel de cazuri, de o simplă diferenţă — naturală de ritm, în privinţa dorinţei de celălalt. Astfel că acela care îşi doreşte mai mult trebuie să-şi amintească şi să ţină seama că împreunarea aceasta e sărbătorirea unei comuniuni adânci cu celălalt şi nici pe departe simpla satisfacere a unui instinct.

Întotdeauna, deasupra acestei împreunări, se află harul divin. Sigur că nimic nu-l împiedică să-şi exprime dorinţa, dar ca o chemare, ca o invitaţie, niciodată ca pe un ordin sau ca pe o obligaţie impusă celuilalt. Iar acesta din urmă, să caute să afle, prin rugăciune şi nu altfel, care ar putea fi voia lui Dumnezeu. Cel mai bine e atunci când cei doi se roagă împreună. Ştiu că pe unii îi şochează limbajul şi felul în care pun problema.

Dar de ce ar fi absentă voia lui Dumnezeu dintr-un act care, în realitate, pentru marea majoritate a oamenilor, e deosebit de important şi ale cărui consecinţe şi traumatisme, dacă e trăit rău, sunt atât de grave?! Căutarea voii lui Dumnezeu în unirea intimă e importantă, dar trebuie să nuanţăm puţin: voia lui Dumnezeu nu hotărăşte singură, decât în cazuri cu totul excepţionale, cum ar fi cel al lui Ioachim şi al Anei15, momentul precis al actului trupesc, ci se exprimă în manifestarea lui.

Ceea ce înseamnă că Dumnezeu binecuvântează orice ,,unire”, câtă vreme e săvârşită în iubire adevărată, cu bună înţelegere şi întru dăruire de sine reciprocă. Să nu uităm că Biserica ortodoxă nu cere înaintea euharistiei doar un post alimentar, ci şi unul sexual. Dar aici postul nu implică dispreţul faţă de cele de la care opreşte, ci oferă posibilitatea păşirii spre o treaptă superioară.

Deci dacă unul dintre cei doi membri ai cuplului îi impune celuilalt propria voinţă, fie de împreunare, fie de feciorie, se îndepărtează evident de la voia lui Dumnezeu şi din Taina Cununiei. În profunzimea ei, împreunarea intimă e o şcoală a renunţării la voia proprie, în folosul iubirii de celălalt. Din nefericire, şi mai ales în cazul bărbaţilor, acest act e cel mai adesea întunecat, pentru că se exprimă printr-o dorinţă ,,incontrolabilă”, sub forma credinţei într-un soi de drept medieval de posesiune absolută, rezultat de pe urma trecerii printr-un ritual, căsătoria, prin care femeia a fost cumpărată de la părinţii ei, asemenea unui obiect.

Ce cumplită desfigurare a iubirii şi a dăruirii de sine! Ce sfâşiere a misterului! Comportându-se astfel, bărbatul poate ajunge să-şi violeze literalmente soţia. Iar asemenea fapte sunt păcate foarte grave şi pot răni căsnicia atât de adânc, până la distrugere. Or, în mod normal, cel care doreşte mai mult trebuie să-şi ofere dorinţa sa celuilalt, nu să i-o impună. Iar dăruirea se poate exprima şi prin renunţare.

La fel şi invers, după o rugăciune împreună, celălalt se poate dărui cu puterea iubirii care lucrează în el, chiar şi fără dorinţă, într-un elan de iubire, în elanul plin de tandreţe al dăruirii de sine. Pentru că actul împreunării intime poate aduce, e incontestabil, multă mângâiere celui care trece printr-un necaz sau printr-o încercare: acesta poate regăsi în chipul celuilalt, care i se revelează în sânul unirii, pacea şi liniştea pierdute.

În general, rugăciunea poate chiar să însoţească şi să urmeze, nu doar să preceadă, unirea intimă. Căci, prin această relaţie atât de tainică, dacă în cuplu sunt probleme, iar dăruirea reciprocă e inspirată şi dorinţa regăsită, bărbatul şi femeia se întâlnesc şi se contopesc în chiar sânul comuniunii harismatice a Cununiei. Feciorelnic, ei îşi unesc trupurile în chiar aceeaşi mişcare de comuniune care le uneşte sufletele. Astfel, prin această unitate ascunsă, sufletul lor Îl slăveşte pe Dumnezeu, iar rugăciunea împreună devine mult mai profundă.

În momente de mare dificultate din viaţa unuia dintre cei doi, nimeni nu poate contesta faptul că Dumnezeu revarsă mult har prin această unire feciorelnică din Taina Căsniciei. Şi i-aş ruga pe toţi cei care se simt şocaţi de cele spuse, să reflecteze asupra cuvintelor Apostolului Pavel care îndeamnă, aşa cum am văzut mai sus, ca „cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat”.

Dacă unirea dintre bărbat şi femeie e cinstită şi nespurcată, aceasta nu e de la ei, ci de la Dumnezeu, Care singur e izvorul cinstei şi nespurcăciunii. Astfel, unirea intimă e înfăptuită întru sfinţenie şi har, primind chiar curăţia dumnezeiască şi preţiosul nume de dar ceresc. De aceea, nici darul mângâierii duhovniceşti nu lipseşte din ea şi, la fel cum Dumnezeu trece adesea, în viaţa împreună, prin celălalt, pentru a-i lumina, îndrepta şi face să înainteze pe cei doi, bineînţeles că tot aşa, în anumite cazuri, Domnul îşi dăruieşte mângâierea prin curăţia unirii trupeşti, căci tocmai această unire El o înzestrează cu tot ce e mai de preţ, pentru ca ea însăşi să devină de cinste, şi cu tot ce e mai curat, pentru ca ea însăşi să devină curată: o înzestrează, adică, din plin, cu har, care e pace, bucurie, iubire şi mângâiere. Taina Sfântă a cununiei, adică harul care lucrează prin ea e prezent şi în patul nupţial: de aceea e patul feciorelnic, curat, nespurcat şi de cinste.

O altă problemă care priveşte viaţa intimă a cuplului şi despre care   trebuie   vorbit în termeni clari e înţelegerea fizică. Dar şi această expresie, chiar dacă e destul de modernă, e cum nu se poate mai ambiguă, pentru că relaţiile dintre bărbat şi femeie nu sunt animalice. Nici la fel de actuala sintagmă de „înţelegere sexuală” nu e deloc satisfăcătoare, pentru că nu ţine seama de nimic din ce vine spre această înţelegere dinspre partea sufletului. Şi tocmai aportul sufletului, despre care se vorbeşte astăzi atât de puţin, e cu adevărat fundamental.

Se poate întâmpla ca un bărbat şi o femeie să se cunoască trupeşte din spirit de aventură, deci nu în cadrul unei relaţii durabile, şi să reuşească o juisare fizică împreună. La fel, se poate întâmpla şi ca un bărbat şi o femeie să se iubească, să se cunoască şi chiar de la începutul relaţiei lor intime să se bucure de înţelegere fizică.

Dar sunt două cazuri fundamental diferite. În al doilea, e vorba despre recunoaşterea celuilalt în realitatea sa tainică, dar reală, adevărată; despre o descoperire plină de mister a ceva ce depăşeşte fiinţa cunoscută a fiecăruia dintre membrii cuplului. Sufletul face trupul să vibreze, iar trupul se avântă la unison cu dorinţa de comuniune a sufletului, asemenea fulgerului care străluceşte pentru o clipă în mijlocul nopţii, luminând şi revelând totul. E fundamental diferit de tot ce poate aduce spiritul de aventură, atât de curent în vremea noastră.

Aici găsim, fără îndoială, o înţelegere psihică între cele două fiinţe care izbutesc să atingă o anume înţelegere sexuală, dar e o înţelegere foarte provizorie şi datorată exclusiv faptului că s-au întâlnit într-un moment precis al existenţei lor, când între ele se putea stabili o asemenea adecvare. Dar cum nu au în vedere evoluţia, înălţarea împreună, întotdeauna vor ajunge să se despartă. Iar dacă, din întâmplare, se hotărăsc totuşi să trăiască împreună, se vor lovi toc-mai de problema despre care vorbim.

Chiar şi fără a ne propune să studiem în speţă toate cazurile, putem spune, totuşi, că problema e întâlnită în cazul multor cupluri căsătorite. După o anumită perioadă de timp, cei doi intră într-o lungă şi penibilă etapă a vieţii lor, în care armonia vieţii intime pare să fi dispărut cu totul. Trebuie deci ştiut că, dacă la începutul relaţiei intime, cei doi au cunoscut o armonie, aceasta nu a fost decât arvuna a ceea ce cuplul va trăi cu adevărat, după edificarea armoniei psihice şi spirituale.

În fond, între suflet şi trup nu există nici o dihotomie. Sufletul nu e separat de trup, în relaţia intimă trăită în sânul căsătoriei. E absurd să vorbeşti despre o înţelegere fizică, separat de o înţelegere spirituală! în căsnicie, relaţia sexuală e oglinda perfectă a relaţiei spirituale dintre cei doi. Iar patul nunţii e feciorelnic şi ne-spurcat tocmai pentru că exprimă armonia spirituală profundă dintre cei care se unesc chiar în sânul comuniunii harice a căsniciei, binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu.

Fecioria şi curăţia vin din inimă şi se exprimă prin trup, la fel cum şi pornografia tot din inimă iese şi tot prin trup se exprimă: „omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune16, pe când omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele”17 — ne învaţă Mântuitorul. Un pat de nuntă nespurcat, după cuvântul Apostolului, e un pat de nuntă ai cărui soţi au primit, în viaţa lor spirituală comună, harul curăţiei şi al fecioriei, care se revarsă din belşug peste cei uniţi prin Taina Cununiei.

Astfel, pe măsură ce soţii îşi adâncesc dimensiunea interioară a harului unităţii, ei ating diferite trepte ale relaţiei lor intime, care mărturisesc despre aceeaşi co-muniune dintre suflet şi trup despre care vorbeşte şi rugăciunea rostită în timpul săvârşirii Tainei Cununiei: „Dă-le lor […] bună înţelegere sufletească şi trupească”. Dacă Dumnezeu însuşi acordă această bună înţelegere, atunci, cu adevărat, putem spune despre ea că e harică, adică strâns legată de harul comuniunii, prezent în Taina Cununiei.

Şi aceasta înseamnă că actul de iubire, trăit şi săvârşit în cadrul căsătoriei, asemenea tuturor celorlalte fapte ale vieţii conjugale, izvorăşte direct din Taină, deci din harul necreat, şi nu numai din energiile omeneşti. E vorba aici despre tainica sinergie, conlucrare, dintre energiile divine, necreate, şi energiile umane, create. Dacă ar fi altfel, nu s-ar mai putea pune problema nespurcăciunii patului. Pentru că nespurcăciunea vine numai prin har.

Energiile umane sunt trecătoare şi supuse stricăciunii. Astfel, acordul dintre suflet şi trup e unul dintre semnele comuniunii profunde dintre cei doi soţi, cărora Dumnezeu le dăruieşte arvuna a ceea ce vor dobândi mai târziu, atunci când comuniunea lor spirituală va fi pecetluită. Numai înţelegere fizică, sin-gură, nu există. Există o comuniune spirituală, care se întrupează în relaţia intimă. Curăţia acesteia provine din faptul că cele două suflete, unite prin iubire, care e un har necreat al lui Dumnezeu, se avântă unul spre celălalt într-o întâlnire tainică, pe care o sărbătoreşte, atunci, întreaga lor fiinţă, trup şi suflet.

Să nu uităm că omul nu e doar suflet, ci trup şi suflet, care primesc harul Duhului Sfânt. Cum să ajungi serios şi durabil la o înţelegere intimă, dacă o separi de strădania edificării comune a cuplului, de o viaţă spirituală împărtăşită, de efortul dăruirii de sine, de un act de iubire adevărat, prin care „vor fi amândoi un trup” şi „un suflet”? Istoria lui Tobie exprimă foarte bine această realitate a vieţii spirituale din căsnicie. Sara, logodnica lui Tobie, mai fusese peţită înaintea lui de şapte bărbaţi, care muriseră cu toţii în noaptea nunţii, îndată ce au intrat la ea.

Dar îngerul Rafael îi descoperise lui Tobie că era vorba despre lucrarea unui demon, Asmodeu, ee-i ispitea pe bărbaţii care veneau la Sara, să nu caute decît plăcerile trupeşti. Astfel, aceştia voiau să se unească mai întâi trupeşte cu Sara şi de abia apoi sufleteşte. Rafael îl sfătuieşte deci pe Tobie să înceapă printr-o rugăciune împreună şi prin sfinţirea camerei cu inima şi ficatul peştelui, arse liturgic.

Tobie ascultă şi, după ce săvârşeşte sfinţirea camerei, se roagă împreună cu Sara: „Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Să te binecuvânteze pe Tine cerul şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: «Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui». Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe. Şi a zis şi ea cu el: Amin„18.

Astfel, Tobie aşează comuniunea spirituală înaintea celei trupeşti, care doar o pecetluieşte pe cea dintâi. Rugăciunea care precede unirea intimă (şi pe care bărbaţii dinaintea lui Tobie nu o săvârşiseră încă din prima noapte) arată clar necesitatea de a fi unit spiritual, de a fi re-născut împreună din Duhul Sfânt, pentru a dobândi o relaţie intimă dreaptă, care să depăşească nivelul simplelor pofte trupeşti.

Tobie şi soţia lui aşteaptă să fie uniţi spiritual, înainte de a se cunoaşte trupeşte, prin rugăciune şi prin har. Trupul nu trebuie lăsat să tiranizeze sufletul,  ci trebuie  supus  acestuia. Dorinţa de unire spirituală trebuie să fie mai puternică şi să antreneze sufletul, supunându-i dorinţa trupească: în realitate, aşa se împlineşte modelul sinergiei divine. Dorinţa nu trebuie să rămână un instinct, ci trebuie conjugată cu iubirea harică a cuplului, cu dăruirea de sine şi cu respectul total faţă de celălalt.

Căsătoria nu e doar o modalitate care oferă dreptul la act intim, ci e o Taină care dăruie harismatic posibilitatea ca relaţia aceasta să devină nespurcată. De aceea insistă Apostolul, spunând că ,,cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat”, şi arată prin aceasta harul căsniciei, dar şi libertatea fiecăruia dintre cei doi de a o trăi astfel. După cum se vede şi din istoria lui Tobie,  desfrînarea, fornicaţia e dorinţa excesivă, neînfrânată, nesupusă unei iubiri adevărate, care e dăruire de sine; e o relaţie tiranică, în care unul îl stăpâneşte pe celălalt, fără a mai căuta comuniunea spirituală.

Comuniunea spirituală se situează pe două planuri. Primul este al disponibilităţii interioare a celor doi spre unire intimă, manifestată într-un mo-ment privilegiat, în faţa lui Dumnezeu: pentru a o recunoaşte, e nevoie de intuiţie reciprocă şi de comunicare. Şi e necesar să descoperim aceste momente atât de importante pentru viaţa în doi, pentru că atunci de abia, fiecare îl vede pe Hristos în chipul celuilalt. Orice tentativă de unire în afara unei asemenea comuniuni, din simplă dorinţă sau obişnuinţă, nu e de folos duhovnicesc fiinţei spirituale a cuplului.

O unire dreaptă, „cu inimă curată” — cum zice Tobie — e aducătoare de mari roade duhovniceşti. Al doilea plan, inseparabil de primul, dar care îşi află înaintarea în armonia vieţii intime, e îndelunga şi anevoioasa construcţie în doi a casei spirituale a amândurora: dacă cei doi nu sunt angajaţi într-o astfel de lucrare, totul e în zadar.

Atât cinstea nunţii cât şi nespurcăciunea patului se regăsesc foarte exact aici. Numai că nici cinstea nunţii şi nici nespurcăciunea patului nu sunt date celor care trăiesc Taina Căsătoriei spre a nu fi cultivate, ci tocmai spre a fi cultivate printr-un comportament spiritual drept. în viaţa spirituală, harul, fără efortul inimii, nu dă nici un rezultat. E asemenea talantului îngropat cu bună ştiinţă. Dar şi efortul, lipsit de har, e inutil. Căci aici se lucrează în absenţa talantului. Deci în gol.

În Taina Sfântă a Căsniciei, relaţia intimă e oglinda exactă a celor mai adânci relaţii spirituale ale cuplului. Frumuseţea şi reuşita ei depind de comuniunea pe care o împărtăşesc soţul şi soţia. Nu poate fi vorba de separaţii artificiale între diversele planuri ale unei căsnicii. Hristos a îngrijit întotdeauna atât trupul, cât şi sufletul, la un loc. De ce să rupem, tocmai prin căsătorie, ceea ce e atât de profund unit? Dacă unirea dintre două suflete poartă semnele iubirii, ale dăruirii de sine, cum s-ar mai putea situa întâlnirea lor intimă în afara acestei iubiri, în afara dăruirii de sine?

E adevărat că, aici, trupul nu face decât să-şi trimită propriul „sine”. Cei doi îşi trimit „şinele” sufletelor, să trăiască iubirea la unison. în căsătorie, erotismul se opune pornografiei. Erosul tainic al actului nupţial depăşeşte simpla juisare. Nu poate fi vorba de adevărată juisare în singurătate: o asemenea juisare onanistă e decepţionantă şi plină de tristeţe, pentru că e egoistă. Juisarea trupească nu e nici scopul şi nici dovada relaţiei aşa-zis „sexuale”. E doar manifestarea, uneori doar intuirea unei întâlniri care se petrece într-un plan mult mai profund, spiritual, duhovnicesc chiar, al celor două fiinţe care se iubesc. E planul sinelui, care depăşeşte planul trupesc şi, în acelaşi timp, îl transfigurează.

Antinomic, atunci când bărbatul şi femeia ajung împreună la o armonie în viaţa lor intimă, înseamnă că au ajuns deja la hotarul unui plan mult mai elevat, în care aceasta poate fi depăşită, fără a fi nesocotită sau dispreţuită. Atunci, omul atinge acel punct tainic, al unui timp şi al unui spaţiu, care îl desprinde pentru o clipă de lume. A vorbi despre „juisare”, despre „căutarea plăcerii”, nu e doar o limitare foarte simplistă a relaţiei intime din cadrul cuplului, dar e şi un fel de plafonare la nivelul alfabetului, însoţită de refuzul de a înţelege că alfabetul ajută la construirea de cuvinte cu sens, care permit oamenilor să se înţeleagă.

Juisarea nu e un scop, nici un mijloc, ci e un fel de limbaj ce răsună din cele mai adânci profunzimi ale celor două fiinţe alese, care îşi sărbătoresc împreună comuniunea. Iar non-juisarea e semnul unor probleme, de rezolvat în vederea împlinirii acestei comuniuni. Neputinţa, frigiditatea etc. sunt limbaje care se cer înţelese şi nu motive de culpabilizare morbidă sau semne de non-virilitate ori de non-feminitate. La fel, culpabilizarea juisării şi limitarea unirii, de exemplu, la reproducere, e refuzul unui limbaj, prin scindarea artificială a sufletului de trup, ceea ce duce la împiedicarea dezvăluirii, prin chipul celuilalt, a tot ceea ce cuvintele omeneşti sunt incapabile să transmită, iar sufletul să discearnă.

Pentru că tocmai harul iubirii e cel care transfigurează unirea şi o sfinţeşte, făcând-o nespurcată şi pură.

NOTE
(1) Evr. 13, 4.
(2) Sf. Ioan Hrisostom, Despre fericire, cap. 19.
(3)  Sf. Ioan Hrisostom, Ibid. şi I Cor. 7, 2.
(4)  Ibid.
(5)  Sf.  Ioan Hrisostom, l-a omilie despre căsătorie, nr. 3.
(6) Ibid. şi I Cor. 7, 2.
(7) Ibid.
(8)  Ibid.
(9)  I Cor. 7, 4—6.
(10)  Fef. Augustin, Legătura cununiei, nr. 6.
(11)  Ibid.
(12) Canonul apostolic nr. 51*.
(13) Canonul apostolic nr. 5**.
(14) Histoire de VEglise, V, Guettee, t. III.
(15)  Tradiţia arată că Ioachim şi Ana au primit la bătrîneţe porunca   dumnezeiască   de   a   se   uni,   pentru   a  o   zămisli  pe Maria, Maica Domnului.
(16)  Mat. 12, 35.
(17) Ibid.
(18) Tob. 8, 5—8.

* Am preluat traducerea canoanelor după Arhid. prof. dr. Ioan  N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note si comentarii, Sibiu, 1992, p. 34-
** Ibid., p. 10. 105
Acest articol a fost publicat în Adulter, Aventura mistica a cuplului, Comuniune, Căsătorie, Sexualitate, Soţ/Soţie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la PRINCIPII SPIRITUALE PENTRU VIAŢA SEXUALĂ ÎN CĂSNICIE

  1. Tavi zice:

    „Şi trebuie să o afirmăm cu tărie: nici vorbă să fie restrânsă exclusiv la „reproducere”! Această concepţie, conform căreia bărbatul şi femeia n-ar fi, atunci când se cunosc trupeşte, decât nişte „re-producători”, e o imensă erezie!”

    Si atunci… pr Arsenie Boca in „Taina nuntii” care zice ca impreunarea fara scopul de a face copii e pacat (nu ma refer la paza de copii – asta e pacat).

    Eu am inteles ca daca 2 oameni care nu pot sa faca copii (din diferite cauze) daca se impreuneaza e pacat. Pt ca scopul este aducerea pe lume de copii.

    Unde e erezia?

  2. Tavi zice:

    Referinte mai exacte: „Ridicarea casatoriei la inaltimea de Taina -indrumar duhovnicesc-„Ed Agaton, Fagaras 2003

    pagina67, alin.2 „Numai atat, numai nunta e binecuvantata de biserica, cat este spre nasterea de copii – restul e desfranare.”

    Pagina 63, alin. 1 aici: http://www.scribd.com/doc/239103/Parintele-Arsenie-Boca-Ridicarea-Casatoriei-la-rangul-de-Taina

    cititi tot capitolul, poate nu am intles eu bine.

    Iertati.

  3. admin zice:

    Multumesc ca mi ati dat numarul paginii :)

    tot la pagina 63, in continuare scrie: „Vointa lui Dumnezeu aceasta este: „sfintirea si sa va feriti de desfranare”.

    “Numai atat, numai nunta e binecuvantata de biserica, cat este spre nasterea de copii – restul e desfranare.” – omul nu are cum sti dc din imbratisarea dintre el si sotia sa va urma un copil, ma refer la imbratisarea curata, fara nici un fel de opreliste in legatura cu zamislirea, cred ca Pr Arsenie se referea la paza…exista „fapte” si chiar „ganduri” care fac din unirea celor doi, sa fie desfranare

    https://tainacasatoriei.wordpress.com/2007/08/17/paul-evdokimov-taina-casatoriei/

    https://tainacasatoriei.wordpress.com/2007/05/23/sexualitatea-si-castitatea-conjugala/

    Misiunea bărbatului şi a femeii în căsătorie este aceea de a transforma dragostea trupească în tandreţe tot mai delicată, până la tandreţea privirii. – Maica Siluana, din “Unde-ti este bucuria omul lui Dumnezeu?”

    https://tainacasatoriei.wordpress.com/2008/03/19/despre-sarut/

    https://tainacasatoriei.wordpress.com/2008/02/27/nu-vei-avea-o-relatie-sexuala-normala-cu-sotia-ta-ci-una-dumnezeiasca/

    https://tainacasatoriei.wordpress.com/2008/06/02/cum-sa-abordez-problema-legata-de-paza-protectie-in-relatia-cu-sotul-meu/

    https://tainacasatoriei.wordpress.com/2008/02/23/casatoria-taina-intru-imparatie/

    + postarile din Sfantul Ioan Gura de Aur

  4. un calin - tm zice:

    A fost mai demult o familie neroditoare – fara a fi fost pe la doctori, ca erau credinciosi si aveau incredere in Domnul. Apoi Domnul i-a spus prin „intermediari” ca va avea un copil (baiat) si care se va chema Ioan si „va fi mare înaintea Domnului”. :))

    In ceea ce priveste nerodirea unei familii – la Dumnezeu se poate TOT. Spune Parintele Arsenie Boca in „Cararea Imparatiei” (am uitat pagina:)) ca Domnul poate modifica inclusiv ADN-ul unui om, poate „indrepta” toate genele recesive ale cuiva!
    Am mai aflat la un sfânt parinte ca daca uzi o creanga uscata cu credinta aceasta poate rodi si poti sa culegi roadele ascultarii si credintei.
    Tot Parintele Arsenie Boca era foarte impotriva avortului. El spunea ca decât asta – mai bine „dupa calendar” (a ales un rau mai mic) DAR fereala nu e buna!
    „Nici abuz dar nici refuz”! + toate explicatiile parintelui despre abuz si refuz si pe cine pagubeste!

    Astea toate sunt explicatii rationale. Dar casatoria e o taina extraordinara unde sotii sunt una, iar „ce Dumnezeu a unit nimeni sa nu desparta”! Nici chiar un medic (care printre altele poate face si planning familial sau fertilizare in vitro).
    Când exista iubire intre soti – urmarea impreunarii e urmarea iubirii intre ei si niciunul dintre soti nu se fereste de iubire si roadele ei!

    Doamne, ajuta!

  5. gabriel zice:

    Va rog sa-mi ajutati cu un raspuns, am 45de ani , 2copii, sotia rh negativ, imi doresc sa fac vasectomie, aleg partea cea mai usoara a unei contracptii.Vreau sa stiu daca e pacat….sincer , ma gandesc ca-i mai bine asa decat sa ajunga sotia la avort.Oricat de bine te-ai pazii tot ai cadea in acest pacat , eu nu stiu pe nimeni , familist, care sa nu aiba cel putin un avort in familie.As vrea sa alegvasectomia , credeti ca gresesc?

  6. tainaiubirii zice:

    Un articol bun, dar destul de greu de digerat; majoritatea ideilor pot fi interpretate greşit de oamenii mai slabi în credinţă sau de către cei care merg la biserică din superstiţie sau pentru că „aşa e bine”, dar chiar şi de către cei mai întăriţi în credinţă. Începutul e destul de abrupt şi intră direct în problemă, ceea ce m-a făcut să fiu reticent şi să mă aştept ca şi restul articolului să fie la fel, dar spre bucuria mea nu a fost aşa; după jumătatea acestuia totul intră pe o pantă lină şi se ajunge la concluzia că plăcerea şi procreerea trebuie să fie consecinţe ale IUBIRII şi nu trebuie luate separat niciodată, aşa spunea şi părintele Arsenie Papacioc, dacă nu mă înşel.

    Spunea cineva mai sus că „exista “fapte” si chiar “ganduri” care fac din unirea celor doi, sa fie desfranare”. Eu aş încerca un exemplu: atunci când ne gândim, în urma împreunării, la modul „dacă apare un copil ce mă fac, cu ce-l cresc?”, şi dacă Dumenzeu ne dăruieşte până la urmă un copil, acel copil e nedorit. E suficient să te gândeşti o clipă la acea întrebare şi deja frica se imprimă în subconştient şi ne macină continuu. Asfel această stare negativă o să se imprime mai departe în sufletul copilului şi acesta va avea toată viaţa de luptat cu sentimente de inferioritate şi nesiguranţă. Aşadar nu e treaba noastră să ne gândim dacă apare un copil sau nu, sau dacă e dupa „planul” nostru sau nu. Treaba noastră e să ne iubim, iar consecinţele sunt binecuvântate de Dumnezeu.

  7. KIKI zice:

    1. EU CREDEAM CA PREOTII SI CALUGARII SE ROAGA INTRUNA LA DUMNEZEU DAR VAD CA EI MEDITEAZA SURPRINZATOR DE MULT LA SEX, PARDON IMPREUNARE, CA SA VORBESC SI EU DUHOVNICESTE. OARE DE CE AU ALES CALEA PREOTIEI SI NU A MEDICINEI? ASA AR FI AFLAT SI EI CAT DE MARE ESTE ROLUL HORMONILOR TIROIDIENI SI SEXUALI IN STARILE AFECTIVE SI IN RELATIILE SEXUALE INTRE PARTENERI, CASATORITI SAU NU !!!!!!! DECI SUNT CU SIGURANTA SI FACTORI ANATOMICI.
    2. CE TAINA A CASATORIEI EXISTA, CAND SUNT ATATEA DIVORTURI SI TOT MAI MULTI COPII CRESC TRISTI, DOAR CU UN PARINTE? CAND DIN CAUZA STRESULUI SI A NEPASARII MASCULINE, MULTE FEMEI CHIAR TINERE AU DEVENIT FRIGIDE, IAR ACTIVITATEA SEXUALA S-A TRANSFORMAT INTR-O OBLIGATIE, O POVARA IN PLUS, DOAR CA SA NU-SI DESTRAME FAMILIA. NU-I PASA NIMANUI CE E IN SUFLETUL LOR OBOSIT SI JIGNIT…
    3. PREOTII AR TREBUI SA FIE PREOCUPATI DE CUVANTELE LUI DUMNEZEU, ASA CUM MEDICII SUNT PREOCUPATI DE STUDIEREA SI VINDECAREA TRUPULUI. CUM AR FI SA VEDEM MEDICI CARE INTERVIN IN SLUJBELE LOR RELIGIOASE SI NE VORBESC DESPRE CANOANE ????

  8. Monica zice:

    1.Cititi-l pe parintele Arsenie Boca. A terminat Medicina.
    2. Taina Casatoriei exista, din pacate nu mai este respectata ca atare in zilele noastre, din aceasta cauza exista atatea drame. Daca ar exista respect pentru celalalt, iubire adevarata, dragoste curata, lipsa de egoism, lumea ar fi alta.
    3. Preotii sunt preocupati de maintuire, un duhovnic trebuie sa fie pregatit sa dea sfaturi spre mantuirea credinciosilor. Iar orice om este format din suflet dar si din trup. Si uneori, si medicii ii trimit pe oameni la preot, cand nu mai au ce face.

  9. Andreea zice:

    – pt. Tavi –
    Intr-adevar, si mie mi se pare ca pr. Arsenie Boca nu prea a nimerit-o cand a zis ca ”impreunarea” sa fie doar in scopul facerii de copii. Daca ar fi asa, atunci omul s-ar asemana animalelor, pe care le ducem la imperechere pentru a obtine pui.
    Eu consider ca impreunarea trupeasca este in primul rand expresia dragostei celor doi soti, unul fata de celalalt. Daca din aceasta impreunare rezulta sau nu copii, asta este treaba si voia lui Dumnezeu. Tot ce trebuie sa faca cei doi soti este sa respecte randuielile Bisericii, adica sa nu o faca in zilele de post, de sarbatoare si in alte zile nerecomandate, sa nu incerce mijloace contraceptive, sa nu faca avorturi, sa nu faca lucruri impotriva firii, etc. Sa fie morali, intr-un cuvant.

  10. Clara zice:

    „bineînţeles că tot aşa, în anumite cazuri, Domnul îşi dăruieşte mângâierea prin curăţia unirii trupeşti, căci tocmai această unire El o înzestrează cu tot ce e mai de preţ, pentru ca ea însăşi să devină de cinste, şi cu tot ce e mai curat, pentru ca ea însăşi să devină curată: o înzestrează, adică, din plin, cu har, care e pace, bucurie, iubire şi mângâiere.”

    In timp ce femeia ia anticonceptionale sau are sterilet (care produc avorturi timpurii in serie, la interval de ani, fara ca mama sa stie) sau cum ?

    De pacatul onaniei conjugale (ferirea de a face prunci) ati auzit ?

    Va rog sa va informati corect inainte de a posta astfel de articole pe Internet.

    Pe acesta va rog sa il scoateti cu totul. Ori modificati ori vedeti ce faceti.

    Daca eu, ca femeie ma duc la preot si ii ii spun ca folosesc anticonceptionale sau sterilet sau orice alt mijloc de contraceptie si el tace, si nu ma atentioneaza ca acestea produc avorturi timpurii, inseamna ca acopera pacatul crimei sau cum ?

    Cum sa il dati exemplu pe Evdokimov cu asemenea citat ca preotii rusi nu se baga si nu comenteaza viata intima si ca asta e viziunea justificata a Ortodoxiei ?

    Pfff …….

  11. Clara zice:

    @ gabriel says:
    15 octombrie 2010 la 11:23

    Va rog sa-mi ajutati cu un raspuns, am 45de ani , 2copii, sotia rh negativ, imi doresc sa fac vasectomie, aleg partea cea mai usoara a unei contracptii.Vreau sa stiu daca e pacat….sincer , ma gandesc ca-i mai bine asa decat sa ajunga sotia la avort.Oricat de bine te-ai pazii tot ai cadea in acest pacat , eu nu stiu pe nimeni , familist, care sa nu aiba cel putin un avort in familie.As vrea sa alegvasectomia , credeti ca gresesc?

    –––

    Da. Gresiti. Cadeti in pacatul onaniei conjugale si va transformati caminul conjugal in casa de toleranta. Aveti aici explicatiile date la cateheze de catre parintele Gamaliel Sima:

    Onania conjugala sau pacatul evitarii de a face copii

  12. Clara zice:

    @ KIKI:
    30 octombrie 2013 la 21:48

    „2. CE TAINA A CASATORIEI EXISTA, CAND SUNT ATATEA DIVORTURI SI TOT MAI MULTI COPII CRESC TRISTI, DOAR CU UN PARINTE? CAND DIN CAUZA STRESULUI SI A NEPASARII MASCULINE, MULTE FEMEI CHIAR TINERE AU DEVENIT FRIGIDE, IAR ACTIVITATEA SEXUALA S-A TRANSFORMAT INTR-O OBLIGATIE, O POVARA IN PLUS, DOAR CA SA NU-SI DESTRAME FAMILIA. NU-I PASA NIMANUI CE E IN SUFLETUL LOR OBOSIT SI JIGNIT…”

    –––––––––

    Tu ca femeie cu capul pe umeri, daca ai mintea limpede si neimbatata de mandria fardurilor, bijuteriilor, parfumurilor, machiajelor si tuturor cosmeticalelor care sucesc mintile barbatilor, daca mergi la Biserica si esti o buna crestina, te spovedesti si te impartasesti, atunci trebuie sa fii cu capul pe umeri cand iti alegi viitorul sot. Pentru ca mai mult ca sigur ai in fata modelul mamei tale sau a bunicilor tale si nu vrei sa le urmezi „cariera”.
    Tu, ca viitoare mama, ii spui inainte individului care te-a abordat pe Facebook intrebadu-te intai cate kilograme ai si ce inaltime (sau nu pe Facebook; dar tot din aceleasi ratiuni estetice)ca nu intretii relatii sexuale in casatorie decat daca va permiteti si va doriti sa aveti copii. Cat nu va mai permiteti, nu mai accepti. Ca vin pe lume alti copii pe care ii chinui si pe el nu il doare sufletul.

    Conteaza sa il alegi un bun crestin. Si sa nu faci compromisuri cu viitoarea viata a copiilor tai. Nu, nu trebuie sa accepti nimic, ca las ca are Dumnezeu grija si sigur nu o sa ramai insarcinata. Ca te protejeaza el. Nu trebuie sa accepti anticonceptionale si sterilet ca provoaca avorturi timpurii si pecetluiesti viata ta si a 3 generatii dupa tine, 4 in total.

    Am impresia ca cel care a scris acest articol o fi facut yoga …

  13. Eugen zice:

    Dragă Clara,
    Dacă aceasta este opinia Bisericii asupra vieţii intime a cuplului creştin, înseamnă că nu este suficient popularizată, de aceea nu este cunoscută.
    Drept urmare, iată ce vă propun ţie şi celor ce îmbrăţişaţi această opinie:
    Uniţi-vă într-o Asociaţie Creştină, sau ceva de genul acesta, ca să aveţi şi autoritate şi legitimitate. Apoi faceţi apel şi la celelalte organizaţii ortodoxe, şi trimiteţi petiţii scrise şi on-line către Patriarhie, ca să facă mai bine cunoscut punctul de vedere al Bisericii. Se va întruni Sf.Sinod şi vor fi luate măsuri în consecinţă. Astfel, vom avea tipărite şi puse în ramă la intrarea în fiecare Biserică, următoarele principii:
    1. Actul de unire intimă dintre cei doi soţi creştini este strict în scopul conceperii unui prunc. Altfel, se numeşte onanie conjugală.
    2. Din momentul în care soţia te anunţă că a rămas însărcinată, nu te mai atingi de ea 9 luni cât durează sarcina, apoi perioada de lăuzie, apoi încă cel puţin alte 9 luni pentru refacerea organismului slăbit al soţiei, în vederea unei viitoare naşteri. În total 2 ani de abstinenţă a soţilor.
    3. Întâlnirea în aşternut va avea loc din 2 în 2 ani, strict pentru conceperea a încă unui prunc.
    4. Preludiul este considerat şi el onanie conjugală, de aceea se va trece direct la treabă, fără alte încălziri, tot ceea ce contează este fecundarea. Orgasmul este şi el păcat, fiind plăcere, de aceea nu se va urmări atingerea lui, ci se va evita din răsputeri.
    5. Adolescenţilor şi studenţilor li se vor explica din timp cum stau lucrurile, cum că trebuie să depună toate eforturile întru a se păstra caşti pentru ziua Tainei Sf.Cununii. Aceste eforturi nu le vor fi zadarnice, ele constituindu-se într-un veritabil antrenament pentru viitoarea înfrânare din cadrul căsniciei.
    6. Tinerilor miri li se vor spune în predica de la sfârşitul Slujbei Cununiei că actul intim dintre soţi este un păcat, privit cu mare scârbă de către Bunul Dumnezeu, dar totuşi, îngăduit de El doar pentru înmulţirea neamului omenesc. De aceea, Biserica le binecuvântează unirea trupească doar de atâtea ori câţi prunci vor să aducă pe lume.
    7. Cine va îndrăzni să spună (ca mirean) sau să propovăduiască (cleric fiind) altfel decât aici, cade sub blestemul şi afurisenia Sfintei noastre Maici, Biserica.
    Amin!

  14. Andrei zice:

    Frate Eugen, nu vreau sa imi imaginez ce fel de om habotnic esti. Dumnezeu sa te lumineze!

  15. Eugen zice:

    Frate Andrei,
    Pentru că m-ai judecat fără să mă cunoşti sau fără măcar să citeşti şi alte postări de-ale mele pe marginea acestui subiect, îţi mai ofer o mostră de habotnicie, măcar să ai de ce mă judeca până la capăt:
    8. Întrucât actul intim dintre soţi fără naştere de prunci este onanie conjugală, cuplurile sterile vor înfia câte un prunc după fiecare întâlnire în aşternut. Cine va face şi va învăţa altfel, de este mirean să se afurisească, iar de este cleric să se caterisească! Amin!

  16. Andreea zice:

    Domnule Andrei, nu cred ca sunteti habotnic, ci cred ca sunteti intr-o stare si mai rea, in care aveti nevoie ca Cel de Sus sa va lumineze. Este oribil ceea ce spuneti! Cine v-a invatat asemenea prostii?
    Ceea ce spuneti dvs. despre soti se aplica exclusiv animalelor. Doar acestea sunt imperecheate pentru a se inmulti. Stiti ca la tara vacile sunt duse la taur, pentru a ramane gestante. Oare la atat se reduce relatia dintre un barbat si o femeie?
    Cat despre ideea ca orgasmul este un pacat, asta este o mare prostie. Nu mai spun ca este rusinos ca ati pomenit acest cuvant.
    P.S.: Ati fost vreodata indragostit? Ma indoiesc.

  17. Andreea zice:

    Ma scuzati. Ma adresam lui Eugen, nu lui Andrei.

  18. Eugen zice:

    Buuuun….
    Deci Andrei mă face habotnic, iar Andreea crede că sunt într-o stare chiar mai rea decât habotnicia. Mai avem şi o a treia ipoteză de lucru de analizat, pentru a se înţelege de ce am scris ceea ce am scris? Eventual să fie opinia unui absolvent de teologie ortodoxă, a unui părinte duhovnic ori a unui călugăr?

  19. alina zice:

    Felicitari Eugen! Mi-a placut ironia ta care a fost confundata cu habotnicia! Desi trebuie sa recunosc faptul ca m-a frapat acest articol, cred ca este unul reusit si folositor pentru zilele noastre. Cred ca este gresit sa traim sub ”povara” unor legi atat de grele care nu zidesc familii, ci din pacate uneori chiar le destrama, cred ca e un ”jug” prea greu pe care nu il poate duce oricine. Consider ca cel mai important este sa existe armonie in familie. Totusi ii apreciez si pe cei care au ajuns la trairi atat de inalte : Antinomic, atunci când bărbatul şi femeia ajung împreună la o armonie în viaţa lor intimă, înseamnă că au ajuns deja la hotarul unui plan mult mai elevat, în care aceasta poate fi depăşită, fără a fi nesocotită sau dispreţuită. Atunci, omul atinge acel punct tainic, al unui timp şi al unui spaţiu, care îl desprinde pentru o clipă de lume.”

  20. Eva Sarray zice:

    Aceasta carte are unul dintre cele mai frumoase si mai folositoare puncte de vedere privitoare la viata de familie. Aceasta este opinia mea. Pacat ca nu s-a mai tiparit.

  21. V zice:

    Incredibil frate… Doamne fereşte… Bine măcar că mai sunt unii cu puţin discernământ… În rest… Să ferească Dumnezeu…
    Si, fraţilor… În cazul în care soţia e la a 5-a cezariana, abia mai găseşte un doctor, la următoarele sarcini nici nu se mai „bagă” nimeni. Şi la modul cel mai serios deja se riscă vieţile mamei şi a pruncilor nenăscuţi şi soarta familiei e ca şi compromisă… Dacă se întâmplă dezastrul, Doamne fereşte, rămâne tatăl singur, văduv distrus sufleteşte, cu copiii orfani de mamă…
    Atunci ce te faci? (luând în considerare că înfrânarea nu prea e o opţiune, cel puţin nu pentru tot restul vieţii că suntem oameni şi dacă „te ispiteşte Satana” cum zice Apostolul Pavel atunci te paşte alt pericol foarte dureros pt căsnicie şi familie) Că toţi medicii se spală pe mâini: „Trebuia să îţi legi trompele.” „Iti vom lega trompele.”
    Atunci ce te faci? Faci ce spun ei? Daca da, care sunt urmarile asupra sotiei pe termen lung?
    Faci calendar? Si daca da gres ce te faci?
    Aplici altă metodă contraceptivă (ne-avortivă)?
    Şi oare Dumnezeu cum va privi lucrurile astea? Care ar fi păcatul cel mai mic?
    V-aş ruga să îmi oferiţi nişte gânduri bine cumpănite şi/sau o literatură care sa vorbească măcar tangenţial despre aşa ceva…
    Mulţumesc anticipat, Doamne-ajută!

  22. Eugeniu zice:

    4. Relaţiile trupeşti sunt doar pentru naşterea de copii?

    Relaţiile dintre soţi nu au drept scop exclusiv naşterea de copii, ci „uciderea” trupului, ca să nu-i ispitească satana şi să cadă în desfrânare (1 Corinteni 7, 5) (conform Sfinţilor Părinţi, cuvintele creşteţi şi vă înmulţiţi – Facerea 1, 28 deja s-au împlinit).

    Sfântul Ioan Gură de Aur, sprijinindu-se pe afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel, mărturiseşte cu tărie că scopul principal al nunţii este evitarea desfrânării. El scrie: „Nunta a fost dată pentru naşterea de copii, dar mai mult pentru stingerea aprinderii trupeşti. Îl am martor pe Sfântul Apostol Pavel, care spune: din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa (II Corinteni 7, 2). Deci spre evitarea desfrânării, şi nu spre naşterea de copii. Şi zice iarăşi Apostolul Pavel: «să fiţi unul cu altul, nu pentru ca să faceţi copii, ci ca să nu vă ispitească satana!» Înaintând, Apostolul nu spune: «dacă vor copii, să se căsătorească, ci: dacă nu se infrânează, să se căsătorească!» (1 Corinteni 7, 8-9).” (Despre Feciorie, XIX).

    Cu siguranţă că prin aceste cuvinte Sfântul Ioan Gură de Aur nu exclude naşterea de copii şi, fireşte, nici nu recomandă evitarea ei. Pur şi simplu, vrea să sublinieze şi celălalt scop al nunţii, ferirea omului de desfrânare.

  23. Marius zice:

    Foarte bun articol. Eugen, imi place mult cum i-ai raspuns Clarei. Pacat ca Clara a intrat in conul tacerii si nu mai poate sa zica nici macar un multumesc. Din pacate ironia ta a facut victime: Andrei si Andreea.

  24. JohnnyEm zice:

    A republicat asta pe Cronopedia.

  25. Irina zice:

    In privinta contraceptiei, cred ca anticonceptionalele creaza un efect asemanator cu avortul. Pentru ca de multe ori conceptia are loc, iar anticonceptionalele doar nu permit nidarea, deci nu permit trecerea zigotului spre uter. Ori stim ca viata incepe inca de la conceptie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s