Duminică seara – Glasul al 3-lea: Umple de bucurie şi de dumnezeiască veselie inima mea

din Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ala Maicii Domnului

Editura Doxologia

Duminică seara – Glasul al 3-lea

 Canonul Preasflntei Născătoare de Dumnezeu.

Facere a Sfântului Andrei Criteanul

Al căreia acrostih: «A se tângui în fiecare zi este câştigul vieţii»

Cântarea 1. Glasul al 3-lea Irmosul:

«Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cân­tând: Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Este cel mai bine a lupta în viaţă cu necazurile spre folosul sufletului. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, noi, cei ce suntem în necazuri, pe tine pururea te chemăm în ajutor, fără încetare strigând: Stăpână, nu trece cu vederea rugăciunea ro­bilor tăi.

Rădăcina tuturor relelor în viaţă a fost râvna iubirii de arginţi al cărei câştig s-a arătat: spânzurarea lui Iuda. Pentru aceea, cei ce voim să slujim în cuget curat lui Hristos să o aruncăm departe pentru Maica lui Dumnezeu.

Ca alt soare pe cer s-a arătat viaţa cea neagonisitoare care împodobeşte în multe feluri cercul virtuţilor. Pentru aceasta, noi, cei pururea împiedicaţi de întunericul patimilor, să alergăm la Fecioara, prin luminarea ei.

Şi acum…

Acum m-a prins furtuna cea stricătoare de suflet şi cugete necurate mă trag în prăpastie şi în adâncul pierzaniei. Aşadar, tu, Fecioară, fii mie cârmuitoare şi îndreaptă-mă la limanul cel dumnezeiesc, Preasfântă, şi la fericita slavă.

Cântarea a 3-a Irmosul:

«întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica Ta, pe care ai câştigat-o cu scump sângele Tău».

îngrăşatu-ne-am de plăcerile vieţii, noi cei îngroşaţi de patimi, şi poruncile lui Dumnezeu le-am părăsit.

Aprins fiind de crâncena patimă a pizmei, mă rog ţie, Prea­curată, să fiu izbăvit cu rugăciunile tale.

Slavă…

Minte de prunci au cei care fac nevoinţă pentru slava deşartă, de a căror parte să fim şi noi izbăviţi prin tine, lără prihană Fecioară.

Şi acum…

Pe cel ce nădăjduieşte şi scapă la tine cu credinţă, Mireasa lui Dumnezeu, nu îl trece cu vederea, ci izbăveşte-mă pe mine, robul tău, rogu-mă.

Cântarea a 4-a Irmosul:

«Acoperit-au cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din chivotul sfinţirii Tale, din nevătămată Maică, în Biserica slavei Tale

arătatu-Te-ai ca un prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta».

Născătoare de Dumnezeu, prin vedere, satan în rai oarecând, m-a luat rob, Fecioară, iar acum, prin vedere, încearcă să îmi fure dumnezeiescul veşmânt al curăţiei şi să mă îmbrace iarăşi în tunica păcatului.

A sădit vrăjmaşul în toată simţirea mea amăgiturile lui, Năs­cătoare de Dumnezeu, şi prin ele mă trage pe mine la moarte, Fecioară. Ceea ce singură ai născut Cuvântul, supunând marele chit, din împletiturile mrejelor lui, degrab mă izbăveşte.

Slavă…

S-a aşezat în cale, adică în pornirile trupului, şarpele, vrăjma­şul cel viclean, şi atacă mintea, înţepându-mă în chip neaşteptat cu boldul patimilor şi moartea sufletească mi-o aduce, pentru aceea, Fecioară, tu ajută-mă.

Şi acum…

Cu sabia plăcerii caută să mă doboare în chip pizmaş vrăj­maşii, căci au întins împotriva mea arcul lor cel stricător de suflet şi prin el mi-au gătit uneltele morţii. Dar cu toiag de fier zdrobeşte-le, Stăpână, ca pe vasele olarului.

Cântarea a 5-a Irmosul:

«Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe scaun prea­înalt, de îngerii slavei înconjurat, a strigat: Vai, mie, ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu întrupat, pe Cel ce stăpâneşte pacea şi lumina cea neînserată».

Cu vicleşug în laţul plăcerii m-a prins vicleanul şi ca pe un peşte fără glas m-a pescuit, dar avându-te pe tine pază, Curată, din laţurile şi mrejele lui degrab mă izbăveşte, te rog eu, rugăto­rul tău.

Dumnezeu Cel mare în putere şi bogat în milă, Curată, Cel care din milostivire a luat trup din tine, strigă: Pocăiţi-vă şi moş­teniţi viaţa cerească, iar eu cu plăcerile vieţii mă amestec.

Slavă…

Intru tine, Preabună Maică, firea oamenilor S-a unit cu îngerii. Pentru aceea oamenii care trăiesc în curăţie şi feciorie pe pământ, râvnesc petrecerea îngerilor de a căror parte învredniceşte-mă şi pe mine, Stăpână.

Şi acum…

Ştii neputinţa trupului şi chinul sufletului meu şi nestatornicia minţii mele. Pentru aceea, Fecioară, învredniceşte-mă de mila şi harul tău, ca să te slăvesc pe tine, izbăvit fiind sub acoperământul tău.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Strigat-a ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu».

Deloc nu mă spăimântez, deloc nu mă cutremur de împărtăşirea de Taine; pentru aceea, Fecioară, mă îmbolnăvesc, neîncetat păcătuind.

Străbat viaţa aceasta de plăceri în chip materialnic; pentru aceasta, străin sunt de harurile iui Hristos.

Slavă…

Trai strâmtorat, după legile monahilor nu voiesc, Stăpână, ci, alergând pe calea cea largă, sunt pe calea pierzaniei.

Şi acum…

Puterea mea toată şi nădejdea mea, lumina, şi viaţa, şi mân­gâierea mea tu eşti, Fecioară, pentru aceea la tine aflu scăpare.

Sedealna. Glasul al 3-lea Fecioara astăzi

Cu fierbinţeala credinţei strig ţie, Născătoare de Dumnezeu, cu gură nevrednică şi inimă spurcată: Mântuieşte-mă pe mine, cel afundat în păcate! îndură-te de mine, cel omorât de deznădejde, ca, mântuit, să strig ţie: Bucură-te, Fecioară, lauda creştinilor.

Cântarea a 7-a Irmosul:

«Pe Tine, Cel ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară neîntinată Te-ai sălăşluit, Dumnezeu- Cuvântul, Te lăudăm cântând cu dreaptă credinţă: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri».

Când mă gândesc, Preacurată, la scaunul cel nemitarnic şi iau aminte la faptele mele rele, întru deznădăjduire cad. Dar tu aruncă departe întunericul meu şi negura deznădejdii mele.

Din somnul lenevirii, lără prihană Fecioară, şi din moleşeala trândăviei şi din neînfrânarea de la bucate mi se întâmplă mie toate, dar tu dă-mi mie îndreptare şi trezvie sufletului şi cu lumina pocăinţei mă luminează.

Slavă…

Plâng, mă tânguiesc şi mă spăimântez, văzând eu, ticălosul, înălţându-se împotriva mea cuptorul ispitelor. Dar stinge-1 pe acesta, Preasfântă Fecioară, cu roua milei tale ca ceea ce eşti izvorul milostivirii.

Şi acum…

Viforul nesfârşit al căderilor mele m-a cuprins pe mine, ne­norocitul, şi în adâncul pierzaniei mă târăşte, Preacurată, ceea ce ai născut pe Cârmaciul, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, la lima­nul nepătimirii ancorează-mă.

Cântarea a 8-a Irmosul:

«Cu focul cel greu de răbdat… ».

Tânguindu-se David pentru ucidere şi desfrânare, a cântat Miluieşte-mă, Dumnezeule, Dumnezeul meu*. Dar eu, fiind răs­punzător de mii de păcate, cum voi afla iertare, dacă nu îl vei milostivi spre mine cu rugăciunile tale pe Fiul tău?

Pururea zi după zi mă hrănesc cu nădejdi deşarte, căutând să mă pocăiesc, Născătoare de Dumnezeu, dar întorcându-mă iarăşi la vechiul obicei, alerg precum câinele la vărsătura lui, la duhoarea patimilor celor necurate.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Pocăinţa vieţii celei de-a doua pune legăminte în Domnul şi ridică pe cei căzuţi. Plânsul îi curăţeşte şi îi înfăţişează pe aceştia luminaţi Făcătorului, împreună cu ei să fiu rânduit şi eu, rugă­torul tău, Maica lui Dumnezeu.

Şi acum…

S-a umplut de rele sufletul meu, viaţa mea de iad s-a apro­piat, socotit am fost de vrăjmaşii mei ca un om neajutorat, dar tu arată-te apărare puternică lumii, ca ceea ce eşti ajutorul celor neajutoraţi.

Să lăudăm… Irmosul:

«Cu focul cel greu de răbdat amestecându-se tinerii, cei ce au stat întru dreapta credinţă, şi de văpaie fiind nevătămaţi, cân­tare dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a Irmosul:

«In lege, în umbră şi în Scriptură, închipuit vedem noi, cre­dincioşii. Toată partea bărbătească ce se naşte întâi, sfântă lui

Dumnezeu este. Aşadar pe Cuvântul Cel întâi născut, Fiul Tatălui Cel fară de început, Cel întâi născut din Maică, fară ispită bărbătească, îl slăvim».

Dăruieşte-mi mie, pătimaşului, râuri de lacrimi, Maică Fecioară, şi întristare inimii, plâns şi suspin în suflet, ca să-mi plâng mintea mea cea rău omorâtă şi, milostivindu-Se Fiul tău, să o învieze precum pe Lazăr.

Curată, Preasfântă Stăpână, care L-ai născut pe Hristos cu trupul, pe Unul din Treime, mă îmbogăţeşte pe mine, cel gol de toată virtutea cu această treime de virtuţi: cu frica lui Dumne­zeu, cu pocăinţa şi cu smerenia care să mă păzească.

Slavă…

Orice cuvânt grăitor de Dumnezeu omoară cugetul trupului, se zice. Căci întru acesta se face viu sufletul şi aleargă la Dumnezeu şi urcă la corturile cereşti pe care, Mireasa lui Dumnezeu, roagă-L pe Fiul tău, să le dobândesc şi eu.

Şi acum…

întunecat de noaptea patimilor, luminează-mă pe mine, Stăpână, cu ziua nepătimirii. Căci de noapte mânecă duhul meu către tine, cu inima zdrobită, Curată. Pentru că lumină pe pământ ai răsărit, pe Domnul.

Prosomii. Glasul al 3-lea Mare este puterea crucii Tale

Bucură-te, Curată, lauda dumnezeieştilor profeţi; bucură-te, pat de nuntă al Domnului; bucură-te, nor uşor; bucură-te, fără de prihană Maică binecuvântată. Bucură-te, bucuria şi apărarea lumii; bucură-te, biruinţa împăraţilor ortodocşi.

Bucură-te, Fecioară, întărirea apostolilor; bucură-te, sfeşnic de aur şi vas primitor de mană; bucură-te, floarea credinţei, Fecioară; bucură-te, ceea ce ai născut lumina cea negrăită; bucură-te, scaun de foc al Celui Preaînalt.

Bucură-te, cort sfânt; bucură-te, masă; bucură-te, pod şi scară; bucură-te, muntele Domnului cel netăiat, Fecioară; bucură-te, mlădiţă sfântă şi nestricăcioasă; bucură-te, Maica Domnului.

Umple de bucurie şi de dumnezeiască veselie inima mea ca pururea să slăvesc, Stăpână, ajutorul tău cel tare, că nu am, Preacurată, eu, robul tău, altă nădejde afară de tine.